Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TABLETA » TABLETA LUI MARIN IFRIM: Și maimuțele au grădini zoo

TABLETA LUI MARIN IFRIM: Și maimuțele au grădini zoo

Despre parlamentarul Radu Boureanu am scris la greu, cum se spune. Eu îl văd pe acest politician doar ca pe o lăcustă vorace de viață și de toate cele trecătoare. Faptul că acum are o problemă cu fiica sa, ar trebui să ne lase reci pe toți cei care se uită, uneori din întâmplare, la emisiuni de televiziune în care e vorba și despre aceste maimuțe ale Secolului XXI, luate la grămadă. Sunt și eu tată de copii. E greu să-ți dai cu părerea. Am trei copii, toți la locul lor, cum se spune, fără ca eu să fiu politician sau cine ce om de afaceri. Copii crescuți cu lipsurile naționale de rigoare, la vremea respectivă. Am trecut prin momente penibile, prin clipe când nu am avut bani pentru vreo amărâtă de excursie școlară județeană. Și copiii mei au stat acasă, cu lacrimi în ochi. Mama lor plecase în lumea celor drepți, iar la vremurile lui Ion Iliescu nu mă puteam umili. La un moment dat, pe lângă o muncă intelectuală, am muncit și ca hamal, cărător de mobilă la etajele superioare ale unor ființe de subsol, băieți cu bani de mobilă ca și baxul de hârtie igienică la gata gurii. Acestea fiind zise, cred că Boureanu ăsta are fler la creier. Se dă tată pe baza tercotului de sub penisibilul său. Despre copilul acestuia, nu-mi pot permite nicio observație. Ferice de cei care, în astfel de variante, nu au copii. Boureanu, acest nume cu iz de timbru moldav, e un ins care deranjează prin agresiune media. Ca și filozoful Andrei Pleșu. Suntem o țară de tot râsul, atâta timp cât, în câteva secunde, la ambele capete ale civilizației noastre, cuvântă două specimene atracțioase prin contrarii. Plus George Becali, altă proză scurtă. De mijlocul centurii. Când concepi un copil, te întorci în timp, la Facerea Lumii, la umbra Pomului interzis. Nu cred că Boureanu ăsta și-a plimbat pielea goală până sub umbra lui Adam, lângă vreo verișoară de-a Evei. Boureanu este, a fost și va fi doar o expectorație a retoricii politice din aceste vremuri în care mașina timpului e tapetată cu șorici de porc b(r)azna. În loc să scriu un articol despre o carte fabuloasă, o antologie de texte critice, dedicată lui Nicolae Coșbuc, alcătuită de scriitorul Nicolae Băciuț, un nume în literatura ultimei jumătăți de deceniu, iată, mă ocup de viața și opera verbală a unui sulică politic. E vina mea. E viciul meu. De colo până dincolo. Timp în care adevărații învățători ai nației, ne trag de vise, ne dau pauze de cafea. Nu le mai dau numele. De la un timp încoace sint nevoia să mă alătur lor, adevăratului popor al meu, să mă duc undeva lângă părinți, lângă rude, lângă profesori, lângă cei mari în sensul sfânt al cuvântului. În Cimitire, România e mult mai categorică și mai legală decât în porcăria prezentă, în această stână în care căcărezele retorice de acum își închipuie nemurirea. Chiar așa, câți români sunt sub pământ și câți sunt plecați prin cimititele vii ale unor țări cu istorii discutabile din punct de vedere uman?

Marin Ifrim