Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Gheorghe Clapa – Inovator și surprinzător, Ion N. Oprea uimește cu puterea sa creatoare, cu versatilitatea sa literară*

Gheorghe Clapa – Inovator și surprinzător, Ion N. Oprea uimește cu puterea sa creatoare, cu versatilitatea sa literară*

Motto: ”…O carte eveniment, a unui autor eveniment, cu care bucuria Reîntâlnirii este, fie și pe plan strict editorial, maximă!…”

“Dacă nu vrei să fii uitat după ce ai murit, sau scrie lucruri care să merite a fi citite, sau fă lucruri care  merită a fi scrise după dispariția ta” (Benjamin Franklin). “Nimic nu are mai multă influență asupra noastră decât cunoașterea acțiunilor altor oameni” (Andre  Maurtis), mai ales când ei au înscris un moment deosebit în  cultura timpului. La temelia casei toate cărămizile au valoare. Acest fapt a fost confirmat  și de Ion N. Oprea, prozator și poet a cărui cărți demonstrează convingător pasiune, erudiție, documentare. Întreg rostul  scriitorului I.N.O. în viață este să se identifice cu candela ce dă lumină.

Ion N. Oprea este un împătimit al literei tipărite, activ participant la viața literară. Volume de versuri originale și proze, antologii solid documentate alcătuiesc o operă rezistentă la eroziunea timpului.  Acest vizionar, din mărturisirile căruia am aflat că nu-și mai aparține, împlinind  porunca biblică a curajului moral, este de o vitalitate debordantă, o sinceritate cuceritoare, o permanentă dorință de perfecționare, un purtător al valorilor  românești.  Spirit neliniștit, constant și sincer prieten, incurabil altruist, el crede și cultivă prietenia  celor ce știu că nu este posibil să intri în lumea cuvântului cu ură. Este un distins intelectual, truditor, prețuitor al artei, păstrător al tradițiilor vechi îngemănate cu ideile moderne; un om cu o structură complexă în căutarea esenței existențiale a fiecărei clipe, profund ancorat în zbuciumul epocii.

Cartea este depozitară a memoriei umanității, în era Gutenberg –pe hârtie, în era informațională -, pe Internet, în a omului de cultură de bună credință a Cetății. Literatura este una din  cele mai profunde experiențe umane; nevoia de poveste ține de însăși esența noastră ca ființe gânditoare. Limba este casă și patrie pentru scriitori. Limba  este un organism viu, care se auto-reglează. Azi limba română a evoluat, este capabilă de exprimările cele mai rafinate și pretențioase.

Scriitorul Ion N. Oprea este un model de exigență cărturărească, stimulent  și emblemă pe calea  îndeplinirii propriilor aspirații de cizelare spirituală. Stihurile sale sunt încărcate de o aură misterioasă, descoperind în el pe poetul din specia rară a poeților originali. Este un împătimit al frumosului în poezie. Are în față un Ideal – armonia nu numai artistică, dar și interumană, sufletul său este dăruit semenilor; un om de o mare delicatețe sufletească, un talent remarcabil, inovator în prozodie și poezie originală;  un perfecționist, în sensul cel mai nobil. Creația înnobilează și potolește demonii interiori, oferind societății modele  legitime. Apreciem la Ion N. Oprea grija pentru litera tipărită,  discreția și dăruirea sa.

Poeții nu mor niciodată, dacă nici poezia lor nu moare. Înțelepciunea  poeților este asemănătoare cu cea a profeților biblici. Poate că ei  sunt profeții zilelor noastre.

Domnul Ion N. Oprea „recidivează” cu un nou volum de eseuri pe verticală intitulat „Tunelul”, apărut la Editura „Armonii Culturale”  din orașul Adjud, județul Vrancea, în anul 2016. Și eu „recidivez” scriind despre acest autor tenace, sincer, realist și vrednic. Atmosfera cărții este plină de fapte sociale și mai ales de viață, care au puterea să emoționeze și să ceară complicitatea la  lectură. Feodor Mihailovici Dostoievski spunea printre altele „… orice carte în genere este monumentul cel mai durabil, deși e din hârtie…”.

Lectura acestei cărți elevate este o adevărată revelație, o tămăduire prin cunoaștere de maladia curiozității cronice, o bae de spirit reconfortantă și atractivă, în care se văd și se simt altitudnea  morală, înzestrarea culturală și profunzimea modestiei unei personalități. Ion N. Oprea ne apare astfel ca o personalitate complexă și proeminentă, un erudit și un inspirat al hobby-ului statornic: scrisul. Cunoscutul și neobositul exeget își vădește talentul de dirijor al cuvintelor și ideilor filosofice, critice și literare; un talent și sincer strunitor al verbului.

I.N.O. este un experimentalist ce-și caută busola, un trăitor într-o lume literară post- modernă căreia  încearcă să i se regimenteze, un homo-ludens al jemenfisismului de tip new-age. Este demn de toată atenția, căci scrisul său impune un anume respect prin atitudine, profunzime, cât și printr-o delicatețe a simplității.

În volumul „Tunelul”, scriitorul Ion N. Oprea, înzestrat cu o  vigoare narativă pură și sinceră, plăsmuiește  un material energic, dodora de mișcare, personaje în care viața se exprimă impetuos prin evenimente și fapte pline de  culoare și naturalețe. Această categorie literară, eseuri pe verticală, dă posibilitate autorului ca, în aceeași măsură, să purifice și să substanțializeze un univers uman real și original, unde întotdeauna își face apariția un bizar personaj, ce-și acoperă chipul cu masca dramatică, provocând  fantasme care urmează un traiect artistic dorit de autor.  Universul  uman reflect de o limpezime fenomenală, este relevat instantaneu în atitudini esențiale. Volumul „Tunelul”, despre care facem vorbire, cuprinde câteva personaje exemplare pentru acest gen de literatură.  Autorul  pune în evidență o serie de caractere umane cu adânci implicații în destinul personajelor și în manifestările acestora. Ion N. Oprea realizează „harta” psihologică a fiecărui personaj, rezervând tuturora, cu minuțiozitate, locul cuvenit în cadrul narațiunii, în concordanță cu trăirile lor existențiale.

Pe Ion N. Oprea l-am citit așa cum i-am citit pe marii scriitori: de la primul la ultimul titlu, și sunt vreo 70. În  cazul său, mai mult poate decât în al oricărui alt scriitor, acest exercițiu de fidelitate este obligatoriu. Cărțile sale nu sunt indiferente una față de cealaltă, ci comunică, toate între ele, alcătuind un sistem omogen, în care fiecare piesă este necesară și contribuie la armonia întregului. De altfel, I.N.O. a avut încă de la primele cărți ambiția operei monumentale, displăcându-i  fragmentarismul și proiectele care  încep ambițios dar sucombă levantin.

Un scriitor, care și-a  inventat o lume doar a lui, cu relații specifice, cu personaje recognoscibile, cu tensiuni imposibil de epuizat,  nu are cum, nu are de ce să inventeze de fiecare dată; ar fi un semn de inconsecvență față de propriul univers ficțional, ar reprezenta o evadare din propriul registru, din propriul teritoriu obsesiv. Scriitorii mari cu adevărat sunt cei care îndrăznesc și au forța să atace temele mari, teritoriile profunde, abisale (cuvânt inevitabil) ale acestui fascinant univers interminabil care este omul.

Cărțile  lui Ion N. Oprea nu explică nici istoria, nici tiparele comportamentale și de caracter indiferente la contextul social, ci le chestionează permanent. Marea miză a scrisului lui I.N.O. nu este de a explica sau, cu atât mai puțin, de a ilustra sau a  „descrie” un anumit mecanism social, o epocă istorică, un sistem politic; autorul nu-și propune să facă nici frescă socială, nici parabolă  subversivă. Ceea ce impresionează în opera lui Ion N. Oprea este că atacă marile mituri ale omului “dincolo de mode și de timp”; că ea  s-a scris mereu indiferentă la contextual politic, social, ideologic, impunându-și un climat de perfectă normalitate.

De un sfert de veac, scriitorul are puterea de-a rămâne indiferent, față de gustul noilor cititori, față de noile coduri de lectură, față de recentele rețete care garantează succesul. Ion N. Oprea este un scriitor care nu-și mai pune problema cititorului său, care cel puțin, impune o relație abrazivă, exigentă cu acesta. Nu-l lingușește, nu-i iese în întâmpinare. Dimpotivă, îl pune permanent la încercare, îl obligă să se ridice la nivelul său. O atitudine, să recunoaștem, aparent  sinucigașă în aceste vremuri. Doar că scrisul marilor creatori nu vizează niciodată prezentul, ci viitorul. O știau foarte bine anticii, o uităm cu nonșalanță și superficialitate noi.

Consider că un mare scriitor, cum este Ion N. Oprea, ar merita mai multă atenție decât a avut parte în ultimul sfert de veac, când s-a încăpățânat să facă ceea ce a făcut dintotdeauna, indiferent de epoca pe care a traversat-o, indiferent de situația socială  pe care a avut-o: să scrie. Ca orice mare creator Ion N. Oprea a avut mereu puterea de a institui prin scrisul său, în pofida evidențelor, normalitatea.

Este binecunoscut faptul că, în zilele noastre mai mult ca oricând, bântuită de inversarea valorilor, înțelepciunea din noi caută înapoi, spre ceea ce a fost  măreț, durabil și frumos în creația spirituală  a omului ca o  revelație a eului spre ADEVĂR. Ion N. Oprea s-a aplecat asupra foii de hârtie cu dragoste și har, transpunând în eseuri spre neuitare, revărsând preaplinul sufletesc din trăiri, sentimente, impresii secvențiale din Viața de zi cu zi. Se știe demult că misterul cunoașterii duce omenirea înainte, dar zidurile de timp, faptele și creația umană ne fascinează atunci când încercăm să o retrăim.

Evident, trecând prin măsura timpului, încercările de cuantificare spirituală  a tot ce există sau a existat, sunt nemărginite, oferind celor hărăziți cu talent, posibilități de a explora și de a interpreta, lăsând după ei noi valori literare. Într-adevăr,  fațetele briliantelor existente deja în marea cultură umană, dar cu specificul unei țări sau popor, sunt redescoperite:  de a aduce bucurie în suflet și în viață.

Citind eseurile pe verticală  ale lui Ion N. Oprea din volumul “Tunelul”, am rămas impresionat de forța energizantă transmisă din arderea trăirilor  unui creator, ce răzbat în timp, se transmit altor generații de ființe umane, dovadă oferită cu bogăție de eseurile sale. considerăm că este de la sine înțeles să reamintim că Dumnezeu a creat pe om, iar acesta crează, la rându-i, tinzând spre perfecțiune.

Ne face plăcere să asistăm la o deplină consacrare literară a eseistului Ion N. Oprea, orânduind în  eseuri confesiunile unui suflet generos, cultivate și cu sensibilitatea unei depline personalități.

Volumul “Tunelul. Eseuri pe verticală”, Editura “Armonii Culturale” are 218 pagini și cuprinde șase capitole: I, “Grupuri de interese”, cuprinzând 32 eseuri; II, “Zilele culturale ale Bârladului”, cu 17 eseuri; III, “Poveste din fapte”, cu 9 eseuri; IV, “Căsătoria”, cu 9 eseuri; V, “Energii”, cu 15 eseuri; VI, “Cătinel-cătinel”, cu 21 eseuri pe verticală, total 103 eseuri.

Sensibilitatea  cu o pronunțată deschidere spre cititor, diversitatea stărilor detașat meditative provin dintr-o dispoziție temperamentală. Discursul lui Ion N. Oprea crează senzația favorabilă unei receptări atente de lucru  cuceritor de nou, de o vorbire neobișnuită, prefăcută într-un limbaj majestos. Eseurile lui Ion N. Oprea nu au frontiere, nu uzează de conjuncturi, lexicul e bogat, rafinat, imaginația luxuriantă, tehnicile nenumărate, mijloacele de finalizare diverse.

În volumul de eseuri pe verticală “Tunelul”, scriitorul Ion N. Oprea a întruchipat un imaginar atât de viu, încât acesta a pornit în  căutarea realului. O viață magică pare să cuprindă cuvintele,  cât și lucrurile. Eseurile lui Ion N. Oprea sunt edificatoare, unde simțirea,  trăirea,  reflecția sunt autentice.

Pentru autor eseul reprezintă glia din care-și trage seva cuvintelor, întru așezarea lor într-o ordine firească de idei și mesaje, încredințându-le bunului cititor ca un sfânt mesaj al său de lumină și dragoste. Eseurile lui, citite și recitite, nu-și vor pierde farmecul, dimpotivă, cu cât anii trec, lectura lor relevă noi fațete.

A scrie despre Ion N. Oprea, scriitorul și omul, este, în același timp, o întreprindere frumoasă, anevoioasă și riscantă, chiar și pentru unul care-l cunoaște bine, așa cum pretind. Omul Ion N. Oprea, ca și scriitorul din el, este un compozit de zile mari, un personaj veritabil, înavuțit de marea școală a vieții, care adesea i-a oferit situații paradoxale. În omul Ion N. Oprea își dau întâlnire aproape toate trăsăturile omenești și dacă vrei să le descrii trebuie să fii cu mare luare aminte, să le prinzi pe toate și cum sunt ele în adevăr, că altfel riști să încapi în penița scriitorului, mereu ascuțită și nimerind călimara în care sunt și stropi din Cucuta pamfletului, vezi în acest sens cronicile privitoare la bbliografia cărților sale, mai ales.

Cu noua carte “Tunelul”, Ion N. Oprea revine în circulația livrescă. Este firesc ca scritorul să-și îngăduie și perioade de așezare a gândului în cadre mai bine vitaminizate. De regulă, verbul se optimizează greu și numai după gestații îndelungate. Observațiile  noastre se justifică doar în cazul scriitorilor bine înțeleniți în procese de creație, care știu ce înseamnă travaliul, exigența și acribia.

Ion N. Oprea are altă structură. Cu maturitatea sa scriitoricească nu și-ar permite concesii de la calitate, de la exigență, de la valoare. Prea a urcat treaptă cu treaptă pentru a arăta grabă sau amatorism. A rămas același scriitor scrupulous și riguros, care nu se amăgește cu iluzii improvizate. Are știința lucrului bine făcut și n-ar coborî ștacheta pe care a urcat-o atât de sus, de-a cules atâtea aprecieri și recunoașteri publice. Scriitorul Ion N. Oprea este bine situat în peisajul liricii noastre  actuale. Volumul său recent Tunelul cuprinde eseuri mișcătoare, create din suflet, nu fabricate din creier. Parcă fiecare rând este de sine stătător (precum un poem într-un vers), ca o metaforă plutitoare.

A încerca să creionezi în cuvinte persoana și personalitatea scriitorului Ion N. Oprea, nu o vei putea face mai bine decât a făcut-o el însuși. Cine dorește să îl descifreze nu are alt mod decât acela de a-i citi cărțile. Între  coperțile sale se află Sinele său care nu poate fi exploatat, ci doar simțit. A cunoscut culturi și religii ca un pelerin dar și ca explorator. Cu privirea sa a cercetat lumea, în general, și omul în special, căutându-i înțelesurile nu în afară ci în zonele tainice, de adâncime.

Autorul cărții de față este o personalitate cu un curriculum vitae cultural  de excepție, cu preocupări și veleități spirituale  de o diversitate surprinzătoare, dar cartea a fost întotdeauna amanta sa de taină, frumoasă și tulburătoare, capricioasă și dătătoare de energii fulgurante, febrile sau anxioasă, pe care a scos-o în lume doar în haină de ceremonie a limbii române.

Avem în fața noastră cartea de eseuri pe verticală “Tunelul” a scriitorului Ion N. Oprea, un nume dintre cele scrise, în curtea  vieții literaturii române, iar constelația  autorilor din care și el face parte, tare mai seamănă cu cerul înstelat. El este ca o albină care culege mierea din flori, ca un corăbier care, pentru aș salva ambarcațiunea, aruncă ancora în cerul de pe  fundul mării. Prin transfigurare el întoarce lumea în cuvânt, adică exact acolo de unde ea a purces.

Între scriitorii contemporani, Ion N. Oprea este unul dintre foarte puținii creatori ai unui limbaj propriu, aducând ceea ce economiștii numesc „plusvaloare” limbii române. Lexicul  e nivelul unde se manifestă, cel mai intens, invenția, creativitatea, intenționalitatea literară. În scrierile lui Ion N. Oprea cuvintele se cheamă unele pe altele, se înșurubează unul în celălalt, calea părând a fi sonoritatea, „rădăcina” și, deopotrivă, terminația lor, dar, din  ceea ce ar  putea fi un joc amuza(n)t cu lexicul, crește sensul nou, fie prin „deturnarea” celui vechi, în fapt, prin îmbogățirea lui, fie printr-un sens cu totul nou, nemaivăzut. Invenții lexicale fără număr, cuvinte în carte din cărți, litere jucate pentru cuvinte noi, accente modificate, forțează  cuvintele vechi  până în zariștea noului limbaj literar: odată create, cuvintele circulă liber, se socializează cu altele, vechi și noi, structurează o lume.

Crează universuri noi, nemaiîntâlnite și, mai mult, jocurile sale ivesc tragicul, dând sentimentul timpului. Cuvintele sunt numai ale sale, nu pot fi folosite de alții pentru că sensul, frumusețea și dulceața lor sunt, întregi, doar în (con)textele sale literare. În laboratoarele catifelate, antifonate ale autorului, nu doar limba română e supusă experimentului alchimiei;  jocul cuvintelor e, în fapt, povestea  ființei interioare. Formulei  conform căreia se „tratează” cuvintele limbii române, care cresc unul în/din celălalt, i se supun în atelierul bijutierului. Scriitorul Ion N. Oprea este un vrăjitor al cuvintelor, e un creator de imagini, figuri, lumi noi, într-o cromatică fastuoasă.

„Un lucru este sigur – nu  e pierdut, pentru omul scrisului, timpul petrecut în fața foii albe…” (i-ar spune fostul său coleg de Liceu, Lucian Raicu în „Scene, reflecții, fragmente”, Editura „Cartea Românească”, București, 1994).

Ion N. Oprea scriitor cu un solid prestigiu în literatura actuală – izbutește cu „Tunelul” să ne cucerească de la prima pagină, farmecul lecturii păstrându-se pe tot parcursul, iar ultima pagină nu face decât să ne trezească regretul că minunatul joc, care se numește arta scriitorului, se oprește aici cu speranța că nerăbdarea noastră de a citi următorul volum va fi curând satisfăcută: „La revedere moarte/ i-am zis/ celei cu Coasa/ și am ieșit/din tunel,/din tunelul despre care se vorbește atâta,/dar am călătorit prin el/ datorită doctorului Branici,/ și am ieșit din el/ strigat de Mariana,/nora mea,/ pe care/ ca prin ceață/am și zărit-o la capătul patului/și—mi spunea:/”tată,/hai acasă,/că avem atâta de treabă!…” Eseurile lui I.N.O., îmbibate de seva rară și tare a înțelepciunii, a ironiei ascuțite, cu aluzii directe la istoria recentă, a fanteziei neîngrădite de nici un canon, de simțul duratei într-un timp cu  coordonatele convenționale și care nici nu știe de noi, vin cu propriile lor originalități, fără trucuri, așa cum știu să fie adevărații scriitori. Și, nu în ultimul rând  Ion N. Oprea care beneficiind de un talent de excepție ne privește direct în ochi și zice: „iată,/sunt iarăși viu,/ muncesc din greu/cum am făcut-o mereu…”

Îndrăzneț în spirit, prudent în acțiune, cu o energie binevoitoare, dublată de exigență și autoexigență, Ion N. Oprea reușește să se facă respectat și îndrăgit de toți cei  ce au privilegiul să-l cunoască. În fața naturii, cea mai pură dintre bucuriile hărăzite omului, știe să descopere un limbaj comun când vrea să-și odihnească spiritul, caută să uite de urâțeniile, durerile existenței, concentrându-se asupra a tot ce ne face să credem că lumea poate fi frumoasă – prietenia.

Autorul dă dovadă de acribie, hărnicie, corectitudine, muncă sistematică, tenacitate, voință și competență intelectuală. În cele șase capitole: “Grupuri de interese”, “Zilele culturale ale Bârladului”, “ Poveste din fapte”,  „Căsătoria”, „Energii”, „Cătinel-cătinel”, stilul cadențat, cu respirații egale și plăcute, erudiția este absorbită de narațiune, ironia și emoția sunt discrete. Însă nici acest efort uriaș nu l-a obosit pe redutabilul om de cultură, care a continuat să slujească în diferite chipuri bune pe ogorul literaturii române, dând la lumină alte lucruri neștiute, activând neobosit în plan publicistic, participând la numeroase manifestări publice, mereu cu prestanță, seriozitate și competență, probând o memorie redutabilă, mereu proaspătă și uimitoare, de un capital incomensurabil de informații, ferm și inatacabil, dar, pe lângă toate, cu un umor personal cuceritor și dezarmant, ce face un tandem original cu modul său tranșant de a spune lucrurilor pe nume.

Există în eseurile care alcătuiesc volumul „Tunelul” o linie melodică interioară, declanșată de  redeveloparea mentală a unor secvențe de fim (real) ce dau măsura reputației de care se bucură Ion N. Oprea. Cartea este un îndemn dedicat puterii creatoare a omului, bucuriei de a face bine semenilor ca mod de viață. Scrisul îl ajută pe Ion N. Oprea să regăsească modul de acțiune și compensează câte ceva din zădărnicia care  îmbătrânește, zilnic  cu noi. Scrisul devine ca o rugăciune, cum și spunea Kafka.

Sunt oameni pentru care a scrie, a edita cărți este mai mult decât o meserie: există un jurământ de fidelitate, de statornicie. Ne-am obișnuit atât de mult cu prezența lui Ion N. Oprea în chenarul paginilor de carte, de revistă, prin însăși viața cuvântului, nemuritor, atunci când are infailibila forță de tăiere  a diamantului. Opera îl reprezintă în toate detaliile sensibilității și reflexivității sale. În cărțile sale,  stratul este extrem de subțire, lăsând să transpară fără dificultate realitatea întâmplărilor, a personajelor și a stărilor trăite și descrise de autor.

Reîntâlnirea cu creația lui Ion N. Oprea a însemnat mai mult decât obișnuitul ritual de bun venit la apariția unei cărți. Într-un moment extrem de tensionat al contemporaneității, nevoia de a scrie contrazice  aforismul despre tăcere muzelor atunci când armele vorbesc. Interesul pentru literatură nu scade , așa cum am fi încredințați s-o credem, o dată cu  uriașele mutații survenite în mentalitatea umană în era informațională. Ce trăsături specifice acestora pot fi evidențiate? Capacitatea de a merge la esențe, spontanietatea, vasele comunicante între real și ireal, forța de sinteză, de analiză a profunzimilor sufletului omenesc.

Simțeam nevoia unei astfel de cărți, era imperios necesară și e bine că a venit. Scriind aceste rânduri, mă gândesc la fericita armonie dintre exterior și interior a acestui scriitor de excepție al nostru, al tuturor, impus în cugetele contemporanilor nu numai prin scăpărătoarea inteligență, erudiție, dar oratoric, literar, eleganță a manierelor, ci și prin orgoliul unei rar întâlnite consecvențe față de opțiunile sale din tinerețe.

Scrisul este supapa de siguranță care-i permite lui I.N.O. să-și păstreze rațiunea de a exista. Pentru el, viața e mijloc, nu scop. Crede într-un  apostolat al scriitorului, a cărui misiune este să bucure pe alții. Genialitatea este, desigur, un dat, dar nu se concretizează fără a trece prin purgatoriul nemulțumirii de sine, scriind și ștergând, revenind și dând, din nou materia la retopit.

Volumul „Tunelul” este, concomitent, un regal și o revelație. Un regal pentru că avem ocazia să savurăm din nou atât de particulara literatură a lui Ion N. Oprea, scriitor care, rămânând fidel generației alături de care a pășit în literatură –  și a cărei memorie o evocă și o apără – , și-a creat totuși, un stil personal care îl deosebește de oricare dintre colegii săi. Recunoști o pagină de Ion N. Oprea de la primele rânduri și, odată începute aceste rânduri, nu mai lași cartea din mână până când nu o termini. Autorul scrie cu o pasiune debordantă pentru literatură și pentru limba română, iar această pasiune trece în pagină și îl cuprinde și pe cititor.

Autorul a ajuns la o vârstă în care încearcă să transmită mesajul printr-o scriitură pe gustul cititorului care nu mai are  răbdarea de a se pune în starea detașată de spirit pe care o cere eseul. Este vorba despre o proză poetică și vizionară care încearcă să declanșeze în cititor ceea ce  poezia își propune. Din punct de vedere al structurii, ar fi vorba de o anume împletire între povestire, poem și proză, analiză psihanalitică și mărturie spirituală. Formula asta i-a oferit șansa de a atinge mai multe niveluri, și de scriitură, dar și de acces la  realitate (emoțională, psihică, intelectuală și chiar spiritual-filozofică).

„Tunelul” este și mărturisie și povestire, este și poem în proză și, în general, el vrea să sugereze că prin transfigurarea literară, estetică, putem avea acces la o dilatare a percepțiilor, a  senzațiilor, a emoțiilor și a înțelegerii lumii. O carte mult apreciată, cu semnificații profunde pentru actualitatea pe care o trăim. Lansarea  recentei cărți a lui Ion N. Oprea, cu un titlu pe cât de emblematic, dar pe atât de incitant (conținutul cărții vine să acutizeze această incitație), „Tunelul” ne oferă ocazia de a readuce în atenția cititorilor noștri o personalitate a intelectualilor din România prezentă care nu poate sta indiferentă cum și de ce trăim așa!

“Ca de fiecare dată, maestrul Ion Nicolae Oprea, cu o capacitate  extraordinară de a surprinde esența aflată în miezul fiecărei zile, a fiecărei ore, a fiecărui minut, din realitatea dură a vremurilor noastre, fără a face abuz de un ton moralizator ori fără a-și conferi atributele unei înțelepciuni atot cunoscătoare, reușește să readucă în atenție momente memorabile din viașa societății românești, unee secvențe de-a râsu- plânsu din politichia momentului, fiind, prin ele –însele, porți calitativ savuroase de umor.

Mereu inovator și surprinzător, Ion Nicolae Oprea, aflat la o vârstă respectabilă, uimește cu puterea sa creatoare, cu versatilitatea sa literară, fiind un exemplu demn de urmat pentru mulți dintre autorii momentului. În fiecare lucrare a sa, se poate redescoperi și reconfirma constanta personalității publicistului ieșean –generozitatea, dispusă mereu  să ajute  și să promoveze valoarea, fără a face, însă, niciun compromis, care să-i afecteze imaculata reputație, pe care cu atâta trudă și-a construit-o. O carte eveniment, a unui autor eveniment, cu care bucuria reîntâlnirii este, fie  doar și pe plan strict editorial, maximă!… (Gheorghe A. Stroia).

Ion N. Oprea este un combatant, chiar sub aspectul său exterior, de  om modest, liniștit, se ascunde inima unui „cavaler fără teamă și fără prihană” în sensul luptei pentru civilizație și cultură. Cărțile sale sunt „blazoane”cucerite într-un veritabil turnir la curtea nemuritorului rege al tuturor timpurilor – Cuvântul. El vine în fața cititorului cu o „sumă” de evocări, judecăți de valoare, eseuri pe verticală (scurte proze), reflecții cu  totul încântătoare și totodată profunde. Alternanța unor texte de diferite dimensiuni crează impresia unei benefice absențe ale obstinației, a ambiției de a demonstra „ceva”. Cuceritoare este absoluta sinceritate a prozatorului-eseist, la fel cum inteligența sa artistică și spiritul filosofic îl însoțesc permanent. Tonul este echilibrat, iar cartea se citește pe nerăsuflate, ea este  pasionantă și plină de învățăminte.

Tudor Arghezi în „Scrieri XXVI” spunea: „…Cartea e o făgăduință, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți”. Sunt surprinse, cu multă veridicitate, mai cu seamă,  tipologii aparținând mediului orășenesc (a se vedea Capitolul al II-lea intitulat „Zilele culturale ale Bârladului”). Punctul de pornire este depășit de delicatețea cu care știe să descrie  situații de viață prin care trec personajele. Există în toate eseurile lui Ion N. Oprea o aplecare spre pictural, spre metaforie, în stare să aline cele mai dramatice situații din viață; aptitudine-cheie pentru un scriitor de certă vocație. În toate retrăirile sale Ion N. Oprea încearcă și reușește să transmită senzația reconfortantă a vieții care se reînnoiește. Cu lirism amestecat cu umor, autorul știe să extragă din diverse momente ale existenței, selectate spre a fi metamorfozate în pagini de carte, elementul memorabil bucurându-se să-l poată transmite cititorilor.

Ion N. Oprea este un om de condei, fiind nu numai autor de cărți, dar și publicist. Talentul său de scriitor răzbate în volumele deja publicate și apreciate de critică. Este un model de exigență cărturărească, stimulent și emblemă pe calea îndeplinirii propriilor aspirații de cizelare spirituală. Acest vizionar, din mărturisirile căruia am aflat că nu-și mai aparține, împlinind porunca biblică a curajului moral, este de o vitalitate debordantă, o sinceritate cuceritoare, o permanentă dorință de perfecționare, un purtător al valorilor românești.

Spirit neliniștit, constant și sincer prieten, incurabil altruist, el crede și cultivă prietenia celor ce știu că nu este posibil să intri în lumea cuvântului cu ură. Pentru omul de cultură – spirit efervescent, personalitate luminoasă, închizând în ea dăruirea unui suflet mare – pentru Ion N. Oprea, nimic nu este mai sublim decât UMANITATEA. Artist al Cuvântului, lasă opera sa, tulburătoare confesiune, să vorbească.

Bârlad, 5 decembrie 2016

*Ion N. Oprea, “Tunelul. Eseuri pe verticală”, Editura “Armonii culturale”, Adjud, Vrancea, 2016.