Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » IOAN DAN: Dincolo de curcubeu de Cristian Petru Balan (recenzie)

IOAN DAN: Dincolo de curcubeu de Cristian Petru Balan (recenzie)

     Romanul ”Dincolo de curcubeu” (420 de pag.), primul roman religios din România, a fost scris la Chicago de Cristian Petru Bălan în numai o lună și câteva zile: 16 mai-18 iunie, 1987. Coperțile color au fost realizate de autor.  Cartea a apărut la editura ”North America” din Chicago în 1992 și a fost distribuită mai mult gratuit în comunitățile românești din America, dar și în România. Acolo a fost copiată ilegal în 1994 de o editură pirat și pusă masiv în vânzare, schimbându-mi-se puțin numele (Cristian Pătru Bălan, nu Cistian Petru Bălan !), fără a putea afla vreodată cine au fost autorii fraudei. Încă de la apariție, subiectul tratat (o tematică incluzând și un complex roman de dragoste) s-a bucurat de o mare prețuire (printre cititorii acestor pagini numărându-se Regele Mihai I, ex-președintele Emil Constantinescu, Nadia Comănici, maestrul Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu, Ștefan Hrușcă, Iurie Darie, criticul Aurel Sasu, actorul Ion Dichiseanu, mulți preoți și pastori, scriitori și poeți, studenți, elevi etc. Marele poet creștin Ioan Alexandru, după ce a citit romanul într-o singură noapte, l-a caracterizat cu entuziasm: ”Excepțional !”  comparându-l oarecum cu cu  ”Cămașa lui Cristos”.) Cartea a fost recomandată la o emisiune a postului de radio ”Vocea Americii” în limba română, precum și de distinșii criticii literari M.N. Rusu și Marian Popa, ultimul descriindu-i acțiunea în monumentala sa Istorie a literaturii române, intitulată ”Istoria literaturii române de azi pe mâine”, dar lucrarea este amintită și în câteva mari dicționare biobibliografice tratând biografiile scriitorilor români. 
          Din cronicile literare dedicate acestui roman, cele mai ample aparțin lui Ioan Dan și lui George Băjenarul, cunoscuți publiciști români (aceasta din urmă a apărut sub titlul ”Teism și ateism în proza anti-comunistă”, având sub titlul ”O carte despre dragoste și convertire la credință, romanul ”Dincolo de curcubeu”.). Le vom prezenta pe amândouă, amintind și câteva cuvinte despre autorii respectivi . 
 
     IOAN DAN (1922-2003), mare scriitor român lansat încă din anul 1935, autor de texte satirice, de romane istorice, romane de capă și spadă, cu mai multe reeditări foarte captivante, pagini de amintiri, lucrări memorialistice, s-a impus de la început publicului. Scriitorul a decedat în America la 81 de ani în plinî glorie. Romanele lui, unele traduse în limbi străine, sunt foarte solicitate și pot fi găsite în România la orice librărie, dar și pe tarabele de pe străzi. Cele mai cunoscute cărți ale romancierului Ion Dan sunt: Curierul secret (1974), Cavalerii (1975), Taina cavalerilor (1976), Locatarii din strada Fecioarei (1970) ș.a.  Trebuie amintit că, împreună cu Cristian Petru Bălan, Ioan Dan a semnat primul dialog religios dintre doi scritori români, gen interviu, publicat sub titlul ”Să apropiem cerul de pământ”, apărut în 2012 la editura ”Armonii literare” din Adjud.
    Redăm mai jos cronica romanului ”Dincolo de curcubeu” , roman de Cristian Petru Bălan, (Editura Nort America, Chicago), apărută în ziarul ”Meridianul românesc” din Los Angeles, la 18 sept. 1998, pag. 11:
 
 
      Rar se întâmplă să citesc o carte pe care să nu pot să o las din mână până la sfârșit.”Dincolo de curcubeu” este o astfel de carte…
      Fiind vorba despre un roman al convertirii la credință, genul nu pare destul de atractiv pentru o seamă de cititori, care, fie nu cred în existența lui Dumnezeu sau cred, însă tot ce ține de teme religioase le dă o stare de plictiseală. Sigur că la aceștia mai pot fi a dăugați cei ce oscilează și amână luarea unei decizii de împăcare cu Dumnezeu și-i evident că tema nu-i interesează acum.
      Acest gen de literatură nu-i nou. În el s-au impus o seamă de scriitori ca Henrik Sienkiewicz în ”Quo Vadis”,  Thomas Mann în ”Iosif și frații Săi”, Lloyd Douglas în ”Cămașa lui Cristos” și alți câțiva, iar pentru Cristian Petru Bălan, genul a constituit pretextul, dar și contexul creării unor destine memorabile.  Fără a renunța la tehnica și structura canonică a acestui gen de literatură, autorul reușește să sporească interesul cititorului prin naturalețea, analiza bine susținută logic, stilizarea fină, stilul direct liber și dialogurile în multe ranguri de semnificație care urcă apetitul cititorului cu mult peste urmărirea unei simple relatări despre pocăință.
        În toate bisericile creștine din lume, preoții și pastorii vorbesc despre pocăință și insistă ca să se facă înțeleși. Din păcate, mulți oameni nu înțeleg sensul de pocăit,  fie dintr-o crasă lipsă de atenție, fie că nu prea au obicei să calce prin biserici. A fi pocăit înseamnă a fi împăcat cu Dumnezeu prin credință, prin ascultare și prin faptele ce decurg din amândouă. Deci, cu apartenența la o biserică sau alta înseamnă starea de pocăit.
        La prima vedere, strategia acestui roman nu pare a fi complicată, fiind vorba despre niște oameni necredincioși, care se pocăiesc spre finalul cărții. În relatarea convingătoare stă greutatea unei reușite. Cristian Petru Bălan a știut să găsească modalitatea cea mai simplă și mai atrăgătoare, fără a fi facilă, de a prezenta trecerea eroilor de la o stare la alta printr-o purificare treptată și credibilă.
       Meditând la eroii romanului ”Dincolo de curcubeu”, gândurile m-au purtat spre unul din marii scriitori americani. Este vorba despre Jack London.  E drept că în opera lui el nu se ocupă cu probleme de credință și necredință,  dar e tot atât de drept că eroii lui sunt, de obcei,  personalități puternice.  Or, la fel sunt și mai toți eroii acestui roman. Mai toți, findcă apar și o seamă de eroi de legătură. Veronica este eroina cu cea mai puternică forță morală și de voință.  Dacă la început ea rămâne o figură de culise, o oarecare laborantă frumoasă, care întâmplător atrage privirile fustangiului Florin Vernescu, un inginer director al unei mari uzine,  această tânără care lucra la acea întreprindere, apare brusc ”în prima linie”, portretul Veronicăi alcătuindu-se caleidoscopic și concordat cu destinele câtorva eroi și, mai ales, cu destinul lui Vernescu.
           În inima directorului Florin Vernescu, alt personaj puternic, își face loc, pe neașteptate, o dragoste curată pentru Veronica. Și-i de mirare că un om ca el  este încercat de o astfel de iubire, fiindcă mai are una, mincinoasă, dar credibilă, de interes, pentru Zoica, fata marelui ștab politic, cu ajutorul căruia plănuiește să urce pe scara socială în mare viteză, până la vârful ei.  Inteligent peste limita obișnuită, cult, plăcut la vedere, chiar foarte prezentabil, afemeiat, carierist, crud cu cei din jur, Florin Vernescu se scutură, treptat, de toată rugina din el și alege – dar nu dintr-o dată –  calea spre Dumnezeu și spre inima Veronicăi, ființa care-l schimbă printr-un tact uluitor, inginerul renunțând supus la calea ticăloasă prin care ar fi putut să ajungă chiar în vârful piramidei comuniste din România. (Directorul Vernescu, de fapt, își propusese să devină președintele țării și nu era departe de a-și vedea visul împlinit, dar între Veronica și funcția supremă, o alege pe prima…).
          Că romancierul Cristian Petru Bălan este un strateg de mare finețe, observăm și din felul cum ne prezintă dragostea sfântă și feciorelnică a Veronicăi pentru Florin Vernescu, devenit acum un om nou, un tânăr serios și întru totul schimbat spiritualicește. Inițial, el nu fusese așa, dar comportamentul demn al tinerei de o frumusețe nefirească l-a schimbat…  De la început, Veronica l-a uluit și l-a dezarmat. Din purtarea ei rece, din felul ei de a respinge tot ce vede că-i întinat, iar Vernescu, evident, era întinat până în măduva oaselor, fata ocolindu-l deliberat și refuzând categoric orice avansuri, orice  discuție cu el, mergând până acolo să revină acasă și să renunțe la serviciu, din respingerile ei în serii justificate, pentru noi cititorii este clar că nu putem întrezări că ar exista vreo posibilitate de atașament, de vreo urmă de dragoste pentru un asemena om. Nici un gest al ei nu  trădează asta și am fi tentați să credem că dacă ea se roagă pentru  schimbarea și mântuirea lui, o face pur și simplu din datoria de creștin și evident , din obiceiul pocăiților de a se ruga pentru cei ce Îl ignoră pe Dumnezeu… Or, iată, că după o vreme, într-o anumită ocazie, directorul Vernescu vine să o caute acasă la ea, dar după o discuție aspră, fiind un temperament vulcanic, lui Florin Vernescu i se face rău, cade și este în pericol de moarte. Speriată, Veronica încearcă să-i dea ajutor, se roagă pentru el și spune în rugăciunea ei: ”Doamne, nu mi-l lua ! Te rog nu mi-l lua!” Atât ne dă autorul, dar e destul ca să înțelegem  că ea îl iubea pe Florin fără că știe asta. 
         Caracter la fel de puternic, Mihai alt erou principal al romanului, își părăsește locul de muncă și se refugiază, o vreme, într-o pădure îndepărtată, pentru a medita în liniște asupra resturilor vieții și a esenței ei. Trăind în natură, însoțit doar de un câine credincios, observând-o cu atenție, Mihai ajunge la convingerea fermă că există un Creator al acestor frumuseți și, trecând printr-o experiență supranaturală impresionantă, el sfârșește prin împăcarea cu Creatorul său.
       Scriitorul Elizeanu, un prieten al lui Mihai, pe de altă parte, este preocupat de cercetarea farfuriilor zburătoare, de existența OZN-urilor, și chiar are o seamă de întâlniri și experiențe stranii cu presupusele ființe extraterestre. El consideră că Universul este populat cu asemenea entități, inclusiv cu îngeri căzuți, cu demoni și că, de fapt, cei care ne vizitează planeta, în realitate,  sunt diavoli. Subscriu la această părere, dar numai în parte. Da, în văzduh pot exista și diavoli. Însă, Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune, a creat totul cu un scop și cu un rost practic. Îmi vine greu să cred că nețărmuritul Univers este gol, fără alte ființe. Și la fel de greu îmi vine să cred că Dumnezeu a pus la dispoziția dracilor anumite zone din preajma Terrei sau din Univers. Însă asta, desigur, este o simplă supoziție a mea, folosind slaba noastră logică pământească.
       În roman mai sunt mulți eroi de legătură (este un roman populat, plin de viață); întâlnim muncitori,  țărani ardeleni, lideri politici – chiar și pe soții Ceaușescu în anumite secvențe. Întâlnim intelectuali, activiști de partid și securiști, copii care pot să vadă ceea ce nu sunt în stare să vadă adulții, care sub o formă sau alta, vin în contact direct cu eroii principali ai  acestei cărți și care, prin apariția lor, dau culoare, atmosferă dinamică, profunzime și mai ales o seamă de conflicte mai mari sau mai mici.
      ”Dincolo de curcubeu” este un mare roman de atmosferă, scris în planuri paralele, dar și cu capitole intersectate, un roman surprinzător de reușit, nu numai prin universul credinței, excelent susținut de autor, ci și prin marea lui valoare artistică. El umple un gol și deschide un drum nou  în literatura română a genului, alături de puținii autori preocupați de o temă atât de importantă pentru omul trecător pe planta Pământ.
 
                                                                IOAN DAN                                                                                               
 
NOTA BENE:   După cronica scriitorului Ioan Dan, va urma și o altă opinie critică a unui alt  maestru al criticii românești, analiza scriitorului GEORGE BĂJENARU. 
         Deoarece cartea s-a epuizatdemult  (am mai văzut unele vânzări afișate pe Google), eu am      afișat-o gratuit pe Google, varianta electronică. Sper că poate fi ușor accesată. 
 
                     CPB