Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » INVITAȚIE LANSARE DE CARTE: RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF (antologie internațională bilingvă română-engleză dedicată lui GRIGORE VIERU) by MARIA TONU (Coordonator)

INVITAȚIE LANSARE DE CARTE: RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF (antologie internațională bilingvă română-engleză dedicată lui GRIGORE VIERU) by MARIA TONU (Coordonator)

Biblioteca Municipală Adjud în parteneriat cu Editura Armonii Culturale vă invită să participați VINERI – 28 octombrie, ora 12.00 la sediul său din Str. Libertății, Nr. 7A (în parcul Municipal Adjud), la lansarea antologiei internaționale bilingvă (română-engleză) dedicată poetului GRIGORE VIERU, frumos intitulată RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF, coordonator: MARIA TONU (scriitoare, traducătoare engleză, română, rusă, Fondatoare și moderatoare a Cenaclului “Grigore Vieru” din Toronto, Canada). Lansarea va reuni personalități importante ale vieții literare și culturale din țară și din diaspora, printre care se regăsesc: dr. VARVARA BUZILĂ – director științific al Muzeului Etnografic al Moldovei din Chișinău, ziaristul moldovean OCTAVIAN SCUTELNICU (medic osteopat Ploiești), PAVEL DAVIDOV (Canada), colecționar de artă (porțelan) și deținătorul unei impresionante colecții de cactuși, jurist MIHAI COSTIN (eminescolog, Fondatorul Salonului Internațional Eminescu – Palatul Parlamentului), pictorul bucureștean MIHAI CĂTRUNĂ (ilustratorul cărții). Bresla literară vrânceană va fi reprezentată la manifestare de GHEORGHE A. STROIA (în calitate de editor al cărții și moderator, membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe), IONEL MARIN (poet, fondatorul revistei internaționale de cultură BOGDANIA și al festivalului omonim) și ION CROITORU (umorist, epigramist). Manifestarea se va desfășura sub auspiciile doamnei director al Bibliotecii Municipale Adjud – prof. VALEA TATIANA. Invitați speciali: elevii Colegiului Național Emil Botta din Adjud

NU UITAȚI: VINERI – 28 octombrie 2016, ora 12.00 la BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DIN ADJUD! Vă așteptăm, să ne bucurăm împreună de câteva momente de poezie și artă, secvențe ce vor deveni memorabile prin frumusețea și unicitatea lor!

Gheorghe A. Stroia

Armonii Culturale