Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » În căutarea unui echilibru în viață

În căutarea unui echilibru în viață

Gabriela Dagmar Preda, studentă la Facultatea de  Electronică și Telecomunicații din Timișoara, și-a început activitatea literară încă din școala gimnazială prin publicații în antologii. Acum se remarcă ca romancier prin volume precum Dansul stelelor, Restaurantul lui Emily.

Restaurantul lui Emily apărut la Editura Singur, la finalul lui 2016 prezintă viața unei femei de succes, cu urcușuri și coborâșuri, a unei femei pentru care activitatea profesională înseamna totul „Trăiam pentru restaurant. Tot ce făceam, era pentru a-l face cât mai bun. Îmi era ca un copil pe care l-am crescut.“ Restaurantul lui Emily Dawn mi-a amintit un moment de prăvălia lui Hagi Tudose a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea. Prăvălia era pentru Tudose „copilaşul rumen şi frumos. El? Părintele fericit că are pe cine mângâia. Prăvălia? Femeia fermecătoare. El? El, nebunul care-i da în genuchi, cu ochii închişi şi cu inima speriată.“ Prăvălia îi oferea lui Hagi Tudose bani, în timp ce restaurantul în oferea lui Emily un loc important în societate, încredere în ea, putere. La întâlnirea cu foștii colegi de liceu care au urmat o facultate ea poate să fie mândră de realizările ei. Cu toate că nu și-a continuat studiile a reușit să ridice un local care a ocupat primul loc într-un top al restaurantelor. Fără restaurant Emily simte că este un nimeni. În momentul în care pierde restaurantul afirmă „Luptam pentru munca mea. Arătam bine, pentru că lumea judecă  după aspect. Dacă deții ceva măreț, un local sau un restaurant și nu te îmbraci corespunzător, afacerea ta se duce în jos, pentru că tu reprezinți acea afacere. Acum ce rost mai are să mă îmbrac elegant? Nimeni nu mă cunoaște. Nu reprezint nimic. Sunt un nimeni.“

Pasiunea pentru restaurant a lui Emily se poate datora și faptului că a fost mereu o singuratică, pentru că nu avea încredere în oameni. Observa cum colegele ei ce își spuneau prietene păreau a se înțelege bine, dar când nu erau împreună erau cele mai înverșunate trădătoare. Emily s-a atașat de profesia sa, căreia i-a dat viață treptat, în care a pus suflet. Restaurantul era pentru personajul principal feminin al romanului mai presus decât dragostea unui bărbat. În momentul în care imaginea restaurantului este la un pas să fie afectată de dragostea lui Ben pentru ea, îl concediază fără ezitare „Avem informații despre patroana restaurantului, Emily Dawn. Este oare atât de inocentă precum pare? Se zvonește că ar avea o relație cu unul dintre ospătarii restaurantului […] I-am trimis un mesaj lui Jeff: Informează-l pe Ben că este concediat.“

Pierderea părinților ar putea să fie un alt indiciu pentru care Emily se atașează foarte mult de profesie ca de un colac de salvare. În ceea ce privește profesia Emily era perfecționistă, așa că nu e de mirare dacă și în viața personală cere același lucru. Această cerință o împiedică în acțiunea sa de a-și găsi prieteni.

Până și la biserică, locul unde Emily merge să găsească ajutor, întâlnește răceala oamenilor prin imaginea a două bătrâne care în loc să înfățișeze înțelepciunea potrivit vârstei, înfățișează ipocrizia. Cele două bătrâne, uitând de rugăciune, aveau o problemă cu părul și îmbrăcăminea lui Emily. Totuși Emily reușește să se detașeze de mediul ostil și să-și deschidă sufletul primind cuvintele ce preotul le rostea în altar „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.“

Declinul restaurantului este anunțat încă din Prolog prin moartea personajului principal absent, Eduard, bucătarul șef. Moartea lui Eduard o va urmări pe Emily pe tot parcursul romanului. „Lângă mine era un om într-o baltă de sânge. […] Cine o fi bărbatul acesta?“

Odată cu moartea lui Eduard se întâmplă ceva ciudat cu Emily „nu are amintiri“. Am putea spune că suferă de amnezie retrogradă, pentru că Emily își amintește cu drag de anii copilăriei, de adolescență, dar își șterge din memorie amintirile unei traume. În timp ce își amintește aspecte noi, se şterg din memoria personajului amintirile anterioare unei traume. Nu știe ce s-a întâmplat înaintea tragicului eveniment, nu își mai amintește evenimentul în sine, nu își amintește decât că s-a „trezit într-o baltă de sânge.“

Sentimentele lui Emily pentru victimă sunt confuze, de la milă trece la revoltă, pentru că îi este teamă că imaginea restaurantului ar putea să fie afectată. Cu toate aceste sentimente confuze are totuși puterea să meargă la mormântul celui ce a lucrat la ea în restaurant.

Un timp este speriată că poliția ar putea să o considere complice la crimă, datorită unor martori și faptului că nu-și amintește ce s-a întâmplat pentru a prezenta oamenilor legii adevărul. Cochetează chiar cu ideea de a merge la psihiatru.

Este revoltată pe Eduard chiar și atunci când este nevoită să caute un alt bucătar șef, pentru ca restaurantul ei să-și onoreze la timp comenzile, iar mâncarea să fie gustoasă. După îndelungi căutări îl angajează pe Jeff, fratele ei, care până a-și depune un CV la restaurantul condus de sora lui a muncit în Grecia ca bucătar renumit. Până și pe Jeff îl ceartă când își neglijează slujba, ba mai mult îi cere prietenei lui Jeff să stea departe de fratele ei pentru a nu-l afecta profesional.

Un prieten bun a lui Emily este criticul culinar Fredderick Hoffman pe care îl întâlnește prima dată la jogging. Fred se va dovedi un adevărat prieten și o să fie alături de Emily până la finalul romanului când am putea înțelege că între cei doi s-ar putea naște o idilă.

După un an de zile de la moartea lui Eduard, Emily a rămas fără restaurant. Rămasă fără restaurant se hotărăște să muncească pentru a-l recupera. Inițial muncește ca și chelnăriță în restaurantul deschis de fratele ei, Jeff, rolurile inversându-se, Jeff devine șeful, iar Emily un simplu angajat, pe urmă face un curs de machiaj.

Misterul morții lui Eduard începe să se rezolve odată cu răpirea lui Emily de către Margie, o fostă angajată a restaurantului ei. Margie în complicitate cu Ben au fost cei care l-au omorât pe Eduard, omul ce a înțeles că viața patroanei restaurantului este în pericol. „Ai grijă la Margie. De când ai angajat-o, se uită ciudat la tine. Am fost cu ochii pe ea, căci era mereu pusă pe ceartă …“ mărturisește Eduard în scrisoarea ce i-o lasă lui Emily când își dă seama că viața îi este în pericol și pe care Emily cu Fred o găsesc în apartamentul celui decedat în finalul roamnului.

Margie credea că părinții lui Emily sunt vinovați de faptul că tatăl ei a fost închis. Credea că i s-a înscenat un episod cu droguri în casă, însă Emily îi spune crudul adevăr „tatăl tău i-a ucis pe părinții mei […] și a făcut pușcărie pentru asta.“

Margie și Ben după ce au torturat-o pe Emily o lasă lângă o bucată de pâine uscată și într-o locuință în flăcări. În pâinea uscată Emily a găsit o cheie ce a ajutat-o să descuie ușa, dar nu a putut trece de flăcări decât ajutată de salvatorii ei, Fred și Jeff.

Odată cu descoperirea criminalului viața lui Emily se îmbunătățește. Se angajează într-un salon ca make-up artist, are un prieten de încredere, pe Fred și sfaturile lui Eduard care a iubit-o în taină.

În Nota Autorului, Gabriela Dagmar Preda, definește scriitorul „să fii scriitor este o minune, un dar. Este ca și cum ai avea puteri supranaturale […] putem controla totul […] sentimentele cititorului […] Suntem puternici, dominăm lumile ce le creăm. […] Aș putea spune că noi, scriitorii, suntem răi, pentru că facem ce vrem cu sentimentele cititorului […] Ne jucăm nu doar cu personajele fictive, ci și cu sufletele celor din jur. […] Suntem capabili să influențăm lumea, să schimbăm realitatea. Avem o putere incredibilă, ceea ce ne face să părem zei. Dar pentru a ajunge sus, este multă muncă“ Cu aceste cuvinte autoarea pregătește cititorul să o cunoască pe Emily care în căutarea unui echilibru în viață, după pierderea părinților, se dedică profesiei, restaurantului ce îl conduce.