Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: POVESTEA UNUI ÎNVINS (8)

EUGEN ONISCU: POVESTEA UNUI ÎNVINS (8)

Mihai se opri iar Daniel continuă: ,,Interesant, tot ceea ce ați spus astăzi, am învățat lucruri minunate venind pe drum spre casa lui nea Virgil, credeam că eu voi fi cel ce va trebui să învețe pe alții, însă Dumnezeu mi-a dat în seara asta prin intermediul dumneavoastră o lecție. Am fost ca unul care a primit învățătură pentru că aveam nevoie de toate aceste lucruri pe care dumneavoastră le-ați enunțat prin prisma maturității și a experienței de viață pe care o aveți. Mi-ar face plăcere ca pe viitor să mai putem sta de vorbă.” ,,Oricând sunt acasă la mine ești bine venit,” spuse Mihai. Discuția din acea seară continuă până târziu în noapte. De câteva ori Mihai și Virgil intrară iar în contradicție, însă ceilalți îi liniștiră. În timp ce porniră spre casele lor, mai toți erau stăpâniți de convingerea că discuția din seara aceea fu una ieșită din comun și transcedentală.

Odată cu scurgerea vremii, relația dintre Virgil și Nicoleta se deterioră foarte mult. În final, Virgil o alungă pe ea și copiii ei, ce crescuseră destul de mari pentru aș face un rost în viață, și cu ajutorul rudelor ce le aveau din partea tatălui lor reușiră. Nicoleta intră într-o altă relație de concubinaj unde avea să rămână până la sfârșitul zilelor ei. Virgil la început după ce rămase singur se recăsători cu o femeie mai tânără decât el, pe nume Marinela ce odată cu trecerea timpului îi născu un băiat. Părea că totul îi mergea foarte bine, însă el reveni la violență iar viața Marinelei fu umbrită de acele episoade de violență.

Însă se întâmplă un lucru care împinse lucrurile în altă direcție. Virgil pe lângă faptul că consuma mari cantități de alcool, de mic copil probase și fumatul, iar din adolescență și până împlini vârsta de cinzeci de ani fumă continuu aproape două pachete de țigări zilnic. Și după ce începu să se simtă destul de rău află că are cancer la plămâni, făcu ceva tratament se simți puțin mai bine, însă trecu din nou la fumat și alcool și asta îi fu fatal pentru că starea sănătății lui se înrăutăți foarte mult. Stătu un timp internat în spital. Reveni acasă și iar trebui să se interneze pentru că avea mari probleme de sănătate.

Într-o noapte fugi din spital. Ajuns acasă și fiind singur, într-o stare de cumplită desnădejde, luă mai multe pastile pentru aș curma viața. Făcu totul cu o atitudine de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, pe care într-o anumită măsură îL considera responsabil pentru că lucrurile nu îi ieșiseră așa cum el se așteptase în viață. Dar mai presus de orice altceva hotărâse să se sinucidă pentru a scăpa de chinuri. Nu dorea suferință ci, sănătate și prosperitate pentru a trăi așa cum el credea că este cel mai bine. Înțelesese că acel cancer avea să-l bage în mormânt, așa că se hotărâ să se sinucidă pentru a nu trăi agonizând până în clipa morții. Nu muri dintr-o dată așa cum el crezuse ci agoniză mai multe ore zbătându-se între viață și moarte, până ce trupul său rămase fără viață, întins jos pe podelele casei de care cândva se bucurase.

După douăzeci și patru de ore de la moartea lui, Marinela îl găsi. Înmormântarea lui fu foarte tristă pentru că el se purtase rău cu mulți, și nu exista un sentiment de regret din partea celor mai mulți. De asemenea, rudele sale începură să se certe între ele pentru moștenire. După ce îl îngropară fără preot, într-o zi de noiembrie rece, înnourată, cu puțină ploaie ce definea destul de bine cum fusese culoarea vieții lui Virgil. Ajunși la casa lui Virgil izbucniră în ceartă. Fiecare voia o parte la casă, de asemenea și ceilalți copii cu mamele lor din căsătoriile lui anterioare reclamau o parte din casă.

În final cu ceartă hotărâră ca să vândă casa și suma să se împartă copiilor și surorilor lui. Mirela spuse că ar trebui să primească și Nicoleta ceva că până la urmă cu banii ei se cumpărase casa. Însă ceilalți nici nu doriră să audă, spunând că Nicoleta nu are nici un drept pentru că nu a fost trecută pe actul casei. Își luară partea, și fiecare își urmă drumul mai departe în viață. Viața lui lăsă în urmă în unele inimi amintiri triste și răni adânci care cu timpul aveau să se cicatrizeze. Pentru că până la urmă viața este o călătorie ce trebuie străbătută până la capăt, uneori într-un marș forțat trecând prin circumstanțe neplăcute. Iar în timpul acestui marș, asediați de probleme și oameni ce uneori vor să ne scufunde în apele disperării, primim lovituri care ne rănesc. Însă pe drumul vieții rănile se vindecă și rămân doar cicatricile și amintirile acelor dureroase ciocniri ce le-au cauzat cândva.

Daniel își urmă mai departe drumul în viață animat de idealuri biblice. De asemenea, se căsătorii și plecă în occident, iar cu banii câștigați își construi o casă proprie. Viața pentru el era o aventură a cunoașterii, pentrucă avea plăcerea ca mereu să exploreze orizonturi grandioase din punct de vedere spiritual. Peste viața lui Mihai de asemenea se așternură unele umbre. Un timp părea că totul în viață îi mergea de minune. Naviga pe mări și oceane, apoi întors acasă își petrecea timpul liber cu Roxana și băiatul său cel avea din prima căsătorie.

Totul până într-o zi când îi ajunse la urechi un zvon teribil, și anume, află că Roxana în lipsa lui avea un amant. La început crezu că totul nu era decât gura lumii și că nu era bine să plece urechea la astfel de bârfe. Însă persoane de încredere care nu aveau nici un interes pentru a umbla cu bârfeli îi spuseră că în lipsa lui venea la el acasă în unele seri un bărbat. Discută mai serios cu Roxana, și într-un moment de regret al ei, ea îi mărturisi totul spunându-i că are pe cineva de care e legată sentimental, dar va rupe acea relație, și se rugă de el, să o ierte. Însă Mihai, nu putea accepta faptul că trebuia să convețuiască cu o femeie ce avea un amant. Așa că, vându casa, își luă concediu, și hotărâ ca pentru un timp să plece la părinții săi ce erau pensionari, și își cumpăraseră o casă la țară în mijlocul naturii pentru a se odihnii și relaxa după o viață de muncă și agitație.

Însă la gară avu loc un episod destul de dramatic. Era cu băiatul lui și cu Roxana ce până în ultima clipă cerea să i se mai ofere o șansă, implorându-l pe Mihai să i-o acorde. Răspunsul lui era mereu același că dorea timp să fie puțin singur, și să se gândească pentru a putea lua o hotărâre. La gară el cumpără bilete pentru el și băiatul său pentru a merge la părinții lui, iar pentru Roxana cumpără un bilet pentru o altă destinație, și anume, pentru satul de unde ea era. O trimise la mama ei care mai era încă în viață, pentrucă tatăl îi murise de mult. O urcă la tren, și o părăsi în mijlocul lacrimilor ei. Apoi el își urmă drumul cu băiatul său spre casa părinților săi, unde spera să găsească puțină linște, iar mai presus de orice altceva simțea că pentru un timp avea nevoie să stea departe de agitația și aglomerația de la oraș. Dorea să-I de-a posibilitatea lui Dumnezeu să-i vindece rana din suflet, pe care o avea în urma infidelității soției lui.

Timpul trecu cu rapiditate și Mihai divorță de Roxana. De asemenea, se întoarse din nou pe vas ca un om cu profunde convingeri religioase, decis fiind să se apropie și mai mult de Dumnezeu. Nu își mai făcea griji pentru recăsătorirea lui, era decis să nu se mai grăbească să caute și să aleagă el, datorită faptului că învățase un lucru din viață. Și anume faptul că odată la vremea tinereții, Dumnezeu îi oferise o fată minunată ca un dar pentru el, însă el refuzase și apoi alesese el de două ori, iar rezultatul fu două divorțuri. Acum era decis să aștepte, știind că Dumnezeu și în acest aspect al vieții lui, are un plan pentru el, și la timpul hotărât va lucra. Avea deplina convingere că era spre binele lui să aștepte cu încredere. De câte ori se gândea la acest aspect al vieții lui, îi venea în minte un gând din cartea Proverbelor și anume: ,,Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie.” Viața unor oameni cu toate că are suișuri și coborâșuri, în final este un triumf al Evanghelei. În schimb alte vieți de oameni, atunci când le privești așa cum sau derulat de la început până la sfârșit, îți dai seama că nu au fost decât o parte din lumea celor pierduți.
Sfârșit