Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » FELICIA STAMATIN: DINCOLO (Poezii – I)

FELICIA STAMATIN: DINCOLO (Poezii – I)

DINCOLO

 

În casa Morții am cântat lumina
De răsunau arcadele sub bolți,
Iar sfinții își clăteau clipind retina
Pictați pe ziduri, ‘nalți de șapte coți.

S-au speriat christoșii falși de piatră,
Pe cei de lemn i-am pus pe-altar să-i ard,
Prea mi-au zdrobit viața asta toată
Și mi-au furat parfumul sfânt, de nard!

M-au păcălit cu raiuri și cu îngeri,
Cu temple sacre fără dumnezei,
Nu le păsa, iubite, că tu sângeri!
Păgânul meu, cu mult mai sfânt ca ei!

În sanctuarul morții văd doar cerul
Pe-o rază de lumină te cobori
Și-o clipă se destramă efemerul!
Divinul meu, tu ai venit să mori!

Nu te încap bisericile lumii,
Eu Îți cuprind iubirea-n pieptul meu,
Iar dincolo de spulberarea humii,
Tu-mi ești, iubite, singur Dumnezeu!

 

CONFESIUNEA UNEI CLIPE

 

Timpului care mă ține prizonieră-n fortul humii
I-am furat un ceas din marea visterie de comori,
Noaptea-n vis mă urmărește sub uimirea pală-a lunii
Să-mi plătească cu dobândă ce-am furat de-atâtea ori.

Doar eu știu cum se transformă ceasul ăsta,-n veșnicie,
Cum secundele cer vamă efemerului din lut,
Cum minutele dau formă unui vers în poezie
Unde timpul se destramă, unde-am fost de la-nceput.

Frumusețea dintr-o clipă o voi dărui-n poeme,
(Chiar dacă a fost furată, am plătit-o cu dureri),
Îmi voi construi-n tăcere o cărare peste vreme,
Să nu mai plătesc tributul vitregelor depărtări.

Timpului care mă ține prizonieră-n fortul humii,
I-am dat înapoi clepsidra ceasului înveșnicit,
Am oprit în mine clipa să îmi coacă bobul pâinii,
Pentru sfânta sărbătoare-a versului ce m-a iubit!

 

 

LACRIMĂ ÎN OCHIUL FURTUNII

 

E-atâta liniște în jur … și-i soare!
Atâta pace-n mine,-atât senin!
În fiecare zi e sărbătoare
Privindu-mi fiii cum se duc și vin!

E-atâta dor rămas fără-mplinire,
Atâtea-mbrățișări fără răspuns,
Atâtea lacrimi strânse în potire
Și-atâta cer de rugăciuni străpuns!

Și totuși este liniște în mine,
Am încetat să mai aștept minuni!
Îmi voi trasa o cale printre rime,
Zidindu-mă în sfera altei lumi.

Ce liniște și pace mă-nconjoară!
Atât de dor mi-a fost de Viața mea!
Că-n fiecare zi și-n orice seară,
Aș vrea să mor, să pot reînvia!

FELICIA STAMATIN