Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 31 August - Ziua Limbii Române » DOMINIC DIAMANT: B U C H E T L I R I C pentru Ziua Limbii române, Din vol. „Spectrale”, ed. Scrisul Prahovean,1999

DOMINIC DIAMANT: B U C H E T L I R I C pentru Ziua Limbii române, Din vol. „Spectrale”, ed. Scrisul Prahovean,1999

                                 DINSPRE IZVOARE

                                    Dinspre izvoarele graiului viu

                        Urcă prin vreme şi-n matca-i adună

                        Hore de ape cu-adânci frumuseţi

                                                           Limba română

                                   Dinspre izvoare cu freamătul pur

                        Creşte mirific şi-n largu-i se-ngână

                        Toate luminile tainei urzind

                                                           Limba română

                                   Cine-i cunoaşte mirabilul curs

                        Îndrăgostit i se dăruie până

                        Când dispărea-va-n adâncu-i hrănind

                                                           Limba română

                                   Lasă-mă, Clipă, cu tine să zbor

                        Arderea-mi pură vibrând să rămână

                        În universul de suflet şi gând

                                                           Limba română.

                                      SINGUR NELINIŞTII

                                   Urcă-n lumină pădurile

                        Ca marea se pierd în lumină

                        Cine-mi destramă nervurile

                        Şi frunza de ram mi-o dezbină ?

                                   Lunecă sferele, roadele,

                        Sămânţa alunecă-n sfere

                        Cine-mi deşartă năvoadle

                        Şi singur mă lasă-n durere ?

                                   Ard cu orbitele lumile

                        Pe-o mistuitoare orbită

                        Arde-le, ia-mi-le, du-mi-le

                        Şi lasă-mă, pur, în ispită

                                   Singur neliniştii flacără

                        Arzând în adânca-mi nelinişte

                        Sub tainicul nimb ce mă apără

                        Să undui pe-o mare de linişte.

                            TULBURĂTORUL ADEVĂR

                                   Adevărul nu se spune

                        Adevărul se trăieşte

                        Silnic sau dumnezeieşte

                        Ca sobol sau ca lăstune

                                   Harul lui de-a fi în toate

                        Ca un fulger în furtună

                        Risipeşte sau adună

                        Armonii şi nestemate

                                   Ca un pisc sau o genune

                        Celuia ce nu-i pătrunde

                        Pendulările fecunde

                        Adevărul se opune

                                   Nimănui cântând în strună

                        Şi-l doreşte fiecare

                        Şi-n eterna-i tulburare

                        Doar lumina încunună.

                            BALADĂ DESPRE FRAŢI

                                   Pe fratele meu din Mălini

                     L-a zdrobit o şopârlă metalică

                        Tocmai când lumii-i sporea

                        Universul c-un limpede astru

                                   Pe fratele meu Anatol

                        L-a-nghiţit o furie-a pământului

                        Tocmai când lumea-ncepea

                        Să se vadă cu ochii poetului

                                   Pe fratele meu Heruvim

                        O cârdăşie bezmetică

                        L-a-mpins tâlhăreşte-ntr-o pivniţă

                        Să-şi afle în ea Paradisul

                                   De unde să ştiu că un alt

                        Eminescu sau George Bacovia

                        N-a fost, mioritic, sortit

                        Să se mântuie încă din faşă ?

                            INTIMA DIALECTICĂ

                                   Nu tot ce vezi privirile să-ţi fure,

                        Nu tot ce-auzi dator eşti şi să crezi

                        Comorile, ca fructele-n livezi,

                        Sub cerul tainei capătă conture

                                   Nu tot ce-mbrăţişezi ţi-i pe măsură

                        Nu tot ce vrei să,faci e bun făcut

                        S-ascunde moartea chiar şi-ntr-un sărut

                        Când gând şi faptă nu se mai îndură

                                   Nu tot ce pierzi d-a surda se va pierde

                        Şi nu câştigi prin jertfe şi mânii

                        Miracolul acestei Românii

                        E un proces adânc ca-n codrul verde

                                   Nu strălucirea clipei mă frământă,

                        Seduşii proslăvind-o nu rămân,

                        Istoria poporului român

                        e-o carte vie, unică şi sfântă.

                            SĂ-ŢI URMEZI TRAIECTORIA

                                   Totul e să poţi depăşi

                        Arcanele junglei sonore

                        Neobosit şi nebiruit

                        De setea sălbăticiunilor

                                   Totul e să te poţi orienta

                        După febra copacilor,

                        După zborul păsărilor,

                        Astfel ca, ajuns pe tărâmul

                        Nesfârşitelor revelaţii,

                        Să nu te prăbuşeşti, doborât

                        De atâta lumină

                        Şi-abia de acolo-ncepând

                        Să-ţi urmezi traiectoria.

                            VERDE MI-I IARBA

                                   Invazii de haite barbare

                        Invazii de-omizi şi lăcuste

                        Atâtea invazii hipnotice

                        -Psihoze-n delir, sunătoare-

                                   Ce-au mai bătut vânturile,

                        Cum se risipiră frunzarele,

                        Verde mi-i iarba pământului,

                        Neclintite-au rămas sanctuarele

                                   Cum freamătă-n zbuciumu-i marea

                        Şi codrul, o, cum mai renaşte !

                        Mi-i spaţiul plin de luminile

                        Nunţii fecunde

                                   Nici pulberea nu-şi aminteşte

                        De ecoul invaziilor,

                        Explozii de muguri străfulgeră

                        Paşnicul vis al ţărânii.

                                      P O E T U L

                                   În unda poeziei contemplându-şi

                        Netulburatul chip, senin şi-a zis

                        O-ntreagă lume de mi-ar fi-mpotrivă

                        Şi încă n-ar înfrânge-naltu-mi vis

                                   De-ar fi să mă dea pradă disperării

                        Şi trupul sfâşiat să-mi zvârle-n vânt

                        Netulburat de-a ei sălbăticie

                        M-aş pierde-n zboru-mi nesfîrşit să cânt

                                   De-ar fi să se răstoarne universul

                        Şi lumile cu capu-n jos să stea

                        Din miezul uimitoarelor dezastre

                        Ar răsări, fecundă, lumea mea

                                   …Astfel îşi zise Cel Ne-Nfrânt De Nimeni

                        Când chiar şi gândul zborul i-ar fi frânt

                        Dacă, iubind, s-ar fi-ndoit de sine,

                        Abandonându-şi lumea din cuvânt.

                            STELELE DIN CARPAŢI

                                   Neştiut e numărul steleleor din Carpaţi

                        Descriind imprevizibile traiectorii

                        Pe cerul tulbure-al lumilor,

                        Necunoscută e încă puterea lor luminoasă

                        Şi mărimea orbitei pe care vibrează

                        Fecundând universul

                                   Constrânsă de legea dură a timpului,

                        Suportând ravagiile întunericului,

                        Lumea n-a putut descoperi decât câteva,

                        Şi acelea de prima mărime

                                   Dar aici, în Carpaţi, se petrece-un miracol

                        Numai de noi cunoscut de la prima bătaie a inimii

                        Şi nu e vlăstar să nu înflorească,

                        Şi nu e izvor să nu-şi unduie cântecul

                        În pulsul perpetuu arzând al naşterii constelaţiilor.

                                      DE-MI CREŞTE UMBRA…

                                   De-mi creşte umbra ca poet român

                        O-ntreagă seminţie mă străbate

                        Să fulgere-n universalitate

                        Şi-n pura ei lumină să rămân

                                   O, cum roiesc poeţii talentaţi

                        În ţara cea mai mândră de sub soare

                        Pe plaiuri nu sunt cerbi şi căprioare

                        Câţi aştri se înalţă din Carpaţi

                                   Ci foşgăie ca viermii nesătui

                        Bufonii, impostorii şi samsarii

                        Aceştia s-or pierde-ntre fruntarii

                        Ca pulberea-n bătaia vântului

                                   Tristeţea e că şi poeţii mor

                        Rămâne vie numai numai poezia

                        Să tulbure, cu lumile, vecia

                        Ca visele, ca apa de izvor.

                                      ***