Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » NOI APARITII » NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – DECEMBRIE 2016

NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – DECEMBRIE 2016

COLECȚIA LIRIK

************************

 dumbrava_inger-2***1. LUCIAN DUMBRAVĂ (Portugalia) – ÎNGER DE PIATRĂ/ O ANJO DE PEDRA (versuri, traducere în limba portugheză Maria Edith și Lucian Dumbravă jr.)

Poet fără nicio umbră de îndoială, liric până în profunzimile ființei sale, solar, empatic, mereu preocupat de soarta lumii, cu o nativă dorință de îmbogățire a spiritului, Lucian Dumbravă se dovedește a fi și un talentat prozator. Dispus să uimească prin sinceritatea trăirilor sale, prin frumusețea gândurilor, Lucian speră, din toată inima, ca multvisata creștere spirituală umană să nu rămână doar o fata morgana, ci să devină o tangibilă realitate.

Lucian Dumbravă crede în îngeri, crede în minuni, dar cu atât mai mult, crede în oameni, în puterea lor de a fi buni și generoși, de a dobândi iluminarea și iertarea divină. Se nutrește speranța că omul poate fi mai aproape de Dumnezeu, de Cel pe care simte nevoia să-l adore, să îi mărturisească dragostea, prin fiecare faptă ori gând pozitiv. Suferința îngerului de piatră, strâns legată de limitările firii umane, este, de fapt, durerea omului viu în fața neputinței de vindecare a omenirii, de alinare a sângerărilor perpetue ce-i slăbesc puterea.

Povestea hoțului, a tatălui disperat de boala fiului său, a bătrânului pescar pierdut și regăsit, sunt doar ipostaze ale unei certe vindecări, pe care doar îngerul din piatră o poate aduce. O carte cu îngeri și despre îngeri, scrisă cu un lirism cuceritor. Îngerul de piatră este de fapt… semnătura olografă a lui Lucian Dumbravă!

 (Referință critică Gheorghe A. STROIA)

omota_dincolo***2. DORINA OMOTA (Arad) – DINCOLO DE TĂCERE (versuri)

Iubirea, ca temă primordială, predilectă poeților tuturor timpurilor, descrisă la începuturi ca inflorescență de sentimente și trăiri speciale, în versuri cu adevărat tulburătoare, tinde, în literatura contemporană, să devină ”desuetă”, dar opinăm că numai în sufletele celor în care nu există decât desuetudine. În ultimă instanță, cel mai frumos sentiment din toate câte sunt, motorul existențial al umanității, nu poate fi minunat exprimat decât de omul care trăiește miracolul iubirii.

La Dorina Omota, iubirea păstrează formele clasice ale unei rigori etice autoimpuse, este plină, asumată, în deplinătatea trăirii și simțirii. Curată, pură, înălțătoare, DINCOLO DE TĂCERE dezvăluie iubirea care nu se rezumă doar la eterna rezonanță bărbat-femeie, sufletul poetei iubind deopotrivă natura, celestul, divinul, pământul natal, anotimpurile în succederea lor firească… dar, cel mai mult, iubește tăcerea – tăcerea ferestrei deschise către cer, a luminii din candela aprinsă a rugăciune, a ploii, a frunzelor de toamnă, o tăcere ce poate fi durere, dor, dar și precursoare renașterii, reinventării.

Lirică, versatilă, uneori înlăcrimată, alteori poate prea nostalgică, dar niciodată aceeași, Dorina Omota scrie, din simpla rațiune că scrisul a devenit a doua ei natură, sprijin de nădejde, leagăn în care-și adoarme visurile, dar și aripă cu care-și pregătește zborul lin către înălțimi. O poezie romantică, preponderent clasică prin ritm și prozodie, dar și modernă, prin puternica ancorare în contemporaneitate a subtilei sale revolte. Suntem convinși că Dincolo de tăcere… se aud – totuși – puternicele bătăi de inimă ale omului care se dăruie pe sine ca jertfă pe altarul poeziei, cu speranța că sufletul îi va fi citit ca o carte și că iubirea sa va deveni… pe file de timp… o carte.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

diamant_eternitate***3. DOMINIC DIAMANT (București) – ETERNITATE PE PÂINE (proză lirică)

În nesfârşitele-mi căutări după mireasa sufletului meu, folosindu-mi toate resursele şi strategiile, dar, încă nereuşind s-o găsesc, dar nici renunţând, pentru că ştiu că ea există şi mi se arată mereu în vis, mi-am exersat cu tenacitate toate însuşirile hărăzite şi le-am experimentat, ameliorându-le, nefiind nicio clipă ispitit de ideea renunţării şi dornic până la obsesie de reuşita demersurilor mele.

Era firesc deci ca, într-o întreprindere de-o asemenea durată şi anvergură, să-mi antrenez cu obstinaţie înclinaţiile telepatice şi să le cizelez până la desăvârşire. Aşa se explică şi faptul că, ajuns şi în Empireu, am putut intra în contact cu toţi contemporanii care mă interesau în mod deosebit, tratându-i cu toată stima şi consideraţia de care se făceau vrednici.

Cum se prezenta Empireul ? Păi, cum să vă spun, era tărâmul paradisiac unde frumuseţea şi armonia se îmbinau şi se completau într-un mod fericit, cum numai în imaginaţia spiritelor celor mai înflăcărate şi cutezătoare ar fi posibil. Eram pur şi simplu siderat de o asemenea minunăţie. Iar prin faţa ochilor mei se perindau, la simpla chemare a gândului, marii contemporani de pretutindeni ai lumii, monştrii ei sacri care-i oferiseră totul şi-i confereau astfel, prin dăruirea lor exemplară, aura luminoasă a celei mai bune dintre toate lumile posibile. Ce să vă spun, era ceva magnific şi halucinant, de necrezut.

(AUTORUL)

stoica_propozitii***4. PETRE ION STOICA (București) – PROPOZIȚII DE IARBĂ (versuri)

În peisajul liricii contemporane, poezia lui Petre Ion Stoica este inedită prin concentrarea de care dă dovadă, poetul reușind să închege în versurile sale tablouri existențiale mai mult sau mai puțin (pre)elaborate, însă credibile, prin vervă și transmutații semantice. Un poet, fără îndoială, echilibrat, stăpân al cuvântului pe care-l modelează după bunul plac, a cărui poezie poate sta alături de creațiile altor poeți  ai zilelor noastre (Dan Tipuriță – (genom)ica, Dominic Diamant – introspecția, Aristița Buciu-Stoian – fuga nostalgică). Pentru sinceritatea și simplitatea abordării, prezenta carte trebuie să fie o lectură plăcută, un motiv în plus de meditație și autoanaliză, prin care omul poate deveni Om, iar viața își poate recăpăta strălucirea speranței.

Mesajul transmis de poet este un subliminal îndemn la încredere, nu încrederea oarbă în propria persoană atunci când suntem câștigători, ci mai ales atunci când nici nu bănuim că putem fi câștigători, așa după cum afirma gloria sportului american Vince Lombardi: Este ușor să ai încredere în tine și să fii ordonat când ești câștigător, când ești primul. Însă trebuie să ai încredere în tine și să fii ordonat atunci când nu ești câștigător încă

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

tonu_relief***5. MARIA TONU (Coordonator) (Canada) – RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF (antologie dedicată lui Grigore Vieru, Rep. Moldova – România – Diaspora).

Literatura română are sute de scriitori celebri. Într-o carte nu-i poți cuprinde pe toți. Dar, măcar câțiva din ei vor ajunge la vorbitorul de limbă engleză. Publicul canadian, american, australian, englez va cunoaște, desigur, nu prima oară, că suntem o națiune care naște valori. Volumul “Relief Stelar” cuprinde creația poeților: Mihai Eminescu (România); Grigorie Vieru, Emilia Plugaru, Margareta Curtescu, Tatiana și Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Iurie Colesnic, Iulian Filip, Renata Verejanu din Republica Moldova; Iurie Bojonca și Mircea Trifu din Italia; Valentin Dulce (SUA); George Roca și Daniel Ioniță din Australia; Maria Tonu (Canada). Savanții, cercetătorii, criticii și istoricii literari: Anatol Moraru (Republica Moldova); Klaudia Gagová (Slovacia); Dorel Dobre și Lorena Lupu (România) sunt prezenți în volum cu reflecții la opera scriitorilor: Petru Popescu (SUA); Ion Druță (Rusia); Tudor Arghezi și Ion Pena din Romania. Volumul găzduiește creația prozatorilor: Ovidiu Creangă, Maria Tonu (Canada) și Dumitru Crudu (Republica Moldova). Scriitorii Dumitru Ungureanu (România), Maria Tonu (Canada) și Dan Verejanu (Republica Moldova) sunt prezenți cu Biobibliografia. Aliona Grati, doctor habilitat, prezintă revista Metaliteratură a AȘ a Republicii Moldova. Melania Rusu Caragioiu și Maria Tonu prezintă activitatea Cenaclelor literare “Mihai Eminescu” (Montreal) și “Grigore Vieru” (Toronto) din Canada. Maria Neblea, bibliotecară, Găeşti, Dâmboviţa, România, descrie activitatea instituţiei sale. Antologia este bilingvă: româno-engleză. Traducerea a fost efectuată de: Maria Tonu, Daniel Ioniță, Dumitru Marius Gabriel, Codruța Popescu, Cătălin Oprea, Ana Maria Gibu, Mihaela Carpov, Hermina G.B. Anghelescu, Klaudia Gagová, Lucia Gnatiuc, Maria Melania Rădulescu. Azi, 31 August 2016, de Ziua Limbii Române, eu lucrez la volumul “Relief Stelar” – omagiu Limbii Materne care este focul din vatră pentru mine, limba ce nu ne părăsește niciodată, oriunde am fi, oftăm în limba mamei, ne minunăm în limba mamei, dacă n-o vorbim, ea totuna ne încălzește. Limba maternă, de fapt, este mama care ne poartă de mânuță prin lume. Toată viața!

 COORDONATOR: MARIA TONU

gibu_gradina***6. ANA MARIA GÎBU (Dorohoi, Botoșani) – GRĂDINA MEA (reeditare carte de debut, poezie).

Eroina cărții și a propriei copilării călătorește mereu printre anotimpuri, flori, personaje de poveste, animăluțe și copaci. Mijlocul de transport poate fi modernul internet, unde, „doar cu clic de două ori”, poți da nas în nas chiar și cu „probleme de mate”, sau „trenul vieții”, care „mă va duce / Înainte, neîncetat”. Multe dintre experiențele copilului Ana își găsesc loc în cartea aceasta – distracția din tabăra de la Năvodari, joaca de-a număratul, prima întâlnire cu doamna învățătoare și discuțiile cu Moș Crăciun, visele cu „Mii de cavaleri frumoși / Și Ilene Cosânzene”, gerul iernii cu „dantele pe geamuri”, tristețea toamnei, când „Pe alei, ca-n mănăstire, / Liniștea se întindea”, râsul verii născute „din adânc de suflet de copii”, miracolul nopții de Înviere, iubirea pentru mama, al cărei păr „împrăștie lumină”, chiar și inundațiile cu pierderi teribile la care a fost martoră.

Micul scriitor (de atunci) are fericita inocență de a visa o lume a prieteniei universale, în care „Să nu mai fie ură, foame / Niciodată” și se roagă Maicii Domnului: „Ajută-mă să nu fiu rău”. Ruga aceasta poartă în ea toată frumusețea și candoarea unui suflet care crede „în oameni și-n minuni” și în faptul că „cei ce-acuma-s răi / Se vor ruga și vor fi buni”.

Călătorind alături de Ana prin lumea ei magică de fetiță, am văzut cum copilul crește cu fiecare poezie, pentru ca, în final, să ne arate și nouă, adulților, „conținutul” inimii unei flori care așteaptă să se deschidă și să râdă în curcubeie spre lume și spre vârstele viitoare: „Inima mea este un mic univers în care / un boboc mic și delicat de floare / așteaptă razele calde de soare / să-l înconjoare, iar el / să-și deschidă larg petalele…”

(Referință critică: Mihaela Hură)

jerlaianu_lumii***7. MANUELA CERASELA JERLĂIANU (București) – PRIN TRECEREA LUMII (versuri)

Prin trecerea lumii reprezintă o altfel de peregrinare pe aripile visului și ale dorului, dincolo de nemărginire, spre eternitate. O trecere lină, murmurată, cu sufletul așternut în palme, ca felinar călăuzitor spre infinita lumină a lui Dumnezeu. Un nou prilej să spunem despre Manuela Cerasela Jerlăianu că ruga sa firească și plină de simplitate nu va trece neobservată, așa după cum fiecare nouă carte ce-i va purta semnătura va fi un eveniment în sine. Cu siguranță, axa fundamentală a cărții, în jurul căreia pivotează întregul ansamblu liric, este RECUNOȘTINȚA. Poeta se regăsește pe sine recunoscătoare pentru tot ceea ce este, dar mai ales, pentru tot ceea ce va reuși să fie. O recunoștință nobilă, așa după cum concluziona Wallace D. Wattles, definind atributele recunoștinței umane: ”Credinţa este născută din recunoştinţă. O minte recunoscătoare aşteaptă în permanenţă lucruri bune, iar aşteptarea devine credinţă. Reacţiunea recunoştinţei asupra minţii omului produce credinţa; şi fiecare val de mulţumiri şi recunoştinţa măresc credinţa” (Știința de a deveni bogat).

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

jerlaianu_virtutea***8. CEZARINA VICTORIA ADAMESCU și MANUELA CERASELA JERLĂIANU (București) – VIRTUTEA TĂCERII (dialog lirico-epic)

Frumoasa pledoarie pentru credință și umanitate – scrisă cu ferestrele larg deschise către cer, din care curg luminile strălucitoare de gând, încercând, alintând, dar și tulburând sufletele – este un dialog special a două suflete gemene, care depășindu-și barierele fizice, se leagă cu nevăzutele fire de gânduri, întâlnindu-se pe calea plină de emoții și sentimente, în lumea minunată a cărților. O lucrare deosebită, ce poate fi privită ca o nouă șansă la redescoperire, la autoanaliză, pentru redobândirea credinței și apropierii de Dumnezeu. Fiecare cuvânt, vers, poezie, eseu, trebuie să crească bucuria trăirii, așa după cum frumos spune poeta: Mă bucur să fiu aici pe pământ, însă  mărturisesc că mă simt uneori străină, mă simt ca un musafir, am totul de-a gata, doar să mă servesc, doar să mă bucur, doar, doar să fac lucruri într-o casă perfectă pe care nu am făcut-o eu, ci am primit-o moștenire. Mă aflu la o nuntă la care după ce beau și mănânc trebuie să plătesc, fie că-mi place sau nu, sunt în horă, mă văd, mă simt, mă ciupesc să văd dacă este real și iată este cât se poate de real, sunt aici, sunt pentru că Tatăl Sfânt a îngăduit să fiu la nunta Iubirii (Manuela Cerasela Jerlăianu).

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

jerlaianu_leaganul***9. MANUELA CERASELA JERLĂIANU (București) – ÎN LEAGĂNUL TIMPULUI (versuri)

Întotdeauna, pe cărările largi ale sufletului, pe care încape o întreagă lume, cu glas alintat de îngeri strigă Copilăria, cu inocența ei debordantă, în care visul devine instantaneu realitate, în care orice este posibil, sub pavăza sfântă a mamei: mamă! – Ca un copil mă urc pe colțul lunii… (Ca un copil).

În acest univers cu încărcătură lirică-emoțională puternică, se dă o luptă – nu neapărat dreaptă – cu temerile omului modern, ce aruncă în bătăliile sufletului (fără a avea certitudini) aproape totul. În ultimă instanță, viața însăși e o imensă bătălie, cu noi înșine, cu temeri și frici majore, cu păcate și limitări, care trag în jos, frângând dorința de zbor. Manuela Cerasela Jerlăianu pune pe tapet tocmai aceste temeri, dar oferă și suficiente motive de a le depăși: viața e frumoasă, cerul e aproape, iubirea e lângă noi, chiar dacă Ghearele morții scurmă. Catrenele de final ale volumului, cu titluri surprinzătoare, readuc în atenție toate aceste lucruri: Împletesc gândirea, să pot purcede Înspre armonie, cu Chip de Înger, dar Mă trezește visul, Din cântec, furând Amintirile, din Inima amintirilor. O carte frumoasă, o lectură interesantă, ce va empatiza cu sufletul… dincolo de veșnicie… În leagănul timpului.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

buzatu_butterfly***10. ELENA ANGHELUȚĂ BUZATU (California, USA) – SAVE THE BUTTERFLY/ SALVA LA MARIPOSA/ SALVAȚI FLUTURELE (versuri, volum trilingv în traducerea exclusivă a autoarei)

În această consonanță repetitivă a zborului, autoarea caută, găsește și își asumă un puternic sentiment de supunere a propriei voințe, față de voința divină, către care strigă, șoptește, se roagă. În centrul acestui zbor, în mijlocul acestei vieți plină de tumult, în alternanța veșnică putință-neputință, Dumnezeu ocupă un loc special. El este pământul în care poeta își ancorează rădăcinile, e seva care curge a binecuvântare prin trupul firav și muritor, e scânteia aștrilor nopții, este dorul de etern care se întinde până dincolo de lume. Peste fiecare poezie a cărții zboară roiuri de fluturi, în culori și cu nume (semnificații) diferite… fluturi albi (puritatea de gând), fluturi roșii (pasiunea), fluturi albaștri (seninătatea), fluturi verzi (tinerețea sentimentului), fluturi mov (viața), fluturi negri (neputința), căci Până la Sfârșit, Prezența ta e o Promisiune. Făcând un Salt în infinit, știind că nimic nu doare mai mult, poeta conștientizează că trebuie Să știi să pierzi, chiar dacă viața e un etern sărut… al neputinței, al tăcerii, al toamnei. Fără să dea Sfaturi, construind Simfonia iubirii cu Suflet de copil, dincolo de Timpul petrecut în Tril de cântec frânt, poeta strigă: Mă auzi? Te vreau cu mine la Nunta în cer!…

O carte frumoasă, plină de efervescență și reverberații poetice, pe care cititorul le va recepta cu porțile sufletului și ale inimii larg deschise, cu respect și condescendență pentru un Om a cărui viață este însăși POEZIA!

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

buzatu_tara-dor***11. ELENA ANGHELUȚĂ BUZATU (California, USA) – SPRE ȚARA DE DINCOLO DE DOR (versuri)

Toate elementele componente ale ființei sunt sintetic definite de poetă, în construcții lirice surprinzător de sincere și de empatice… Sufletul, un puzzle, Viața, un ziar împăturit, legătura dintre ele fiind țesături ale unor dileme covârșitoare, mortificatoare deopotrivă… ici o scânteie în inimă/ colo un mers pe sârmă (Ce este viața). Dincolo de temele ori motivele predilecte ale autoarei, cartea exprimă un mesaj concentrat: viața trebuie trăită din plin, bucuria și fericirea putând fi dobândite, doar dacă ele devin o stare firească a viețuirii și nu una furibund căutată, o ardere simplă și eficace în profunzimea substanței sale. Cartea este purtătoare a unui neoromantism divin, în care, pe cărările sinuoase ale sufletului se preumblă însuși Dumnezeu, stropind cu picuri de senin întregul parcurs al creației.

Suspansul emoțional, sinceritatea, condescendența, subtila revoltă față de starea anormală de fapt a omenirii, dorul nestăvilit de acasă, iubirea, încrederea în forța mântuitoare a rugăciunii, toate acestea fac din opera și creația Elenei Angheluță Buzatu un tot unitar eclectic, versatil, mereu inovator, subtil și elocvent, postând-o pe autoare în galeria poeților de valoare ai contemporaneității. Poezia sa este plină de flori, de culoare, de sentiment, de încredere. Acest simplu fapt ne reamintește că doar încrederea este cea care poate construi ori demola universuri, așa după cum frumos spunea înțeleptul: Dacă în universul acesta răsar flori, eu am încredere în el (Matsuo Basho).

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

micheci_umilirea***12. ION MICHECI (Sihlea, Vrancea) – UMILIREA LACRIMII (versuri)

 

UMILIREA LACRIMII reprezintă metafora extinsă a unei existențe dedicată poeziei, adâncirea sensurilor fiind posibilă doar prin arta truditorului în ale cuvântului, care a încercat multe, dar a suferit multe și continuă să sufere, datorită stării indezirabile în care a ajuns societatea contemporană. Poet al sintezelor existențiale, cu un vers metaforic, modern și romantic, deopotrivă, subtil, elegant și erudit, prin versatilitatea cu care gândurile capătă expresie și apoi aripi către inimi, ION MICHECI probează întotdeauna o modestie extraordinară, putând fi considerat unul dintre poeții de frunte ai Vrancei mioritice. Nu pentru că știe să strige, ci pentru că știe să înfrunte cu celeritate vremurile, să demoleze miturile despre încarcerările și fixismele ideatice ale poeziei moderne, să păstreze o tăcere creatoare demnă de admirație. Umilirea lacrimii – cu un suav parfum italiano-dantesc, este un titlu ce exprimă multe, un îndemn la neuitare, la ridicare din negurile răului generalizat, întru propășirea și perpetuarea umanității, trimisă lent, dar sigur, la pieire.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

adascalitei_stele***13. MARIANA ADĂSCĂLIȚEI (Dorohoi, Botoșani) – CĂLĂTORIND CU STELELE (versuri, ilustrații și copertă: Mihai Cătrună, București

Cu certitudine,  unele dintre poezii se pretează la a fi cântate,  transformate în veritabile romanțe,  cu aromă de cântec și descântec eminescian,  în care dorul iubitei e nemărginit,  când doar lumina lunii poate ascunde durerea,  când doar plopii tremurați de vânt ar stăpâni înserarea sufletului. Versurile caline,  romanțioase,  pline de mierea iubirii,  vă vor cuceri cu siguranță.

Poezia Marianei Adăscăliței este o poezie romantică,  în care iubirea este cuvântul de ordine… o iubirea care naște,  crește,  vibrează,  crede,  împărtășește,  suferă în tăcere,  adoră și urăște,  descriind pe bolțile pline de culoare ale sufletului,  curcubeie de emoție și gând. O poezie frumoasă,  bine scrisă,  chiar dacă mulți vor spune: IUBIRE? De ce atât de multă iubire? De ce mai avem nevoie să iubim,  când iubirea nu aduce,  de cele mai multe ori,  decât suferință? DA,  spunem DA… IUBIRII,  pentru simplul fapt că trebuie să ne aducem aminte că suntem OAMENI. Suntem liberi să alegem romantismul și frumusețea iubirii sau s-o criticăm pur și simplu,  pentru că încă mai… EXISTĂ!

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

dragan_iluzia***14. AGAFIA DRĂGAN (Focșani) – ILUZIA REGĂSIRII (versuri)

Actul subiectiv al tristeții, născut dintr-o mare nefericire la pierderea iubitului cu implicații aproape freudiene, amintește de tragedia greacă. O Medee contemporană își strigă de pe culmi înalte negrul sentiment al unei mari pierderi, datorită Destinului. O singurătate zdrobitoare iscă în vers o jale pustiitoare. Alteori pune în gura iubitului declarații de dragoste pline de tristețe ca în „Iubito, mi-e frig”: „Iubito mi-e frig/ hiene îmi umblă de ieri/ prin piept şi prin tâmple/ din clipe fecunde musteşte/ robia tăcerii/ alungă-mi pustiul/ acum de mai poţi/ de nu toarnă-mi pelin/ să-l beau pentru toţi/ aşterne-mi un pat mai alb ca uitarea/ şi doi lotuşi pe pleoape/ că două păsări albe/ cu vremea pereche/ din putregai de frunze şi iluzii/ mă fure lumina// iubito mi-e frig/ mi-e vânat trupul de vechi amăgiri/ corbii îmi cântă mereu mai aproape/ tu toarnă-mi răgaz/ citeşte-mi o rugă/ de nu poţi aştern-mi pe urme/ volbură şi flori/ iubito mi-e frig”.

Agafia Drăgan are ceva bacovian în vers, o tristețe fără metafizica acestuia, estompată de cursul poeziei ca un râu care se strecoară printre roci și aluviuni grele. Urcă o Golgotă nevăzută a cuvintelor într-o crepusculară, teribilă lumină interioară bântuită de tristeți. Are o poezie simplă, adeseori prozaică, în care autoarea devine însăși o Medee contemporană.

(Referință critică Ion Ionescu-Bucovu)

 

 

***15. ȘTEFAN MARINESCU-RĂTEȘTI (București) – POEME ȘI POEZII – VOLUMUL 7, 8, 9, 10 (versuri)

marinescu_vol-7 marinescu_vol-8 marinescu_vol-9 marinescu_vol-10            Putem  spune că satira fină din poeziile sale a evoluat până la accente mai dure, uneori violente, ajungându-se la forma de pamflet a unora din poeziile sale, uneori retorice, care s-au putut observa și în alte volume și mai ales  în volumul 2,  de poezie patriotică, social-politică și istorică.

             Deci observația anterioară precum că spiritul său satiric, critic și ironic face ca poezia sa să se întrepătrundă și cu cea din celelalte volume scrise de autor, fără a putea, de fapt, să se facă o delimitare ”stricto  senso” a poeziei sale, vorbind în general,  iar acest lucru nu-l deranjează, de fapt, cu nimic pe cititor, căci modul de organizare al poeziei făcut de autor, în zece capitole de poezie, denumite în special după tematica abordată, aceasta nefiind un  impediment pentru  nimeni.

             Singurul lucru care contează este frumusețea și genialitatea poeziei sale, care poate captiva și transmite cititorului, mulțumire, căldură sufletului său și eventual învățăminte autentice  de viață și cultură.

             Această poezie este o hrană spirituală de cea mai înaltă clasă, pe care autorul v-o recomandă să o aveți permanent în casa dvs. De asemenea ca iubitori de limbă română poezia mea poate face reclamă frumuseții limbii noastre tuturor celor ce sunt români sau simt românește.

             Autorul lasă liberă gândirea lectorilor săi precum și a criticilor săi, nedorind să influențeze opinia acestora, de aceea nu a abordat în niciun moment principiul analizei literare directe sau comparative cu operele altor poeți, al criticii sau autocriticii operei sale poetice. (COPERTA IV)

ino_tunelul***16. ION NICOLAE OPREA (Iași) – TUNELUL (eseuri pe verticală)

Ca de fiecare dată, maestrul Ion Nicolae Oprea, cu o capacitate extraordinară de a surprinde esența aflată în miezul fiecărei zile, a fiecărei ore, a fiecărui minut, din realitatea dură a vremurilor noastre, fără a face abuz de un ton moralizator ori fără a-și conferi atributele unei înțelepciuni atotcunoscătoare, reușește să readucă în atenție momente memorabile din viața societății românești, unele secvențe de-a râsu-plânsu din ”politichia” momentului, fiind, prin ele-însele, porții calitativ-savuroase de umor.

            Mereu inovator și surprinzător, Ion Nicolae Oprea, aflat la o vârstă respectabilă, uimește cu puterea sa creatoare, cu versatilitatea sa literară, fiind un exemplu demn de urmat pentru mulți dintre autorii momentului. În fiecare lucrare a sa, se poate (re)descoperi și (re)confirma constanta personalității publicistului ieșean – generozitatea, dispusă mereu să ajute și să promoveze valoarea, fără a face, însă, niciun compromis, care să-i afecteze imaculata reputație, pe care cu atâta trudă și-a construit-o. O carte eveniment, a unui autor eveniment, cu care bucuria reîntâlnirii este, fie doar și pe plan strict editorial, maximă!…

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

enache_masti***17. ALEXANDRU IOAN ENACHE (Pitești, Argeș) – MĂȘTI (versuri)

Olografiind un titlu simplu – MĂȘTI – dar încărcat de semnificații, ALEXANDRU-IOAN ENACHE, un tânăr cu o sensibilitate lirică de admirat, încearcă să dezvăluie cititorului său, multiplele stări prin care sufletul trece, încercând să ilustreze prin geometriile cvasi-descriptive ale versului că, indiferent de timp, de stare, de erudiție ori de harul cu care cineva a fost hărăzit, rostul omului pe pământ este acela de a lăsa însemne ale trecerii sale, însemne pure, de adevăr și noblețe, despre care oamenii își vor aminti mereu. Sub aceste măști, se ascunde, de fapt, un poet versatil, erudit, un mare admirator al mitologiilor planetare, care conferă versului său, un plus de mister, nuanțe rafinate de idealism magic ori extaz mistic, tendințe ce-i direcționează poezia în sfere novalisiene.

Împărțită în trei părți, inegale ca și întindere, dar concentrate prin sensurile pe care le induc – HYPNOS, SLOVE DE ARAMĂ ȘI ORIZONTURI, fiecare parte reprezintă o etapă în devenirea poetică a tânărului autor. Dacă în prima parte nuanțele mitologice, filosofic-existențialiste își manifestă influența, conturând aura unui visător, înclinat spre meditație, a doua parte este cântul muritorului care se adresează divinității, realizând trecerea lină între lumi paralele. În partea a treia, cea mai întinsă, autorul își reconstruiește universul liric, aici, între filele de timp găsindu-și loc evenimentele istorice marcante, omagiul eminescian și multe alte teme inovativ-abordate.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

 

 

apostu_anotimpuri***18. ION APOSTU (Focșani) – IUBIRI ȘI ANOTIMPURI (versuri, copertă: Mihai Cătrună, București)

Spectrul iubirii este multinuanțat, indiferent de textura sau de culoarea lor lirică, anotimpurile curg din izvorul clipelor în care autorul traversează stările de inspirație și devoțiune, ajungând să fie pedant, cuceritor, un erudit alunecos. Chiar dacă trăirile sale împrumută culorile anotimpurilor – verdele primăverii, roșul solar al verii, arămiul toamnelor bogate, albul zăpezilor iernii – poezia prezentului volum este dominată de albastru, un albastru pur, curat, fără urme de frivol, însă cu un eros subtil. Poetul focșănean, probabil suprinzător – pentru mulți dintre noi – polițist de profesie, are rare abilități de a intra oricând în jocul cuvintelor, de a stăpâni și modela semantica, de a crea situații ori circumstanțe inedite, poeziile sale dovedind deplina maturitate a versului. L-am perceput pe poetul focșănean și am admirat acest lucru, o modestie umană rară, o siceritate debordantă, însă cu o ușoară temere legată de percepția celor din jur vis-à-vis de poezia sa ori de propria-i persoană. E un lucru cât se poate de normal, pentru cineva aflat la început, o timiditate de care se va trata cu siguranță,  din dorința expresă de a rămâne pe calea deloc facilă a poeziei și literaturii, în speță. Dacă ar fi să precizăm un minus al unora dintre poeziile volumului, vom spune că poate doar lungimea versurilor nu este întotdeauna comodă cititorului, chiar dacă se respectă cu strictețe rima și melosul liric. Rimele strofelor sunt adesea previzibile, fără să dea nici măcar o clipă, însă, impresia de (s)forțare. Legat de încredere, îi spunem poetului că trebuie să fie convins de valoarea poeziilor sale și de frumusețea poveștii de dragoste pe care el reușește să o creeze. Noi rămânem ferm convinși că de numele său vom mai auzi.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

petrov_pelegrin***19. ȘTEFANIA PETROV (București) – PEREGRIN PRINTRE ANOTIMPURI (versuri)

În succederea logică a anotimpurilor vieții, apar persoane dragi, familiare, ce sunt prinse în ghemul fără de sfârșit al amintirilor, această percepție producând, ea însăși, nostalgie. Mama, cu lumina sa unică, ce devine far călăuzitor pruncului său, pentru a cărui fericire, face, riscă și își asumă totul, punând viața lui mai presus de a sa. Pentru această fericită valoare a maternității, recunoștința este pe măsura eforturilor întreprinse, tăcerea însăși sau chiar timpul aduc în sufletul copilului dorul neînceput și nesfârșit: Măicuța mea, frumoasă floare,/ Te port în gând, în suflet și-n cuvânt/ Și-aș vrea să fii renăscătoare/ Cum este primăvara pe pământ.

Pe lângă bucuria maternității, exprimată duios în poezii-omagiu, Ștefania Petrov aduce, între filele cărții sale, nevoia de credință, de apropiere de Dumnezeu, fără de care sufletul omului se simte singur, abandonat, prins între lumi paralele, ca o eternă carceră din care evadarea este imposibilă. Indiferent dacă această nevoie este ținută mereu vie în intimitatea inimii sale, ori în lumina din privirea ochilor lumești, Dumnezeu este văzut așa după cum ar trebui să fie: un prieten devotat care ajută, sprijină, dar care și ceartă, atunci când e nevoie. Un Dumnezeu-Părinte, pentru care un suflet este mai presus decât întreaga lume.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

omota_dialog***20. Coordonator: DORINA OMOTA (Arad) – DIALOG CU VERSUL IUBIRII (antologie lirică a grupului omonim – 2016)

Orice întreprindere culturală, făcută cu foarte multă înțelepciune și cu la fel de multă implicare, este, fără urmă de îndoială, un lucru de bun augur. Pentru simplul fapt că întinzi o mână de ajutor, că ai dorința de a promova ceva ce merită a fi promovat, că te înconjuri de prietenie sinceră și nemitarnică, probează că deții, într-adevăr, calitatea de Om. Dispus mereu să ajute, să înțeleagă, să ofere sprijin, să încurajeze sau să critice, dacă este cazul, acest Om este – după umila noastră părere – PRIETENUL. În cazul de față, există douăzeci și șase de prieteni, care s-au adunat în jurului prietenului lor adevărat: DORINA OMOTA, o poetă a cărei valoare este indiscutabilă. Tema antologiei – IUBIREA – este una pe cât de generoasă, pe atât de ofertantă. Felicitări tuturor autorilor antologați, întru (re)cunoașterea poeziei românești contemporane!

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

buzatu_in-valsul***21. ELENA ANGHELUȚĂ BUZATU (California, USA) – ÎN VALSUL NEMURIRII SURÂSUL INFINITULUI (versuri)

În opera lirică a Elenei Angheluță Buzatu, cuvântul fundamental, laitmotivul, perpetuumul care face ca totul să meargă înainte este… INFINIT. Se poate spune că până AICI… nu s-a mai spus că infinitul are gust. Însă, cu acest gust de infinit, ea își semnează toate volumele. Iubirea are gust de infinit, iluzia, zorii ori apusurile zilelor, sufletul, prietenia, floarea nerăsărită încă, gândul, liniștea… toate au gust de infinit. O infinitate olfactivă, senzorială, tactilă, psihică, ajungând până într-acolo încât legăturile empatic-intuitive cu infinitul devin indestructibile. Prin venele sale, sângele însuși capătă… gust de infinit. Semnificația cuvântului poate fi legată de noțiunea de dor… Elenei îi este dor de casă, de familie, de vremurile de altădată, de copilărie, de efervescența tinereților, îi este dor de cer și de pământ, așa cum apar în visele sale: curate, pure, indestructibile, liniștite.

În acest infinit, doar Timpul are puterea să lege și să dezlege, să alcătuiască ori să descompună, curgând cu putere doar într-un unic sens. Nostalgia poetei este legată și de această curgere implacabilă a timpului, care nu copilărește, nu întinerește, ci doar preschimbă puterea, voința, în neputință. Infinitul are semnificația și de veșnic/veșnicie, acolo unde oamenii sunt obligați literalmente să-și construiască stele, din rocile vulcanice ale sufletului, spre care vor zbura lin, în vremuri dictate de sus, către o patrie veșnică, purtând același… gust de infinit.

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

buzatu_nuferi***22. VASILE POPOVICI IN MEMORIAM (Corni, Botoșani) – NUFERI ALBI/ WHITE LILIES (versuri, bilingv RO-EN, traducere în limba engleză ELENA ENGHELUȚĂ BUZATU – California, USA)

Deși poeziile sunt reduse, ca și dimensiune, poetul se pricepe să le condenseze sensurile, să le facă să strălucească, să trimită mintea în locuri nebănuite, să probeze erudiție și talent, să devină vulcanice, prin intensitatea arderii. Poezii precum Vin, mamă!, Tata, Vom fi însoțitorii universului, Să știi, Ți-am adunat risipirea, sunt nostalgiile lumânării care arde în ultimele sale picături de ceară, cu nădejdea că lumina-i va fi purtată departe, către infinit. Nostalgii tulburătoare, nuanțe minulesciene ori chiar shakespeariene, conferă întregului un aspect meditativ, retorico-filosofic, eclectic.

Poezia care dă titlul volumului – Nuferi albi – reprezintă epitaful poetului, prin care muritorul își exprimă speranța reînvierii, nu în chip de Om neapărat, ci poate doar în minunatul chip de Nufăr; unul alb și înmiresmat, care să plutească pe aripile veșniciei, într-un perpetuă liniște și pace. Ne întrebăm adesea de ce există moartea… mereu nemiloasă, mai puternică, mai crudă. Încercăm să ne răspundem, adesea adâncind misterul întrebării. Acceptăm totul așa cum se întâmplă sau avem șansa de a ne preschimba destinul, într-un fel sau altul? Unii vor pune… DA, alții vor spune… NU. Însă, până vom ajunge să discernem, să acceptăm ori să ne resemnăm, nu ne rămâne decât să-i spunem poetului, plecat în călătoria sa spre stele:  Somn lin, NUFĂR ALB, pe pat de NUFERI ALBI!

 (Referință critică Gheorghe A. STROIA)

franscisc_ecuatii***23. AL FRANCISC (Canada), MANUELA CERASELA JERLĂIANU – ECUAȚII LIRICE (versuri)

 

Multe dintre poeziile cărții, veritabile ”cuburi de lumină”, sunt flash-uri la o condiție umană peremptorie. În sufletul omului, s-au dat și se mai dau, încă, bătălii inimaginabile. Prin fiecare celulă, omul strigă către lumină, însă gândul său este deseori înconjurat de pete întunecate, nuanțele devenind arhispectrale. Dacă poezia Manuelei Jerlăianu exprimă sensibilitate, dragoste, sentimentul de abandon în fața lui Dumnezeu, atașamentul, nevoia de sacrificiu, în cea a lui Al Francisc se aștern, pe lista stărilor sale lirice,  ubicua senzație de detașare, de indiferență la factorii perturbatori din jur, protestul la nonvaloare, dar și iubirea cu accentele sale alternativ extatice/ autoironice.

Ceea ce le apropie poezia, ceea ce face ca împletirea eclectică a ideilor să devină realizabilă, este SENSIBILITATEA amândurora, indiferent dacă peste sensibilitatea nativă (Manuela), se suprapune, uneori, o detașare disimulată (Francisc). Ecuația lirică rezolvă perfect această îmbinare a universurilor de gând, totul transformându-se în energie pură, un magnetism ce-l va cuceri pe cititor prin sinceritatea și aura de meditație pe care o incumbă. Vă invit la un regal de poezie, pe care-l puteți găsi mai atractiv și mai instructiv, decât încercările multor contemporani de a scrie. Lăsăm cititorul să descopere fiecare cuvânt, fiecare gând așternut, să descopere fiecare vers, acceptând ideea de terapie prin poezie. Felicitări autorilor pentru poezia pe care reușesc să o ridice pe o nouă treaptă a creativității, pentru iubirea față de viață, iubire pe care reușesc să o convertească în motiv indubitabil al existenței lor, dar și a noastră!

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

COLECȚIA EPOSS

************************

 visan_iubire***1. GEORGETA VIȘAN *Craiova: IUBIRE ȘI DIAMANT (roman)

 

Mobilul epic – o tulburătoare poveste de dragoste – face din IUBIRE ȘI DIAMANT, noul roman al Georgetei Vișan, un strigăt al IERTĂRII – una dintre cele mai importante virtuți umane, de fapt, singura capabilă să furnizeze energia necesară împăcării cu sine și acceptarea propriei vieți. Personajele, oameni obișnuiți, dar purtând diverse măști – de îngeri sau de demoni – sunt simpli pasageri ale unei vieți tumultoase, alternanța realitate/ ficțiune fiind redutabila armă a scriitoarei craiovene. Tineri obișnuiți, ieșiți de sub carapacea protectoare a iubirii părintești, sunt puși față în față cu diverse situații, demonstrând că valorile insuflate de familie nu pot avea acoperire fără stabilitatea dată de o educație solidă.

Personajul principal, un tânăr cu un defect fizic înnăscut, recuzat și trimis la periferia vieții sociale, încearcă să se adapteze, printr-un proces lent și greoi, nelipsit de multiple complexe și dezamăgiri. Astfel, presupusa sa dragoste de viață se transformă în ură profundă, ce-l afectează direct, dar marchează și persoana iubită, aceasta din urmă devenind victimă colaterală. Iubirea este cea care, în final, redă motivația trăirii și demnitatea.

Pe fundalul acestei povești de dragoste, romanciera demască acțiunile interlopului contemporan – proxenetismul, lumea bordelurilor ilegale, sclavia sexuală – ce aduc dezamăgiri profunde oricărei tinere aspirante la o dezumanizantă viață ”mai ușoară”. Implicațiile psihologice ale romanului sunt majore, individul catalogat ”altfel” are de îndurat o umilință atroce, eticheta pusă devenind o cruce greu de purtat, într-o societate nepregătită să accepte ori să ridice moralul. Multe dintre personaje își ascund trecutul, din teama față de oprobriul public, fiecare poveste în parte fiind strigătul mut al dreptului la o viață normală, lipsită de orgolii sau de timidități excesive.

Bine scris, cu vervă și forță creatoare, romanul Georgetei Vișan este încă o dovadă vie a faptului că, întotdeauna, contactul cu realitatea poate fi mai dur decât orice închipuire. O carte ce merită a fi citită, întru nevoia de redobândire a iertării, a acceptării cu seninătate a imposibilității celorlalți de a fi ”ca noi”.

(Referință critică GHEORGHE A. STROIA)

petrescu_glumetul***2. NICU DAN PETRESCU  *Craiova: GLUMEȚUL COSMIC (roman)

Puțini sunt oamenii a căror viață nu este atinsă de coincidențe. De exemplu o coincidență cu o rată de 100  la l000 apare ca un eveniment improbabil. Totuși, acestea sunt șansele de câștig la loterie, lucru care se petrece aproape în fiecare zi. Fenomenologul american Charles Fort, care a murit în 1932, a afirmat că existența coincidențelor este organizată de un fel de destin, o forță pe care el a numit-o Glumețul cosmic.

La nașterea unui pui de om această forță face un plan bine stabilit în cadrul căruia se va desfășura viața lui. Noi pământenii îl numim destin.

Acesta poate fi câte odată mai mult sau mai puțin dureros, afectând o multitudine de persoane. Oare câte dintre ele caută să afle Adevărul?

Acest lucru încerc să-l relevez în această cărticică, așa cum l-am perceput eu, cu mintea, cunoștințele și puterile mele.

 (AUTORUL)

radoi_md-letca**3. ANTOANETA RĂDOI – DE LA VRANCEA (București) – MINUNI PRIN MAICA DOMNULUI LA LETCA-NOUĂ (proză teosofică)

Pledoaria pentru icoane a Antoanetei Rădoi – de la Vrancea, ea-însăși beneficiara minunilor sfintei icoane de la Letca Nouă, este un continuu vârtej de sacru și profan, stările prin care trece autoarea sunt diferite ca structură și intensitate, apropierea de icoana Maicii Domnului reconfirmându-i forța vindecătoare a credinței. În jurul icoanei făcătoare de minuni, s-a putut înfăptui minunata creștere materială și spirituală a întregii comunități de la Letca-Nouă, care și-a clădit drumuri noi, locuri noi, așezăminte frumoase, dar și o biserică nouă, renovată, demnă de sacrul odor care a preschimbat-o din temelii.

Per ansamblu, lucrarea, de o simplitate cuceritoare, poate fi percepută la adevărata sa valoare, doar de către cei cu sufletul deschis și dispus să primească minunile lui Dumnezeu. Pe acest drum de redescoperire a propriei identități, a propriei credințe, există și obstacole, frustrări și dezamăgiri, legate, mai ales, de oamenii care închid cu bunăștiință ușa către Dumnezeu, abandonându-se deznădejdii supreme. În fața acestor oameni, întristarea Antoanetei este pe deplin justificată, dar, cu omenie și frumusețe sufletească, ea azvârle către înalt buzduganul rugăciunii, făcând întocmai după cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Cel mai înalt om de pe pământ este omul care se roagă, fiindcă se ține cu mâinile de porțile cerului”…

(Referință critică Gheorghe A. STROIA)

burtea_farame***4. ANGELA BURTEA (Brăila) – FRÂNTURI DE SUFLET (roman)

În plan artistic miniromanul Angelei Burtea poate fi caracterizat printr-o excepțională comprimare a capitolelor, în care străbate lirismul sufletului feminin, discret, întrebător și dăruitor de delicii ale fineții sentimentului, ce nu-și pierde din mister și vitalitate, nici în exprimările lipsite de prejudecăți, fără însă a altera  frumusețea sentimentului pur al iubirii. Fragmentele poetice, ca cele din scrisorile pe care i le lasă Ioana lui Andrei, precum și poeziile care însoțesc linia epico – lirică a acestei proze, fac parte și din structura sa compozițională. Am putea susține în acest sens că poeticitatea respectivei proze este fibra de sensibilitate care dă putere poveștii de iubire dintre Andrei și Ioana, dar, în același timp, și liantul care dă putere de rezistență construcției romanului.

 După lectura acestei proze de debut a Angelei Burtea reintri în propria ta viață cu încredințarea că omul este prin excelență ființa care tinde mereu spre propria lui fericire:

ȘANSA DE A FI IUBIT ESTE ÎMPLINIREA DESTINULUI FIECĂRUIA, FIE ACEASTĂ ÎMPLINIRE DOAR O ȘANSĂ!…

(Referință critică Gheorghe Lupașcu)

 

 

visan_seniorului***5. GEORGETA VIȘAN *Craiova: NOAPTEA SENIORULUI (roman)

 

Romanul prezintă destinul dramatic al unei familii care se destramă in urma unui incident neașteptat.

 Fiul pleacă în căutarea părinților și află povestea familiei de la o bătrână care ulterior se dovedește a fi bunica lui.

 Un loc aparte în aceasta poveste îl ocupă tatăl său, ofițer de carieră care nu poate desparte datoria de ofițer de familie și aduce la domiciliu viața cazonă aspră, prea aspră pentru firile sensibile din viața lui. Devine ofițer după război, când țara trecea printr-un proces de schimbare, de rusificare, fiind un adept înfocat al schimbării spre bine a țării. Însă, cunoaște ratarea în carieră, ratare care-și va pune amprenta asupra întregii personalități, îl va mutila sufletește și-o va purta ca pe o rană adâncă ce-i va grăbi sfârșitul. Orgoliul acestui personaj se ridică de-asupra tuturor lucrurilor și atrage după el dezastrul și disperarea ființei.

 El este cel care-și găsește fiul, dar nu-i dă șansa acestuia de a se identifica cu familia, îi este teamă de a-l repune în relația tată-fiu dintr-un sentiment de culpabilitate. Cu toate acestea fiul își idealizează tatăl.

 Căsnicia ofițerului lui eșuează, soția sa fiind o fire romantică, sensibilă, imatură, rebelă ce trăiește doar din iluzii. Fragilă sufletește acesta nu rezistă șocurilor și mintea i se rătăcește.

 Personajele trăiesc vremuri diferite, timpuri zbuciumate, de după al doilea război mondial, timpuri care influențează destine și manipulează mental, schimbă moduri de gândire în vederea realizării unui scop.

 Romanul are personaje accentuate, personalități bine conturate, cu psihologii diferite și trăiri de-o sinceritate dezarmantă uneori. Împletirea destinelor acestora, modul în care fiecare, vrând – nevrând, trăiește în destinul celuilalt, al celui mai puternic, redă unitatea familiei dar și risipirea ei. (COPERTA IV)

mv_ai-o-stea***6 MARIANA VICKY VÂRTOSU *Focșani: AI O STEA PE CERUL MEU (povești pentru copii)

Sunt Zoharia.  Şi sunt bunica nepoţilor mei, dar şi a tuturor copiilor lumii. Pentru ei, şi pentru voi, dragi copii din lumea-ntreagă, a crescut în sufletul meu dorul de a născoci poveşti.  Iar dorinţa de  a vă  dezvolta imaginaţia şi  creaţia a venit odată cu prima îmbrăţişare a micuţei mele  Alyazia, o fetiţă de poveste. (Are deja propria ei carte, Poveştile Alyaziei). Şi  după  ce-am primit prima ei îmbrăţişare,  am ştiut că va trebui să-i  transmit dragostea pentru cuvântul scris şi citit, cu orice preţ. S-o  învăţ să-şi spună  propriile poveşti, făcând-o să le îndrăgească şi să le transmită mai departe.

Pentru a-i  stârni curiozitatea, ei şi tuturor copiilor  lumii, şi dorinţa pentru  aventură şi pentru  cunoaştere, trebuie să începem de undeva.  Să parcurgem acest traseu cu paşi mici. Să învăţăm să povestim întâmplări din timpul zilei. Să alcătuim compuneri şi să ne amuzăm. Astfel, să facem paşii,  unul câte unul, spre marea poveste… Plăcerea de a fabula, de a construi  poveşti, cu  şi despre copii adevăraţi, cei din preajma noastră, să fie bucurie. De aceea, orice întâlnire produsă între mine şi unul dintre voi, copii de oriunde,  va începe cu salutul. Prin urmare, bună-dimineaţa copile!  Sau bună-ziua. Dar cel mai mult îmi va plăcea să-ţi spun: noapte bună, şi ca să aveţi un somn uşor, să citim (povestim) o întâmplare… În această carte, Yazooya va învăţa să spună frăţiorului ei povestea.

Prima ei ”poveste de adormit copiii” în calitate de copil mare, pentru că, la sfârşitul lunii  octombrie Ali  va împlini un an! Cu tine în gânduri,  Aláuy, prinţişorul nostru drag, ne aşternem pe născocit poveşti.  Dar şi pentru voi, dragii noştri prieteni, Alyazia îşi va spune povestea: pentru Maria, prietena ei braşoveancă; pentru mamaie şi tataie, pentru Donia, pentru Nicu-bunicu, şi pentru Symba, cel mai gelos căţeluş din lume.  Pentru copiii pe care Yazooya i-a cunoscut în parcul de joacă de lângă casa din Braşov …

Imaginaţi-vă că este seară, că după baie, vine ora de culcare. Ne aşezăm confortabil în pat, şi cu ochii pironiţi în ochii mamei, ţinem strâns în braţe ursuleţul de pluş, ascultăm povestea Alyaziei…

(AUTOAREA)

 _________________

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0337-107.414/ , mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com.

*

*     *

ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

____________________

LA MULȚI ANI, TUTUROR, DE SFÂNTUL NICOLAE!

 

Armonii Culturale

Ajun de Moș Nicolae  2016