Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » VAVILA POPOVICI: ORDINEA, HAOSUL

VAVILA POPOVICI: ORDINEA, HAOSUL

„Trebuie să se știe că nu-i treabă mai greu de înfăptuit cu un succes mai îndoielnic, mai periculos de manevrat, decât aceea de a introduce noi rânduieli. Căci, cel ce le introduce are împotrivă-i pe toți cei avantajați de vechile rânduieli, în schimb are slabi apărători în cei ce speră să tragă foloase sub noile rânduieli.”
– Niccolo Machiavelli

Atât filozofia cât și literatura europeană s-au preocupat de opoziția dintre haos și ordine. Dacă ne gândim la vremurile de demult, în filozofia antică, filozoful grec presocratic Anaxagoras (500 i. H. – 428 i. H.), credea că rațiunea a transformat haosul într-o lume ordonată, că Universul este alcătuit din mici particule, eterne, antrenate într-o mișcare haotică, elemente primordiale care la început se aflau în neorânduială și impulsul mișcării a ordonat aceste particule printr-un proces centrifug, în urma căruia a luat naștere Universul, principiul motor numindu-se nous (rațiune, spirit). Anaxagoras a fost numit, de altfel, descoperitor al nous-ului, idee care i-a influențat pe filozofii ce l-au urmat – Platon, Aristotel – cât și pe unii dintre Părinții Bisericii. Pe lângă unele neclarități și contraziceri în filozofia lui, el a fost întâiul filozof care a făcut deosebirea între materie și spirit, spiritul fiind nedevenit, neinfluențat de nimic în lume, care stăpânește peste tot ce este însuflețit. Esențial este, însă, faptul că grecii antici susțineau că lumea în care trăim nu mai este cea a haosului primordial, ci o lume ordonată, un cosmos, iar ideea de cosmos fiind opusă celei de haos și fiind o idee de ordine universală, conduce în mod inevitabil la ideea unității lumii. În cele din urmă au ajuns la concluzia că atât ordinea morală, cât și cea judiciară, sunt create prin reguli sau legi.
Ordinea deci, ar fi una din legile importante ale universului, prin ordine câștigându-se timp, ea fiind și o condiție a frumuseții unei societăți. Din ordinea ideilor, a vorbelor, rezultă ordinea morală care are legile ei și pe care dacă o nesocotești „ești întotdeauna pedepsit”, spunea Honoré de Balzac.
Antonimul ordinii este haosul (chaos), confuzie, dezordine. Poetul nostru Mihai Eminescu semnala, în versurile sale din poezia „Luceafărul”, starea de divinitate ca o stare de maximă energetizare, starea lui a fi – starea de cosmos: „Din chaos, Doamne,-am apărut/ Și m-aș întoarce-n chaos…/ Și din repaus m-am născut,/ Mi-e sete de repaus…”
De câte ori nu am simțit în mintea noastră ceva plutind ca o ceață, până când am reușit să ne concentrăm și să ne definim gândul, să-i dăm un contur clar? De câte ori nu s-a aflat lumea în ceață, până rațiunea i-a dat contur? Și a trebuit răbdare… focalizarea energiei…
Din păcate, în zilele noastre trăim o realitate haotică, în care totul pare răsturnat de la normalitate. Ne asumăm drepturi și libertăți ne mai ținând cont de reguli cândva existente, în primul rând a regulilor de bun-simț. Pierdem vremea începând să judecăm pe oricine, în orice mod, vărsăm tot veninul pe care-l avem în suflet, ura și agresivitatea ies la suprafață fără nici o jenă, fără nici un respect pentru celălalt, fără a ne impune limite de exprimare, fără a realiza că putem fi categorisiți drept mahalagii, sau chiar dacă realizăm, ne permitem mahalagismele. Mai nou nu se mai înjură, dar se lovește cu intenție în cele mai sensibile puncte ale adversarului, ca la box, chiar dacă acesta este sau nu vinovat. Îi găsim noi vini, pornind de la întâmplări vinovate sau nevinovate sau fabulăm în jurul unui punct găsit vulnerabil sau îl travestim în unul vulnerabil. În principiu ne situăm într-o tabără, una adversă celeilalte și, vorba lui Caragiale: „luptă, luptă și dă-i și luptă… și eu mă-nțeledzi tocmai acum să remâi pe dinafară […] neicusorule, să nu m-aleg…” Nu mai ținem cont de reguli, îi bălăcărim pe toți, riscăm pentru a câștiga! Cine nu riscă nu câștigă!, nu-i așa? Nu avem opreliști de limbaj și de atitudine, putem, ca atare, să ne punem în valoare – după inspirația de moment – obrăznicia. Dară „obraznicul mănâncă praznicul!”
Sociologul Zoltan Rostaș spunea că „Românii au tendința asta de a porni certuri cu oameni pe care nu-i cunosc pe teme politice din cauză că, la noi, cultura politică este încă în tranziție: între comunism – în care toată lumea tăcea și o cultură politică democratică – în care lumea poate să vorbească liber”. Dar, când se dă acea mult pomenita „spagă”, ea se dă în mod discret, politicos, atunci gestul mârlănesc este exclus din formulă; cel care dă și cel care primește, devin protocolari. Sigur că spiritul critic trebuie să existe, dar, în lipsa unei clarități a situației, cu atât mai mult acesta trebuie să fie însoțit de respect față de persoana căreia ne adresăm, problema să fie tratată cu inteligență și cunoaștere – invitatul să nu aibă pretenția că el ar deține adevărul absolut –, să fie pusă frână răutății din suflet – pe care o are orice om, dar în cantitate diferită – și să se analizeze problema cu discernământ, să nu vorbim înainte de a gândi, de a raționa pentru aflarea adevărului. Altfel vom crea stări de panică, de ură, ne vom deda îndârjirii, jignirii, rănirii sufletelor, chiar îmbolnăvirii. Fiindcă nu putem ști niciodată cât din toate aceste atitudini ale noastre poate suporta adversarul.
Numărul școliților a crescut în țara noastră, dar diplomele nu ridică nivelul intelectual și moral al populației unei țări, deși ar trebui. De ce? Fiindcă nu se învață despre comportament, sau, profesorii, unii – subliniez unii – conducători de doctorate, de exemplu, nici nu au ce să-i învețe, sau, poate nu sunt interesați de nivelul moral al doctoranzilor. Am privit cu uimire cum invitați ai emisiunilor de televiziune, în necunoștință de cauză, discutau despre modul de obținere a doctoratului. Își dădeau „cu presupusul”!? Iar televiziunea, în goana ei de senzațional, a devenit un loc minunat de spălare a rufelor, și nu cu un săpun soft, ci cu unul dur. Nu se vorbește, se latră! Asistăm la mahalagisme, bârfă, informații care pot fi adevărate dar și informații false, extrem de răutăcioase, tendențioase. Astăzi, chiar am auzit pe cineva o perlă din gură scoțând: „De când mafia trebuie să apere, România?”.
S-a rupt unitatea care părea a se forma, de care avem atâta nevoie, românii s-au împărțit în două tabere. Nu mă mir, în alte părți ale lumii vedem oamenii divizați chiar în mai multe tabere! În fiecare emisiune, în numele libertății cuvântului avem parte de venin, răutate, răzbunare a politicienilor, jurnaliștii presară și ei sare și piper (mai mult piper decât sare), publicului e derutat, gradat înveninat.
Filozoful, eseistul român Constantin Noica (1909-1987) întreba: „Când ai să fii în ordinea ta, omule? Când ai să faci din fiecare ceas un pas, și din pașii zilei tale un mers, și nu o împleticire?”
Totuși, există speranța într-o reformă spirituală a fiecăruia dintre noi, dând importanță educației în spiritul corectitudinii și dreptății, sentimentului de apartenență la comunitate și dorința binelui ei, fără de care ne pândește dureroasa izolare, și nu mai puțin importantă ar fi luarea în considerare a inteligenței noastre, discernământului care ne deosebește de animalitate și care determină comportamentul moral.

Vavila Popovici – Carolina de Nord