Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » NICOLAE DINA: NELINIȘTILE FLORII DE LOTUS

NICOLAE DINA: NELINIȘTILE FLORII DE LOTUS

Poeta Domnița Neaga s-a făcut cunoscută mai întâi prin creațiile sale apărute în puținele publicații de profil de pe meleagurile noastre și în cele zece antologii în care este prezentă, toate revelând un talent indenegabil, înnăscut și nu artificial, poezii de o sensibilitate, sinceritate, delicatețe și profunzime uimitoare, o creatoare cu viziune proteică asupra existenței, a simțirii și a aspirațiilor omului de pretutindeni și dintotdeauna. După un debut publicistic ca studentă în 1971, în timp, poeta obține câteva premii literare prestigioase (inclusiv pentru volumul de debut), valoarea incontestabilă a creațiilor fiind remarcată în cronici elogioase ale unor critici literari din țară și din afara ei (Spania, Canada, SUA). Romantică în profunzimea sa sufletească, după cum se constată din versurile cuprinse în volumele proprii publicate până acum (Noaptea ploilor acide, 2000; Călător spre Crucea Sudului, 2002; Muntele din vis, 2013), poeta consideră dragostea drept unicul sentiment nobil trăit de om în întreaga sa existență, chiar și atunci când se revoltă împotriva vicisitudinilor inerente ale vieții, împotriva întunericului, prezent, uneori, în sufletului fiecăruia, sau atunci când intră în contact cu lumea, cu natura, cu mediul social, de multe ori ipocrit, înăcrit și respingător.

Cândva, poeta se lua drept confident pe sine însăși, chiar călăuză pe drumul cunoașterii, al frumuseții, al creației, iar dorința și voința de a parcurge cu orice preț acest drum sunt alimentate de același sentiment de dragoste care îl înaripează pe fiecare în aspirația sa către tainele Universului, către cunoașterea minunățiilor naturii ce ne umplu inima de bucurie, de frumusețe și de speranță, dar și către cunoașterea de sine, a adâncului sufletului, al său ori al celui care îi împărtășește trăirile și alături de care pășește pe calea împlinirii artistice: „Cărțile mele…nu le-am scris eu,/Ci tu, în aerul veșnic văratic,/Cu fanteziile tale/ /Eu, ca o vrednică școlăriță,/Am transcris doar,/Cu mintea,/În caligrafii voievodale”(Umbra ta). Acesta rămâne „visul de lumină/Ce ne-a hrănit cândva pe amândoi” și pe care și-l dorește, neabătut, un „foc divin” aprins de „Scânteia” din adâncul sufletului „ducând pe aripi cântul meu târziu”(Focul, din același volum). Cântul său este firescul rezultat al iubirii, „amară și dulce ispită”, stârnit de focul care le-a mistuit sufletul amândurora, ca în Mărturie: „Iar flacăra vie,/Năvălind în puhoi,/Să stea mărturie/Că ars-am odată și noi…”(din volumul Muntele din vis).

O reală satisfacție spirituală și o plăcută stare de bine produce (și) ultimul său volum, apărut în cadrul Proiectului cultural internațional POESIA GRAFICA, inițiat la Madrid de scriitori și artiști spanioli și români, proiect din care face parte și autoarea. Este vorba despre volumul Floare de lotus, publicat în 2016, la Editura Rotipo Iași, care continuă, într-un fel, tematica celor dinainte, natura perenă cu peisajele sale campestre fiind o prezență delicată în aproape toate creațiile, aceeași dintotdeauna și pentru totdeauna, căci natura non facit saltus, în mijlocul căreia se află căminul familial și familiar plin de amintirea duioasă a părinților, iar timpul, nepieritor, cu a cărui goană inexorabilă se află într-o permanentă luptă și de sub a cărui teroare încearcă să scape, este rememorat în diverse etape ale vieții. Poeta își rememorează copilăria fericită, trecând apoi la romanticii ani ai adolescenței și ai tinereții cu visurile și dorințele lor, până la înțelepciunea maturității și a senectuții, perioade de retrăire lirică, nu numai a ceea ce a fost frumos în viață, ci și a neîmplinirilor, a tristeților, a deziluziilor și a dezamăgirilor care, nolens volens, umplu existența umană. Un optimism funciar o face pe poetă să le transforme pe acestea din urmă, precum, altă dată, Tudor Arghezi, în „frumuseți și prețuri noi”.

Poeziile cuprinse în acest volum sunt grupate în cinci cicluri, primul dintre ele fiind semnificativ și prin titlu (Rădăcini), dar și prin inspiratul motto („Nostalgia trecutului este întotdeauna mitică.”), deoarece poeta rememorează „casa albă, părintească” din satul natal, cu fântâna de lângă drum și luminată de „caișii, prunii, merii cei domnești…”, regretând absența părinților plecați pe drumul fără întoarcere, pe când trăiau fiind „încununați de liliacul alb” și în urma cărora „amintirea lor, surâs amarnic/A încrustat pe trunchi însemn heraldic”, îmbrățișându-și originea sa țărănească ca pe un titlu de noblețe, un Semn heraldic. Frumusețea fizică și spirituală a mamei face din aceasta o Icoană a „credinței, bunătății și iubirii”, iar „cămara cu păpuși” îi reamintește de „copilăria chinuită” și devine, în sufletul copilei de altădată, ale cărei „cosițe au devenit…cărunte” acum, un izvor nesecat „de doruri și iubiri fără de moarte”. Într-un peisaj campestru luxuriant, o câmpie inundată de iarba pe deasupra căreia zboară fluturii, se naște sentimentul iubirii, un sentiment vegheat de luceferi și înfrumusețat de minunatele flori de lotus, în toate timpurile și în toate „lumile paralele”. Este „anotimpul iubirii”, când „ca prin farmec,/Se țese vraja, pânză diafană” a unui sentiment profund care va învinge „nebănuitele ninsori” și „vânturile potrivnice”, semnificative metafore ale dificultăților pe care le întâmpină, mai mereu, dar le și depășește, adevărata dragoste (Timpul iubirii). Cromatica florii de lotus începe cu această poezie, de această dată culoarea acesteia fiind albă, semnificând puritatea, gingășia și frumusețea iubirii. Dar ea devine „roșie floare de lotus” atunci când poeta își revendică întreaga sa creație, produsul sufletului său, al simțămintelor, al sentimentelor și al visurilor sale („țărâna trupului meu”) din amforele Antichității, din spiritualitatea întregii omeniri, pe care i-a adus-o „focul sacru”, inspirația, și pe care o dorește „hrană perpetuă,/Pentru o veșnic visată,/Roșie, floare de lotus” (Avatar).

Zbaterea spre lumină, acompaniat de la fel de semnificativul motto (Fă din tine o lumânare, să arzi, și astfel să luminezi petrecerile altora!), este inspiratul titlu pentru al doilea ciclu simbolizând lupta cu trecutul, dorința de a accede la perfecțiunea artistică. Amintirile devin un laitmotiv, în condițiile în care toate obiectele casnice, peretele și oglinda, perdelele și podeaua din cămara copilăriei îi readuc în memorie „frânturi de idealuri” și „visurile de copil”, dar verticalitatea o caracterizează pe femeia matură al cărei suflet „se înalță…deasupra apelor universului”, așa cum „o floare albastră de lotus” se înalță din ape, simbolizând întinerirea. De această dată, albastrul florii de lotus este nu numai simbolul apei în care crește, ci și cel al purității sufletului, la fel cu infinitul cerului senin către care aspiră (Lucruri verticale). Deși inundată de amintirea neliniștilor, a bătăliilor vieții alternând între victorii și înfrângeri, ele fiind „grădina fermecată” unde s-au născut visurile, idealurile, dorința de „lumină adevărată” (Istorie), poeta, reprezentând pe toți creatorii de metafore, a fost, este și rămâne „pomul vieții, răbdător,/Hrănind pe toți cu liniște și pace”, fie ei simpli drumeți sau copii cărora „ramurile mândru încărcate/Se înclinau supuse-n fața lor/Și le turnau în sânuri nestemate”, devenind astfel acea „lumânare” necesară luminării tuturor, altfel spus rostul, menirea celui ce a devenit poeta vates, deoarece, toți aceia care s-au înfruptat din roadele minții și ale sufletului sensibil al poetului o vor face întotdeauna „convinși că-l vor regăsi, când s-or întoarce” (Un pom).

În ciclul al treilea al volumului (Pasărea de foc), poetul este mai amplu definit, el însemnând cele patru elemente fundamentale ale universului („Ești aerul și apa și focul/Și pământul…,/Fără de care nimeni nu ar fi”.). Aerul reprezintă viața în sine și viața spirituală, creativitatea, apa asigură perpetuarea, regenerarea firii, reînnoirea, fiind dătătoare de viață, în timp ce căldura focului face posibilă supraviețuirea omului, sugerând nu numai vitalitate, ci și entuziasm, imaginație, pasiune. Nu trebuie uitat pământul, acel „lut” din ale cărui „cărămizi” își vor construi oamenii „case”, cum se sugerează în motto-ul ciclului, el fiind simbolul fertilității, materialul esențial din care a fost făcut omul. Întrunind toate aceste simboluri, poetul devine și „visul de iubire/Și iubirea” din care toți pământenii se vor hrăni. Poetul este nemuritor (Poesia nu muore, cum spunea italianul Bernardino Zendrini), iar frunzele de laur îi vor încununa viața dedicată creației, artei (Visul de iubire) și, de aceea, va fi veșnic iubit și respectat. Dacă poetul și poezia însemnă dragoste, nu este de mirare că multe creații dezvoltă această temă sub toate aspectele ei. Astfel, apare dragostea copilului pentru locurile natale, pentru „casa păpușilor și a poeziei” și amintirea adolescentei pentru „iubirile nemărturisite”, dragostea pentru cel pentru care i-a tresăltat inima cândva, rămânând aceeași și la o vârstă înaintată, crezând mereu în „visul de-a iubi” și având certitudinea „că-n viața asta fără nicio vină,/Iubirea noastră-i singura lumină” (Dulce-amar).

Simbolul florii de lotus apare și în următorul ciclu (Trepte în spirală), poeta deplângând perioadele sterile când inspirația se lasă așteptată, când mâna nu mai este la fel de harnică, iar întregul său univers poetic „pare pe zi ce trece tot mai sterp”, așa cum chiar natura, altădată abundentă și fermecătoare, începe să fie „un deșert african în devenire”, astfel încât nu se mai zăresc nici măcar „cerul cu stele și nori și scântei…/Toate strălucitoare cândva”. Totuși, poeta nu dezarmează și „rupând toate zăgazurile pământului/Sufletul se face mugur și fluture și frunză” și, pentru a-și recăpăta puterea de creație, apelează la nimeni altcineva decât la … floarea de lotus, de această dată „blândă”, primitoare și binefăcătoare, simbol al lui Apollo, zeul Luminii, al Soarelui, al poeziei și al artelor frumoase, floare la care „merge apoi, să ațipească puțin”, somn dătător de speranță, de forță și de încredere în propria chemare artistică (Metamorfoză). Temă recurentă, timpul are un loc preferențial în poezia Domniței Neaga, trecerea lui ireversibilă fiind percepută, la început, cu uimire, ca o surpriză neplăcută și nedorită („E greu de presupus/Când s-au dus anotimpurile!/Fără să-mi dau seama”), mai apoi ca o adevărată „melodie dulce-amară”, dar și cu speranța că se va mai bucura „așteptând/Mereu alte anotimpuri…”. Cu toate acestea, optimismul nu o părăsește și, „cu aceeași neobosită speranță”, își repetă versul lui Tudor Arghezi, care, fericit că i-a mai fost dat să mai „prindă” încă o toamnă, exclamă, încântat și recunoscător, că „niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, exclamație pe care și Domnița Neaga o inserează în finalul poemului Așteptând, fiind convinsă de adevărul ei, de faptul că este dătătoare de speranță și de optimism. Tocmai de aceea timpul nu devine dușmanul poetei, ci este „chiriașul căruia de bună voie/I-am închiriat cămara sufletului”. Timpul a fost cândva iubitul, aliatul cel mai loial, de nedespărțit, dar acum, odată cu trecerea lui inexorabilă, a lăsat urme care se văd peste tot, cu toate eforturile ei de a le ascunde. Un du-te-vino permanent al timpului îi creează o stare de panică, dar acum încearcă să nu-l mai ia în seamă. Pentru că nu-i poate ignora prezența, îl acceptă așa cum este, deoarece el rămâne „chiriașul” care îi citește creațiile, impunându-i să schimbe, din când în când, „cuvinte și fraze întregi”, ceea ce înseamnă că i-a rămas, totuși, același prieten dintotdeauna, căruia i-a încredințat viața, mintea, inima și simțămintele sale (Ca un chiriaș). În felul acesta, poeta întredeschide o fereastră a laboratorului său de creație, cititorul înțelegând că, și pentru ea, ca și pentru Tudor Arghezi, poezia înseamnă talent și trudă, har și meșteșug, o luptă cu frazele și cuvintele pentru a evidenția frumusețea limbajului poetic și pentru a-și comunica gândurile și sentimentele, mesajul, pe înțelesul tuturor

Poemul care dă titlul întregului volum deschide ultimul ciclu (Sămânță între două imperii) și prezintă, metaforic, existența umană, cu toate grijile, neliniștile ei, al cărei rob este omul, așa cum reiese din motto-ul care îl precede, dezastrele și calamitățile naturale sugerând toate dificultățile pe care trebuie să le depășească acesta. Tinerețea neștiutoare, inocentă, când „nici un semn nu prevestea furtuna/Nicio adiere de briză/Pe țărmul de la marginea zării/Nici un val care să încrețească/Întinderea liniștită de apă”, este înlocuită cu viața la maturitate, când omul este supus la toate încercările, inerente, de altfel, până ce se ajunge la o vârstă când ploaia devine „ocrotitoare, caldă, melancolică”. În mijlocul tuturor nenorocirilor omul nu rămâne, totuși, de izbeliște, ci are parte de un mesager al păcii interioare, al liniștii, al înțelepciunii, reprezentat de floarea de lotus, de această dată de culoare albastră, căpătând noi semnificații, fiind simbolul tinereții sufletești, al purității sentimentelor și stărilor afective, al continuității harului poetului care, altădată fusese atins de pustiitoarea lipsă de idei. Lotusul devine alb și, ca simbol al purității, îi aduce poetului revelații spirituale, îi veghează viața și creația în timp ce „repetă o poveste, în vocabule prelungi”, conjugându-și puterile cu cel albastru care aduce „vraja ce mă-nchide într-o mistică iubire” (Un gând). Floarea albă de lotus continuă să-i însoțească și să-i călăuzească viața și gândurile, să-i îndrume creația, și acum, ca dintotdeauna („Parcă-au trecut milenii, de când ne-am cunoscut,/Vieți după vieți zburat-au cu veșnicia salbă”). Chiar și atunci când răutățile i-au dat ocol („valuri de cucută”) ori a trecut prin momente de cumpănă („vâltori uitate”), „Floarea de Lotus albă” i-a fost alături întotdeauna, viața sa reluându-și, de fiecare dată, „un Drum de Început”.

Ca o încununare a măiestriei artistice a Domniței Neaga, poemul care încheie volumul (Trestie gânditoare) este o ars poetica, întrunind toate temele din creațiile anterioare. Poetul este un „fir de trestie firavă” care crește și se adapă din „ochi de apă” și din „ceru-albastru” și care este dornic să cânte doar iubirea, „învelită-n floare rară” ca un „mugur de primăvară” răsărit în zorii dimineții, iar timpul este rugat să mai aibă răbdare „pentru încă două vieți”. Poemele sale devin un corp comun („Trupul meu, un roi de stele, mănăstire să îți fie”), alcătuind opera pe care a zămislit-o de-a lungul vieții și care trebuie să dăinuiască în posteritate („viețuind întru vecie”), mai ales că iubirea ei pentru tot și toate a fost, este și va rămâne sacră pentru întreaga lume. Poetul, „fir de trestie firavă, gânditoare”, a iubit și a slăvit natura în mijlocul căreia vrea să se afle, dar și lumea căreia i-a închinat viața și creația sa, dorind să aibă un loc anume în rândurile ei („Mă visez un cer albastru și o lume să mă-ncapă…”).

Acest recent volum al Domniței Neaga relevă o poetă cu o voce originală, singulară în peisajul liric contemporan și nu numai, aflată în deplină maturitate creatoare, care reușește să dea glas simțămintelor legate de copilărie, de adolescență, de tinerețe, de toate vârstele omului, în versuri unde harul poetic este evident, iar sensibilitatea și puritatea sufletească creează o stare de catharsis tuturor celor ce vin în contact cu opera talentatei creatoare, dovadă a inestimabilei bucurii create de o poezie adevărată. Discursul liric modern, de multe ori direct și confesiv, evocativ, având și unele puncte de convergență cu tradiționalismul românesc, trecând prin neomodernismul nichitastănescian, intertextualitatea optzecistă, surprinderea unității prin diversitate a realului și limbajul metaforic subliniază faptul că poeta stăpânește pe de-a-ntregul tehnica poetică și exigențele actului creator, toate acestea făcând din poemele sale o lectură plăcută și revelatoare.

NICOLAE DINA, ALEXANDRIA

**************************************************************************************

FIȘĂ BIO-BIBLIOGRAFICĂ

Numele și prenumele :DINA NICOLAE

Născut la 10 noiembrie 1944

Studii: Școala elementară în comuna Ștorobăneasa, liceul la Colegiul Național „Unirea” din Turnu-Măgurele, Teleorman, Facultatea de Limba și Literatura Română din cadrul Universității București

Profesor la Școala Generală Beiu-Ștorobăneasa (1965-1982) și la Colegiul Național „Al.I.Cuza” din Alexandria (1996-2016). În perioada 1982-1993 – instructor principal la Centrul de Librării Teleorman.

Colaborator la reviste și publicații literare ca: Teleormanul, Caligraf, Meandre, Drum, Oglinda literară, Bucovina literară, Plumb, Pro-Saeculum, Rânduri, Mentor, Cocktail M, Mara, Impressum, Eu-Revista noastră și on-line: Armonii Culturale, Confluențe Culturale, Observatorul (Toronto)

Volume publicate: „Dascălul Ion Creangă”, Editura SINGUR, Târgoviște, 2014

„Caragiale, mereu viu”, Editura SINGUR, Târgoviște, 2015

„Convorbiri (in)discrete”, în colaborare cu Constantin T. Ciubotaru,

Editura ROTIPO, Iași, 2016

Articole și cărți publicate

 

2016

–      Constantin T. Ciubotaru, Nicolae Dina, Convorbiri (in)discrete, Editura Rotipo

Iași, ISBN 978-606-8552-62-0

  • Bucovina între mit și istorie, (în) „Oglinda literară”, Focșani, Anul XV, Nr. 169/ianuarie 2016
  • Tenacitate, exigență și vocație critică, (în) „Caligraf”, Alexandria, Anul XVI,
  • 177, 2/februarie 2016
  • Reflexii în oglinda de argint a memoriei, (în) „Caligraf”, Alexandria, Anul XVI, Nr. 180, 5/mai 2016
  • Reflexii în oglinda de argint a memoriei, (în) „Observatorul”, Toronto-Canada, On-line, 19 iunie 2016
  • Reflexii în oglinda de argint a memoriei, (în) „Armonii Culturale”, Adjud-Vrancea, On-line, Ediția nr.2016/13 iulie 2016
  • Reflexii în oglinda de argint a memoriei, (în) „Confluențe Literare”, București, On-line, Ediția nr.2021/ 13 iulie 2016

            2015 

                      –     Caragiale, mereu viu, Editura Singur, Târgoviște, ISBN 978-606-774-036-3

–     Interviuri neconvenționale, interviu acordat lui Ștefan Doru Dăncuș, (în)

„Caiete Silvane”, Zalău, nr.121/februarie 2015

–     Marin Preda conștiință artistică perpetuă, (în) „Impressum”, Videle Ediție

Specială, mai 2015

  • Dansul popular, o pasiune pentru toate vârstele, (în) „Mara”, Alexandria,
  • Ediție specială bilingvă, 15 mai 2015, cu prilejul Festivalului-Concurs de Dans Internațional
  • Și în vis se pot face…păcate, (în) „Pro-Saeculum”, Focșani, Anul XIV, nr.7-8 (107-108) – 15 sept.-1 dec.2015
  • Un triunghi amoros celebru, (în) „Caligraf”, Alexandria, Anul XV, Nr.172,

Nr.  2 din septembrie 2015

2014

Dascălul Ion Creangă (eseu), Editura Singur, Târgoviște, ISBN:978-606-8618-12-8

Cobaii istoriei și ai timpului, (în) „Bucovina literară”, Serie nouă, Anul XXV, nr. 3—4 (227-228) Suceava,  martie-aprilie 2014

Chi-biții – Oamenii de tip nou, (în) „Plumb”, An IX, ianuarie 2014, nr. 82

2011

–  Și, totuși, Dumnezeu bate și cu parul. În loc de postfață, (în) Lucrețiu Epure, A treia zi     după scripturi, Editura Eubeea, Timișoara

–  Ștefan Vida Marinescu: „Re-întregirea familiei” (cronică literară), (în) „Meandre”, Anul XIII,   nr. 1-2 (24-25)

Ștefan Vida Marinescu: „Scriitorii români contemporani” (cronică literară), (în) „Meandre”, Anul XIII, nr. 1-2 (24-25)

Învățătorul Creangă (în) Valori permanente în știința și cultura română, Editura Universitaria, Craiova, coord. Alexandru Iorgulescu

Omul Caragiale (în) Valori permanente în știința și cultura română, Editura Universitaria, Craiova

          – Călușul teleormănean de la ritual la spectacol, (în) „Caligraf”, 7-8, Anul X, Nr.118,iulie-august 2010

 

Farmecul, eleganța și excelența spiritului critic, (în) „Meandre”, Anul XII, nr. 1-2 (22-23)

– Mitul lui Ulise, (în) „Caligraf”, 7, Anul IX, Nr.107, iulie

Viața cea de toate zilele, (în) „Caligraf”, 2, Anul IX, Nr. 103, februarie

Un periplu literar roșiorean, (în) „Caligraf”, 2, Anul IX, Nr. 103, februarie

Ion Creangă – „învățătorul” și „povățuitoriul” copiilor, „Caligraf”, 3, Anul IX, Nr. 104, martie

2008

Personalitatea lui I.L. Caragiale, (în) „Caligraf”, 2, Anul VIII, nr.816, februarie

2007

                        Drumul unui învingător, prefață, (în) Sandu D. Barbu, Lumea în migrație, Editura Tiparg, f.l.

 

2006  

         Ce mă fac dacă mă visez … scriitor?,  (în) „Caligraf”, 7, Anul VI, Nr. 72, iulie 2006

Viața în Valea Sării, Note de lectură, (în) „Caligraf”, 6, Anul VI, Nr. 71, iunie 2006

– Pe aripile amintirii, (în) „Caligraf”, 4, Anul VI, Nr. 69, aprilie 2006

Criticul romancier (Gânduri despre „Un romantic întârziat”, de Mircea Scarlat, (în)

„Rânduri”, Anul II, nr.7-8, martie-aprilie 2006

Scrisul ca vocație, (în) „Rânduri”, Anul II, nr. 6, februarie 2006

DOOM 2 – o nouă provocare, (în) „Rânduri”, Anul II, nr. 6, februarie 2006

Următoarea poveste, de Cees Nooteboom (prezentare de carte), (în), „Rânduri”, Anul II, nr.

4 – 5, decembrie 2005 – ianuarie 2006

DOOM 2 – Norme privind morfologia, (în) „Mentor”, Anul I, nr.2, noiembrie 2006

DOOM 2 – o nouă provocare, (în) „Cocktail M”, Anul I, Nr. 2, noiembrie 2006

2003

 

           Revista noastră”, Alexandria, Anul IX, Nr. 1, ianuarie 2003

2002

                       – Gala Galaction și folclorul românesc, (în) „Eu – Revista noastră”, Anul VIII,

            Nr. 1, ianuarie 2002

 2001

                     –  File de spiritualitate, (în) „Drum”, Roșiorii de Vede, Anul V, Nr. 5(149),

2– 8 februarie 2001

                      –  Proza lui Sergiu Dan, (în) „Eu – Revista noastră”, Alexandria, Anul VII, nr.2,

Martie 2001

1988

                       –  Vacanțele copilăriei, Note de lectură, (în) „Teleormanul”, Anul XXI, Nr.2653,

26 martie 1988

REFERINȚE

  • Dascălul Ion Creangă (Editura SINGUR, Târgoviște, 2014)

„Istoricul literar Nicolae Dina pornește cercetarea sa prin care ne schițează imaginea dascălului, cum nu se poate mai nimerit și, în același timp, spectaculos, de la «Amintiri…». Cu bună și fină observație, cu acut spirit analitic, cercetătorul descifrează mecanismul unic prin care s-a format viitorul spirit pedagogic, în același timp cu scriitorul.”

„Fapt este că geniul literar s-a împletit cu talentul pedagogic, ne demonstrează prof. Nicolae Dina, punându-ne dinaintea ochilor un portret complet și complex al lui Ion Creangă care n-a fost doar un povestitor de geniu, ci și un dascăl de elită, care a pus temelie învățământului românesc.”

„Cu îndemânare și evident talent pedagogic, prof. Nicolae Dina încearcă să reconstituie o «lecție de  lecție.[…] Este o subtilă demonstrație a dascălului de la începutul secolului al XXI-lea care ne îndeamnă să fim mai atenți atunci când preluăm clișeele istovite de istorie fiindcă există o anume bază care asimilează schimbarea.”   [L(iviu) C(omșia), în „Caligraf”, Alexandria, Anul XV, Nr. 164, 1/ianuarie 2015]

„Publicist și cronicar discret și merituos, profesorul de liceu Nicolae Dina ne oferă o care de citi și conspectat: Dascălul Creangă.[…] După incursiuni în primele «semne» ale lucrărilor didactice, autorul conturează portretul unui pedagog înnăscut – Ion Creangă … accentuând portretul unui dascăl-autor care pune preț pe învățarea activă, conștientă, pe vorbit, pe lectură, pe educația elevului”.

„O carte utilă dascălilor și elevilor, deopotrivă, prilej de cunoaștere mai aplicată a unui mare povestitor ca om al școlii…”

[Ștefan Vida Marinescu, N. Dina și Creangă al școlii românești, în „PARTEA NOASTRĂ DE SENIN”, Editura SEMNE, București, 2015] și  [Șt(efan) V(ida) M(arinescu), în „Caligraf”, Anul XVI, Nr. 180, 5/mai 2016]

  • CONVORBIRI (IN)DISCRETE (Editura ROTIPO, Iași, 2016)

„Sunt oameni care, de când se știu, trăiesc trăgându-și seva vieții din frumusețea cuvântului, cu adâncimi de gânduri luminând frânturi de viață. Pe un asemenea tărâm al rostirii s-au întâlnit doi profesori de limba și literatura română, scriitorul consacrat Constantin T. Ciubotaru […] și scriitorul Nicolae Dina, recunoscutul cronicar al vieții literare […] care și-au dat mâna pentru a da viață acestui volum”.

„La îndemnul de a așterne câteva cuvinte s-a adăugat și plăcerea cu care am savurat discursul critic, ținuta comentariilor inserate de scriitorul Nicolae Dina”.

„Scriitorul Nicolae Dina a conceput acest volum sub forma unui interviu, nu după tiparele obișnuite, ci sub forma unei convorbiri[…]. Intervențiile scriitorului Nicolae Dina dau textului un plus de dinamism, sunt completări care luminează din alt unghi de vedere unele trăsături, fapte, realizări”.

„Din loc în loc, scriitorul Nicolae Dina introduce cronicile sale publicate în anii anteriori, subliniind astfel valoarea neștirbită de scurgerea timpului a scrierilor prietenului său…De remarcat este faptul că prietenia caldă nu a diminuat rigoarea comentariilor critice.”

 

[ELENA BUICĂ, CONVORBIRI (IN)DISCRETE: Constantin T. Ciubotaru – Nicolae Dina (în) „Armonii Culturale”, Ediția 2015 din 25 mai 2016]