Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » FĂRĂ CARACTER, NU EXISTĂ MARE CRITIC LITERAR de Mihai MERTICARU

FĂRĂ CARACTER, NU EXISTĂ MARE CRITIC LITERAR de Mihai MERTICARU

     Literatura română seamănă cu o pădure mirifică, în care admirăm brazii semeți, stejarii falnici, fagii, mestecenii și plopii fără soț, dar, după ce obosim de privit în sus, ne uităm la păducelul ale cărui fructe sunt un balsam pentru inima noastră, la zmeura și fragii care se topesc în gură, la arbuștii de mur,cătină și măceș, ale căror fructe reprezintă alte surse inestimabile de sănătate ,ne oglindim în ,,lacul codrilor albaștri, în timp ce ,,flori de tei deasupra noastră/or să cadă rânduri- rânduri”, apoi cădem în genunchi și culegem toate varietățile de plante medicinale. Acest ,,împărat slăvit” care e codrul a salvat viața multor oameni în timpul secetei/foametei din anii 1946-47. Din fericire, nimeni nu s-a gândit să elimine din pădurea fermecată arbuștii care au menirea lor în lumea aceasta.

      Tot astfel și în istoria unei literaturi, nu putem include numai scriitori geniali, după cum, într-un tablou, pictorul nu folosește o singură culoare.

      Un domn, al cărui nume nu-l mai pomenesc, scria că ,,avem o literatură mică de diletanți și de veleitari 90%”. Nu cumva cei care gândesc așa nu mai văd pădurea din cauza copacilor? Curios e că tot ei spun că marii scriitori sunt citați adesea, dar nu prea sunt citiți. În schimb, lumea se dă în vânt după anumiți scriitori pe care marii critici îi numesc minori.

      Altcineva spunea ― și-i dau deplină dreptate ― că timpul și cititorii sunt judecătorii supremi ai valorii unei opera literare. Criticul este doar avocatul care, de cele mai multe ori, pierde cauza pentru care pledează. Fiecare carte are rostul și destinul ei. Iată un pasaj dintr-un poem scris de Remus Valeriu Giorgioni: ,,există cărți pe care, uitate/seara pe-un țărm înalt/le răsfoiește doar briza mării/și le citesc numai ei, îngerii mării” (revista Conta, nr. 24/2016, pag. 70).

      Nu vreau să spun că trebuie să renunțăm la critică, dar afirm că nu voi aplauda niciodată pe criticul care lovește cu barda, doar după ce a citit o jumătate de pagină dintr-o carte. E ca și cum ai tăia copacul de la rădăcină, pentru că ai observat o rămurică uscată. Un asemenea critic aprobă pe Papa Francisc, atunci când acesta afirmă că ,,o persoană poate fi ucisă prin cuvinte”, dar nu se gândește că și verbul său poate fi ucigător, când este grăbit și nedrept.

      Consider că un critic este mare când aplică o judecată dreaptă, observând și împlinirile și minusurile unei opere, iar acest lucru nu se poate face în zece rânduri dintr-o revistă. Un critic este mare numai în măsura în care reușește să promoveze, prin îndrumările sale, un mare număr de scriitori. Un asemenea critic literar, adevărat spirit socratic, a fost regretatul Laurențiu Ulici, al cărui testament intelectual și moral ar trebui cunoscut și respectat mai mult. Cu invidie și resentimente nu se consolidează o literatură.

      A șterge cu buretele valoarea unui scriitor pe care, într-o vreme, l-ai apreciat cum se cuvine, numai pentru că acuma te-a supărat cu ceva ce nu are legătură cu literatura, nu mai este un gest al unui om de mare caracter. Și fără caracter nu există critică literară dreaptă. Tot ce ți se pare că ai construit se va nărui ca un castel de nisip. Valoarea sau nonvaloarea trebuie argumentate cu probe concludente, nu declarate ca o sentință fără drept de apel.O opinie asemănătoare formulează și conf..univ.dr.Bogdan Crețu de la Universitatea ieșeană :” La autoritatea critică se poate ajunge numai rămânând consecvent cu tine, demonstrând a la longue că, în afară de cultură, inteligență, spontaneitate, talent, stil etc.,mai ai o calitate absolut necesară:  caracter.Nu există mare critic literar fără caracter” (în revistaConta ,nr.25/2016).

      Istoria literaturii ne-a demonstrat de atâtea ori că un critic, fie el cât de mare, s-a înșelat adesea în aprecierea unui scriitor, fie văzând în acesta un viitor geniu, ceea ce nu s-a adeverit, fie minimalizându-l/ignorându-l, pentru ca apoi respectivul să se afirme ca un mare scriitor, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu George Bacovia.Dacă vreți un alt exemplu mai surprinzător, romanul Ulysses,de James Joyce, „n-a făcut neapărat de la început deliciul criticilor și al scriitorilor, însă s-a bucurat, încă mai inexplicabil, de un enorm succes de public” (Nicolae Manolescu însuși,în România literară,nr.46/28 octombrie 2016).

      Având în vedere asemenea situații, Adrian Alui Gheorghe, cu umorul lui caracteristic, propune o soluție: inventarea talentometrului: ,,În lupta cu certitudinile, scriitorul este o victimă sigură: nu există un talentometru, care să îi spună unde se situează. Poate că ‹‹specialiștii în toate›› ar trebui să inventeze acest obiect care ar simplifica foarte tare evaluarea textelor literare, a operelor”. (revista Conta, nr. 24/2016, pag. 3). Totuși, unii critici literari se comportă ca și cum ar fi deja în posesia acestui instrument miraculos, operând cu dezinvoltură clasificări și evaluări, care apoi se dovedesc inoperante. O opinie destul de caustică despre critica literară superfluă și superficială, redusă la imaginea unui ornament, ni se dezvăluie în poemul Artist uitat în ploaie semnat de Mircea Dinescu: “Pssst/Vă rog puțină liniște/În spatele cortinei/criticul /cu o balanță de bijutier cântărește/mucii de pe batista lui Dumnezeu” (din volumul Întoarcerea barbarilor)

      Referindu-se la aceste stări de lucruri, Gheorghe Erizanu,  scriitorul, editorul și patronul unui lanț de librării din Republica Moldova, face o observație pertinentă și de mult bun-simț: ,,Nicio literatură nu se construiește doar din capodopere. Se face cu mulți grafomani, cu multă literatură de raftul doi și trei și cu foarte puține opere bune. Sunt foarte mulți cititori care au nevoie de grafomani ca să ajungă la cărțile din raftul doi. Apoi să se îndrepte spre operele esențiale. Problema nu este a grafomanilor, ci a criticilor și a instituțiilor culturale (edituri, biblioteci, media, școli etc) care sunt obligate (s.n.) să fie oneste, corecte și să așeze cărțile, scriitorii acolo unde merită. Fără party-priu-ri, fără spirit de gașcă, fără ranchiună și fără corupție intelectuală”. (revista Scriptor, septembrie-octombrie 2016, pag. 46).

      Așadar, dragi critici literari, , nu distrugeți arbuștii fructiferi și  nu împușcați păsările care nu cântă precum privighetorile! În literatură, avem încă multe de recuperat pe palierul teoriei critice și nu vom putea îndeplini acest deziderat decât prin reîntoarcerea la valorile emblematice. Un text numai bun pentru gravat în marmură, care să stea pe biroul fiecărui critic literar, ne-a lăsat ilustrul Tudor Vianu: ,,Nu există lucru în această lume, care,  făcut cu iubire, să nu ofere laturi cu adevărat luminoase“. Dar, pentru a vedea aceste laturi luminoase, îți trebuie o inimă iubitoare și necătrănită, o privire exersată, respect față de tine însuți și față de semeni, bunăvoință, răbdare, caracter,caracter,caracter   și frică de Dumnezeu.

 Mihai MERTICARU