Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » FLORIN T. ROMAN – Al patrulea mag

FLORIN T. ROMAN – Al patrulea mag

– din Tradiţia Bisericii Creştine –

Se spune că atunci când magii au pornit la drum, călăuziţi de Steaua de la Răsărit, nu erau trei, ci patru: Gaspar, Melchior şi Baltazar. Celui de-al patrulea i s-a pierdut numele în negura vremurilor…

Toţi patru au luat cu ei daruri pentru Fiul de Împărat despre care ştiau că se va naşte în locul deasupra căruia se va opri Steaua. Unul a luat aur, altul a luat smirnă, al treilea a luat tămâie, iar al patrulea a luat îmbrăcăminte, încălţăminte şi alimente.

Pe drum însă, cel de-al patrulea mag a rămas în urmă, deoarece se oprea de fiecare dată când vedea câte un copil nevoiaş sau părăsit, câte o familie săracă şi necăjită, câte un bătrân singur şi neputincios, şi le lăsa acestora câte ceva din darurile pregătite pentru Fiul de Împărat. Când a ajuns însă la Bethleem şi a văzut că Steaua se oprise deasupra unei peşteri de lângă micul sat, a constatat că nu mai avea la el nimic din cadourile cu care pornise la drum. Atunci s-a necăjit mult, a plâns, şi de ruşine nu s-a mai dus la peştera deasupra căreia se oprise Steaua, căci nu mai avea ce să-i ofere Sfântului Copilaş. S-a ascuns într-o livadă de măslini din apropierea Bethleemului, şi s-a aşezat pe pământ, rezemându-se cu spatele de unul dintre măslini. Stând aşa şi plângând, l-a învăluit somnul, căci era foarte ostenit de drum. În somn a visat însă că Noul Născut crescuse mare, că a venit la locul unde se afla el, în livadă, şi i-a spus cu voce blândă: „Dragul Meu, nu fii săpărat. Gaspar, Melchior şi Baltazar Mi-au adus, fiecare, câte un dar frumos, şi le-am primit pe toate trei cu drag. Tu însă Mi-ai oferit, pe rând, nenumărate şi nepreţuite daruri,  de-a  lungul drumului pe care l-ai parcurs până la peştera în care am venit pe lume. Pentru toate aceste daruri Eu îţi mulţumesc şi, adevărat îţi spun: numele tău îl voi păstra doar pentru Mine şi îl voi scrie cel dintâi în Cartea Vieţii!”

         – culeasă şi repovestită de Florin T. Roman –