Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ION N. OPREA: Geniul lui Enescu și Brâncuși, nume și opere românești. Casa din Mihăileni-aproape terminată, 30 septembrie 2016- ultima zi de depunere a donațiilor pentru Cumințenia pământului…

ION N. OPREA: Geniul lui Enescu și Brâncuși, nume și opere românești. Casa din Mihăileni-aproape terminată, 30 septembrie 2016- ultima zi de depunere a donațiilor pentru Cumințenia pământului…

Am scris nu rar și în Luceafărul despre George Enescu, despre personalitatea și opera sa, despre mariajul lui cu Maruca, despre cum părăsit de aceasta, după ce i-a mâncat mulți bani  și viața,  a murit departe de țară și a fost înmormântat în țara care l-a adoptat – Franța. Tot așa, de câteva ori am scris în Luceafărul despre Casa de la Mihăileni-Botoșani și descriindu-i părăginirea și dezinteresul local, am solicitat autorităților salvarea bijuteriei de suflet a proprietarului și a noastră, a celor care o prețuim…

Tare m-am bucurat recent, când în Monitorul de la Botoșani, dar și în Suplimentul de cultură de la Iași, 17-23 septembrie 2016, preluat, am aflat că ceea ce categorisise ziarul local botoșănean drept „eforturi uriașe pentru o academie la Mihăileni”, se află „astăzi în fază de finisare a restaurării, grație exclusiv entuziasmului și pasiunii arhitectului Șerban Sturza și echipei sale de la Pro-Patrimonio”. Era amintit și ce spusese într-un interviu arhitectul, că „ar mai fi nevoie de ceva mai mult de șapte mii de euro pentru a încheia finisarea casei”, sumă mică, aprecia Victor Eskenasy de la „Suplimentul” în „Scrisoarea sa pentru melomanii” care îi citesc cronicile muzicale. „Dar la ce „eforturi uriașe” sunt dispuși oamenii de astăzi pentru cultură și patrimoniul cultural al României o arată numărul celor care au răspuns ultimei chemări de a dona echivalentul a doi euro prin intermediul unei campanii cu SMS-uri: 519! Curat „uriaș” entuziasmul pentru moștenirea lui George Enescu…”, lăuda autorul fapta.

Lăuda fapta și reușita, dar se amintea și greutățile, se ajunsese să se spună de mai marii de la Ministerul Culturii,  să se invoce – ce am criticat și noi în revista locală, Luceafărul  – că ce trebuie Casa și Muzeul, România are și așa suficiente locuri memoriale și că proprietatea invocată ar fi fost doar a mamei lui Enescu, în plus, clădirea nu ar fi avut valoarea arhitecturală de patrimoniu, ar fi fost chiar urâtă și imposibil de restaurat, parcă dărăpănarea ei n-ar fi fost neglijență locală, că puținii adepți ai salvării Casei ar urmări profituri personale și  ar alerga după notorietate.

Totuși, față de o asemenea atitudine, dovadă că nu au fost deloc puțini cei care au sprijinit demersul, „astăzi Casa de la Mihăileni restaurată este la un pas de a fi repusă în circuitul turistic și muzical”, fapt care, spune Victor Eskenasy, se datorează intervenției în „spatele cortinei” a unor  prieteni, care au reușit să o introducă pe lista monumentelor istorice în ciuda rezistenței celor de la Ministerul Culturii și, în ultimă instanță perseverenței prea modestului și insistentului om, arhitectul Șerban Sturza.

Un efort și entuziasm la fel de „uriaș” se depune, spune același om de cultură, Victor Eskenasy, și în ce privește recuperarea în patrimoniul statului, prin subscripție publică, a statuii lui Brâncuși, a Cumințeniei pământului. Deși, ca și în cazul Casei de la Mihăileni, s-au folosit cam aceleași „argumente” pentru cazul Brâncuși pentru a submina șansele achiziționării prin subscripție a operei, calificată și ea drept  „urâtă”, „o reprezentare a unei fațete nerespectabile a lumii rurale românești”, ca fiind, atenție!,”a unui întârziat mintal”, s-a ajuns până acolo ca pe Facebook să se aducă  diferite vini însăși valorii culturale a lucrării. Aceasta, deși se știe, după plecarea din țară, lucrările sale, expuse în cele mai mari saloane și expoziții de artă din Europa și America, au fost achiziționate de galerii și colecționari celebri, oameni bogați care au cheltuit averi ca să aibă statuile lui Brâncuși.

Acest lucru îl știu cei care în 15 septembrie au lansat oficial campania națională română pentru achiziționarea operei Cumințenia pământului de la cei care în anul 1911, spre deosebire de oamenii statului, au devenit  proprietarii ei – arhitectul  Gheorghe  Romașcu care a cumpărat-o de la autor, acum moștenitorii ei Paula Ionescu și Alina Șerbănescu care, la negocierile pentru achiziționarea lucrării cu reprezentanții Ministerului Culturii, fără a face „bișnițăreală”, au solicitat prețul de 11 milioane de euro. La apelul făcut de Guvernul României începând cu 20 mai au răspuns, alăturându-se demersului, în primul rând, marii intelectuali, nume cum sunt Mircea Cărtărescu, Vlad Alexandrescu, Maia Morgenstern, Dan Perjovschi, Alexandru Tomescu, Tudor Giurgiu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, importante muzee din țară, printre care Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul de Științe Naturale „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Artă al României, mai puțin oamenii de afaceri, oamenii bogați, parlamentarii cu tot felul de salarii și pensii suplimentare, deși au fost solicitați de reprezentanții Băncii Naționale a României. Nici ultimii – săracii României postrevoluționare.

La începutul lunii septembrie s-a adoptat Odonanța de Urgență a Guvernului cu nr. 10/2016 privind achiziționarea lucrării, hotărâtoare în acest sens este decizia Camerei Deputaților, camera decizională în problemă, după data de 30 septembrie, ultima zi când se mai pot face donații.

Acum proprietarul lucrării  o oferă spre cumpărare nu unei persoane, fie și juridică, ci însuși statului român, prețul fiind de 11 milioane de euro, scump spun mulți, dar nu pentru o operă realizată de  marele artist, Brâncuși. Scump dar când ne gândim ce am pierdut când Statul român, prin oamenii lui,  a refuzat dania ce i-o făcea omul de mare artă Brâncuși, acuzările nu ar trebui trecute cu vederea, că, deși se susține că n-a încetat niciodată să fie considerat, și acasă, o valoare națională (revista Formula As, nr.1233/2016, p. 16), există documente care atestă ignoranța oamenilor de cultură români cu privire la aprecierea artistului și a operei sale. Documentarea aparține lui Victor Eskenasy. Suntem trimiși la istoricul de artă Ionel Jianu, a cărui monografie Constantin Brâncuși, viața și opera, apărută la Paris, tradusă în românește în 1983, demonstrează adversitatea multora față de sculptorul modernității secolului XX, atitudine manifestată constant în România, începând din 1910. De la prima expunere  a Cumințeniei pământului,         când, la Salonul „Tinerimea Artistică”, „amatorii de academism”, colecționarii români, cu rare excepții, nu au arătat „nici un interes pentru sculptura lui Brâncuși”.

Este redată în acest sens părerea cunoscutului critic de artă George Oprescu și nota sa din 1935 care menționa că odată cu Brâncuși, care „s-a apucat să simplifice, să concentreze, să reducă formele la figuri mai mult sau mai puțin geometrice”,  „a început arta abstractă”, cu „lucrări bizare, dar atrăgătoare prin simplificarea lor voită”. Text la care Victor Eskenasy adaugă:  „Într-o concluzie și ea bizară, dacă nu cumva ironică, George Oprescu încheia: „Dar, în definitiv, Brâncuși nu aparține sculpturii românești”.

Așadar, o lungă istorie de adversitate și idiosincrazie, prelungită până astăzi, și în care Constantin Brâncuși și-a găsit relativ puțini susținători. Ionel Jianu readucea în atenție, din arhive, o pledoarie pro-brâncușiană neașteptată, datând  chiar din 1910. Într-un articol intitulat  Cumințenia  Pământului, în Universul, Al. Vlahuță nota un dialog – într-un stil amintind de contemporanul său și al nostru, Caragiale:

„-Ai vîzut ce a trimis Brâncuși?

  • O sperietoare de vrăbii.
  • De ce au primit-o?
  • Ca să-l compromită!

       “Aprecieri din astea se vânturau, spune relatatorul, în Suplimentul de Cultură de la Iași, în fața operei nepăsătoare care, din cauza prea marei ei simplități, nu era înțeleasă. Dar artistul pare a se sinchisi de vorbele noastre tot așa de puțin ca și Cumințenia Pământului”. Constatare care îl conduce către o altă întrebare legată de cei doi mari artiști ai României de-atunci și de astăzi, „George Enescu s-o fi bucurat, vreodată, cu adevărat, de un tratament mai bun, dacă a fost/este,exceptând Rapsodiile sale, un compozitor; (compozitor, nu artist!, cu subliniere) popular printre cei de ieri, ca și de astăzi, cei din urmă căutând și invocând toate pretextele posibile pentru a se opune sau a denigra restaurarea uneia dintre casele sale”.

          Stabilit  la Paris din 1904, “Brâncuși a evoluat tot mai mult spre o stilizare abstractizantă, formalistă (“Pasărea măiastră”, 1912; “Domnișoara Pogany”, 1913). Reprezentat  în Muzeul de artă al RPR prin lucrările: “Rugăciune”, “Cumințenia pământului”, “Somnul”, “Domnișoara Pogany”. Lucrări ale lui Brâncuși se află și în Muzeul de artă din Craiova”, scrie, extreme de simplist,  Dicționarul Enciclopedic Român, vol. I, p.424, Editura Politică, București, 1962.

          Ajungând în acest punct, “petiționarul” declară “melomanilor săi” ce păstra în gândurile proprii –dincolo de toate rămâne convins că “muzica înțelepciunii lui Brâncuși, maestrul sculptor și, în tinerețe, violonist amator, trebuie și ea salvată pentru cultura generațiilor viitoare”.

        Că suntem pe calea cea bună stă dovadă faptul că la 15 martie 2001, la 125 de ani de la nașterea lui, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă de aur, cu titlul de 999/1000, având valoarea nominală  de 5000 de lei; cu același prilej, și Banca Națională a Republicii Moldova, spre cinstea ei, a pus în circulație o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 925/1000 având valoarea nominală   de 50 lei; încă din comunism, pentru a-I păstra pe Brâncuși în memoria colectivă, în România există numeroase  străzi și bulevarde care îi poartă numele, iar citate  din afirmațiile sale, publicate în presă sau adunate în cărți nu numai comemorative, vezi “Doamne, ce doamne!” de Maruca Pivniceru, Editura Agerpress, 2011, p.53, Sorana Georgescu-Gorjan, împânzesc internetul, primind sute de mii de like-uri;  vâlva iscată de intenția  cumpărării de către statul român a capodoperei lui Brâncuși, “Cumințenia pământului”, cum a scris Andreea State în revista “Formula As”, nr. 1233/2016. contribuie la readucerea marelui sculptor acolo unde trebuie – în atenția întregii lumi. Că zice pentru societate reportera, sub titlul “Un “Genius loci” al României”: Cunoscute  pe dinafară de istoricii artei, Viața și opera sa merită, totuși a fi repovestită continuu, nu doar din imbold cultural, ci și din mândrie națională. Într-o epocă tot mai pauperă  spiritual, Brâncuși este un etalon absolut de valoare. Un geniu. O marcă superbă a României, în cea mai nobilă expresie a ei”, de fiecare dată,  când am scris despre sculptorul Brâncuși  și compozitorul  George Enescu.

Ion N. Oprea

30 septembrie 2016