Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 342(16 –31 Ianuarie)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 342(16 –31 Ianuarie)

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Eminescu(IX).

,,Bădie Mihai,

De multă vreme nu ți-am mai scris! M-a luat valul și mereu am fost tot ocupat, mereu am tot amânat de pe o zi pe alta! M-am hotărât acum să-ți adresez aceste rânduri, din două motive, care sper să te bucure:

În primul rând, am fost impresionat, aflând din presă că cel mai puternic om al lumii, președintele Americii, a adoptat, cu știință sau fără știință, multe din ideile tale politice. Le-a socotit a fi cele mai potrivite pentru a scoate țara din impas, pentru a-i da un nou impuls spre un viitor strălucit. E vorba de atitudinea față de companiile și corporațiile străine, de politica față de economia națională și altele. Tu le-ai spus adevărul, sărmane, cu un veac și jumătate înainte, dar ai noștri nu te-au luat în seamă. Ba, dimpotrivă, te-au socotit o piatră de scandal, o piedică în calea propriilor interese. Din cauza aceasta, ca să scape de tine, te-au dus la spitalul de nebuni, te-au băgat în cămașa de forță și te-au otrăvit sistematic până în ultimele zile ale amărâtei tale vieții. A pecetluit lucrarea lor un nebun notoriu, care ți-a dat cu piatra în cap și astfel ai terminat calvarul!

În al doilea rând, ți-am scris, bădie, ca să-ți mai spun și ție ce mai e pe la noi. S-au adunat multe, dar cele din ultima vreme au fost grozave. Românii noștri au reușit să dea o lecție de moralitate Europei și lumii întregi, cum n-a făcut-o nici un popor din lume. Chiar și ungurii, bulgarii și rușii, care, știi bine cum ne privesc, au rămas uimiți și nu s-au putut abține să nu ne laude, să nu dacă și ei manifestări de simpatie în sprijinul nostru. O lume întreagă a privit zile și nopți la televizor ceea ce se întâmpla în România, în București și-n majoritatea orașelor mari ale țării, din Maramureș în Bărăgan, din Banat în Dobrogea, din Bihor până-n Moldova. Șaizeci de televiziuni mari ale lumii și-au trimis urgent reporteri și cameramani aici ca să vadă, să audă și să transmită miracolul românesc. Mari capitale europene, orașe din America și din Canada, ba chiar și din Japonia și din Coreea au devenit, vrând – nevrând, gazdele unor manifestații de amploare în sprijinul cauzei poporului român.

Dar, să nu te țin în suspans, să-ți spun, bădie, despre ce e vorba.

De mai bine de o lună aveam un guvern tânăr, plin de idealuri  mărețe, care atinsese performanța de a reda speranța și optimismul unui întreg popor. Un premier de ispravă, bănățean, ne asigura că totul va fi bine și frumos. Nimeni și nimic se părea că nu-i stă în cale. Avea susținere în parlament, avea  un program bine gândit, dar, din păcate, nu avea toți miniștrii suficient de potriviți pentru funcțiile ce le fuseseră încredințate. Munceau guvernanții noștri de se speteau, zi și noapte. Din păcate, ghinionul n-a întârziat. Nu știm dacă incompetența, ori presiunea unor oameni  și organizații din țară sau din străinătate au făcut ca ministrul justiției, – de altfel un inginer drăguț -, să facă o gafă monumentală, care a declanșat un adevărat cutremur în întreaga societate românească.

Într-o noapte de ianuarie, când era ,,negură și ceață”, la o ședință de guvern, fără a fi înscrisă pe ordinea de zi, a fost introdusă o ordonanță de urgență, care  avea menirea să elibereze din închisoare și să spele păcatele hoților, corupților, celor cu abuzuri în serviciu și altor câtorva categorii. Alături de aceasta, mai era și o altă ordonanță, care modifica peste o sută de articole din Codul penal al României. Premierul l-a întrebat pe ministrul justiției de trei ori, ca Iisus pe Sfântul Petru: ,,- Domnule ministru, avem toate avizele necesare pentru aceste ordonanțe?” ,, – Da, domnule prim-ministru!” răspundea convingător ministeriabilul. Ordonanțele au trecut rapid și au fost trimise imediat la ,,Monitorul Oficial”, așa că până dimineața au și fost publicate. Abia în zilele următoare au început să vină avizele privitoare la ordonanțele respective și multe  dintre ele erau negative…!

Vestea s-a răspândit ca fulgerul în București și nu numai. Poporul acesta, de care partidele și conducătorii își aduc aminte doar în campaniile electorale, a ieșit din anonimat. La miez de noapte, de pe toate străzile au început să curgă valuri imense de mulțime. Se adunau în Piața Palatului Victoria, sediul guvernului. De pe gura de metrou ieșea lumea ca albinele dintr-un stup care roiește. Piața a devenit curând neîncăpătoare. Circulația mașinilor s-a blocat și protestele au început. Exemplul Bucureștiului a fost imediat preluat de toată țara. De aproape două săptămâni, zi de zi și noapte de noapte, sute de mii de români protestează față de ordonanțele guvernului. Se estimează că acestea sunt cele mai mari manifestații la românii de până acum. Nici la Revoluția din 1989 nu a ieșit atât de multă lume în stradă. Vei fi nedumerit, poate, și te vei întreba de unde până unde o asemenea reacție?  Situația e mult mai complicată și cauzele mult mai profunde, bădie, decât par.

De un sfert de veac noi asistăm, seară de seară, la un adevărat circ al politicienilor. Seară de seară îi vedem certându-se ca la ușa cortului și acuzându-se reciproc de hoție, de corupție, de abuz, de tot felul de matrapazlâcuri, prin care au încălcat legile. Seară de seară aflăm când despre unul, când despre altul, că a furat atât sau atât, că a dat un ,,tun” de nu știu câte sute de milioane de euro, că a păgubit statul de nu știu ce bunuri și valori. De un sfert de veac presa în general și televiziunile în special ne-au dezvăluit mii de cazuri de infracțiuni care de care mai grave, încât, la un moment dat, ai impresia că țara asta a devenit o căprioară vânată și prăbușită, din care se înfruptă hulpav corbii, ciorile, lupii, câinii și celelalte jivini. Au fost date la fier vechi mari unități industriale, ale căror produse făceau din țara noastră un concurent redutabil pe piața mondială, au fost vândute pe nimic bogățiile subsolului, cele mai bune terenuri pentru agricultură, au fost defrișate pădurile, au fost încheiate contracte păguboase pentru statul român în schimbul unor peșcheșuri grase. Lista poate continua pe multe pagini. Am ajuns astăzi să aducem fructe și legume în magazine și în piețe din cele mai îndepărtate state, să importăm  totul, până și ace cu gămălie. Produsele noastre, atâtea câte mai sunt, se elimină sistematic din circuit. Tinerii noștri și-au luat lumea în cap și au plecat încotro au văzut cu ochii ca să-și câștige pâinea, acceptând uneori munci dintre cele mai umilitoare. Peste patru milioane de români sunt azi peste hotare. Au rămas satele goale, populația e îmbătrânită, îngrijorată pentru ziua de azi, dar mai ales pentru ziua de mâine. Asta în timp ce mai marii zilei se laudă, care mai de care, cu cât a furat, câtă avere a acumulat.

Poporul, bădie, a privit, a judecat, a răbdat, a sperat, după cuvântul Mântuitorului: ,,Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se îndrepte și să fie viu!” Manevra guvernului a fost picătura care a făcut să se verse paharul și să explodeze cazanul. Să nu-ți închipui, bădie, că au ieșit cu tancuri, cu mitraliere, cu grenade, cu furci și cu coase. Nu! Au ieșit cu mâinile goale, sau, cel mult, cu copiii de mână sau cu ei în brațe.

Am evoluat mult, bădie. În 1907, poporul spunea prin glasul lui George Coșbuc: ,, Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,/Să vrem noi sânge, nu pământ!/Când nu vom mai putea răbda,/Când foamea ne va răscula,/Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/Nici în mormânt!” A trecut vremea! Mai bine de o jumătate de veac de comunism, când eram convinși că nu vom putea niciodată să trecem dincolo de cortina de fier, când apele Dunării purtau cadavrele celor înecați ori împușcați, în încercările lor disperate de a evada din țară, a venit 1989. Atunci poporul a ieșit în stradă. Ieșise și până atunci de nenumărate ori, de voie sau de nevoie, de câte ori fusese câte o aniversare, câte o vizită, câte un miting organizat. Acum ieșeau îmbătați de dorul de libertate. Sub ploaia de gloanțe se prăbușeau, înghenuncheau și strigau: ,,Vom muri și vom fi liberi!” Nicăieri în lume nu se mai strigase așa ceva. Nimeni nu găsise o asemenea soluție de scăpare dintr-un infern păzit cu mitralierele. Numai urmașii dacilor puteau să aibă atâta seninătate, credință, convingere. Numai la noi speranța nu putea fi ucisă!

Din 1989 am avut multe prilejuri să ieșim în stradă și să ne apărăm drepturile. Fie că a fost vorba de Piața Universității, de Roșia Montană, de gazele de șist, ori chiar de vreun preot urgisit de mai marii săi, poporul și-a impus voința, chiar dacă a fost vorba de gesturi disperate.

Acum, când nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea reacție, mai cu seamă că tocmai se dăduseră câteva beneficii și înlesniri, poporul s-a ridicat și a spus răspicat: ,,Asta nu se poate, măria-ta!” Sutele de mii de manifestanți, ieșiți spontan în stradă, au dat dovadă de o maturitate civică cum puține popoare sunt în stare. Nu au recurs la violențe. Ba, dimpotrivă! Când niște ,,spărgători” de manifestație, cu fețele mascate, au încercat să atace jandarmii, manifestanții s-au delimitat clar de aceștia. Purtau pancarte cu sloganuri superbe, din care puteai face o carte de filozofie politică. Erau de toate vârstele, de la sugar, până la bătrân, de la cel cu patru clase la profesorul universitar. Nu cereau mâncare, nu băutură, nu bani, respectiv salarii sau pensii mai mari. Cereau să se abroge acele ordonanțe, infractorii să-și facă pedeapsa legiuită, să nu mai fie hoție în țară, pentru ca fii și fiicele, frații și surorile lor să se poată întoarce. Era atâta sinceritate și patriotism în vocea oamenilor acelora. Nu erau manipulați, nimic nu era regizat dinainte. O lume era uimită că tocmai noi, românii, cei care un sfert de veac am fost socotiți hoții și cerșetorii Europei, ciordeii, impunem atât de categoric guvernului să lase hoții și corupții acolo unde i-a trimis legea. Până și copiii cereau ,,Să nu mai fie hoți!” sau ,,Nu mai fula, hoțomane!” Pancarte purtau sloganuri anticorupție; câțiva purtau pe umeri sicrie, pe care scria ,,Aici odihnește democrația!”, purtau cruci mari, de scândură, ca la înmormântare. Unii purtau ca pe niște stindarde chipuri de politicieni și mai mari ai zilei îmbrăcați în zeghe vărgate de pușcăriași; alții sunau în trompete, fluiere și vuvuzele; alții fluturau steaguri, multe steaguri tricolore. Aceasta era România Tainică, România profundă. Acesta era sufletul românesc nepervertit, însetat de dreptate, care o spune, mai în glumă, mai în serios, că trebuie să se țină seamă de poporul acesta, de cei mulți, că poporul nu este prost. Acesta era românul adevărat, educat, capabil să înțeleagă și să pună în aplicare valorile democratice. Și tu te-ai fi bucurat, bădie, să vezi atâta frumusețe la neamul tău. Alături de oamenii aceștia din stradă nu s-au lăsat așteptate personalități și instituții de prima mână: președintele țării, procurorul general, patriarhul, profesorii de la mai multe facultăți de drept.

La un moment dat, bădie, a apărut un ,,terorist”. Era tânăr, de vreo trei ani. A trecut prin cordonul de jandarmi ca printr-o perdea de fum. Era cu mâinile goale. Nu lovea nici cu palmele, nici cu pumnii, nici cu picioarele. Nu avea asupra lui explozibili, dar înainta cu curaj în spatele frontului. Zâmbea, atât. La un moment dat, un jandarm cât un Goliat de mare s-a repezit pe el, l-a ridicat în brațe, la sărutat pe obraji și l-a dus mamei sale, fără proces-verbal de predare-primire.

Într-un târziu, guvernanții noștri, înțelegând că nu e de glumă, au abrogat ordonanțele acelea și poporul s-a mai liniștit. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarele zile.

Cred că dacă ai fi fost și tu de față, bădie, te-ai fi entuziasmat, așa cum ai făcut-o la Putna, la aniversarea lui Ștefan cel Mare. Cu siguranță că ne-ai fi iertat pentru toate nedreptățile ce ți le-am făcut!

De îndată ce voi avea noutăți a-ți spune, voi reveni, bădie, că poate tu, acolo unde ești, nu ai televizor ca noi sau internet.

Oricum, bădie, fii sigur că asemenea popoare nu pot să piară. Dumnezeu are nevoie de ele, măcar pentru a le arăta altora cum ar trebui să fie un popor bineplăcut Lui.

Cu bine, bădie, pe curând!”

*

          Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:  ,,ICONOMII TAINELOR.  Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare, după cum îi trebuie; asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi, dar şi pentru că fiecare ins îşi are vremile sale, când îi străluceşte milostivirea, precum şi vremi când îl prigoneşte sabia – ca să vie iarăşi la starea de milostivire. În toată această întoarcere a lucrurilor, preotul, şi în general dreptul, îşi are slujba sa de-a tălmăci tainele iconomiei divine, îndu­plecând  amândouă părţile, şi pe om şi pe Dumnezeu. De multe ori dreptul o păţeşte, că primeşte săgeţi din amândouă părţile. „Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc… vedea-vor sfârşitul înţeleptului, dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el…”

           Dacă primim ce spune Carrel, persoana omenească se întinde în felurite chipuri şi dincolo de marginile sale anatomice. Suntem totoda­tă şi persoane duhovniceşti. Dragostea şi ura sunt realităţi. O dragoste distrusă poate pricinui uneori chiar moartea. O dragoste reînviată e o înviere. Dacă am putea vedea firele, care ne leagă unii de alţii, forma oamenilor ar fi destul de ciudată. Unii oameni ar depăşi cu puţin suprafaţa pielii lor, alţii s-ar întinde până la un depozit de bancă, alţii până la trupul oarecui, alţii până la cârciumă, alţii până la avuţie. Unii ni s-ar părea cu nişte mâini întinse peste mări şi ţări, până la familia lor, până la munţii şi cerul ţării în care s-au născut, la o ceată de prieteni, la o casă veche. Conducătorii de neamuri, marii binefăcători, sfinţii, ar fi nişte uriaşi, care-şi întind mulţime de braţe asupra unei ţări, a unui continent, sau a lumii întregi.

Cine ştie, dacă nu cu rost sfătuiau  Părinţii pe ucenicii lor de a-şi avea sufletul adunat acolo unde le e şi trupul; că, împrăştiaţi cu sufle­tul, căpătau multe răni şi nu sporeau. Cine ştie, dacă nu mărturiile unor văzători Părinţi despre stâlpul de foc ce urca de la câte un sporit duhovniceşte până la cer, nu era tocmai această concentrare a persona­lităţii fericitului: a minţii în inimă şi a amândurora în Dumnezeu, căpă­tând forma unui stâlp de foc. Sunt mult mai multe lucrurile pe care nu le ştim, decât cele ce le ştim despre om; dar ceea ce ştim sigur e că spiritul nu e îngrădit de cele 4 dimensiuni ale lumii văzute.”

*

           Glasul românesc. Am găsit pe internet o poezie cutremurătoare, care vorbește de situația grea a românilor din anumite zone ale Transilvaniei. Ne pare rău că nu-i cunoaștem autorul.

 

 

 

 

,,Nori de ploaie se adună

Dinspre Cluj spre Odorhei,
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat,
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă ,,stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul , Târnava

Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;

Nu e linişte-n Ardeal.

 

Munţii stau să răbufnească,
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre,
Ca un pom al nimănui…
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!

 


*

         File de jurnal – 8 nov. 1981(IV). ,,Seara am luat masa la restaurantul partidului. Domnul Prof. Joița de la Craiova și-a manifestat entuziasmul cu privire la rolul etnoistoriei pentru studiul istoric. A fost o masă destul de săracă. Doar un singur fel de mâncare. În schimb, s-a dat vin excepțional. La plecare, Domnul Mite Măneanu de la Arhivele Statului, mi-a spus: ,,- Părinte, vezi că azi veniși gol, mâine, după slujbă, vezi cum vii!” ,,- Nici o grijă, Domnule Măneanu, i-am spus, azi venii cum venii, dar mâine vin cu toată încrederea!” Atât el, cât și domnul V. R. s-au îmbătat. L-au ținut pe Părintele Bălașa până târziu în noapte și nu l-au lăsat, până i-au băut și vinul bisericesc, pe care i-l dusesem eu(…).

          M-am dus duminică, după-amiază, iar la Severin. Am ajuns cam târziu. Am stat ca o oră și jumătate la simpozion, după care, împreună cu ceilalți participanți, ne-am dus în sala mare a Teatrului, pentru a vedea festivitatea de premiere a laureaților festivalului ,,Cântec nou în Mehedinți”, ediția a XI-a. Ni se rezervaseră locuri. A fost frumos. Ca nivel tehnic calitativ, interpreții s-au situat pe un plan superior edițiilor precedente. Tema generală a cântecelor prezentate a fost pacea. S-au prezentat câteva talente adevărate. Premiul întâi, pentru creație și interpretare, l-a luat o bihoreancă. În timpul spectacolului, câțiva derbedei de la balcon au făcut zgomot, au fluierat și strigat, încât a fost nevoie să fie chemată miliția pentru a restabili ordinea. Prezentatoarea a fost Doamna Ecaterina Țăranu, de la Televiziunea Română(…).

             M-am împrietenit cu directorul adjunct de la Uzina de Autoturisme din Pitești, Domnul Ing. Vasile Tudor. În fiecare an prezintă la simpozioanele de la Severin câte ceva interesant din domeniul aeronauticii și istoriei aviației românești. Mi-a dat și o insignă a uzinei și m-a asigurat că atunci când voi avea nevoie de mașină, să mă duc la el și îmi va rezolva problema.”

*

Încurcă-lume. Multă vreme n-am prea înțeles ce vrea să spună această expresie și n-am îndrăznit să numesc, prin ea, pe unul sau pe altul. Asta până am avut prilejul să cunosc pe DomʹCostică. Îl angajaseră cei de la Electrica să umble prin județ, să citească pe contoare și să încaseze banii de la populație pentru curentul consumat.

M-am trezit că manifestă o dragoste deosebită pentru biserică și pentru mine, ca preot. Mi-a spus de la bun-început: ,,- Părinte, cât voi sta eu în această funcție, nici o biserică nu va plăti un leu pentru curent! Îmi cunosc eu meseria, știu ce trebuie să fac! Stați liniștit, că nu veți avea nici o grijă!” ,,- DomʹCostică, mulțumesc pentru grija dumneata, numai că la contor se înregistrează fiecare picătură de curent consumat!” ,,- Nu te interesează pe dumneata asta! Nu-mi cere să-ți dau alte amănunte, că nu pot!”

Au trecut vreo doi ani. Într-adevăr, domʹCostică venea prin sat, citea, încasa de la toți, numai de la mine pentru biserici refuza întotdeauna să ia bani. Într-o zi, i-am spus: ,, – DomʹCostică, eu notez indexul de la contor și mă duc la centrală să plătesc!” ,,- Părinte, te rog frumos, nu mă nenoroci! Eu vreau să ajut biserica, știu eu ce fac, nu-mi face rău!”  Eram pus în grea dilemă. Eram obișnuit să-mi plătesc datoriile mele, ale bisericii, în mod punctual, fără penalizări, fără constrângeri. Nu știam cum să procedez în situația creată.

Au mai trecut vreo doi ani și a dat norocul că s-a pensionat domʹCostică. M-am dus la birourile ,,Electrica”. Erau pe undeva pe la Schela. Am aflat că bisericile  de la Bârda și de la Malovăț erau puse în program ca a doua zi să fie debranșate, fiindcă de mai bine de patru ani nu plătise nimeni o centimă pentru curent. Mi s-a calculat consumul, am plătit o sumă destul de pipărată pentru curent și penalități.

Am plecat de acolo destul de amețit, cu gust amar, fiindcă fusesem pus într-o situație penibilă, alături de cei ce se sustrăgeau să-și plătească datoriile. Numai bunăvoința unor oameni de bună-credință făcuse ca să nu mi se aplice legea în toată rigoarea ei.

Ceva mai târziu am tresărit de bucurie, că, în sfârșit, înțelesesem pe deplin ce înseamnă expresia românească ,,Încurcă-lume!”

*

         Ajutoare. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Pera Nicolae din Constanța, fiu al satului Malovăț: 300 lei; Doamna Prof. Univ. Dr. Ana Sofroni(Brescia-Italia): 220 lei; Doamna Iordache Sevastița din Tr: Severin, fiică a satului Malovăț și Domnul Barbu Constantin din Brăila: câte 140 lei; Domnul Col. Marin Turculeanu din Lugoj, Doamna Filofteia Bobocel din Tr. Severin, Doamna Pleșan Luminița din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): câte 100 lei; Doamna Săndulescu Floarea și Doamna Ivanovici Nuța, amândouă din Tr. Severin: câte 75 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din Gârla Mare(MH): 60 lei; Doamna Deatcu Viorica, Doamna Balica AnaDoamna Nicolae Victoria, Doamna Buligă, Doamna Filip Cornelia și Doamna Șerban Carmen, toate din Tr. Severin, Doamna Crăciunescu Valeria din Câmpulung Moldovenesc(SV) și Doamna Clelia Ifrim din București: câte  50 lei;

         Domnul Boștenaru Constantin din Tr. Severin a achitat 100 lei pentru pâinea donată în ziua de 29 ian. la biserica din Malovăț.  

Pentru contribuția de cult, au mai achitat astfel: Domnul Iordache Mihai din Malovăț și Domnul Pirici Constantin din Malovăț: câte 100 lei; Doamna Botoșan Elena din Bârda: 60 lei; Domnul Motreanu Ilie din Bârda, Domnul Ciurel A. Dumitru din Malovăț, Doamna Popescu Elena din Malovăț, Domnul Curea Petre din Bârda și Doamna Borcilă Nuța din Malovăț au  achitat  câte 50 lei.

          Dumnezeu  să le răsplătească tuturor!

*

         În cursul lunii ianuarie, am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 7 Ian.(Malovăț): 195 pâini; 8 Ian.(Bârda): 180 pâini; 15 Ian.(Malovăț): 140 pâini; 23 Ian.(Bârda): 125 pâini; 29 Ian.(Malovăț): 168 pâini. Așadar, în luna ianuarie au fost donate 808 pâini.

         Copiilor le-au fost donate și ciocolate.

În duminicile și sărbătorile când s-a donat pâine la biserică, a devenit un obicei și faptul de a vinde credincioșilor pâine la prețul de producție, respectiv 0,60 lei/buc. Astfel, în ianuarie am vândut: 7 Ian.(Malovăț): 155 pâini; 8 Ian.(Bârda): 470 pâini; 15 Ian.(Malovăț): 210 pâini; 23 Ian.(Bârda): 575 pâini; 29 Ian.(Malovăț): 132 pâini. Așadar, în luna ianuarie au fost vândute 1.542 pâini.

*

Plăți. În această perioadă, am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 3.120  lei tipografiei pentru cărțile publicate; 2.956 lei subvenții pentru protoierie, episcopie și patriarhie; 1.860 lei pentru calendare; 1.410 lei pentru pâinea achiziționată(donată și vândută) în ianuarie; 750 lei poștei pentru colete; 750 lei impozit; 420 lei pentru timbre poștale; 400 lei ajutor pentru Orodan Claudiu;  66 lei  pentru curentul electric; 50 lei  pentru internet, cât și altele mai mici.

*

         Publicații,   În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 341, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), an. 2017, 24 ian., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2017, 5 febr., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);  Speranțe și neliniști, în ,,Națiunea”, București, 2017, 26 ian., ediție și on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Artist ratat, în ,,Datina”, Tr. Severin, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6811(26 ian.), p. 7; Apostolii trădători, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6814(31 ian.), p. 5;  Debutul unei etnoteologii românești, în ,,Limba Română”, 2016, nr. 10, ediție și on-line(https://limbaromana.org/cultura);  Oferta de carte – februarie, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2017, 7 febr., ediție și on-line(http://armoniiculturale.ro); Sărmană Limbă, sărmană, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 7 febr., ediție on-line (http://www.omniscop.ro);

*

            Urmare faptului că unele stocuri de carte s-au epuizat, iar comenzile au continuat să vină pentru cărțile epuizate, a fost nevoie să suplimentăm tirajele la următoarele cărți: Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874 – 2014), 3 volume; Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1928-2008),  Bibliografia Revistei ,,Ortodoxia”(1948-2008) și  Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008), 2 volume.

*

   Parohia noastră a publicat în această perioadă cartea Doamnei Melania Caragioiu din Canada, Oanea(90 pag.). Este o carte dedicată tatălui  său, român plecat cu mulți ani în urmă peste ocean pentru a-și face un rost în lume. Sunt descrise peripeții, întâmplări și situații de epocă, în care omul găsește soluții, deși, uneori, cu eforturi de nedescris. Doamna Melania a scotocit prin arhiva familiei și a scos la lumină versuri scrise de tatăl său în ceasuri de cumpănă, fotografii și documente de familie.

Fericiți sunt părinții ai căror copii îi iubesc, îi ajută, le sunt aproape în timpul vieții pământești; fericite sunt sufletele părinților ai căror copii le păstrează amintirea după plecarea lor pe tărâmul vieții fără de moarte, se roagă pentru ei și fac fapte bune pentru dânșii.

Fericit este sufletul regretatului Oanea Rusu-Ioan, a cărui fiică nu numai că se roagă și face fapte bune de câte ori are posibilitatea, dar se străduiește să lase în urmă o operă literară apreciată de cunoscători, iar acum, iată, o carte dedicată celui ce i-a fost tată. Ce dovadă mai mare de iubire față de părinți o poate da un fiu, decât aceea de a-i reînvia prin filele unei cărți, în care se pot regăsi momente  de viață, gânduri, creații literare, fotografii etc.! Cinste autoarei și admirație pentru exemplul ce-l dă tinerelor generații!”

Autoarea și-a cumpărat întregul tiraj.

*

             Zâmbete. Un tip intră în cabinetul unui doctor. ,,- Domnule Doctor…, îmi cade părul!”
,,- Ieşi afară, abia s-a măturat!” O bunicuță stă pe piață și vinde mere. Strigă: ,,Mere, mere de la Cernobâl !” Un tip se apropie și îi spune: ,,– Nu mai zice că-s de la Cernobâl, că nu ți le cumpără nimeni!” ,,- Ba, maică, așa mi le cumpără mai tare! Unii le iau pentru șefi, alții pentru soacre!”De treci codrii de aramă, nu te costă nici un ban;/De treci pragul de la crâșmă, dai salariul pe un an! Când eram mic, îmi era frică de întuneric. Când sunt mare, îmi este frică de lumină, când vine  factura  de curent!☺  Întrebare la ora de istorie: ,,- Cine l-a bătut prima dată pe Ştefan cel Mare?” Un elev: ,,- Mă-sa!” Un copil întreabă la Radio Erevan: ,,- Când e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor?” Răspuns: ,,- Când doarme paznicul!” Un tânăr logodnic întreabă la Radio Erevan: ,,- Care poate  fi cea mai mare decepţie a unui logodnic?” Răspuns: ,,- Să ceară mâna fetei şi să primească piciorul tatălui!” Domnul Putin  a spus: ,,Eu nu-i judec pe teroriști. Dumnezeu îi judecă. Eu am doar datoria să-i trimit la El!”

*

Apel. Rugăm pe toți enoriașii parohiei noastre, tineri sau vârstnici, cât și pe oricare dintre credincioșii din afara parohiei, care au acces la internet și o adresă de e-mail, să ne comunice acea adresă și vor primi ,,Scrisoarea pastorală” și multe alte materiale ziditoare de suflet și de conștiință creștinească și românească. Totul e gratuit.

*

Botezuri. În ziua de 21 Ian. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Baltac Andrei-Florin, fiul Domnului Baltac Constantin-Petrișor și al Doamnei Baltac Loredana – Mihaela. Să le trăiască!

*

Program. În cursul lunii februarie avem următorul program de slujbe: 2 Febr.(Malovăț);  4 Febr. (Malovăț-Bârda); 5 Febr.(Bârda); 11 Febr.(Malovăț-Bârda); 12 Febr.(Malovăț); 18 Febr.(Malovăț-Bârda); 19 Febr.(Bârda); 25 Febr.(Malovăț-Bârda); 26 Febr.(Malovăț); 27 Febr.(slujbă seara, de la ora 16, la Bârda); 28 Febr.(slujbă seara, de la ora 16, la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda