Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cerasela JERLĂIANU: STIHURI (1)

Cerasela JERLĂIANU: STIHURI (1)

IAR NINGE CU TĂCERE

 

Iar ninge peste noapte cu tăcere

Şi-un cal troian se-arată la fereşti

Cu ziua ce de-odată în cădere

Îmbată viaţa noastră cu poveşti.

 

Dar marea curge ca o apă lină

Într-un ocean de doruri sidefii

Pe când povestea vieţii e de vină

Că ninge peste nopţile-argintii.

 

Iar pe cărări se văd îngemănate

Tălpile goale tropăind de zor

Când peste gerul nopţilor surate

Luna îşi scutură aripile în zbor.

 

Şi soarele se-nalţă ca o floare

În dimineţi cu zorii cenuşii

Acolo unde doar clepsidra are

Să se ciobească-n timpuri străvezii.

 

Tu stai alături ca în veşnicie

Şi-n gândul meu ce-n vreme s-a oprit

Purtând o lună albă pe tărie

Şi-alt soare peste sufletul zdrobit.

 

Dar ţipă corbii prinşi între destine

Strivind tăcerea-n liniştile ei

Acolo unde-s dimineţile senine,

Iar visele se-neacă-n ochii mei.

 

 

ASTĂZI TE VAIEŢI

 

Astăzi te vaieţi, ştiu că nu ţi-e bine

Am fost departe, recunosc şi zic;

Ce-ai vrea să fac dacă deodată-mi vine

Să stau prin cafenele câte-un pic!

 

Dar vino într-o clipă şi te-aşează

La masa noastră plină cu tăceri

Că azi cafeaua Jacobs mă vrea trează

Şi  salt în valuri aburi de păreri.

 

Sărută-mă pe ochi şi pe sprâncene

Cu dragostea ce-n inimă o vrei,

Dar stinge-ale iubirii fumigene

Rupând durerea clipelor în trei.

 

Şi vom fi unul pentru veşnicie,

Iar veşnicia una pentru noi

Păşind în dragoste cu bucurie

Vom trâmbiţa cu-al sunetelor ploi.

 

Cafeaua o vom bea-ntr-un vis de ceară

Printre iluzii prinse cu şiret

Ca toţi poeţii-n timpul lor de seară

Când scriu despre iubire cu regret.

 

Că mă iubeşti, pădurile-mi arată

Că iată calc pe-al frunzelor covor,

Dar toamna cu mireasma ei mă-mbată

Şi iar te văd prin ceaţă în decor.

 

 

ÎN ABISUL PERFECT

 

Rămâne numai clipa să ardă-n felinare

Pe lungi cărări de viaţă în abisul perfect

Acolo unde dorul nu are alinare

Pe când eu ca o zână în soare te aştept.

 

Întinzi spre mine mâna, prinzi între palme vise,

Lumini şi umbre vagi se-arată peste zi,

Dar nopţile cu lună în versurile scrise

Rămân eternitate în timpuri străvezii.

 

Te-nvăluie plăcerea şi cazi precum un înger,

Iubirea e povara ce-a poposit în noi,

Iar sufletul din gânduri mă face iar să sânger,

Dar mă întorc o clipă să-mpart dorul la doi.

 

Că iată peste viaţă doar visul mai trăieşte,

Când alţi propagonişti repetă vechiul rol

Însă iubirea asta din nou se risipeşte

Şi piere în tăcerea ce-a îngheţat la pol.

 

 

PUTERILE-ASFINŢITE

 

Aceste nopţi ne-ncearcă puterile-asfinţite

Şi lasă-ntre răzoare stelele răstignite

Când dragostea se-mparte chiar dacă este una

Ca să răsară-n vise de noapte precum luna.

 

Şi ceasul vieţii bate şi trece prin pădure

Cu aripi lungi de fluturi durerea s-o îndure,

Cutremurat se-arată în zile furtunoase

Sub un covor de umbre ce dragostea ne coase.

 

Iar somnul se coboară pe pătura de frunze

Ţinând perina clipei prin visele confuze

Şi  toamna e în casă pictată-ntr-un tablou

Pe când noi scriem viaţa golind înc-un stilou.

 

Dar şoapta azvârlită în cerul nostru mut

Se lasă părăsită ca-ntr-un necunoscut,

Iar în capătul zilei luceferii din noi

Rup firul de iubire pierdut de amândoi.

 

Eu m-aş lăsa o dată în buzunarul vieţii

Şi aş privi afară prin zorii dimineţii,

Dar iată că mi-e teamă să nu adorm în noapte

Când lutul e-un cutremur prin nesfârşite fapte.

 

 

CLIPA ASTA E PĂRTAŞĂ

 

Acuma clipa asta e părtaşă

Când se ridică dorul dintre spinii,

Când luna în veşminte de mătasă

Coboară în grădinile cu crini.

 

Aceeaşi clipă va mai trece încă

Prin alte ere scurse-n inimi vrac

Purtând lumini cu umbrele lor lângă,

Dar şi tăceri ascunse-n chip sărac.

 

Din umbră va păzii îngerul nopţii,

Dar noi vom fi atunci demult plecaţi

Ca să călătorim pe firul sorţii

Într-un un veşmânt de stele îmbrăcaţi.

 

Că iată soarele clipei se frânge

Şi curg iluziile pe la uşi

Răpuşi de amintiri cu toţi vom plânge

Şi vom cutreiera în ceruri duşi.

 

A fost iubirea în grădini o floare

Şi-a ofilit în trupul de pământ

Bătrânul timp a răstignit-o-n soare,

Iar noi în haina morţii ca pe-un gând.

 

 

EU FAC ALUZIE LA NOI

 

Tu de  dureri ai lacrime de stele

Ca roua cerului scursă pe şest

Şi din tăceri mi-ai împletit mărgele,

Iar din privire vii şi faci protest.

 

Mi-e teamă că se-ntorc la stână lupii

Sau în oraş speranţele puhoi

Ori trântorii pe câmp lăsându-şi stupii

Vor adormi visându-ne pe noi.

 

De dragoste cu patimă vom scrie,

Dar eu fac iar aluzie la noi

Prinzând un vers pe cerul din hârtie

Că-n urma lui vin rimele în ploi.

 

Zăpada poate oarbă să mai cadă

Într-un defect al vremilor acut,

Dar noi suntem a veşniciei pradă

Ce-n stele cenuşii ne-a prefăcut.

 

Azi de răsare soarele-n furtună

Nicicând durerea nu ne v-a-nsoţi

Chiar dacă-n inimă glasul răsună

Din vorbe gri aduse peste zi.

 

Poştaşul poate să aducă nemurirea

Pusă într-un colet sentimental,

Dar numai eu îţi pot schimba privirea

Rămasă-ntr-un amurg autumnal.

——————————

Cerasela JERLAIANU

Bucureşti, 10 ianuarie 2017