Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » INTERVIU » CRISTIAN GABRIEL GROMAN: Interviu cu ”Pistruiatul” – ”Nu am jucat un rol, ci mi-am jucat copilăria”

CRISTIAN GABRIEL GROMAN: Interviu cu ”Pistruiatul” – ”Nu am jucat un rol, ci mi-am jucat copilăria”

În România anilor ’70 copiii lăsau joaca și fugeau în casă numai la auzul genericului unui film. De fapt, străzile erau pustii pentru că și cei mari se grăbeau să ajungă acasă din același motiv. Fără exagerare, întreaga suflare românească nu rata episod după episod pentru a afla ce a mai făcut un puşti roşcovan şi pistruiat; numele lui în film era Mihai Pleșa; în realitate, Costel Băloiu iar filmul se numea ”Pistruiatul”. Era un adevărat fenomen și nu se mai întâmplase până atunci așa ceva! Deși în acele timpuri programul Televiziunii Naționale dura foarte puțin, românii apreciau ceea ce se difuza în acele vremuri (în week-end) pentru că, spre deosebire de vremurile noastre, exista un divertisment calitativ, nu cantitativ. Puștiul roșcovan, idolul atâtor generații, cel ce inventase chiar salutul cu două degete pe care îl știau toți adolescenții din România, a avut amabilitatea și a răspuns la câteva întrebări pentru cititorii Ziarului Anunțul Românesc.

                                                                          un interviu realizat de Cristian Gabriel Groman
Reporter: Ați fost și ați rămas unul dintre copiii minune ai cinematografiei românești și cel mai iubit dintre aceștia. Nu cred că există român care să nu fi auzit de celebrul ”Pistruiatul”. Cum vă explicați acest mare succes?
Costel Băloiu:  Din capul locului aș vrea să vă spun că nu m-am simțit niciodată o mare vedetă. Succesul filmului se datorează, în primul rând regizorului Francisc Munteanu, care m-a privit ca pe un copil și nu ca pe un actor, oferindu-mi posibilitatea să mă comport ca un copil de 13 ani, vârsta pe care o aveam la acea vreme. Nu am jucat un rol ci mi-am jucat copilăria.
R. Erau alte vremuri atunci, parcă mai frumoase… Programul la televizor era puțin dar divertismentul era de calitate iar filmele românești erau excepționale. Acum, se pare, cantitatea a luat locul calității. Regretați ceva?
C.B. Poate succesul Pistruiatului se datorează faptului că nu a avut o concurență foarte mare în acea perioadă. Referitor la filmele actuale, cum bine ați spus, se axează pe cantitate și mai puțin pe calitate.
 
  
 
R. Revenind la acele vremuri, îmi aduc aminte cum toată lumea aștepta cu sufletul la gură ora la care se difuza ”Pistruiatul”, era un adevărat fenomen. Nimeni nu voia să rateze un nou episod. Cum ați perceput dumneavoastră acele momente?
C.B. Având doar 13 ani, nu știu dacă aveam capacitatea să conștientizez succesul și impactul filmului asupra celor care îl vizionau. Mă repet, eram doar un copil, care avea în cap numai joaca.
R. Aveți amintiri frumoase de la filmări? Ne puteți destăinui câteva dintre acestea?
C.B. Au trecut foarte mulți ani de atunci, au fost momente frumoase pe care, cu siguranță, nu ai cum să le uiți. Chiar dacă eram un copil, mă simțeam ca o mică vedetă de care toată lumea avea grijă și se purta frumos cu mine. În primul rând, spun asta pentru că dacă m-aș fi îmbolnăvit sau aș fi pățit ceva, o zi de filmări la acea vreme costa 40.000 lei și nimeni nu ar fi vrut să se întâmple asta.
O amintire frumoasă a fost faptul că mi-am dorit foarte mult să fac o poză cu regretatul Sergiu Nicolaescu. Moment care s-a întâmplat foarte târziu, întrucât nu avea timp să facem acest lucru…o doream din tot sufletul, deoarece la momentul acela Pistruiatu încă nu se difuzase iar prietenii mei voiau o dovadă.
 
 
 
 
 
R. Parcă și actorii erau mai apreciați înainte? Este doar o părere sau să fie aceasta realitatea?
C.B. Cu siguranță aveți mare dreptate! Îmi amintesc că oriunde mergeam, lumea se aduna și se cereau autografe, aveau alte chipuri și viața parcă era alta, cu toate greutățile ei de atunci, a nu se înțelege că regret comunismul dar pe atunci lumea încă mai mergea la teatru, la cinema, acum alergăm doar după un post bine plătit și după bani.
R. Orice om, din orice generație care vede aceste filme, mă refer la ”Pistruiatul” și la”Roșcovanul”, se îndrăgostește ireversibil de personajul(ele) interpretat(e) de dumneavoastră. Care credeți că a fost rețeta succesului, în ceea ce vă privește?
C.B. Nu consider că am folosit o rețetă, am încercat să fiu eu, întrucât nu făcusem nicio școală în acest sens și am vrut ca totul să fie natural, bineînțeles, cu respectarea unor indicații ale regizorului, fără de care nu se putea.
R. Am revăzut de curând cele două producții. Deși au trecut mai bine de 40 de ani (43 de ani de la lansarea Pistruiatului”) (40 de ani de la lansarea ”Roșcovanului”), au aceeași prospețime. De unde vine această prospețime? De ce credeți că în zilele noastre nu se mai produc asemenea filme care să aibă un asemenea impact la public?
C.B. Nu știu, probabil că trăim într-o lume care este veșnic în schimbare, oamenii au mentalități diferite, viziuni diferite, poate că și viața de zi cu zi ne schimbă și ne face uneori să uităm de lucrurile frumoase. Nu știu în ce măsura mai interesează, și aici mă refer la generația tânără, cum am trăit noi sau părinții noștri, pentru unii este ceva de domeniul trecutului și poate mulți nu vor să îl știe sau, pur și simplu nu îi interesează.
R. Publicul spectator aștepta să vă vadă în mult mai multe producții, filme, etc. Erați o vedetă foarte apreciată și erați ”pe val” cum se spune. Cu toate acestea, ați apărut doar în câteva producții după Pistruiatul și Roșcovanul”. Cine credeți că a fost de vină pentru acest lucru?
C.B. În primul rând eu, aici mă refer la felul meu de a fi, la percepțiile și valorile mele, la faptul că mi-am exprimat punctul de vedere și nu am renunțat la demnitate doar pentru a primi un rol și poate că nu a fost bine. Drumul meu ar fi fost altul, poate, dacă aș fi fost mai insistent, mai îndrăzneț, dar nici nu am mai fost solicitat de nimeni pentru vreun rol.
Ultimul rol a fost în „Noi, cei din linia întâi” în regia lui Sergiu Nicolaescu, în 1986.
R. Câteva cuvinte, v-am ruga, pentru admiratorii dumneavoastră din Regatul Unit și pentru cititorii Ziarului Anunțul Românesc.
C.B. Le urez multă sănătate, îi felicit pentru curajul de a-și încerca șansa de a trăi mai bine, de a fi mai fericiți, curaj pe care eu nu l-am avut și pentru asta îi apreciez pe toți cei care au făcut un pas spre mai bine. Pe cititorii dumneavoastră îi salut cu drag și aș vrea să își imagineze salutul pistruiatului, cu două degete deasupra ochiului drept, să fiți iubiți și fericiți!
   Interviul a apărut în ziarul Anunțul Românesc. Vocea românilor din UK.
   Poze preluate de pe internet și de pe ziarul Oval.
SURSA: cristiangabrielgroman.blogspot.com