Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIN IFRIM: Așa cum doar aici mai plouă

MARIN IFRIM: Așa cum doar aici mai plouă

prin ochii tăi Sahara e verde

și ce-am plâns doar se mai vede

e cimitirul plin de oase verzi

copaci și ierburi pentru iezI

 

 

și viața mea aici va fi

mai verde decât a fost a fi

mâncat din frunte zi cu zi

de capre verzi cu muzici gri

 

sunt pline crucile de mine

cu mâna-ntinsă către tine

mă rog și-aici ca peste tot

să ai al fericirii rost

 

să vii aici măcar pe veci

când lunile vor fi mai seci

și soarele s-o face rouă

așa cum doar aici mai plouă

 

în cimitir e fericire

sunt melci îmbrățișați din fire

și liliacul alb ca o eșarfă

îmi șterge fruntea ca o harfă

 

se cântă pentru heruvimi

și pentru cucuvele-n dungi

din clopote cu limbile prea lungi

iar îngerii de piatră șlefuită

 

stau roată-n casa celui ce e nou

aici în lemn cu sânge de stilou

nimic nu e mai pace ca aici

de unde dacă  pleci nu te ridici

 

Marin Ifrim