Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » MARIN IFRIM: POEME (8)

MARIN IFRIM: POEME (8)

Alfabetul  e surd și mut. E ca un stat în stat

 

 

 

 

 

Nici prin minte nu-mi trece să-mi pun poza pe buletinul vreunui filozof. Nu am motive

Inclusiv minerale. Nici transcedentale. Sunt mulțumit că am intactă cartea  de

Identitate, un carton plastifiat. Să tot plouă peste ei, peste filozofi, peste mine. Să

Crească iarba și limba lui Becalului, singurul filozof ieșit din cutia cu maimuțe, nu

Din Heidegger. Uneori îmi dau seama că fără filozofi n-am avea crampe

Și flatulență la creier. Dar tare plictisoare e viața fără cromagnioni cu diencefal

Sunt lipsit de anvergură spirituală, văd doar prin ochelari de cal reglat pe glod.

Cred în litere, în forma lor sonoră. Uneori citesc cu vârful degetelor, ca și cum

Aș fi orb în plină lumină a nopții. Viața cuvintelor e cumva apropiată de pianele

Norilor, de trilurile unor păsări sedentare. Citesc tot ce simt. Literele, toate, au

Forma limbii. Se rotesc în același timp. Care încotro, una după cealaltă. Alfabetul

E surd și mut. E ca un stat în stat. Eu vorbesc prin litere. Cu tot respectul posibil.

Iubesc toate semnele, inclusiv cele rupestre. Peste tot sunt acasă, în cuvinte. În ceasul

Literelor clepsidrate de neantul zilei de zi cu zi. Peste tot.

 

 

Unde Lucian Blaga spunea că s-a născut veșnicia

 

 

 

Îl cheamă Mihnea și e născut direct din prefața unei cărți viitoare. Are doar câteva

Luni de început. Simt cum respiră sub nasul meu. Și are niște ochi fabuloși. De prinț

Al retinelor. De om matur. Stau la taclale cu el desupra unei perne. Îl trag de vârful

Nasului. Râde. E domnitor peste sufletele noastre. Crește ca un izvor al vieții.

Într-o bună zi va fi cât o carte de proză, cu viața sa, cu capitole bine conturate, cu

Amintiri care mai de care de dincoacele de acum. Nume de domnitor. Domnitor peste

Viitorul său cu mulți ani la chimir. Acum se uită în tavan, vrea să vadă Cerul de zi cu

Zi, locul din care tocmai a coborât. Mă uit la fața lui ca într-o oglindă. Mă întorc în

Timp. Parcă aș fi eu, parcă ar fi tata, parcă ar fi bunicul, parcă timpul are sânge

De culoarea oglinzii. Sunt copleșit de contemplații. Și abia îmi dau seama că viața

E abia născută. Mai mereu în contratimp cu muncile noastre, mai mereu eternă, undeva

Unde Lucian Blaga spunea că s-a născut veșnicia, la Lancrăm, la Miloșești și în alte

Limpezișuri cu frunți luminate inclusiv de lumânările deja arse precum viteza luminii.

 

Marin Ifrim