Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » JURNAL » Getta NEUMANN: MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI ŞI AL REZISTENŢEI

Getta NEUMANN: MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI ŞI AL REZISTENŢEI

Un sit memorial informativ şi emoţionant

Peste două milioane de oameni au fost persecutaţi din motive politice în Republica Populară Română, teroarea culminând între anii 1948-1953 şi, din nou, între 1958-1960. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighetu Marmaţiei, reconstituie şi condamnă teroarea comunistă, totodată păstrează şi omagiază memoria victimelor. Pentru oricine este cutremurător să fie confruntat cu destine curmate sau vieţi frânte, din motive arbitrare şi absurde, din voinţa unui regim represiv. Pentru cineva care a trăit în acele vremuri, vizita poate deveni o experienţă zguduitoare.

Acum câţiva ani, cu vocea sugrumată de emoţie, Robi Auscher, venit la Sighet din Israel, îşi lămurea prietenii de ce era atât de tulburat: descoperise numele şi fotografia tatălui său, deţinut timp de mulţi ani pentru „crima” de a fi fost sionist. O mare parte din copilărie şi adolescenţă Robi şi le-a petrecut fără tată, singur cu mama lui, nevoită să lucreze din greu, după ce întreprinderea familiei a fost naţionalizată. Dar şi eu am fost mişcată, când am văzut numele lui Ernest Auscher, al lui Ezra Fleischer, marele poet şi filosof, sau al lui Dov Por, renumitul zoolog, al cărui volum de amintiri „O tinereţe în România” redă idealismele fatale din anii ’40- ’50, care au zămislit infernul penitenciar.[1] Apar şi numele lui Hugo Herskovits, profesor la şcoala elementară israelită din Iosefin, şi al lui Iosef Schwartz, tot din Timişoara. Evocările dureroase ale unor prieteni care au trecut prin calvarul temniţelor comuniste îmi străfulgerau prin minte în cele aproape 3 ore pe care le-am petrecut în acest muzeu în care eşti pătruns de groaza şi suferinţele victimelor.

În penitenciarul renovat, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care sunt amplasate obiecte, fotografii şi documente. În incinta zidurilor, martore ale nenorocirii atâtor oameni, prezentarea răscoleşte pe fiecare. Într-una din curţile interioare, s-a construit în 1997 un Spaţiu de Reculegere şi Rugăciune. Lumina pătrunde prin despicăturile din boltă în formă de cruce şi se răsfrânge în bazinul cu apă în care sunt plasate lumânări. În acest septembrie, în peisajul cenuşiu al tristeţii, încrederea în om şi viaţă se trezeşte la vederea merilor roşii de pe ramurile celor 12 pomi plantaţi pe cupola construcţiei.

Pe pereţii rampei de coborâre în spaţiul subpământean au fost gravate numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele si locurile de deportare din România. Într-o altă curte interioară se află grupul statuar «Cortegiul sacrificaţilor», care a devenit simbolul memorialului. 18 siluete umane se îndreaptă spre un zid, mânate de braţul unei figuri fără cap – imagine grăitoare a neputinţei condamnaţilor şi a absurdităţii dictaturii comuniste.

Etapele instaurării şi domniei dictaturii sunt prezentate prin documente, statistici, mărturii şi exemple concrete. Urmărim alegerile trucate din 1946, distrugerea partidelor politice democratice, înlăturarea monarhiei, sovietizarea României, represiunile împotriva Bisericii, activitatea tentaculară a Securitătii. Cortina de Fier separa Europa, iar Războiul Rece, cu toate că fără fronturi şi bătălii, făcea numeroase victime şi ţinea sub teroare milioane de oameni. Din 1945, două treimi din teritoriul Europei era sub ocupaţia sovietică, iar continentul Asiei, precum şi multe ţări în Africa erau sub stăpânirea comunismului sovietic şi chinez. În România, în timp ce învăţământul devenea un mijloc de îndoctrinare, s-a pornit campania împotriva intelectualilor. Din 1945 a început represiunea etnică. În ianuarie 1945, peste 75000 de germani au fost transportaţi în Uniunea Sovietică. 20% au pierit; supravieţuitorii au primit permisiunea de a se întoarce în anii 1948-1950. În anul 1948 a venit rândul evreilor.

Când a constatat că Israelul se apropie de lumea occidentală, Stalin a lansat în URSS şi în ţările socialiste o violentă campanie contra eforturilor evreilor de a-şi consolida statul proaspăt întemeiat. După exemplul lui Stalin, liderii comunişti din România au declanşat o campanie masivă contra „cosmopoliţilor”, prin care se înţelegeau „sioniştii”. Sute de sionişti au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în urma unor înscenări judiciare. Începând cu perioada Dej şi continuând în perioada Ceauşescu, evreii au fost masiv epuraţi din aparatele de stat şi de partid. Populaţia evreiască a votat contra regimului comunist «cu picioarele», emigrând masiv: numai între 1948 şi 1951 un număr de 119.000 de evrei au părăsit ţara. În 1958 alţi 100.000 de evrei români au depus cereri de emigrare. Doar puţini ani după război, supravieţuitorii Holocaustului au fost supuşi la noi persecuţii şi suferinţe. Unii au pierit, majoritatea a emigrat în Israel sau în lumea largă, puţini au rămas în România. Vieţi şi posibilităţi irosite, familii şi convieţuiri destrămate. Pentru cei rămaşi. Pentru cei plecaţi.

Istoricul Memorialului

Închisoarea din Sighet

Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897 ca închisoare de drept comun. În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni. În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni). În noiembrie 1950 au fost încarceraţi la Sighet 45-50 de episcopi si preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul era considerat „unitate de muncă specială”, cunoscută sub numele de „Colonia Dunărea”, dar era, în realitate, un loc de exterminare

.

În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României în ONU, a avut loc o graţiere. Parte din deţinutii politici din închisorile românesti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deţinuţi, muriseră 54. Inchisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. În 1977 închisoarea a fost dezafectată şi a intrat într-un proces de degradare.

Ìnfiinţarea Memorialului

Memorialul a fost realizat şi este administrat de Fundaţia Academia Civică, întemeiată de Ana Blandiana, autoarea proiectului, şi alte 175 de personalităţi. Ruina fostei inchisori s-a preluat în 1995, în vederea transformării ei în Memorial. Centrul  Internaţional de Studii asupra Comunismului, cu sediul la Bucureşti, fondat în 1993 de Romulus Rusan, începuse deja colectarea băncii de date pentru crearea muzeului: istorie orală (interviuri) şi, în paralel, strângerea de documente, fotografii, obiecte şi hârtii care să poată fi folosite în crearea celor peste cincizeci de săli în fostele celule ale închisorii. Până în prezent, centrul a realizat trei mii de ore de înregistrări, 15000 de pagini de carte şi a tezaurizat zeci de mii de documente (file, fotografii, casete audio şi video).[2]

————————————————-

[1] Bernard Politzer, O tinerete in România http://www.bjt2006.org/GN_Recenzie_Bernard_Politzer_0316.pdf

[2] Informaţii culese de pe pagina web a Memorialui si din materialul disponibil la muzeu.

—————————

Getta NEUMANN

14 noiembrie 2016

Geneva, Elveţia