Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ION APOSTU: IUBIRE, FIR DE-ARGINT (versuri)

ION APOSTU: IUBIRE, FIR DE-ARGINT (versuri)

De ce nu vii?

Ademenit de ochii-ţi magici, în gândul meu erai regină,
M-am întrebat...aşa-ntr-o doară, dacă vreodată ai să-mi fii,
- un gând ce-mi cuprinsese firea, un gând curat, fără de vină -
Acuma gându' nu-mi dă pace şi aş striga: ,,De ce nu vii?''.

Ademenit de chipu-ți blând, de frumusețea-ți înnăscută,
Mi s-a schimbat gându-n dorință şi te-oi cânta în poezii.
Dorinţa îmi cuprinde trupul şi toamna asta... mohorâtă,
Mi-ndeamnă sufletul să strige: ,,Pe unde eşti, de ce nu vii?''.

Ademenit de vocea-ți caldă - izvor ce susură plăcere! -
Uram distanțele prea mari...şi anotimpuri...şi urgii!
Şi ura-mi era ca o boală şi uram toamna...în tăcere,
Această boală-mi era strigăt: ,,De ce nu eşti, de ce nu vii?''.

Ademenit de sânii-ți copți, mi-ai fost icoană cu-al tău nud,
Înnebuneam noapte de noapte şi te visam cum mă îmbii.
Te-mbrățişam uitând de mine, te-mbrățişam ca un zălud
Şi nebunia-mi este strigăt: ,,Când o să-mi fii, de ce nu vii?''.

02.10.2016




Ce nostalgii aduce toamna

Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de gura-ţi,
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea şi peste frunze nu e umbra-ţi,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopţilor târzii.

*

Nu simţi câtă nevoie am...şi ce nevoie am de mâna-ţi,
Să-i simt tandreţea de mătase ş-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ţi,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aş cere să te dea...

*

Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de totu-ţi,
Ce fac cu toamna-mi fără tine...fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ţi,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!

*

Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult aş vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna...în miezul nopţilor târzii!

01.10.2016




Jertfi-vom vremea în duet




Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopiseţe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise şi ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.

*

Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veşnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei...unde reginei îi sunt mire.

*

Duios, îmi picuri vise-n vene...din sânge nobil şi-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiţei, din trupu-ţi, sfinţeşte trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă...pocale-s pline cu iubiri.

*

Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvaşe lungi se nasc sub pana...destinului numit...poet.
Poveştile-ncepute-n seară, încep romanţă nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.




27.09.2016