Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » ANA CRISTINA POPESCU: De ce?

ANA CRISTINA POPESCU: De ce?

În Ajunul Anului Nou mi-au bătut la ușă două tinere ce făceau un sondaj despre cum văd oamenii viitorul. Prinsă cu o mulțime de treburi asemenea Smarandei Creangă „se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulţime de trebi“ (Amintiri din copilărie, Ion Creangă) le-am mulțumit tinerelor urându-le toate cele bune. Nu am avut timp și nici răbdare să port un dialog pe tema sugerată de ele, dar cu toate acestea tema sondajului lor mi-a rămas clipe bune în memorie considerând-o interesantă.

După ce am închis ușa locuinței am auzit-o pe vecina mea încercând să schițeze viitorul. „Cum să văd viitorul? Eu vreau să-l văd bun.“ Am zâmbit ascultându-i opinia. Cum vrea să-l vadă bun? De ce nu l-ar vedea bun? Nu are încredere în ea? Doar oamenii care nu au încredere în ei, nu pot vedea un viitor luminos.

Eu sunt omul care preferă să se bucure de prezent, să trăiască fiecare moment cât mai intens, să simtă că trăiește, că arde fiecare clipă ca și când acea clipă ar fi clipa supremă. În zilele în care mă lenevesc sunt nemulțumită de mine. Mă gândesc că a curs atâta timp zadarnic pe lângă mine și eu nu m-am folosit de el în scop util, nu am adunat „tezaurul de ceară“ asemenea albinei din poezia „Lumină lină“ a scriitorului Tudor Arghezi.

Prezentul e cel care definește fiecare om. Trecutul este o umbră. Cei care trăiesc cu nostalgia trecutului rămân ancorați într-un punct fatal al existenței lor și uită să-și mai trăiască viața. Viitorul este o himeră. Cei care trăiesc doar cu gândul la viitor fără a face niciun efort de consolidare a unui posibil viitor în prezent, rămân veșnic dezamăgiți și neputincioși. Neajunsurile vor alerga după ei, pentru că ei nu știu să trăiască, să înflorească și să rodească.

Am auzit că alții, superstițioși fiind, deschid ușa locuinței ca să iasă anul cel vechi și să intre cel nou. De unde știu ei ce primesc în casă? În loc să mulțumească pentru toate binefacerile, să fie împăcați cu sine și să pășească cu încredere și dorința de a nu pierde zadarnic nicio clipă a vieții lor, deschid uși și așteaptă. Întrebarea este ce așteaptă acești oameni? Nimeni altcineva nu este răspunzător de haosul din viața lor, decât ei. De ce să deschidem uși himerelor, când putem să facem utilă fiecare clipă a vieții noastre? De ce să purtăm haine roșii când noi nu știm să ardem și să dăruim dragoste semenilor? De ce să mâncăm neapărat pește când noi refuzăm să înotăm și ne lăsăm furați de primul val?

Viitorul nu poți să-l vezi altfel decât asemenea prezentului în care trăiești. În funcție de intensitatea potrivit căreia trăiești prezentul, îți construiști viitorul.

Să luăm ca exemplu un fapt banal, un om ce mănâncă și bea până ce ajunge la spital. Din moment ce a făcut excese alimentare, viitorul l-a dus pe un pat de spital.

De ce să vedem viitorul altfel decât suntem noi, altfel decât prezentul de care ne bucurăm? De ce să credem în fantezii, când putem construi clipă de clipă viitorul prin acțiunile noastre? Poate la început e greu, pe urmă te obișnuiești, apoi începe să-ți placă să trăiești cu pasiune ficare moment, să-l faci util.

De ce?