Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ION UNTARU: SUBLIMĂ E TĂCEREA

ION UNTARU: SUBLIMĂ E TĂCEREA

sublimă e tăcerea

Sublimă e tăcerea, aristocrată arta,
Cochetă e Atena, o citadelă Sparta
Obișnuiți cu vrăbii, ‘invidiem pe ulii
Cuminți ca ucenicii noi sprijinim mogulii

Justiția e oarbă că noi i-am legat ochii
Sărmană era Venus că n-avea bani de rochii
Dăm pâinea pe săgeți și arbalete proaste
Apoi murim de foame, feciorii merg la oaste;

Dar vine sindicatul și recomandă greva
Deși nu poartă vina prostiei biată Eva
Noi ne-am născut cu drepturi și ocupăm șosele
Că toată viața noastră e plină de sechele

Și când vin scutierii ne bat de ne usucă
Mai bine penitență pe cojile de nucă!
Dar alta ne frământă, că nu-nvățăm nimica
Iar dacă vin mascații le arătăm pisica!

Avem democrație dar ce să faci cu ea,
Că nu e de vânzare și n-o vrea nimenea;
Om fi egali cu toții dar nu cu unchiul Sam
El dă numai cu biciul iar noi trăgem la ham

Și-acum la încheiere o scurtă nota bene:
Ce greu a fost cu rușii! Dar și cu ăștia, neneee!

toată viaţa

toată viaţa visase
o corabie îndrăzneaţă
cu care să spargă valurile
şi să ajungă la limanul
numai de el ştiut

s-a rugat la oameni,
s-a rugat la Dumnezeu
şi când a văzut că îmbătrâneşte
şi nu se întâmplă nimic
a început să dezarmeze

numai că înainte să închidă ochii
şi-a dat seama că de fapt
el se născuse pe o corabie
şi trebuia doar să ridice pânzele,
să desfacă aripile
şi să zboare

cine ne mai cântă astăzi serenade

cine ne mai cântă astăzi serenade
iar cade guvernul, uite că nu cade
cel care ne cântă dă cu subsemnatul
ferestrele noastre sunt din termopan
au murit geamgiii care făceau blatul
dovadă că totul e de fapt în van;
ziariştii care susţineau ancheta
prinşi între hulube, i-a lovit damblaua
cine-a furat calul, a furat şi şaua
şi-a predat în grabă şi ştafeta
ne-am dorit mai bine şi-a ieşit mai prost
noi o să dăm vina pe destinul care
l-am cărat o viaţă în spinare

când mă cere viața

când mă cere viața-n poziţie de drepţi
prezent la datorie cu arma la picior
eu eram la tata mândru ca fecior
şi mă vedea lumea, şi-mi spunea deșteptul,
şi mi se umfla pieptul;
azi avem cu toții câte un şef sub care
facem ascultare

mergând la pescuit ăla mic și chelul
i-a furat în gloată, cine?, portofelul
s-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga
cine mi-a furat mie portofelul?
făcea unul cu ochiul dar cum să-l dovedeşti
că una e Alaska, și alta antigelul?

uite cum plutesc lişiţele balta
îl vedeți pe ăla care cască-n post?
n-are nici rost să-l luaţi la rost
c-aşa au dormit liderii la Yalta
şi ne-au oferit ca pe un desert
care se serveşte gratis la concert!

filosofi dogmatici

filosofi dogmatici devenind chirurgi
călăresc cu zorii caii roibi și murgi
iau urma la zmei și prescriu rețete
când îmbătrânesc tinerele fete

dacă din resurse una, numai una
știrile pe surse adeveresc minciuna
că e alb sau negru devenind opacă
n-are cititorul ce să le mai facă
aurul se vinde drămuit în uncii
cea mai oropsită este piața muncii
unde-și vinde omul viața netrăită
numai pentru pită!
cine e mai tare ar lovi cu pumnul
dar deontologic n-o să fie cum nu-l,
sprijină mai zdravăn cineva din spate,
o să vadă luna doar pe jumătate,
tricotând la vise cu andrele
dar după zăbrele;

asta la Deliu că la Dărmănești
nu te întreabă nimeni cine ești
care-ți e partidul, care premierul
e destul să știe domnu’ Calinderu

când trece parada lumea strigă ura
prefectul ne face semn să închidem gura
că nu cade  bine nici la fotograf
şi în aer e atâta praf…
toate astea pot să dăuneze,
sănătatea noastră stă în pioneze;

restul ca pe roate, scârțâie din greu
nu ne-ajunge apa pentru feredeu
morile de vânt se învârtesc degeaba
şi morarii ascultă muzică de abba

Nu te mai holba la stele

Nu te mai holba la stele că nu sunt de mucava
bolta n-are licurici, da’ nici lampa lui Ilici
uită-te-n oglindă și plânge-ți de milă
cine e de vină că murim de sete,
ne dăm foc la case și ne scoatem ochii,
că femeile moderne se preumblă fără rochii
și Gioconda n-are plete?
Calea robilor coboară printre pământenii lumii
şi ni s-a stricat cutia, literele sunt pe dos
că sticleții o iau razna, păsările merg pe jos,
că mumiile fac grevă şi-au cerut despăgubiri
am ajuns săracii lumii că noi n-avem amintiri!
am ajuns o nebunie, totul se transmite live
fiecare circ îşi bate joc de liderii cu ştaif,
soarele răsare noaptea, seara vine la amiază
şi-a ajuns să ne conducă nu ştiu care căcărează!

iluminări difuze

iluminări difuze, sclipiri de meteori
bucata de hârtie și pixul uneori
din miezul care arde, o jerbă de scântei
aruncă-n întuneric concepte și idei;
ofranda ipocrită va înfrunta cetatea
și tu vei crede, bietul, că bați eternitatea
umflându-te în pene că vezi cea ce nu e
altceva decât o logoree șuie:
agrafe, abțipilduri, extatice alcooluri
galopul Rosinantei închipuind simboluri
şi cheia fermecată ce-ncuie şi descuie
dar și tu, autorul, cu drept la o statuie!

aceasta e himera, aceasta e năpasta
ce-ți fură noaptea somnul mai mult decât nevasta
când se credea o divă, colegă cu Iocasta;
zadarnice proiecte vizând apoteoza
dar dacă n-o să fie, să nu mai spargi veioza!
ambiția e una, muniția e alta
ia pildă de la Malta:
jeraticu-i jeratic, cu totul alta spuza
dar când lipsește muza, lipsește archebuza,
la fel lipseşte harul ce mânuieşte dalta.

fiecare oaie naşte un berbec

soarele răsare și apune, deci
mă bucur că vii, mai ales când pleci

că e greu sau e ușor,
toată viața alergăm de zor
dăm ocol la treburi dar nu punem mâna
până trece săptămâna;
cine este el, cine sunt acești,
munca e frumoasă doar când o privești
viscolește vântul fiecare turmă
dar nimic ca lumea nu rămâne în urmă

vai de sărăcia care ne îngroapă
liderii de marcă ne-au băgat la apă
râurile noastre o pornesc pe ștrec
fiecare oaie naşte un berbec;
ne mişcăm întruna ca-ntr-un carusel
şi plătim tributul numai la Bruxelles
d’aia nu ne merg lucrurile bine
că nu ne conduce ăla, știu eu cine
care este surd, care este mut
vindem participii scoase la rebut
una peste alta treaba este oablă
și destinul nostru, ați văzut: din tablă
nu tai, nu adaugi că nu eşti cârpaci
tu eşti ăla micu: înghite şi taci!

 

ION UNTARU