Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » FLORIN T. ROMAN — România mea personală – partea 1/5

FLORIN T. ROMAN — România mea personală – partea 1/5

SPAŢIUL GEOGRAFIC AL ROMÂNIEI MELE PERSONALE

 

Dacă survolăm mintal Globul pământesc, vom observa că Ţara Sfântă, Israelul, se află în Răsăritul lumii. Vechea şi celebra capitală a Ţării Sfinte, Ierusalimul, este situată în răsăritul ţării. La fel de celebrul Templu al lui Solomon se afla în partea de răsărit a Ierusalimului. Dincolo de templu, tot la răsărit, se află vestita Grădină Ghethsimani şi Muntele Măslinilor (locuri unde obişnuia Iisus să se retragă împreună cu apostolii, pentru rugăciune).

Oare aceste amplasamente sunt întâmplătoare?

Să facem o paralelă: Soarele răsare la Răsărit, nu? De aia îl şi numim Răsărit. Dar şi Steaua pruncului Iisus venea de la Răsărit. Magii, urmând steaua, veneau şi ei de la Răsărit. („Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit/ Şi-au mers, după cum citim/ Până la Ierusalim”). Împăratul şi proorocul David ne îndeamnă: „Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit” (Psalmul 67, 34).

Aşadar şi soarele fizic, dar şi Soarele Dreptăţii – Iisus Hristos, îşi au „domiciliul” la Răsărit.

Dar oare popoarele ortodoxe în care parte a lumii vieţuiesc? România, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi celelalte ţări ortodoxe nu sunt ele situate în partea de răsărit a lumii? Dar nu în Răsăritul extrem, nu în Extremul Orient, ci în Orientul Mijlociu. Căci calea lui Hristos este întotdeauna calea de mijloc. Într-adevăr, în extremitatea vestică a spaţiului ortodox se află ţările catolice, protestante şi neoprotestante (care au un alt fel de Iisus Hristos decât Cel Ortodox), iar în extremitatea estică, în Extemul Orient deci, se găsesc popoarele care nu îl recunosc pe Hristos, adică popoarele islamice, budiste, confucianiste şi hinduiste. De asemenea, la nordul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări protestante şi în rest gheaţă, iar în sudul ţărilor ortodoxe sunt situate alte câteva ţări islamice şi în rest deşert.

România mea personală se află aşadar în centrul lumii, alături de celelalte ţări ortodoxe: nici în Occident, nici în Extremul Orient, nici în Nord, nici în Sud. Şi totuşi la Răsărit.

 

 

 

ISTORIA ROMÂNIEI MELE PERSONALE

 

Domnul nostru Iisus Hristos a avut o viaţă pământească grea: s-a născut în sărăcie, într-o peşteră, printre animale, mama Lui nefiind primită de oameni să nască într-o casă, ca o femeie obişnuită. Nici nu s-a născut bine, că deja a început să fie prigonit de duşmanii Adevărului,  Irod cel Mare încercând să-L prindă şi să-L omoare, ucigând pentru asta 14.000 de copii nevinovaţi, de 2 ani şi mai în jos. A trebuit să fugă şi să se ascundă în Egipt, până când a murit cel ce căuta să-L ucidă.

Poporul român s-a născut şi el în sărăcie, printre animale (Eminescu: „Blândeţea poporului român îşi are obârşia în bunăstarea lui pastorală, mereu superioară celei a neamurilor agricole”). Nici nu ne-am născut bine, că deja, imediat după retragerea aureliană, am început să fim prigoniţi de populaţiile migratoare (goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii) care, încercând să ne distrugă ca popor nou născut, ne-au ucis mii de copii, ne-au necinstit femeile şi ne-au provocat distrugeri materiale însemnate. Am fost nevoiţi să ne retragem în munţi, în văi lăturalnice, în inima codrilor, până când migratorii s-au risipit, odată cu pericolul pe care-l reprezentau.

De la vârsta de 12 ani până la 30 de ani nu se ştie aproape nimic de viaţa lui Iisus, poate doar faptul că a fost tâmplar şi a trăit sub ascultarea părinţilor săi, în Nazareth.

De la finele perioadei migraţiei şi până pe la începutul secolului al XIV – lea nici despre poporul român nu se ştie mare lucru, decât poate faptul că şi-a continuat îndeletnicirile economice bazate pe cultivarea pământului şi pe păstorit şi că a trăit sub ascultarea unor voievozi cum ar fi Menumorut, Glad, Gelu, Litovoi, Seneslau.

După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, Iisus a fost botezat de Sfântul Ioan, a petrecut 40 de zile în pustie fără mâncare şi băutură, apoi şi-a ales apostolii şi a început propovăduirea Evangheliei, anunţându-i pe toţi că „S-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, făcând minuni, vindecându-i pe leproşi, pe paralizaţi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe şchiopi, pe ciungi, pe gârbovi şi pe toţi cei bolnavi, scoţând afară duhurile cele rele din oameni şi înviind pe cei morţi. În această perioadă a fost şi mai prigonit, duşmanii Lui căutând tot timpul să-L ucidă. Nu au reuşit acest lucru decât atunci când El împlinea 33 de ani de viaţă şi 3 ani şi 6 luni de propovăduire, când, fiind trădat de unul din apostolii Săi şi apoi prins, şi-a acceptat cu smerenie judecata, condamnarea, ocările, scuipările, bătăile, coroana de spini, piroanele, oţetul, suliţa, crucea şi moartea. Dar nu înainte de a lăsa Testament fiilor Săi.

Este binecunoscut faptul că şi noi, poporul român, am făcut minuni în ultima perioadă a existenţei noastre: Trăind cu Hristos în inimă şi respirând împreună cu El, deşi suntem un popor mic, în Numele Lui am rezistat, neclintiţi, sute de ani în faţa ameninţărilor unor mari imperii, şi tot în Numele Lui i-am lecuit pe leproşi, pe orbi, pe surzi, pe muţi, pe gârbovi etc. (adică pe turci, pe tătari, pe poloni, pe austro-ungari, pe fascişti, pe sovietici, pe comunişti) de dorinţa lor de a ne cuceri şi supune. În această perioadă românii au fost mereu prigoniţi, judecaţi, condamnaţi, ocărâţi, scuipaţi, bătuţi. Am avut şi noi apostolii noştrii: Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Alexandu Lăpuşneanu, Vasile Lupu, Matei Basarab, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu şi mulţi alţii. Înainte însă de toţi aceşti apostoli, am avut un apostol comun cu Iisus, la modul cel mai propriu: pe Sfântul şi Marele Apostol Andrei, Cel întâi chemat, care ne-a creştinat, propovăduindu-L pe Mântuitorul în Sciţia Minor (Dobrogea de azi).  Să fiţi convinşi că nu întâmplător îl sărbătorim pe acest apostol în 30 noiembrie (când el a fost omorât), iar sărbătoarea noastră naţională este în chiar ziua următoare, adică pe 1 Decembrie (când ne-am născut ca neam, în aceeaşi lună cu Mântuitorul nostru).  În acelaşi timp însă am avut şi noi, precum Hristos, trădătorii noştri, cei mai cunoscuţi fiind: Bastus, care l-a trădat pe Decebal; Laiotă Basarab, care l-a trădat pe Vlad Ţepeş; Gheorghe Basta, care l-a trădat pe Mihai Viteazul; Anton Melzer, care i-a trădat pe Horea şi pe Cloşca; Prodan, Macedonski şi eteriştii, cale l-au trădat pe Tudor Vladimirescu. Dar, asemenea lui Iisus, noi, românii (întruchipaţi în ciobanul din Mioriţa), ne-am acceptat cu smerenie destinul: ocări şi prigoane, asumându-ne suferinţa şi moartea. Şi, tot asemenea lui Iisus, am lăsat iar şi iar testament urmaşilor noştri, prin Sfânta Biserică Ortodoxă Română (întruchipată de Mioriţa, oaia cea cuminte), să respecte poruncile lui Dumnezeu-Tatăl şi să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”.

Dar numai prin asumarea suferinţei şi a morţii putea să vină şi Învierea întru viaţa veşnică, pentru El şi pentru toţi cei ce aveau să creadă în El. Toate acestea le ştia dinainte. Doar pentru asta venise în lume.

Şi singur, pe cruce, în mijlocul chinurilor, între doi tâlhari, părăsit până şi de ucenicii Lui – pe care de curând îi numise „prieteni” – se ruga Tatălui Ceresc pentru cei ce-L răstigniseră, dar şi pentru ucenicii care-L părăsiseră, zicând: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Noi, poporul român, ne aflăm în acest moment istoric singuri, PE CRUCE, între tâlharii care ne conduc acum ţara, batjocoriţi de străini şi părăsiţi chiar şi de fraţii noştri care, până de curând, veneau împreună cu noi la aceeaşi biserică şi se rugau împreună cu noi la acelaşi Dumnezeu. Să ne rugăm şi noi, ca Iisus: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac !

Şi, amintindu-ne că totuşi, în cele mai grele momente, pe Iisus cineva nu-L părăsise: Sfânta Lui Mamă, aşa cum nici pe noi în cele mai grele momente nu ne-a părăsit şi nu ne părăseşte mama noastră – Sfânta Biserică Ortodoxă,  să aşteptăm cu bucurie moartea şi ÎNVIEREA !

FLORIN T. ROMAN

 

NOTĂ: Subtilul pleonasm din titlu este premeditat, cu scopul de a întări ideea.