Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Al Florin ŢENE: SINCERITATEA EPICULUI ÎNTR-O PICTURĂ A SPERANŢEI

Al Florin ŢENE: SINCERITATEA EPICULUI ÎNTR-O PICTURĂ A SPERANŢEI

Convingătoare în volumul de debut, Ioana Heidel, prin romanul „Dincolo de orizont”, apărut la Editura „Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2016, ne introduce în lumea sa, autobiografică, secvenţă cu secvenţă, de-o sinceritate dezarmantă şi o plasticitate originală. Încă din titlu autoarea, o olteancă zbătătoare, ne introduce în orizontul cunoscut numai de ea, prin trăiri, încă din perioada prunciei, adică din „anii de care nu-mi amintesc“, aşa cum îşi intitulează prima secvenţă din tomul de 439 de pagini.

 

Romanul, este scris matur, robust, de o formulă insolită, cu o scriitură sigură, din care răzbate nostalgia tinereţii, chiar dacă personajul a trecut prin vicistitudinile unui regim totalitar cu lipsuri de tot felul. Ioana Heidel, prin acest roman,se afirmă ca un prozator excelent, cu experienţă de viaţă, dar şi cu exerciţiu stilistic deosebit, stăpân pe materia epică. Totuşi, nu în autobiografie şi în citadinism stă interesul acestui roman, ci în sinceritatea destăinuirii, în abilitatea lui tehnică prin care autoarea scoate la lumina tiparului cromatica unei pânze pline de senzaţii, dureri şi amintiri.

 

Romanul este format din scurte povestiri ce oglindesc etape diferite ale vieţii autoarei, toate coagulându-se într-o construcţie romanescă unde firul roşu al naraţiunii dezvoltă ideea alienării unui popor aflat sub cisma comunismului criminal. Cartea se constituie din suma realităţii directe şi al prototipului autoarei, personaj principal, acţiunea desfăşurându-se de la primii ani de şcoală, trecând prin trăirile dramatice ale familiei sale şi a ţăranului din Oltenia în perioada colectivizării, colorând acţiunea cu obiceiuri şi tradiţii din zona ce se află între Jiu şi Olt, perioada studenţiei din Regie, continuând cu repartiţia într-o comună din zona Sighişoarei, unde cunoaşte familia jumătăţii mitologice,a soţului. Viaţa de studentă, dar şi vacanţele verilor când căldura juca în aer, sau prima vizită, marcată de tensiune, la părinţii lui Sven din Sighişoara, conversaţiile în limba săsească, mai ales a bunicii Jeje, care nu o înţelegea, stânjenind-o, sunt adevărate tablouri ale unei trăiri autentice.

 

Povestirile din care este constituit romanul sunt adevărate secvenţe cinematografice ce curg firesc şi atractiv, nu numai datorită întâmplărilor prin care trece personajul, dar mai ales prin felul cum sunt scrise. Romanul este parabolic, a cărei curbură evidenţiază viaţa unui personaj revărsată în povestiri coerente dintr-un roman laborios. Ioana Heidel este un talent care pune piatră peste piatră pentru a înălţa universul de jos în sus, o catedrală a vieţii, nu este un demiurg, dar sigur un balzacian şi iubitor de adevăr.

 

Boala lui Hendrik, singurul fiu al autoarei născut după căsătoria celor doi tineri, suferind de o boală ce nu se putea trata în România comunistă, în care regimul se lăuda că în ţară sunt toate condiţiile pentru sănătatea oamenilor muncii, o face pe autoare să demareze intervenţii pentru a pleca în Germania. Peripeţiile prin care trece pentru obţinerea paşaportului pentru Germania, birocraţia ce sufoca cetăţenii, completarea formularelor şi cererea de plecare în vizită în Germania Federală, depunerea celor 350 de mărci la bancă, prezenţa la Securitate sunt tot atâtea elemente ale unui terorism de stat ce nu respecta drepturile omului: „Dintr-o dată m-am trezit singură într-una din camerele Securităţii. Din auzite, puţini aveau şansa să iasă de aici cu oasele întregi. Inima îmi bătea cu nervozitate şi mă luptam cu un sentiment de teamă.Imi arunc privirea prin uşile deschise şi depistez că în continuarea gheretei se mai aflau încă două camera.(…) Tare m-ar fi tentat să arunc o privire sub banca julită, însă privirile tânărului nu mă slăbeau din ochi, aşa că de teamă am renunţat”.

 

Autoarea este o melancolică şi elegiacă, dar şi o luptătoare, are o percepţie acută asupra lumii; erudiţia şi emoţia genuină se combină la Ioana Heidel într-o proporţie fericită. Romanul ei nu este cărturăresc ci realist „nu e pedant ci viu, nu priveşte” acasă  „cu mânie” pentru necazurile prin care a trecut, ci cu nostalgie, şi nici străinătatea muzeologic, ci actual. Prozatoarea aruncă o sondă adâncă în mecanismele ceţoase ale sufletului german, vorbind despre sensibilităţi acute ca un nerv descoperit, despre agresivităţi din perioada executării armatei a lui Sven şi a ei, sau când lucra la CAP-ul din Saschiz, Ardealul devenind „a doua mea Patrie”!

 

Un merit al autoarei este că, pe lângă descrierile plastice ale locurilor pe unde destinul o poartă, este că insistă asupra istoriei acestora, conturând cititorului un ansamblu de scene veridice, şi toate acestea pentru salvarea propriului copil care avea o boală ce nu se putea trata în România, însă salvarea găsind-o în Germania. Este povestea unei oltence zbătătoare, amintindu-mi, tangenţial, de „Baltagul” lui Sadoveanu. Dacă în romanul sadovenian femeia din Moldova caută bărbatul şi adevărul despre crimă, în „Dincolo de Orizont”, Ioana Heidel, (olteanca ale cărei urisitoare în nopţile fără soţ au venit la naştere pentru… a-i toarce firul vieţii”), caută cu aceeaşi dârzenie sănătatea copilul ei.

 

„Dincolo de orizont” formează un roman omogen, chiar dacă aparent ar fi heterogen din cauza împărţirii lui în povestiri scurte, adevărate tablouri. Este o proză încărcată de amintirile autoarei ce reconstruiesc o viaţă dedicată salvării sănătăţii copilului ei.Cartea este o oglindă sinceră a unor întâmplări desfăşurate în România, dar şi în Germania Federală „rezultatul estetic superior venind din surpriză şi din verosimil. Cu acest roman, ucronia lumii noastre, în total diferite de aventurile imaginare ale lui Ulise, Ioana Heidel ne dă un roman valabil, modern şi… insolit pe alocuri căci, în fine, condiţia prozei baroce, este de a oglindi meandrele sufletului unui personaj aflat în luptă cu viaţa şi speranţa.

————————–

Al Florin ŢENE

Cluj Napoca

15 decembrie 2016