Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » EUGEN ONISCU: FRAGILITATEA VIEȚII UMANE

EUGEN ONISCU: FRAGILITATEA VIEȚII UMANE

Pe când aveam douăzeci de ani îmi făcusem un obicei cam ciudat și anume luam câte o carte de la bibliotecă, apoi mergeam la mormântul tatălui meu, unde era un cireș mare iar la umbra sa aveam o bancă. În acel loc am citit câțiva autori interesanți, ceea ce îmi plăcea în acel loc era faptul că aveam liniște. Însă într-o dimineață ceva m-a tulburat. Veneam ca de obicei la locul meu de lectură pe o cărare ce șerpuia printre morminte, când atenția mi-a fost atrasă de o groapă făcută recent probabil că cineva urma să fie îngropat în acea zi. M-am apropiat de marginea gropii și am privit în interiorul gropii gândindu-mă: ,,Cum asta e tot? Aici se termină toată alergarea si frământarea pe care omul o are cât trăiește. Deci trupul neînsuflețit al omului este pus în groapă apoi se pune pământ și gata. Însă unde sunt visele sale, aspirațiile sale? Ceva în mine se revolta, simțeam flacăra vieții arzând cu putere în mine la cei douăzeci de ani ai mei. Iubeam viața, doream să trăiesc, am înțeles de ce Tolstoi fusese așa de îngrozit de moarte.

Am privit apoi acel cer senin de vară plin de acea culoare albastră pe care nu te mai saturi să o privești, simțeam razele de soare încălzindu-mi corpul vedeam de asemenea soarele plin de maiestate strălucind pe cer în acea dimineață. Iar la orizont în depărtare se vedea orașul, freamătul si lupta unei noi zile, oamenii mișunau precum furnicile avântându-se in necunoscutul unei noi zile. Mi-am pus trei întrebări și anume: ,,Cine suntem? De unde venim? Încotr-o ne îndreptăm?” Am căutat în mintea mea răspunsuri la aceste intrebări din cărțile pe care pe atunci le citisem însă nu le aveam. Doar vagi idei ce nu îți ofereau decât câteva mici licăriri despre ce ar putea fi după moarte. Însă gândurile mi s-au oprit la o carte pe care începusem să o citesc pe atunci și anume Noul Testament, acolo într-adevăr se afirma cu certitudine că prin intermediul jertfei lui Hristos orice om putea avea viața veșnică dacă bineînțeles, îndeplinea condițiile atât de clar scrise in carte.

Așezându-mă pe acea bancă la umbra cireșului am căzut pe gânduri și nu mai aveam chef de citit. Uitându-mă la mormintele din jurul meu m-am gândid la faptul că în fiecare mormânt zace o viață ce s-a frânt în ghearele morții. ,,Poate au fost oameni de rând ce acum se odihnesc în aceste morminte, au avut și ei în viața lor bucurii, visuri, realizări, unii au gustat din plin viața așa cum este mai frumoasă, un loc de muncă de care au disfrutat, relații de familie, o casă, probabil că apoi și partea cealaltă a amărăciunii vieții până ce moartea i-a surprins. Unii au trăit ca intelectuali lucrând și luminând calea altora, în domeniile unde și-au desfășurat activitatea până ce moartea i-a surprins. Apoi se mai odihnesc în țărână oameni ce în timpul cât au trăit au fost foarte necăjiți, loviți de necazuri. Însă a existat și există și azi și acea categorie de oameni ce au călcat în picioare toate legile divine și umane alergând pe străzile vieții plini de perversitate morală. Însă au câștigat cu adevărat doar cei ce fiind în viață au crezut în Dumnezeu și au murit având în inimile lor promisiunea divină că la cea de a doua venire a Lui Hristos vor învia și vor primi viața veșnică. Acești oameni au trăit cu această speranță iar când clipa morții s-a apropiat au putut să o înfrunte cu ajutorul Bunului Dumnezeu.”

În cartea sa, Părinți și copii scriitorul rus Ivan Turgheniev a pus următoarele cuvinte în gura unui personaj: ,,Viața fiecărui om atârnă de un fir de păr, o prăpastie fără fund i se poate căsca la picioare în orice clipă, iar el își mai născocește și singur tot soiul de neplăceri și își otrăvește singur existența.” ,,Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de ceice se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; își aduce aminte că suntem țărână. Omul! zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaște.” (Psalmul 103: 13,14,15,16;) Biblia afirmă cu certitudine că omul nu este nemuritor ci în ceea ce privește elementul vieții el nu este superior ierbii de pe câmp. Mă gândesc ce ar fi de noi oamenii, dacă nu am avea speranța vieții veșnice prin Hristos, am avea în față doar câțiva ani de existență ce poate uneori este plină de suferință. Biblia ne arată prin contrast puterea și Planul de Mântuire a Lui Dumnezeu cu starea de slăbiciune și vremelnicie a omului.

Cu ceva timp în urmă discutam cu două persoane despre înviere, iar ele mi-au declarat că nu cred în învierea morților, de asemenea spuneau că suntem prea răi noi oamenii pentru ca Dumnezeu să ne mai învie. Am încercat să le îndrept atenția spre ceea ce ne învață Biblia, despre primirea mântuirii prin credință și har. Este adevărat, că urmează apoi procesul sfințirii în care omul conlucrează cu Divinitatea pentru a duce o viață la înălțimea standardelor biblice. Iar ca rod al acestor dimensiuni ale mântuirii primim promisiunea învierii cu trupuri proslăvite. ,,Isus i-a zis: ,,Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va, trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25,26;) Iisus Hristos este Dumnezeu în mod deplin și Om în mod deplin dar fără păcat, iar când s-a înălțat la ceruri a luat cu el natura umană ce o va avea dealungul întregii veșnicii. El este Dătătorul vieții fizice și de asemenea a celei veșnice. Iar când a spus că cei care cred în El nu vor muri niciodată se referea la prima moarte pe care Biblia o prezintă ca pe un somn din care oamenii vor învia.

,,Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața.” (1 Ioan 5: 11,12;) Cred că bucuria cea mai mare a unui om pe pământ este comuniunea prin Duhul Sfânt cu Hristos. Iar la încetarea vieții acesteia oamenii credincioși au făgăduința veșniciei. Mintea noastră limitată nu poate înțelege astfel de lucruri, le putem doar accepta prin credință. Biblia ne descrie renașterea planetei pământ, adică Hristos va recreia un cer nou și un pământ nou în care vor locui oameni neprihăniți. Ni se descrie cum va fi viața acolo fără durere, răutate, moarte, pe drept cuvânt sunt de acord cu apostolul Pavel când scrie in 1 Corinteni 2:9: ,,Dar, după cum este scris: ,,Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Este foarte important pentru noi oamenii ca în această viață fragilă ce o trăim să începem să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin intermediul vieții Fiului Său ce este atât de frumos descrisă în Evanghelii, de asemenea se pot folosi și comentarii inspirate.

Doresc să folosesc o ilustrație pentru a încerca să înțelegem mai bine dorința plină de generozitate a Lui Dumnezeu de a ne mântui. Să presupunem că un om ce trăiește în România în cea mai neagră săracie primește o ofertă cu contract de muncă și viză pentru Canada însă o refuză. Ce s-ar putea gândi despre un astfel de om? Însă de ce atunci când unii oameni stau față în față cu invitația duioasă a Lui Hristos la mântuire răspunsul este nu. Oare este atât de greu să înțelegem că nu avem alt viitor mai luminos, mai măreț. Charles Dickens a scris o carte intitulată ,,Marile Speranțe” în care redă speranțele unui tânăr de a dobândi o educație și a reuși în viață. Însă pentru noi oamenii marile noastre speranțe se află în viitorul pregătit de Dumnezeu pentru noi. ,,Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29:11;)

Biblia ne învață că la cea de a doua venire a Lui Hristos cei ce și-au încetat peregrinajul lor pământesc având speranța învierii vor învia în trupuri proslăvite și se vor înălța cu Hristos în slavă. Iar cei ce vor fi în viață și au trăit plini de fericirea acestei speranțe de asemenea se vor înălța spre ceruri având trupuri proslăvite începând eternitatea. Deși într-o oarecare măsură ei au trăit încă de pe pământ aceasta dimensiune a eternității printr-o viață spirituală. După învierea Lui Hristos, ucenicii Săi L-au întâlnit în câteva ocazii, au vorbit împreună, au mâncat și călătorit cu El, au primit cuvinte de încurajare de la El însă, unul din momentele cele mai sublime a fost când L-au văzut cum se înălța spre ceruri de lângă ei având natura umană asupra Sa și au înțeles în mod real marele adevăr al vieții veșnice. De asemenea faptul că El urma să continuie în sanctuarul ceresc lucrarea mântuirii începută în favoarea omului. Mă gândesc la călătoria ce o vor face cei mântuiți după înălțarea lor, prin univers spre cetatea lui Dumnezeu însoțiți de Hristos și ingerii Săi, apoi intrarea triumfală în Noul Ierusalim. Oare ce altceva mai înălțător, mai plin de aspirații putem avea noi oamenii când privim viitorul?

,, Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: ,,Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința moarte? Unde îți este boldul, moarte?” Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (1 Corinteni 15:51-57;)
daniela@eugenioyahoo.es