Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » BIOGRAFII » PERSONALITĂȚI » Cristian Petru Bălan: AM AVUT NOROCUL SĂ-L DESCOPĂR ȘI SĂ-L CUNOSC PE CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN, STERIE DIAMANDI

Cristian Petru Bălan: AM AVUT NOROCUL SĂ-L DESCOPĂR ȘI SĂ-L CUNOSC PE CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN, STERIE DIAMANDI

(Cristolog = Mare specialist în biografia complexă închinată vieții și operei lui Iisus Hristos.)

STERIE DIAMANDI (22 aug. 1898-12 iunie 1981) a fost cel mai mare scriitor aromân din țară. S-a născut în Grecia, într-o familie de aromâni, la Mețova-Aminciu, de la poalele Pindului, în provincia Epir, unde erau mulți macedoromâni. L-am cunoscut bine și cu mândrie mi-a spus că era fiul lui Vasile Diamandi -Aminceanu (luptător pentru cauza aromânilor, autor al lucrărăii ”Românii din Peninsula Balcanică”) și al Elenei Tufa. Scriitorul a studiat la școlile românești din Salonic, Mețova, Ianina și Bitolia, unde erau licee în limba română. (Da, pe atunci existau mari școli românești în Gecia, desființate ulterior samavolnic de guvernul grec), scriitorul părăsind apoi Macedonia în anul 1916, pentru a-și continua studiile în România, unde a pribegit prin mai multe locuri.

Clasle V-VIII le-a făcut în Moldova, în particular. La Iași a început liceul pe care l-a terminat însă la Bacău, după care, între anii 1919-1922, a urmat Facultatea de litere și filosofie cu caificativul ”Magna cum laude”. Din 1923, Sterie Diamandi a funcționat ca profesor de pedagogie pe la diferite școli din țară: Drobeta-Turnu Severin, Roman, Iași (aici, la Iași,a fost chiar și consilier la primărie), în fine a fost profesor și în București. Între anii 1938-1939, a funcționat ca profesor de filosofie la Liceul ”Aurel Vlaiu” din Capitală, al cărui director a fost până la 1 septembrie 1959, cînd a ieșit la pensie. 

Cu modestia-i caracteristică, scriitorul s-a ferit totdeauna de publicitate, ducând o viață patriarhală, alături de soția sa pensionara Maria-Teodoru-Diamandi, de fiica și nepoatele sale, pe o străduță liniștită din București unde l-am vizitat de câteva ori cu familia mea (str. Feroviarilor nr. 60), fiind totdeauna căutat și stimat de cititorii săi, de numeroșii săi foști elevi, pe care-i primea cu o impresionantă dragoste frățească, până în ultimele zile ale existenței sale. Propun ca Str. Feroviarilor să-i poarte numele.

OPERA SCRIITORULUI:
Deși Sterie Diamandi a scris și a publicat mult în ziare și eviste ca ”Adevărul”, ”Minerva”, ”Porunca vremii”, ”Vremea”, ”Săgetătorul”,”Peninsula Balcanică”,”Anuarul Școlii normale Vasile Lupu”, ”Știrea” și altele, opera sa principală este o carte de aur în care și-a pus tot sufletul și pe care a dedicat-o vieții și operei lui Iisus Hristos…

Capodoperă unică, o carte chiar uriașă, magistrală, scrisă în trei volume, o lucrare cu adevărat științifică, bine închegată. Este o megascriere de o arhitectură totală și complex documentată, care, într-o minunată și clară limbă românească, analizează dintr-o perspectivă nouă, inedită, întreaga biografie și învățătură a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, publicată în trilogia FIUL LUI DUMNEZEU – FIUL OMULUI. Lucrarea, neîntrecută până azi, ca valoare, de nici un alt autor român, a fost văzut lumina tiparulu între anii 1942-1943, la editura ”Cartea Românească”, în condițiile vitrege ale războiului.
Rod al uneor îndelungate și amănunțite cercetări intense, aproape supraomenești – ținând cont de avansata hipermetrofie a ambilor ochi, boală de care suferea autorul – cele trei volume (vol. I: Iisus Mîntuitorul, vol. II: Activitatea și învățătura, vol. III: Patimile, moartea și învierea) sunt o comoară de preț și vor rămâne pentru veșnicie o splendidă și măreață ofrandă românească făcută întregii creștinătăți. În întreaga lume s-au scris, firește, mii de cărți despre Iisus, adevăr știut de toți, numai că această divină trilogie, cu care întreaga națiune trebuie să ne mândrim, este glasul României trimis către oameni și cer; este o creație întru totul originală și absolut unică, prin care autorul ei își laudă cu bucurie și entuziasm Creatorul…

Pe parcursul a 1464 de pagini, studiul exprimă, într-o splendidă, într-o clară și desăvârșită limbă românească, problemele fundamentale ale cristologiei moderne, privite comparativ, atât din perspectivele istoriei, ale ortodoxiei naționale, cât și ale Bisericii creștine universale. Până în prezent, pe Plaiurile mioritice nu a apărut o carte mai bună și mai explicită despre Hristos ! Așa cum România a dat lumii inegalabila lirică eminesciană, rapsodiile enesciene, siluetele savante ale sculpturilor brâncușiene ori invențiile tehnice epocale, fără de care nu ne-am putea imagina o viață civilizată – avionul cu reacție, stiloul, sonicitatea, insulina ș.a., unul dintre cele mai complexe și mai profunde studii asupra vieții și operei lui Iisus Hristos din câte se cunosc, norocul sau destinul au dispus ca tot din România să răsară o asemenea capodoperă binecuvântată, dar care, din păcate, a rămas foarte puțin cunoscută, deși s-a spus, nu o dată, că face parte din capodoperele care te vrăjesc, fiincă, odată începute, ele nu mai pot fi lăsate din mână… Stilul este frapant, cuceritor !

Iată câteva subcapitole dezvoltate pe larg de autor: Izvoare; Un scurt istoric al lucrărilor care tratează viața lui Iisus; Realitate istorică sau mit; Sentimentul conștiinței mesiance: Cutreerând Galileea; Nunta din Cana Galileei; Iisus, lumina lumii; Predica de pe munte; Judecata viitoare etc., etc. … Cititorii acestor volume pot constata că autorul se arată foarte capabil să atribuie cercetării sale strict științifice un nou limbaj de expunere, o nouă perspectivă, străbătută de fiorul credinței. Viața și învățăturile lui Hristos, devin vii, tridimensionale, fiind redescoperite și expuse de un comentator extrem de capabil care uneori dă impresia că ezită între adevărul Cărților Sfinte și propriile îndoieli omenești, dar numai în aparență, deoarece, în final, vedem că și le învinge cu succes, iar pe noi ne convinge ferm că Iisus și învățătura Lui trebuie să fie de acum încolo busola vieții noastre. Oricum, tentativa de a ne informa cât mai amănunțit este o reușită ce se dovedește nu numai temerară, dar și foarte educativă, întrucât și rezultatele cercetării expuse sunt absolut convingătoare pentru cel ce vrea să știe totul despre Mântuitorul nostru, sfătuindu-l să-L urmeze și să-L imite…

DIAMANDIEseul debutează cu o splendidă observație, nu numai realistă, dar și deosebit de actuală:

”Foarte adeseori, se săvârșește o mare și regretabilă greșeală: se confundă creștinismul cu clericalismul. Se uită că aceste două noțiuni nu sunt identice, ci numai concordante. Din această confuzie, decurge eroarea mai sus semnalată. Foarte mulți, profund impresionați de abaterile și cusururile clerului, sfârșesc prin a contracta o aversiune teribilă împotriva creștinismului. Profundă eroare și regretabilă confuzie !
Era fatal, ca instituția și slujitorii ei să aibă păcatele inerente oricărei organizații lumești. Ba ceva mai mult: pritr-o ciudată ironie a soartei, nu arareori, s-a întâmplat ca biserica și clerul să lucreze în sens diametral opus, cu spiritul religiei creștine. Inchiziția este un caz deosebit de edificator. Religia cea mai tolerantă de pe lume, devine la un moment dat, în mâna conducătorilor bisericii, instrument de teroare și tortură…” 

Evident, va exista multă vreme regretul că o atare operă desăvârșită nu a putut fi, până în prezent, nici retipărită, nici tălmăcită în principalele limbi moderen de circulație, pentru ca și străinii să se poată bucura pe deplin de limpezimea și de strălucirea ei ! Cartea se găsește, totuși, la marile biblioteci din țară, mai ales la cele cu profil teologic. Scriitorul Sterie Diamandi a mai scris însă și alte cărți informative, una mai interesantă decât alta. În afară de acest impresionant eseu creștin, el s-a manifestat și ca un apreciat specialist în politologie, istorie, pedagogie (autor al unui frumos Abecedar), autor de eseuri (Arca lui Noe, Oameni și aspecte din istoria aromânilor, Contribuția aromânilor în literatura neogreacă ș.a.).

Cărțile lui din domeniul politologiei au avut, chiar de la bun început, un succes extraordinar la public. Ele au rămas până astăzi indispensabile opere de referință, Printre ele, GALERIA OAMENILOR POLITICI (1935) – o dioramă sui-generis, cu mari personalități, cu inedite evocări despre Cuza, Take Ionescu, I.I.C. Brătianu, C-tin Stere, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand ș.a. – a fost elogiată în mod deosebit de marele critic George Călinescu la apariția sa. Acestor titluri, apărute la editura ”Cugetarea” din București, li s-a adăugat, în anul 1940, OAMENI ȘI ASPECTE DIN ISTORIA AROMÂNILOR, lucrare de asemenea amplă, deosebit de documentată, practic, o adevărată istorie în premieră a aromânilor, cu totul unică în felul ei. În cărțile scrise ulterior, caracteristicile sunt, de asemenea, cât se poate de obiective și pecise, chiar pregnante și emblematice, precum în lucrarea EROII REVOLUȚIEU RUSE DIN 1917 (Lenin, Trotski, Stalin), tipăritură apărută la București în 1937 (ed. a doua în 1938), dar mai cu seamă excepționala carte GALERIA DICTATORILOR (Pilsudki, Ataturk, Mussolini, Salazar, Hitler), tipărită tot în 1938, la București. Desprea aceasta din urmă există informații că era cartea preferată a lui Nicolae Ceaușescu, pe care o studia zilnic, căci voia să se compare cu ei.

Ca depozitar al unor bogate evenimente trăite, plin de amintiri interesante, care evocă marile personalități de la începutul veacului trecut, introspectând infinitățile sufletului omenesc, ca memorialist și eseist multivalent, profesorul și dascălul Sterie Diamandi se manfestă în scrierile ulterioare la aceeași înălțime, căci nu s-a oprit din creație și a venit cu noi cărți de valoare din care mai amintim ”Depănând trecutul” (memorii), ”Corabia lui Noe” (eseuri), ”Gânduri răzlețe, gânduri închegate” (cugetări), ”În luminata împărăție a gândului” (eseuri), ”Ad Majorem Dei Gloriam” (eseu religios de aprox. 2000 de pagini), ”Mahomed” (biografie) etc. În toate aceste cărți, prolificul autor ne apare ca un cugetător și poet profund, creator al unei opere sincere, izvorâte din suferințele unui popor care, de veacuri, nu a cunoscut alte ipostaze ale vieții decât doar munca și lupta continuă, autotul însuși având parte de un trecut zbuciumat, plin de privațiuni și de dureri purificatorii.

Pe la finele anului 1980, un prieten al meu, scriitorul Hristu Cândroveanu, un alt maestru aromân al publicisticii din acele timpuri, mi-a facilitat cunoașterea și apropierea de Sterie Diamandi. Drept urmare, l-am vizitat acasă, i-am luat un interviu, l-am filmat (pe o peliculă de 6 mm, film-mut, căci încă nu apăruseră aparatele video), l-am înregistrat citindu-și o pagină autobiografică, ne-am fotografiat împreună familia mea, cu familia dumnealui, oameni deosebit de amabili și primitori. Uneori mi se plângea de necazurile ivite cu sănătatea la anii senectuții. ”Unele mi se trag și de la fumat, fiindcă am și acest păcat. Dar toată viața am suferit mai mult din cauză că m-am născut un albinotic, semănând ca un mierloi alb, iar noi albinoticii toți, avem probleme cu vederea slabă. Dacă vedeam mai bine, poate aș fi dat la iveală mai multe cărți…” – mi-a mărturisit dumnealui într-o zi.

”În viața mea – scria dânsul în preajma vârstei de 80 de ani – pot să spun fără exagerare că am avut parte de un destin patetic. De foarte timpuriu a trebuit să înfrunt apriga vijelie a vieții și niște timpuri de grea cumpănă. În tot timpul războiului, în acea vreme de cumplită restriște, refugiat în Moldova, a trebuit sămă zbat și să mă lupt cu tot felul de greutăți, fiind singur pe lume. Mă mir și eu cum am scăpat teafăr și cum am izbutit ca numai prin propriile mele puteri să ajung la liman și să-mi fac un rost în viață. Cu multă trudă, am reușit să-mi însușesc o temeinică cultură generală și de specialitate, să citesc, să studiez și să scriu până la adânci bătrâneții ”. Ultima oară când ne-am văzut acasă la dumnealui, mi-a confesat o mare dorință. aceea de a mă preocupa de editarea principalei lui opere – cartea cu viața lui Iisus, după trecerea lui la veșnicie. I-am promis că voi încerca așa ceva, deși regimul comunist se opunea categoric de a tipări opere cu caracter religios.

Sănătatea scriitorului s-a deteriorat brusc și în ziua de 12 iunie 1981, cel mai de seamă cristolog român a trecut la cele veșnice. Am participat cu durere la înmormântarea dumnealui care a avut loc în ziua de 14 iunie 1981 (Duminica Rusaliilor) la Cimitirul Belu din București, unde, alături de îndurerata familie au participat sute de prieteni, admiratori și foști elevi ai săi, veniți din toată țara, pentru a se înclina în fața figurii sale atât de blânde și luminoase. Hristos Domnul, pe care maestul Sterie Diamandi L-a căutat și iubit atât de mult, îl chemase să-l primească în Împărăția Sa cea Veșnică !

Mie însă îmi revenea împlinirea frumoasei rugăminți a marelui dispărut, aceea de a mă preocupa de reeditarea trilogiei ”FIUL LUI DUMNEZEU – FIUL OMULUI”. De aceea, în zilele următoare, mi-am luat inima în dinți și am urcat Dealul Mitropliei decis să cer audiență la Patriarhul României, Î.P.S. Justin pentru a mă ajuta în această delicată problemă… Am ajuns la Palatul Patriarhiei,iar acolo, la poartă, stăteau un preot și un milițian jucând șah. Când le-am spus că vreau o audiență cu Prea Fericitul, amândoi au izbucnit în râs, apoi mi-au spus că mă pot înscrie pentru o programare și în circa 2-3 luni voi primi răspunsul.

”Nu vă supărați, mi-a răspuns părintele politicos, aici vin zilnic o mulțime de preoți și preotese să ceară audiențe pentru probleme foarte urgente și speciale, iar noi îi trecem pe listă și, în ordinea sosirii, lor vor primi invitația pentru interviu… Dar vă avertizez că așteptarea durează mult, fiindcă audiețele sunt doar o dată pe săptămână… Doriți să vă înscrieți? ” I-am răspuns că nu și am plecat. Am intrat în biserca Patriarhiei, m-am rugat câteva minute, apoi am ieșit și m-am plimbat neliniștit pe frumoasle alei ale Patriarhiei, Țineam în mână ziarul TELEGRAFUL ROMÂN, nr. 29-30/1981, apărut la Sibiu, în care, la paginile 2-4, publicasem un lung articol-necrolog despre dispariția lui Sterie Diamandi. Mergeam agale și gânditor, cănd, deodată, în fața mea apare însuși patriarhul Justin, îmbrăcat în alb, care m-a privit mirat. L-am salutat cu o plecăciune, i-am sărutat mâna și înainte de a-i explica ceva i-am întins revista desfăcută exact la pagina cu articolul meu. Imediat, figura Patriarhului s-a luminat cu un zâmbet larg și mi-a răspuns: ”Da, da, știu articolul. L-am citit ieri și mi-a plăcut, că am aflat multe noutăți pe care nu le știam… Dumneata l-ai scris?! ” I-am confirmat, apoi, scurtând vorba, am trecut direct la rugămintea testamentară a lui Sterie Diamandi ca să-i fie reeditată trilogia… Atunci patriarhul m-a luat de umeri zâmbind și m-a apropiat de el spunându-mi: ”Aa, dacă-i vorba de ultima lui dorință, atunci musai trebuie împlinită, mai ales că… scriitorul Sterie Diamandi mi-a fost profesor diriginte la liceul din Roman, iar eu l-am stimat și-l stimez foarte mult. Sigur, sigur, trebuie să-i reedităm cartea care este minunată. Ea m-a apropiat foarte mult de Dumnezeu.” M-a întrebat cum l-am cunoscut pe fostul lui profesor și i-am dat multe amănunte. ”Dar știi ceva? a continuat Prea Fericitul… Sunt acolo câteva pagini anticomuniste… Va trebui să le scoatem, că n-avem încotro. Treaba asta editorială însă nu o vom face noi ci directorul Editurii Bisericii Ortodoxe Române, părintele Bartolomeu Anania, la care te trimit chiar acum. Uite, o iei pe poteca asta la vale și clădirea aceea de jos este sediul editurii…. O vezi ? Te duci la el și-i spui că te-am trimis eu. Până atunci, ajung eu la cancelarie de unde îi dau un telefon să-i spun despre ce este vorba…” I-am mulțumit, i-am sărutat din nou dreapta, iar patriarhul m-a binecuvântat cu o cruce peste capul meu și a plecat.

Părintele Anania, un strălucit poet, dramaturg, scriitor și mare teolog, traducătorul Bibliei și viitor Mitropolit al Ardealului – pe atunci un preot-călugăr relativ tânăr, de abia întors din America, unde stătuse câțiva ani buni – m-a primit cu brațele deschise. M-a reținut în birou la dânsul mai bine de o oră, timp în care ne-am povestit multe. Era foarte plăcut la vorbă și foarte amabil. Mi-am dat seama că îi plăcea ceea ce-i povesteam, iar la rândul dumnealui mi-a povestit lucruri interesante care cred că ar merita să fie amintite de mine cândva. L-am mai revăzut încă o dată tot la biroul lui, după ceva timp. Rețin că dânsul mi-a spus următoarele: ”Neapărat, vom reedita cartea , dar mai întâi trebuie ca eu să xerografiez fiecare volum în trei exemplare: unul pentru tipar, unul pentru editura BOR și unul pentru securitate…” I-am spus că așa voi face. ”Dar… mai trebuie încă ceva, mi-a spus directorul editurii creștine: Neapărat trebuie să-mi aduci consimțământul fetei domnului Diamandi, căci și ei i se cuvin drepturile editoriale, ca primă moștenitoare a dreptului de autor…” ”Bine, așa voi face. Va fi simplu”- i-am răspuns simpaticului preot Bartolomeu Anania. Ne-am îmbrățișat și am plecat. Ce a urmat după aceea nu putusem anticipa, fiindcă nu a fost simplu deloc.

Când am ajuns la fata scriitorului Diamandi și i-am spus despre ce este vorba, dânsa m-a primit foarte rece și a fost tăioasă din capul locului, răspunzându-mi: ”Domnule Bălan, vă spun categoric că nu pot fi deloc de acord cu reeditarea cărții despre Iisus. Să știți că eu sunt profesoară de liceu, că predau socialism științific și că niciodată nu am fost de acord cu opiniile mistice ale tatălui meu, deoarece eu am alte concepții de viață. În plus, mă și tem. Ba chiar am ascuns că sunt fiica unui autor cu concepții religioase retrograde și că șeful secției de învățământ pe municipiul București, tovarășul Costin Pelinescu, m-ar pune imediat pe liber dacă aș accepta să reapară cartea tatălui meu.” De geaba, am insistat, explicându-i acestei fiice neînduplecate că sunt fostul coleg de bancă al inspectorului general Costin Pelinescu, prieten bun din copilărie, care nu i-ar face nimic dacă și-ar da asentimentul… ”Vă rog să nu mai insistați, domnule Bălan, iar dacă încercați în continuare să forțați lucrurile, voi fi obligată să apelez la autoritățile care pot lua măsuri, așa că nu mai are rost să mă deranjați pe viitor cu această problemă neplăcută pe care o consider încheiată.” Și, într-adevăr, încheiată a rămas până astăzi, când și această unică fiică a soților Diamandi a plecat de mulți ani dintre noi după părinții dumneaei. Când am vorbit din nou cu părintele Anania, explicându-i că fata autorului se opune reeditării acelei trilogii, sfinția sa mi-a răspuns: ”În acest caz, nu se mai poate face nimic. Nu este ușoară lupta cu diavolul, căci el se opune de fiecare dată când Iisus Hristos este proslăvit”. 

După niște ani, am avut prilejul să discut personal acest caz și cu patriarhul Teoctist care m-a surprins când mi-a răspuns să nu ne pierdem nădejdea, căci dacă ne vom lupta și dacă ne vom ruga, minunata carte a marelui Sterie Diamandi va putea fi reeditată. Dar atunci m-am întrebat desnădăjduit: oare va mai încerca cineva, mai norocos decât mine, să reediteze această carte?…
NOTĂ: – Mai jos (pe articolul original) era portretul lui Sterie Diamandi, desenat de CPB.
PS – Tot pe articolul original erau și pozele cu coperțile trilogiei FIUL LUI DUMNEZEU-FIUL OMULUI (Viața lui Iisus) de Sterie Diamandi,operă super-excepțională descrisă de mine pe larg în cronica de mai sus. Observ că aceste cărți sunt de vânzare pe Google-Amazon (cam 50 lei). Oricum, rarități bibliografice.
CPB