Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » DORINA STOICA: Poeta cu sufletul albastru de cer senin

DORINA STOICA: Poeta cu sufletul albastru de cer senin

Pe Camelia Cristea, poeta cu sufletul albastru de cer senin, am regăsit-o spărgând “paharul cu venin” și bând “din pocalul de lumină” cuvinte, după aproape un an, timp în care nu prea am știut nimic despre ea.

Sunt poeți care se revoltă, se luptă pentru afirmare. Pentru Camelia Cristea poezia este tubul de oxigen prin care respiră Universul. Unii plâng în versuri, altii strigă! Camelia tace, simte, crede și iubește. A scris în taină zeci, dacă nu sute de poeme, le-a citit şi recitit, le-a postat pe diferite site-uri literare ori religioase, și-a câștigat un număr însemnat de cititori ce asteaptă cu nerăbdare poemele sale. Având deja mulți cititori, abordând tematicii diverse, dar cu precădere latura spirituală a existenţei, ea scrie o poezie ce atinge de fiecare dată sufletul. Este sensibilă dar puternică. Iubitoare a versului clasic mânuiește cu pricepere metafora, fără excese însă.

Toate emoțíile vieții de zi cu zi se filtrează în versul melodios, inconfundabil. Poemele transmit mesaje de viețuire în armonie, moralitate, iubire, credință. Este chipul omului frumos, ce mânuiește cuvântul spre zidire.

Publicarea primului volum i-a dat sentimentul unei împliniri dar a rămas aceiași discretă, modestă asemenea florii ce se bucură de suficiența parfumului și frumuseții primite de la Dumnezeu, dăruind tuturor, fără a cere nimic în schimb, nici laude și nici glorie. Poezia sa este apa bună, izvorâtă de munte, din care bei și tot ai mai vrea.

Camelia Cristea este un om bogat! Ea are cerul ” … mintea în rugă deschisă spre Tine,/ Genunchiul plecat în câmpul de flori/ Dă-mi pacea şi roua trimisă în zile, Cu vestea de bine să mă împresori…” ( Am cerul), are vara, toamna, florile de liliac, dar mai cu seamă are pace în suflet și multă iertare: “Pacea umple golul ce mă priponea/ De o buturugă, lângă vremea rea/ Am scăpat de toate…și de-al meu deșert/ Ard intens în stele și învăț să iert!” ( Rug de stele).

Poezia îi face Cameliei din viață sărbătoare. O sărbătoare a sufletului, a harului, a credinței. Căci harul îi vine din credință și credința este făclie într-o viață plină de poticniri, căderi pe calea Crucii dusă fără cârtire. “Au înflorit salcâmii, cu alaiul lor de dor, / În mijlocul furtunii mă prind de brațul lor/ Și trec în Primăvara seninului din floare / Se-aud din muguri șoapte că viața-i Sărbătoare…”

Sărbătoare şi pentru mine noua carte de poezie a prietenei de suflet și de spirit Camelia Cristea, din care mi-a dăruit și de această dată o pagină, spre împreună – veșnicire.

Dorina Stoica

SURSA: http://dorinastoica.blogspot.ro/