Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » ANGELA BURTEA: LA CUMPĂNA DINTRE ANI!

ANGELA BURTEA: LA CUMPĂNA DINTRE ANI!

S-au îngrămădit anii la ușa multora dintre noi! Au dat năvală și i-am primim cu drag! Ne-au iubit și-am vrea să rămână statornici în iubirea lor, i-am acceptat cu drag de fiecare dată, punându-le în spate așteptările noastre nevolnice.

M-am supus și eu, ca oricare nevoiaș al zilelor noastre, și-am așteptat sperând, fiindcă speranțele sunt cele mai așteptate! Crezând c-am fost cuminte și ascultătoare, așteptările mele au fost cu pretenții, deși auzeam șoaptele unui partener de drum repetând întruna: Ești pretențioasă, prea pretențioasă!
I-am întors spatele, privind uneori peste umăr, și mi-am continuat mersul, la fel de pretențios. Așa mă-nvățaseră ai mei: să nu m-amestec prea adânc, ci să-mi croiesc drumul având grijă să rămân la suprafață, fiindcă în adâncuri se ascund fiarele.
Vin adesea înfometate și pline de mister, se ascund după trunchiuri de copac, își schimbă haina, după caz, își lungesc membrele spre mângâieri fățarnice, zâmbesc pruncește, apoi, în uitarea lor, colții strălucesc în bătaia soarelui sau a zăpezii imaculate. Din gurile lor se scurg cuvinte mieroase, iar razele blânde ale soarelui se chircesc și albul zăpezii devine cenușiu.
Deși le-am simțim umbletul sforăitor, în naivitatea mea le-am făcut loc, deschizându-le calea spre măreție. Și s-au cuibărit fiarele în culcușuri căptușite maiestuos, dar le-au murdărit, lăsându-și jegul oratoric, plin de emfază și dictatorial, să se întindă ca o pecingine peste pământ.
M-am ferit adesea ca lichidul infecțios al bubelor sparte să nu mă atingă. M-ar fi certat mama și tata, de-acolo din înalt, dacă mi-aș fi lăsat trupul îmbibat de duhoarea servilismului, dacă putregaiul mi-ar fi cuprins sufletul și dacă numele dat la botez ar fost murdărit. Nu apa și săpunul, și nici tratamentul medicamentos ar fi făcut față fiarelor. Acțiunea lor a fost întotdeauna sinonimă cu micimea și frustrarea, cu sărăcia sufletească și lipsa iubirii, cu sămânța putregăioasă din care au încolțit, cu dansul deșănțat jucat printre stropii băuturilor puturoase și, mai ales, prin lipsa credinței că lumea se clădește zămizlind gânduri bune.
Și dacă în drumul meu m-am împiedicat de pornirile malițioase ale confraților mei, înseamnă că am meritat și trebuia să învăț lecția; dacă țipetele unor pui de fiare mi-au zgâriat auzul și mi-au întinat sufletul, înseamnă că am stat prea aproape și n-am știut să mă îndepărtez la timp, iar lecția trebuia învățată; dacă zâmbetul și îmbrățișările mele au fost înțelese greșit, înseamnă că am fost neinspirată, iar leacția trebuia învățată; dacă încrederea acordată mi-a fost folosită în interes personal, spre defăimare, înseamnă că mai am încă multe de învățat!
Astăzi și mâine, la sfârșit de an, vă cer iertare, prieteni dragi, dacă nu v-am zâmbit și îmbrățișat prea des, dacă vorbele mele au ajuns la voi răstălmăcite și dacă, uneori, am vrut să trăiesc doar cu mine, ignorând întâlnirile de altădată.
Să intrați în Noul An cu credința că iubirea e calea cea mai bună spre salvarea sufletelor. Vă îmbrățișez cu tot dragul!
ANGELA BURTEA, Brăila, 30 dec 2016