Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: CUMPĂNA DIN NOAPTE (4)

EUGEN ONISCU: CUMPĂNA DIN NOAPTE (4)

Peste câteva zile, când era pe punctul de a merge în șantierul naval pentru a se califica la locul de muncă în meseria de sudor ca și tatăl său, Liviu primi o scrisoare din partea clubului prin care i se comunica că trebuie să se prezinte la o anumită dată pentrucă directorul sportiv al clubului și noul antrenor vor să aibă o discuție cu el pentru revenirea sa ca jucător. De asemenea mare îi fu mirarea când citi numele noului antrenor, era Ioniță pe care îl știa antrenând o echipă din dvizia C. Dar din acea scrisoare reieșea că acesta antrena echipa de seniori din divizia B.

Sosi și ziua în care Liviu se întâlni cu Ioniță și directorul sportiv al clubului. Îi propuseseră să revină în echipa mare ca titular, Răzvan juca acum ca vârf și aveau nevoie de o extremă dreaptă. Fuseseră făcute câteva propuneri, însă Ioniță insistase foarte mult în favoarea lui, așa că se hotărâseră să îi mai ofere o șansă. Medicul îi revizui genunchiul, și spuse că îl vede destul de bine recuperat. Toată acea perioadă de ședere departe de terenul de fotbal îi prinsese bine la recuperarea lui. După terminarea acelei întrevederi Ioniță îl îmbrățișă și îi spuse că îl așteaptă a doua zi la antrenament, și că în acea săptămână avea să semneze un nou contract cu clubul.

Porni spre casă se simțea foarte fericit, datorită faptului că avea să facă din nou ceea ce îi plăcea, și pe deasupra să mai câștige și bani, fără să-și întineze sufletul cu mizerii. Parcurgând centrul orașului se întâlni cu Bogdan un fost coleg din liceu ce era însoțit de două fete, pe care la știa tot din liceu, ce nu fuseseră în clasă cu ei, ci la XII B. Una se numea Liliana ce încă din liceu era prietenă cu Bogdan, cealaltă fată se numea Felicia un timp chiar vorbise cu ea, merseră împreună la un film, însă apoi totul se stinse între ei. Nu o mai văzuse de ceva timp, și constată cu uimire că se făcuse mult mai frumoasă, era brunetă, cu ochii negrii, elegantă, atrăgătoare, încât el simți tot clocotul tinereții inundându-i inima. Privind-o pe Felicia avea sentimentul că o redescoperă, așa cum în trecut nu o cunoscuse.

Liviu începu să discute cu amabilitate cu Bogdan și cele două fete. Iar la invitația lui Bogdan de ai acompania răspunse bucuros că îi face plăcere. La un moment dat când fetele rămaseră puțin în urmă, Bogdan îi șopti că Valentin un fost coleg de-al lor de liceu ce fusese prieten cu Felicia rupsese cu ea datorită faptului că acesta îi propuse să aibă relații intime înainte de căsătorie, iar Felicia se opuse și acum era liberă. După un timp de mers prin centrul orașului se așezară toți patru pe o bancă. Lui Liviu îi făcea plăcere să o privească pe Felicia, să discute cu ea chiar și cele mai simple lucruri. Era uimit de maturitatea cu care ea gândea, de asemenea observă că Felicia avea un vocabular mult mai dezvoltat decât al lui, află că ea citea mult iar mai mult de atât chiar atunci făcea școala de asistente medicale.

La un moment dat Bogdan îl întrebă: ,,Dar ia spune-mi ce mai faci, pe unde mai joci fotbal? De la meciul în care te te-ai accidentat, nu te-am mai văzut, ce ți s-a întâmplat de ce nu ai revenit? Să știi că mai mulți ne-am întrebat, mie mereu mi-a plăcut cum joci, mai ales când prindea-i câte o zi în care erai în formă, mă încânta cum trecea-i printre ceilalți jucători driblând și centrând. Eu te prefer mai mult pe tine decât pe Răzvan, deși trebuie să recunosc că a aportat și el destule lucruri bune echipei. ,,De mâine revin, am avut parte de o perioadă mai lungă de refacere. Așa că mă voi antrena din nou cu echipa mare, Ioniță mă dorește din nou în formă,” îi răspunse Liviu. ,,Ura, strigă Bogdan să sărbătorim, Liviu revine la echipa mare, ne îmbogățim din nou jocul cu faze frumoase.”

După ce se așternu puțin tăcerea Felicia întrebă: ,,Ia spune-mi ce simți acolo pe stadion, când știi că te privește atâta lume, și de tine depinde finalizarea unei faze într-un meci important?” Lui Liviu îi plăcu acea întrebare și răspunse: ,,Dacă mi-ai fi pus întrebarea asta cu ceva timp în urmă înainte de accidentarea mea, ți-aș fi răspuns plin de înfumurare avându-i în minte pe unii dintre marii jucători și golurile marcate de ei. De fapt pe atunci mă străduiam să ajung la un anumit nivel în fotbal pentru a câștiga cât mai multă glorie sportivă. Însă de ceva timp văd lucrurile altfel, mă gândesc de exemplu la tatăl meu ce muncește toată săptămâna din greu, apoi duminica vine la stadion și vrea să vadă puțin spectacol futbolistic, și mai ales ca echipa sa să câștige. Atunci îl am în minte pe el și pe mulți alții ca el ce sunt pe stadion, și vreau să dau totul pentru că datorită lor eu pot să profesez ceea ce îmi place. Iar pe Balaci acum îl consider doar un jucător fabulos în opinia mea cel mai bun din tot ce a dat fotbalul românesc. Eu însă rămân Liviu cu limitele mele și cu posibilitățile mele, și îmi place nespus de mult să joc eu, fără a mai visa la nivelul lui Balaci, ci doar la nivelul meu. Iar dacă într-o zi va veni promovarea și voi putea să urc pe o treaptă mai înaltă în fotbal, va fi bine venită. Dar până atunci doresc să joc cu bucurie și plăcere fiecare minut, fiecare partidă, dând tot ce am mai bun din mine.”

,,Atunci înseamnă că disfruți mult cu fotbalul?” Îl întrebă din nou Felicia. ,,Da așa este îmi place mult,” spuse Liviu. ,,De altfel e foarte interesant ceea ce ne-ai spus despre noua ta manieră de a vedea viața ta sportivă,” concluzionă Felicia. Mai discutară puțin animați de elanul lor tineresc apoi hotărâră să meargă la cinema pentru a vedea minunatul film ,,Vacanță la Roma” propunerea pentru a viziona cu toții acel fim o făcu Felicia. Bogdan opuse puțină resistență la început și cedă în favoarea fetelor, cu condiția ca pentru duminica următoare, toți cei prezenți să accepte invitația sa de a ieși la un grătar pentru a sărbători reîntoarcerea lui Liviu, și nu se lăsă până nu obținu consimțământul tuturor.

Pe drum Bogdan porni înainte cu Liliana. Iar Liviu venea din urmă cu Felicia, discutau cu atâta deschidere și amabilitate, încât lui i se părea că erau prieteni de o viață. De asemenea totul în jur i se părea minunat și frumos, simțea că merită să trăiești așa cum alesese el începând din acea noapte de triumf a vieții sale. Tot mai mult în timpul acelei plimbări spre cinematograf lui Liviu i se cuibărea un gând în mintea sa, și anume că în viitorul apropiat Felicia, ar putea deveni soția lui. O privi, ea spuse ceva iar el deși nu o auzise din cauza vuietului mașinilor de pe acel bulevard, surâse numai de dragul frumuseții ei. Avea impresia în acele momente că viața lui e atât de frumoasă, și plină de naturalitate și bucurie.

În următoarele zile pe Liviu îl stăpânea tot mai mult convingerea interioară, că se află exact pe drumul vieții ce Dumnezeu iL trasase prin minunata Sa lucrare providențială. Era conștient că acum depindea de el foarte mult să rămână pe acel drum, și mai mult de atât înțelegea, că în nici un alt loc nu este mai bine, ca acolo unde Dumnezeu te călăuzește să mergi. Iar el era convins că trebuia să urmeze în viață, planul providențial al cerului pentru el.
Sfârșit


2 Comentarii

  1. admin

    Fiecare întâmplare, faptă, eveniment are pentru Eugen Oniscu o încărcătură spirituală, aceasta dovedindu-i însăși trăirea frumoasă în Dumnezeu. Se reconfirmă ideea conform căreia Dumnezeu nu trebuie căutat în afara noastră, ci mai întâi înlăuntrul nostru, acolo unde a aprins scânteia divină încă de la concepere. Pentru omul simplu, cu trăirea curată și iluminată de divinitate, viața devine un permanent motiv de fericire, pentru el, nefericirea, răutățile, dușmănia, ura, mânia, sunt cuvinte goale, lipsite de conținut. Îți mulțumim, Eugen, pentru faptul că ni-l readuci în suflete pe Dumnezeu și ne dovedești că fiecare clipă merită a fi trăită în lumina sacră a cerului din noi!…

  2. Eugen ONISCU

    Impresionant comentariu, pentru mine conteaza foarte mult mai ales ca vine din partea dumneavoastra, va multumesc.

Comments are closed.