Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIN IFRIM: Mă simt ca un spital de urgenţă

MARIN IFRIM: Mă simt ca un spital de urgenţă

Unii spun că ar da zile de la ei. Mai rău decât mâncătorii profesionişti,

Politicienii cu acte falsificate în meandrele urnelor electorale. Nu poţi

Da zile nimănui, nu e în firea lucrurilor. Nici Cel de Sus nu dă zile

De două ori. Nici măcar libere. Am stat lângă  cea pe care  o iubeam

Disperat zile şi zile,tot rugându-L să-i dea ei zilele mele. Nu se discută.

Contabilii Cerului au alte scăderi şi alte împărţiri. Cu El în frunte. În

Locul acela de unde mâna îşi începe crucea, locul în care trag

Lunetiştii zilelor în pâinea noastră cea de toate veacurile. Nu i-am putut

Da nici măcar o secundă. Se înecau în lacrimile mele îngeri

Neputincioşi din tată în fiu. Am simţit cum viaţa e un loc închiriat

Mult mai scump decât locul de veci. În vecii vecilor. Ne naştem

Împăcaţi cu El. În zilele sale infinite. Moartea e doar o iluzie care

Nu împrumută zile, e doar trecutul zilei de mâine. Dincolo e mereu şi

Mereu aici. E timpul care nu există decât dacă te pipăie dureros.

Nu cuget, nu exist ca să fiu. Îmi scad din zile, din economiile

Respiraţiei. Îmi ţin sufletul ocrotit precum mâna căuş în

Jurul unei lumânări scrise odinioară de îngerul Ioanid Romanescu.

Merg prin întuneric spre pieptul mamei care nu mai are zile

De dat nici măcar mie. De unde nici eu iubitei de nicăieri. Mă

Simt ca un spital de urgenţă în care din secundă în secundă

Sunt aduşi îngeri pe tărgi de aur înaripat. Dau şi ridic din umeri

Ce caut eu în toate astea, numai cel care dă zile ar putea şti. Re!

 

Marin Ifrim