Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ION N. OPREA: Ion Popescu-Sireteanu – Memoria limbii române, volumul al VI-lea, cu o Bibliografie complexă, niciodată completă…

ION N. OPREA: Ion Popescu-Sireteanu – Memoria limbii române, volumul al VI-lea, cu o Bibliografie complexă, niciodată completă…

După ce la Editura Bucovina, Iași, în 1997, 208 p., și 1998, 465 p., au apărut vol. I și II Memoria limbii române de  Ion Popescu Sireteanu, seria a continuat cu o identitate și mai clară: Limba și istoria românească, vol. III, 2003, 401 p., Timișoara, Ed. Augusta, Vechi nume românești, vol. IV, 2003, 275 p., la Editura Vasiliana, iar  în 2009, 246 p., la Casa Editorială Demiurg – ediția a II-a, anterior, în 2006 – la editura Princeps  Edit, 324 p., vol. V – Memoria limbii române, Apelative și nume românești vechi. Studii de etimologie, acum, în 2016, același autor publică cel de-al  VI-lea volum, 224 p.,  Cercetări de antroponimie istorică și etimologie, Editura Printis, Iași, culegere computerizată și corectură Silvia Popescu, coperta-Iulian Holic.

Rezumativ, prefața semnată de autor, 25 martie 2016, cuprinde ceea ce are Cuprinsul cărții plasat nu la sfârșitul textelor: „În cartea Cercetări de antroponimie istorică și etimologie (Memoria limbii române, VI), publicăm o seamă de studii și articole despre originea unor nume istorice românești: brodnici, bordoni, Țara Litua, Litovoi, Kean/Chean, Senelau, Basarab, Radu, Glad, Ohtum, Gelu, Hârlău, Dorohoi și a unor apelative. Unele dintre studii sunt aici republicate cu îndreptări și completări.

Spre deosebire de alți cercetători, care au considerat că unele nume proprii și apelative, dintre cele cercetate de noi, sunt împrumuturi, noi le explicăm prin limba română.

Studiile au fost publicate mai întâi în revista „Argeș” din Pitești, iar articolele au fost publicate în revista „Baaadul literar” de la Bârlad”.

Cartea având un tiraj modest, 80 de exemplare, cum ne determină bugetul personal la economii, iar problemele tratate de autor deosebit de importante și actuale – cine nu vrea să știe originea Basarabilor ori a unor nume ca Gelu, de unde s-a scurs nu doar transhumanța spre Marea Neagră, Dobrogea și de aici pe sub tunele din mare nu doar în toată Europa ?!– bine ar fi fost ca fiecare articol sau studiu să poarte și data când a fost publicat, revistele „Argeș” și „Baaadul literar” suplinind pentru cititorii interesați cartea pe care nu o au, deocamdată.

Lucrată și realizată cu acribie, punct cu punct, cartea-studiu  nu o poți  citi și reține decât parcurgând-o cu creionul și caietul tovarăș, este deosebit de utilă, clarifică multe și importante  explicațiile date în fiecare caz, ele  vin să confirme prezența din vechime a limbii române, a lexicului nostru, inclusiv cel traco-geto-dac păstrat și azi. “Jocul de-a etimologia” a lui Neagu Djuvara din cartea sa Thocomerius _ Negru vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Țării Românești, ediție revăzută și adăugită, a II-a, Ed. Humanitas – de care ne-am ocupat și noi în unele referiri – Ion Popescu Sireteanu îi răspunde clarificator în cartea sa, p.21-27, chiar urzicător,imputându-i că  unele nume românești vechi sunt explicate , „fără a ține seama că terenul  etimologiei este alunecos și greu de parcurs” .  Zice  universitarul bucovinean, ieșean, în parte și bârlădean , acum de la Pitești-Argeș: „Constat cu uimire că suntem în fața unei frumoase colecții de erori care pleacă de la terminologia folosită până la concluziile la care ajunge istoricul. Lipsit de pregătirea lingvistică și de informații bibliografice, Neagu Djuvara crede că a rezolvat sau că e pe cale să rezolve probleme atât de sensibile și de complicate”.

La ceea ce face Neagu Djuvara, relatând din aduceri aminte, fără  documente în față, mai ales la ani domniei sale, suta de ani, (La muți ani maestre! n.n.), i se recomandă bibliografia corectă – o lucrare fundamentală a lui Nicolaie Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV, dar și unele din cărțile de autor, ca moștenirea traco-dacă să fie folosită și să rămână acasă.

Reproșuri de esență aduce Ion Popescu Sirețeanu și unor înaintași în profesia sa – lui Iorgu Iordan, „în Dicționar, 385-356(!), glosează un însemnat număr de nume care ne interesează, pentru unele propunând și o explicație etimologică nu întotdeauna acceptabilă”, p.68, pentru că, înțelegem,  preferința lui pentru soluții slave îl fac să nu  le  vadă, uneori , pe cele ale vlahilor, Radu- Rada, , deși nu puține și în Moldova…

În privința bibliografiei recomandate, ca în cazul de mai sus, cărții domniei sale, tocmai pentru a fi mai acceptabilă, mai lesne folosită, mai ales pentru anume cititori, mai puțin obișnuiți cu cercetatul și căutatul, i-am fi vrut pusă  bibliografia separată de abrevierile bibliografice, p.176-190.

Profesorul colaborator apropiat al revistei „Baadul literar”, ca bârlădean m-am bucurat și mi-au folosit articolele publicate, cel în legătura cu „Apartenența etnică a brodnicilor și bordonilor. Argumente lingvistice”, p.7-16, mi-a ajutat, mi-am  fixat mai corect ceea ce știam, tot de la Radu Roseti, că „brodnicii sunt aceeași cu bârladnicii/bârlădenii, care locuiau la sud de bolohoveni”; că ei „formau în secolul al XII-lea prima organizație de stat din Moldova”, despre care am scris în cărțile mele („Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei române -1870- 2003”, Editura TipoMoldova, Iași, 312 p., 2004; ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura PIM, Iași, 471 p., 2008).

“Prezenți în diferite documente între anii 1147 și 1359, în letopisețe  rusești în anii 1147, 1216, 1224, în documente latino-maghiare din anii 1222, 1227, 1231, la care se adaugă scrierea lui Choniates ca izvor bizantin de pe la anii 1190”, cum scrie Ion Popescu-Sirețeanu, p.8, pentru înțelegerea mai bună a spuselor sale citează și recomandă cartea scrisă  de Gh. Popa-Lisseanu, Românii în izvoare istorice medievale, București, 1939, p.143-155, brodnicii/bârlădenii mei, cu statul lor sunt locuitorii Daciei Felix anterior constituirii statelor Țara Românească și Moldova.

Prezenți și după 1359, fără a li se cunoaște ca români întinderea statului lor, pe care, speră  autorul, o vor dovedi istoricii și specialiștii în toponimie, ni s-a părut curios să citim că venirea tătarilor a distrus satul brodnicilor, p. 15,  pe care numai venirea lui Dragoș a asigurat întemeierea statului cel nou, care înseamnă continuitatea, satul  fiind o  greșeală de corectură cum mai sunt și altele… Important este că autorul este  singurul  care face și apropierea cuvintelor bordoni-boldoni-moldoni-moldoveni, ceea ce nu-i defel prea puțin. Îl menționăm.

Revenind la generoasa bibliografie, cu tot felul de nume, ca cel care scriu cu interes și plăcere despre Bucovina, mă întreb, domnule profesor, de ce nu ceva, în cartea despre care vorbim, și despre Filon Lucan, de la Fundu Moldovei, despre „Păstoritul și folclorul păstoresc în Obcinile Bucovinei”, Editura Accent Print, 2012, 158 de pagini, localitatea în care în 1990 a luat ființă Societatea pentru Cultură „Dimitrie Gusti”, urmare a faptului că în vara anului 1928, la invitația istoricului și academicianului  Ion Nistor  din Cernăuți, în comună a sosit  sociologul cu echipa sa și a făcut cercetări de specialitate?!

Vorbind despre ”Dacia în secolul al XI-lea și începutul secolului al XII”, p. 17, autorul tratează și relatează contribuția cercetătoarei Viorica Enăchiuc la descifrarea textului din Codul Rohonczi, cartea cu Prefața semnată de scriitorul Mihail Diaconescu, despre care a amintit și în „Târgoviștea literară” nr.1/2016, când a vorbit despre cartea „Dacii la ei acasă” de Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iași, 2014, fără a aminti și bibliografic de ce a scris același autor despre Viorica Mihai Enăchiuc cu aceleași preocupări  și în  revista Contemporanul  din  14, 21, 28 martie și 4 iulie 1975. p. 35-45 din „Dacii la ei acasă”.

Descriind etimologic numele localității Dorohoi, p. 130-133, se referă la cam tot ce a reținut și redat Ion  N. Oprea în volumul „Dorohoi Capitala „Țării de Sus” în presa vremii 1874-2006”, Edict Production, 2007, 340 p.,  dar nu completează propria bibliografie, nici nu reține în evoluția a ce a fost Dorohoi, ca nume și importanță, înalta sa calitate de Capitală a Moldovei în „Țara de Sus”, ceea ce probează cât de importantă este bibliografia și știința informării corecte și pe cât e posibil-complete a autorilor și cititorilor.

În orice caz, un studiu, o succesiune, las cititorilor interesați plăcerea – și-i asigur de asta – citind cartea profesorului universitar Ion Popescu-Sireteanu, expediată cu autograf  mie, vor întâlni citind-o alte și alte nume  istorice românești care îi vor satisface, eu rămân și aștept antroponimia și etimologia și a cuvântului Priponești, numele satului natal.

Ion N. Oprea