Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 330(16 – 31 Iulie)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 330(16 – 31 Iulie)

Dragii mei enoriași!

                Calul troian. Cu câteva mii de ani în urmă, în Asia Mică, aproape de strâmtoarea Dardanele, era o cetate mare, frumoasă, bogată și puternică, numită Troia. Făcea comerț pe mare și pe uscat, avea armată numeroasă și bine înzestrată. Regele Priam conducea cu înțelepciune și poporul era mulțumit. La un moment dat, această cetate a fost atacată de greci. Nu discutăm aici cauzele acestui război, important este că cetatea a fost asediată multă vreme, dar dușmanii n-au putut să pătrundă. Atunci au recurs la un șiretlic: au construit din scânduri un cal uriaș. În abdomenul calului s-au ascuns câțiva soldați curajoși, un fel de comando de astăzi. Armata grecilor s-a retras din jurul cetății, dând impresia tuturor că se simte învinsă și renunță la luptă. La una din porți a rămas ,,calul”. Când s-au pierdut în zare grecii, troienii au ieșit bucuroși din cetate. Se simțeau învingători. Au socotit că grecii le-au lăsat calul acela drept cadou și l-au băgat în cetate. S-au pus pe chef până noaptea târziu, cu mâncare, băutură, cântece, jocuri și toate cele obișnuite în asemenea împrejurări. Rând pe rând, demnitari, ofițeri, soldați și locuitori, obosiți, beți, au adormit fără grijă. La miezul nopții, soldații greci ascunși în pântecele ,,calului” au ieșit din ascunzătoare, au ucis cei câțiva paznici care dormitau la poartă și au deschis. Mulțimea armatei grecești a dat năvală în cetate, au semănat moartea și groaza și au devenit stăpâni.

           Lucrurile acestea le-a relatat în versuri un orb, Homer. Umbla din sat în sat și din cetate în cetate și cânta aceste versuri, cerșindu-și pâinea. În ele era cuprinsă toată istoria grecilor. Aceste versuri au fost scrise apoi de oameni luminați și au dat la lumină două capodopere ale literaturii universale: Iliada și Odiseea. Veacuri la rând aceste cărți au adus bucurie în suflet și înțelepciune în mintea celor ce le-au citit. Faptele privitoare la cetatea Troiei au fost privite de istorici drept folclor, legendă. Ei au analizat cu mult mai multă maturitate situația. Treaba lor!

             Am relatat cele de mai sus, fiindcă am senzația că și în cazul de față istoria se repetă. Un orb ne avertiza în urmă cu aproape trei mii de ani în urmă, că una din metodele cele mai eficace într-un război clasic este atacul-surpriză, viclenia, șiretenia. A fost folosit cu succes de-a lungul veacurilor în toate locurile. La porțile Europei au bătut sute de ani musulmanii cu tunuri, dar n-au reușit să pătrundă. Au pierit mii de soldați și de-o parte și de alta a liniei frontului, dar Europa a rămas ea însăși până în vremea noastră. Astăzi calul troian pătrunde în cetate sub forma valurilor de imigranți. Printre oamenii bătuți de soartă pătrund și soldați deghizați, care-și fac tot mai des simțită prezența. Aproape că nu este săptămână, în care să nu auzim de o nouă crimă teroristă, de un nou atac. Oameni liniștiți, civilizați, aflați la o serbare, la un magazin, pe stradă, se trezesc într-o clipă sfârtecați de  bombe. Preot octogenar, care oficia slujba în biserică, a fost decapitat sub privirile îngrozite ale enoriașilor săi. Amenințările sunt răspândite peste tot și sub toate formele. Cele peste cinci sute de milioane de locuitori ai Europei se tem de cele peste șaizeci de milioane de musulmani de pe  teritoriul ei. Sunt în alertă maximă servicii de forță și securitate, armatele multor state europene și, cu toate acestea, nu pot face față valului de atentate teroriste. Statisticile spun că până în 2020 vor fi în Europa o sută șaizeci de milioane de musulmani, iar până în 2050 jumătate din continentul nostru va fi musulman.

             Se tem oamenii simpli, sunt îngrijorați toți cei care se gândesc la viitorul copiilor și nepoților lor. Doar cei care ar putea să facă ceva cât mai este vreme privesc nepăsători viitorul și ne vorbesc de drepturile omului, de legalizarea căsătoriilor homosexuale, de introducerea educației sexuale în școli încă de la grădiniță și altele de genul acesta. Nu cumva semănăm cu locuitorii Troiei, beți de fericire, siguri de victorie, greoi și obezi, nepăsători și naivi? Calul troian a intrat demult în Europa. Depinde numai de noi dacă ne trezim la realitate  înainte de a fi prea târziu!

            Să ne ferească Dumnezeu, ca tocmai acesta  să fie biciul Său, cu care să ne pedepsească pentru destrăbălarea morală, pentru necredința noastră!

*

    Proverbele – oglinda lui Dumnezeu(V).

    d.Providența. Dumnezeu a creat lumea, dar n-a părăsit-o, nu s-a retras în expectativă, ci este permanent implicat în conducerea ei, în conservarea speciilor, în re-crearea permanentă a lumii, în ocrotirea ei. Această implicare a lui Dumnezeu în istorie, în viața lumii și a creației Sale în general nu este determinantă pentru om, nu transformă pe om într-un obiect fără personalitate, ci dimpotrivă. Dumnezeu respectă voia omului, singura viețuitoare pământeană care  este înzestrată cu voie liberă. Am putea vorbi mai degrabă de o conlucrare divino-umană. I se cuvine omului să fie conștient de prezența și de lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața lui și să se lase în voia lui Dumnezeu în tot și în toate. Proverbele sunt numeroase în acest sens, ilustrând cu prisosință aspectele problemei: ,,Când va Domnul, poţi pluti şi pe uscat ca pe mare” (Zanne, IX, 201); ,,Cea mai mică mişcare a Domnului, frământă tot pământul şi toată marea” (Zanne, VIII, 703); ,,Ceea ce e de la Domnul hotărât pentru tine, n-o vei putea depărta nicicum”(Zanne, VIII, 703); ,,Dacă Dumnezeu ar fi dat porcului coarne,ar răsturna pământul” (Zanne, IX, 698); ,,De ne-ar da Dumnezeu şi coarne, şi trebuie să le purtăm” (Zanne, IX, 603); ,,Domnul a dat, Domnul a luat, la orice întâmplare fie cât de mare, pururea tu să zici, c-atunci mâhnirea fuge de la tine” (Zanne, VIII, 703);  ,,Domnul cu noi şi la bine şi la rău, pururea să zici” (Zanne, VIII, 703); ,,Făr’ a Domnului voinţă, şi făr’ a lui ştiinţă, nici se duce, nici nu vine, nici trăieşte oarecine” (Zanne, VIII, 703); ,,Ferească Dumnezeu să-i crească porcului coarne” (Zanne, IX, 698); ,,Nu se cuvine nouă să ne mâhnim pe Domnul, ori bine de ne dă, ori şi vreun rău, că noi nici binele, nici răul al nostru nu-l cunoaştem” (Zanne, VIII, 702); ,,Ce ne trimite Dumnezeu trebuie să primim, ori bun ori rău” (Zanne, VI, 658); ,,Dumnezeu are două scări, cu care suie şi coboară” (Zanne, VI, 639); ,,Dumnezeu are două scări, cu câte un cap vârât în pă­mânt şi cu altul agăţat d-al şaptelea cer; şi pe una suie pe român, iar pe alta îi dă drumul la vale!” (Zanne, VI, 639). Proverbele vor să spună că Dumnezeu este atotprezent, atribut numit ,,ubicvitate”, el fiind duh. Proverbele nu ar avea sens, decât că vor să ne spună că Dumnezeu se poate apropia și se poate îndepărta de noi, după cum sunt faptele și credința noastră.

 ,,Dumnezeu are multe scări, prin care pe unii îi suie iar pe alţii îi coboară” (Zanne, VI, 640), adică umilește pe cel mândru şi înalţă pe cel smerit. Când cineva din sărac devine bogat şi viceversa. Într-un mod eliptic, şi cu înţelesurile de mai sus, se zice că un om s-a suit sau s-a coborât. ,,Dumnezeu are scări şi de suit şi de scoborât” (Zanne, VI, 639); ,,Dumnezeu ferească grădina de ştir şi pământul de chir” (Zanne, VI, 675); ,,Dumnezeu fereşte,/Pân-ce nimereşte” (Zanne, VI, 656); ,,Dumnezeu giuruieşte şi nebunul trage nădejde” (Zanne, VI, 668); ,,Dumnezeu încarcă şi descarcă” (Zanne, VI, 662); ,,Dumnezeu întârzie, dar nu uită”(Zanne, VI, 653); ,,Dumnezeu îţi ia mintea şi apoi te bate” (Zanne, VI, 659). Mintea este una dintre funcțiunile sufletului, care-i dă omului capacitatea de a se conduce, de-a fi liber în luarea deciziilor, de-a fi superior tuturor viețuitoarelor. Atâta vreme cât mintea este sănătoasă și omul este în deplinătatea funcțiunilor sale mintale, există speranța că omul se va reabilita din punct de vedere moral, în cazul în care a căzut în păcat. Dumnezeu așteaptă aceasta, fiindcă ,,nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”.În momentul în care omul nu mai este în deplinătatea capacităților mintale, nu mai poate să se conducă, nenorocirile se pot ține lanț. ,,Dumnezeu la unul dă tot şi la altul nimic” (Zanne, VI, 652). Proverbul vrea să spună că oamenii nu au fost și nu vor fi niciodată egali între ei. Se nasc inegali, în sensul că fiecare vine pe lume cu o anumită zestre genetică, moștenită de la înaintașii săi; fiecare are o anumită capacitate de gândire, care-l va ajuta să rezolve problemele în viață; fiecare vine într-o familie cu mai multă sau mai puțină educație, cu mai multe sau mai puține posibilități materiale, care-l vor ajuta pe om să se dezvolte mai mult sau mai puțin în viață. Oamenii se nasc inegali și din alt punct de vedere. Dumnezeu dă fiecăruia câte un ,,talant”, adică un talent, o vocație, o chemare spre o anumită ramură de activitate. Unuia îi dă un astfel de ,,talant”, altuia doi, altuia cinci. Desigur, nu așteaptă de la toți aceeași roadă, ci de la fiecare cere, în funcție de ceea ce i-a dat. ,,Dumnezeu mi-a dat, Dumnezeu mi-a luat, fie numele lui binecuvântat”(Zanne, VI, 662). Acestea sunt cuvintele pe care le rostea Iov din Vechiul Testament de câte ori i se anunțau noi nenorociri care se abăteau asupra lui. Textul denotă credință, speranță și convingere că toate sunt cu știrea și cu voia lui Dumnezeu.  ,,Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag” (Zanne, VII, 793); ,,Dumnezeu ne ceartă după puterea noastră”(Zanne, VI, 661); ,,Dumnezeu ne dă mâini, dar nu ne zideşte poduri” (Zanne, VI, 657). În situații grele, catastrofale, proverbele motivează: ,,Când Dumnezeu nu-i acasă, sfinţii îşi fac de cap”(Zanne, VII, 159).

*

              Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim un fragment: ,,OAMENI DIN IAD. Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vieţii mizerabile, de convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind într-o enormă gloată de chinuiţi şi dosădiţi ai sorţii. Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin măsurile me-dico-preventive, au sporit în loc cele degenerative şi afecţiunile cronice ale pielii şi ale sistemului nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă şi în adâncime, cantitativ şi calitativ. Asta o spune un profesor de medicină1. ,,Nu vorbesc de cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste 800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! în bolile spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a dat până acum 800.de secte religioase2. Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu nenumărate. Câte capete atâtea non-sensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.

             Lazării de la porţile bogaţilor nu ridică o pretenţie, ci o răbdătoare rugăminte. Bogaţii ăştia sunt ei sănătoşi la minte ? Le-a zis Dumnezeu ,,nebuni” pe degeaba? Căci acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. Ea e un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. Acesta e mediul exterior. Să zic mediul social ? Mediul: cu acestea pricepem ce pot să dea variabilele vieţii, netezite de iubire, sau desfundate de ură. Configuraţia persoanei umane nu e determinată numai de elementele eredităţii, ci şi de elementele mediului. Omul, aşa cum e, e rezultatul interferenţei dintre cei doi factori. Ereditatea nu fixează poziţii fatale, din care nu putem ieşi, ci limite mai mult sau mai puţin fixe, după cum e vorba de o însuşire sau alta, în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia.

            Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină, ci ca o reacţiune a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţi lor native date în sistemul genezelor, ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu, în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios, dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat; iar dezvoltarea lor atârnă, pe lângă acestea, şi de toate configuraţiile mediilor viitoare, din tot parcursul creşterii. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd; dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. Acţiunea mediului nu e fără frâu; are margini, şi încă bine definite, totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A denatura firea e uşor, mult mai uşor, decât a scoate denaturarea introdusă în fire. Cu alte cuvinte, putinţele de dezvoltare, pe care le închide sistemul genetic, nu se reduc niciodată numai la una singură, ci la mai multe, chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul totdeauna alege una singură.

              Cu treaba asta, a mediului dirijat, s-a angajat educaţia; aceeaşi datorie o au religiile. Câteodată însă vin vremuri, când pare că se năruie stihiile; – cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreştină.”

*

           File de jurnal – 28 nov. 1981(III). ,,Din vorbă-n vorbă, am ajuns la concluzia că aș putea realiza împreună cu Dl. Virgil Medan o culegere de cântece și obiceiuri de la românii din Serbia. Eu să fac culegerea, iar dumnealui să facă transcrierea muzicală și fonetică. A precizat chiar că ar avea prieteni și posibilități de a publica lucrarea la Belgrad. În orice caz, rămâne o lucrare de perspectivă, care m-ar tenta.

           Domnul Medan nu are o părere bună despre Domnul Ștefan Pascu. Îl disprețuiește chiar pentru că i-ar fi fost ostil într-o problemă, cândva. ,,- Te culci pe laurii victoriei, pentru că ai ajuns academician doar cu Voievodatul Transilvaniei, cu colaborări și spicuiri de ici, de acolo! Păi, e posibil așa ceva? Cu asta onorezi demnitatea ce ți-a fost încredințaă?!” ,,Deie Dumnezeu, mi-am zis, să facă toți academicienii țării măcar atât cât a făcut  – și, fără îndoială, va mai face -, Domnul Ștefan Pascu!” Domnul Virgil Medan a rămas foarte surprins de relatarea  mea cu privire la sprijinul pe care mi l-a dat Domnul Pascu pentru publicarea lucrării cu Nicolae Iorga. ,,- Mă surprinde, a zis, fiindcă știu că n-a ridicat pe nimeni până acum! În orice caz, trebuie s-o recunoaștem, că este o autoritate în materie de istorie și are un cuvânt greu de spus!”

          Domnul Medan m-a invitat la simpozionul ,,Samus” de la Cluj, care se va ține în luna mai 1982. M-a notat chiar cu comunicarea Cultul focului în comuna Malovăț jud. Mehedinți.  Am observat, totuși, un lucru: Domnul Medan vânează ideile. A fost entuziasmat, când i-am vorbit de părerile mele cu privire la interpretarea baladei Miorița, dar, când i-am pus problema că aș vrea să țin o comunicare pe această temă, a lăsat-o moartă, încercând să-mi plaseze ideea interpretării religios-creștine, în sensul că păstorul mioritic este simbolul Mântuitorului, deși, din câte am sesizat, ideea mea n-a uitat-o!

            L-am invitat la simpozionul de la Severin. Mi-a dat o notă ca să se înscrie cu tema Iorgovan – interpretări etimologice. Mi-a spus că nu suportă comunicările lungi, greoaie, bazate pe un aparat critic, ci le preferă pe cele de până la cinci pagini, în care ,,să mustească ideile” și în care să-ți prezinți numai propria ta poziție.  Comunicarea sau articolul însuși să fie o concluzie a unei cercetări îndelungate. Sunt de acord cu acest punct de vedere, atunci când e vorba de articole de ziar ori revistă de popularizare, dar când vrei să faci știință, nu poți altfel decât să lași la o parte superficialitatea.

             În final, Domnul Medan mi-a spus: ,,Prefer amatorismul luminat profesionalismului mediocru!” Ne-am înțeles că vom ține legătura.”

*

            Șăitanul sirian. Prietenul meu, Tudor, este un om care a cutreierat o bună parte din Asia și din Europa. A lucrat pe diferite șantiere, a cunoscut oameni, locuri, întâmplări. I-a plăcut să întrebe, să cerceteze, să se minuneze, într-un cuvânt să-și satisfacă setea de cunoaștere. Memoria foarte bună l-a ajutat  să rețină multe și de toate cu o exactitate impresionantă. Acum, ca pensionar, ar fi bun de ghid turistic la o firmă internațională. Ar avea ce le povesti călătorilor din prea plinul său.

          Domnul Tudor lucra în Siria cu mulți ani în urmă. Nu era acolo război și lucrurile mergeau strună. Românii angajaseră lucrări mari acolo, în cele mai diferite sectoare, dar în special în extracția petrolului, în construcții, în aducțiuni de apă  etc. Aduceau statului român  venituri valutare substanțiale. Printre lucrătorii români erau și mulți localnici, fie muncitori, fie tehnicieni și ingineri din domeniile respective. Erau de mare folos românilor. Ajunseseră să învețe fiecare câteva cuvinte din limba celorlalți și, ușor-ușor, reușeau să se înțeleagă binișor.

           Unul dintre colegii de muncă ai Domnului Tudor, sirian dintr-un sat apropiat șantierului, avea acasă un tractor românesc, construit la Brașov. Îl avea de multă vreme, lucrase cu el, dar, la un moment dat, tractorul se stricase și nimeni nu știa să-l repare. De vreo doi ani tractorul ședea într-un colț al curții și ruginea. Atât le-a trebuit românilor, ca să afle de necazul sirianului. Repede s-au constiuit într-o echipă de specialiști de vreo patru-cinci și, în afara orelor de program, au plecat acasă la sirian, ca să-i repare tractorul. Dintre români, unul se pricepea, într-adevăr, la tractoare, restul erau mai mult pentru decor. Au ajuns acolo, mecanicul s-a apucat de lucru. Ceilalți au început să se intereseze, ba de una, ba de alta. Au găsit sub o polată niște bidoane cu smochine și alte fructe din zonă, pe care sirianul urma să le usuce pentru iarnă, sau să le facă un fel de suc dulce, foarte căutat acolo. Imediat au improvizat din niște oale de tablă un fel de alambic(cazan) și în mai puțin de două ore a început să curgă o țuică tare, ca un fel de palincă ardelenească. Au gustat românii, i-au dat și sirianului. Acesta nu întâlnise o asemenea băutură, nu știa ce-i alcoolul. Au băut binișor. Românii erau rezistenți, obișnuiți cu o asemenea tărie, sirianul s-a făcut turtă după primele pahare. A început să vorbească aiurea, să se clatine, să cadă, să-și dea ochii peste cap. Om beat!

            Mama sirianului, o femeie în vârstă, foarte autoritară, văzându-și copilul în ce stare este, a luat cărbuni pe vătrai, a pus peste ei ierburi pe care numai ea le știa și a început să afume prin casă, pe la colțurile casei, prin grajd și prin curte, să-l afume pe sirianul cherchelit. Degeaba. Beția beție! Dacă a văzut biata femeie că nu reușește așa, a pus mâna pe pietre și a început să-i zburăturească pe români, strigând cât putea: ,, – Afară cu șăitanul! Afară cu șăitanul!”

          Au fugit românii, n-au avut încotro, deși le-a părut rău de țuica rămasă nebăută.

          Mama sirianului a socotit că fiul său este îndrăcit, că a intrat ,,șăitanul” în el, adică diavolul, care a fost adus de români. Adică, ei nu știau acolo ce înseamnă beția și cum se manifestă un om beat!

           Adevărul este că dacă fiul ei ar fi fost descoperit că a consumat alcool și s-a îmbătat, putea fi condamnat la moarte, conform legilor musulmane. Nu era de glumit cu șăitanul!

*

          Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Bucur Emilia din București și Doamna Aurelia Săvescu din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: câte 50 lei;

          Domnul Meilă Nicolae și Doamna Teșilă Elisabeta din Malovăț au donat câte 50 lei pentru lucrările efectuate la biserică.   Le mulțumim cordial tuturor! Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

           În luna iulie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 3 Iul.(Malovăț): 204 pâini; 10 Iul.(Bârda): 102 pâini; 17 Iul.(Malovăț): 240 pâini; 20 Iul.(Bârda): 92 pâini; 24 Iul.(Bârda): 120 pâini; 31 Iul. (Malovăț): 124 pâini. Așadar, în luna iulie au fost donate 882 pâini. Copiilor prezenți li s-au donat și ciocolate.  Au fost, de asemenea, donate trei seturi din rechizitele școlare donate de către Părintele Sebastian-Cătălin Hogea din Spania.

*

          Rugăm pe toți părinții din satele Malovăț, Bârda, Bobaița, Colibași, Laz, Valea Boierească și Negrești, ai căror copii vor începe casa I-a la 15 septembrie anul acesta, să poftească, împreună cu copiii, viitorii școlari, la una din bisericile parohiei noastre, în duminici sau sărbători, pentru a primi câte un ghiozdan și un set de rechizite pentru școală. În cazul în care cele 20 de seturi nu vor fi donate până la 1 sept. a.c. viitorilor școlari menționați mai sus, rechizitele rămase vor fi donate elevilor din clasele mai mari, care vor veni la biserică.

*

            Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 328, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2016, 30 iul., ediție și on-line (http://www.observatorul.com);  ,,Scrisoare pastorală”- 329, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2016, 26 iul., ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Sexul îngerilor, în ,,Apollon”, Urziceni, 2016, nr. 7(iul.), p. 23, ediție și on-line(www.revista apollon.ro.); Măciuca ciobănească, în ,,Apollon”, Urziceni, 2016, nr. 7(iul.), p. 34, ediție și on-line(www.revista apollon.ro.);

*

              Zâmbete.Femeia când tace înseamnă că are multe de spus! În spatele fiecărei femei supărate e un bărbat, care habar n-are ce-a făcut! ,,-Șefule , am avut un vis tare urât. Eram amândoi în iad. Dumneata te perpeleai într-un cazan cu smoală!” ,,- Aoleo! Și tu?” ,, – Eu…, tot slugă! Băgam lemne pe foc!” Toți oamenii aduc fericire: unii prin prezenţa, alții prin absenţa lor…

*

           Excursii. ♦ La 25 iulie am participat cu un grup de enoriași la hramul Mânăstirii ,,Sfânta Ana” din Orșova. A fost multă lume. Slujba a fost oficiată de un sobor de patru ierarhi și mai mulți preoți, sub conducerea Prea Sfințitului Episcop Nicodim. La întoarcere am vizitat și Mânăstirea Vodița. Amândouă mânăstirile sunt adevărate minuni rătăcite-n munți, cum îi plăcea să spună regretatului Arhim.  Caliopie Georgescu.

           ♦ La o dată pe care vom stabili-o de comun acord, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Mânăstirea Vodița- Orșova – Mânăstirea ,,Sf. Ana” – Valea Dunării – Mânăstirea Mraconia – Moldova Nouă – Mânăstirea Slatina – Nera – Oravița – Mânăstirea Ciclova – Bozovici – Tr. Severin. Prețul va fi de maximum 50 lei, în funcție de numărul de participanți. S-au înscris 7 persoane până acum.

           ♦ În ziua de 29 August organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Schitul Topolniței din jud. Mehedinți. Prețul va fi de aprox. 5 lei.

*

          Filme. ● Vineri, 17 iun., la Bârda, și vineri, 24 iun., la Malovăț, a fost difuzat filmul Lavra Pociaev. Era vorba de istoria Mânăstirii Pociaev din Ucraina, de la începuturile ei(sec. XVI), până în vremea noastră. Este o mânăstire zidită pe locul unde s-a arătat Maica Domnului și a lăsat imprimată în piatră ,,urmița Maicii Domnului”. Mânăstirea a fost greu încercată în vremea invaziilor, epidemiilor; viețuitorii ei au fost adesea sacrificați de jefuitori, supuși la grele încercări; slujba a urmat însă cursul ei neîntrerupt, ziua și noaptea, iar locașul a supraviețuit până azi, fiind o adevărată bijuterie a artei bisericești. Acolo s-au petrecut și încă se petrec multe minuni, în special vindecări de boli grele. Sunt prezentate cazuri concrete de acest gen, care pun la grea încercare pe oamenii de știință din vremea noastră. Pelerinii vin necontenit să se închine la icoanele făcătoare de minuni de la această mânăstire, să se împărtășească din sfaturile și înțelepciunea bătrânilor călugări, să ceară ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Lui. A fost un film ziditor de suflet.

  • Vineri, 29 iulie, la Malovăț, a rulat filmul Agapie. Un film zguduitor, care prezintă viața Sfântului Agapie de la Muntele Athos. Un tânăr ca oricare altul, doritor de desăvârșire sufletească, s-a dus la Muntele Athos să se călugărească. Pe când era în perioada de pregătire(noviciat), mânăstirea a fost jefuită de pirați (hoți de mare), care l-au luat rob de Agapie. L-au dus la Constantinopol și acolo l-au vândut ca sclav. Au urmat ani cumpliți pentru Agapie. Stâpânul îl ținea legat cu lanțuri la mâini și picioare ca să nu fugă, îl punea să tragă plugul la arat, să sape, să care lemne, să facă de toate, din noapte până în noapte. Zile întregi nu-i dădea nici mâncare, nici apă, dar îi dădea bătaie din plin. Noaptea era legat la zid, cel mai adesea stând în picioare.Nimeni nu-i credea, când era obosit sau bolnav. Agapie nu-și pierdea nădejdea în Dumnezeu. Se ruga permanent, nu protesta, primea totul ca pe o încercare și ca pe o pedeapsă pentru păcatele lui. Înduioșându-se de patimile lui, Maica Domnului i-a apărut într-o noapte în grajdul în care era ținut, i-a dezlegat lanțurile și l-a eliberat. Agapie s-a întors la mânăstire, dar călugării l-au sfătuit să se întoarcă la stăpân, fiindcă acesta îl cumpărase. Uimit de eliberarea miraculoasă și apoi de întoarcerea lui Agapie, stăpânul și fiul lui, musulmani fiind, s-au creștinat și au venit cu Agapie la Athos, unde s-au călugărit și ei. Răbdarea, credința și stăruința în rugăciune nu rămân nerăsplătite. Toate sunt cu știrea și cu voia lui Dumnezeu.
  • Vineri, 19 Aug., la ora 19, în biserica de la Bârda, iar vineri, 26 aug., tot la ora 19, în biserica de la Malovăț, va rula filmul Ostrovul. După film urmează o audiție muzicală.

*

               Maidane de gunoi. De câțiva ani s-a introdus și în satele comunei noastre serviciul de colectare a gunoaielor. A fost o măsură inteligentă, fiindcă se umpluseră ogașele, drumurile  și poienile de tot felul de gunoaie din gospodăriile cetățenilor noștri. Firma contractantă a plantat câteva tomberoane în fiecare sat, ce-i drept la distanțe kilometrice, iar oamenii au început să ducă gunoiul acolo. Când s-au dus la primărie să-și plătească impozitele, au aflat că au de plată un plus de 30 lei, reprezentând plata pentru colectarea gunoiului. Oamenii au plătit taxa respectivă și au crezut că totul a intrat în normalitate, că au făcut încă un pas spre civilizația europeană. Dar n-a fost așa!

           Tomberoanele plantate în satele comunei s-au dovedit repede a fi prea puține și prea depărtate unele de altele. Totodată, s-a văzut repede că firma colectoare nu prea are ținere de minte, fiindcă treceau și două săptămâni până ar ajunge mașina să golească tomberoanele. Până ar ajunge mașinile respective, tomberoanele se umpleau, iar gunoiul continua să fie depus pe lângă tomberoane, așa încât te trezeai că în mijlocul satului apare un adevărat depozit de gunoi. Găinile și câinii scurmau în voie, căutând bucăți de mâncare, căldura toridă făcea ca să se împută repede resturile alimentare, așa încât, de la o măsură înțeleaptă și modernă se ajungea la unul sau mai multe focare de infecție în plin centru civic.

           Rugăm pe Domnul Primar să atenționeze firma contractantă a acestor lucrări de salubritate publică să-și facă datoria pentru care este plătită. Dacă este posibil, să renegocieze contractul, în sensul de a obliga firma să planteze mai multe tomberoane în sate și să ridice gunoiul la două, cel mult la trei zile, în caz contrar suportând sancțiuni cât mai severe. Totodată, rugăm cetățenii comunei să înțeleagă, că la tomberon nu se duce bălegarul de la grajd, molozul de la demolări sau fânul putred. Dacă vrem servicii de calitate, avem și noi datoria să ne purtăm civilizat! Păi nu?

*

Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 16 iulie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Argetoianu Antonia-Victoria, fiica Domnului Argetoianu Victor-George și a Doamnei Argetoianu Alexandra-Veronica din Malovăț. Să trăiască! În ziua de 16 iulie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Argetoianu Victor-George din Malovăț și Doamna Pecie Alexandra-Veronica din Colibași. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 17 iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Glavan Marian(68 ani) din Malovăț, în ziua de 19 iulie pentru Ivașcu Ilie(87 ani) din Bârda, iar în ziua de 21 iulie pentru Hurduc Floarea(90 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

          Program. În cursul lunii august avem următorul program de slujbe: 6 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 7 Aug.(Bârda); 11 Aug. (spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat); 12 Aug. (spovediri și împărtășiri adulți în Malovăț, la biserică și în sat); 13 Aug. (spovedit și împărtășit copiii din Malovăț); 14 Aug.(Malovăț); 15 Aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 20 Aug.(Malovăț-Bârda); 21 Aug. (Bârda); 27 Aug. (Malovăț-Bârda); 28 Aug.(Malovăț); 29 Aug.(Malovăț). În situația în care se va face excursie-pelerinaj la Schitul Topolniței, slujba din 29 Aug. se anulează. În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

          Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                         Pr. Al. Stănciulescu-Bârda