Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » VALENTIN » ELENA BUICĂ: CE E IUBIREA ?

ELENA BUICĂ: CE E IUBIREA ?

Ce vă vine în minte dacă v-ar întreaba cineva ce e iubirea?

Inefabilul iubirii ne face să dăm fiecare răspunsuri diferite, căci iubirea nu poate fi explicată pe de-a-ntregul. Poate să spună cineva că a pătruns în esenţă ce este iubirea? E un mister pe care îl purtăm în noi, e o minune, nu ştii de unde vine şi nu ştii unde o să te ducă. Iubirea se naşte în tine, o simţi ca pe ceva unic, e ca o flacară, un fel de combustie interna. Când iubeşti, percepţia din jurul tău se schimbă, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decât dorinţa ca celălalt să te iubească la fel de mult şi îl vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atât de mare, încat, şi atunci când crezi că eşti mintit, îţi vine să strigi: “Minte-mă, dar minte-mă frumos!”
Se spune că iubirea nu este de esenţă umană şi că poartă în ea ceva din puritatea dumnezeiască. Nici un om nu se poate lăuda că a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generaţie în generaţie, nici nu se poate Învăţa de la cineva, ori prin maturizare sau voinţă şi nici nu depinde de caracterul omului sau de vârstă, chiar dacă la vârsta a treia e mai domoală, dar este compensată de lumina experienţei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire până în ultima clipă de viaţă. Acolo unde dispare, sufletul e pârjolit.
Toate religiile lumii propovăduiestc iubirea ca fiind cel mai înalt mesaj, cea mai desăvârşită condiţie umană. Cele mai mari sacrificii omeneşti s-au făcut din iubire, aşa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abundă de creaţii pe această temă.
Sensul cuvantului A-MOR (fără moarte) este iubirea. El arată că iubirea poate să treacă dincolo de moarte. Se spune chiar că dragostea poate să mute muntii din loc, căci la urma urmelor, tot ce contează în viaţă în mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sărbătoare a firii, este ceva armonios, blând, fascinant, cald. Căldura sufletească dată de iubire dă viaţă infinitelor entităţi ce alcătuiesc universul, crează forme, învie, luminează. Iluminarea, înţelepciunea, vin pe calea iubirii, ţine de bucuria de a trăi iluzia.
Se întâmplă ca uneori iubirea să-ţi aducă şi suferinţă, să mai încurce iţele sau să dea naştere unor situaţii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tânăr îmi spunea: “iubesc două fete în acelaşi timp şi nu mă pot hotărî pe care să o aleg pentru căsătorie. Aş putea împărtăşi fericirea cu oricare dintre ele.” Şi când i-am zis: “Tu ce-ai răspunde la întrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea împărţi mai bine?” a căzut pe gânduri.
Nu există o reţetă pentru iubire, există doar acea chimie care se întâmplă între oameni, singura valabilă. E foarte diferită la fiecare cuplu de îndrăgostiţi, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescenţei care îmi flutură şi acum prin minte, mi-o explic doar prin această misterioasă chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena şi colega mea de bancă, îi sfârâiau călcâiele dupa Dragoş cu care se întâlnea adeseori în Cişmigiu, căci pe acolo le era drumul spre casă. La început, conversaţia lor era foarte sumară. Se întâlneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. După un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “Şi eu bine.” Dragoş o lua de mână şi se plimbau tăcând, lăsând doar inimile să vorbească în graiul lor. La plecare îi înmâna o scrisoare de dragoste. Iulia răspundea întotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum mă pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum îi spuneam cu deplină convingere că numele Dragoş s-a născut din cuvântul dragoste. Dupa un timp, Dragoş i-a făcut urmatoarea declaraţie de dragoste: “Ştii ce-mi place la tine cel mai mult? Cât de frumoase scrisori îmi scrii. Noaptea nu pot dormi până nu citesc scrisorile tale, încat le ştiu pe dinafara. N-aş putea să trăiesc fără ele.” Cu vremea, Dragoş a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeţi că între ei s-a schimbat ceva? Nici vorbă. După terminarea şcolii s-au căsătorit şi eu le-am botezat copilul. Ce dovadă mai mare trebuie pentru felul cum lucrează chimia? Nu este nimic mai frumos şi mai tulburător ca privirile ochilor de îndrăgostit care spun poveşti de iubire pe care cuvintele nu le pot îngâna sau aşterne pe hârtie.
Şi pentru că iubirea ocupă un loc atât de importat în viaţa oamenilor, i s-a închinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar înainte de creştinism, aşa cum este sărbătoarea Dragobetele. E celebrată în ziua de 24 februarie, în anotimpul rece, dar ţine inimile calde, căci “Dragobetele sărută fetele”, cum este vechea zicală românească. Se spune că Dragobetele, feciorul chipeş şi puternic al Babei Dochii, aduce iubirea în casă şi în suflete. Acest tânăr neastâmpărat şi năvalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care îşi arată amorul cu inimioare roşii străpunse de săgeţi şi răvaşe parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creaţie în spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai înfocaţi, mai întărâtaţi, mai puternici, mai voluptoşi decat fraţii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunăreană duduie de forţă şi bărbăţie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primăverii. Era prima zi când se vorbea despre păsări şi plante, semne ale înnoirii naturii, când păsările presărau bucurie, iar plantele şi florile încântau simţurile pe plaiurile mioritice. În această zi se “logodesc” păsările. Datorită vechimii, această zi a dat naştere la multe şi frumoase obiceiuri care s-au păstrat la sate şi care nu merită epitetul de “răsuflate”.
În ultimii ani, la oraş, tinerii dornici de înnoire, încurajaţi şi de comerţ, îi fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi închinată iubirii în amintirea Sf. Valentin. Românii ştiu destul de putin despre acest Sfânt care a fost executat în anul 269 la 14 februarie pentru că a favorizat căsătoriile interzise de împăratul roman Claudius. Acesta nu îşi putea aduna ostaşi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind că bărbaţii nu doreau să îşi părăsească soţiile, a interis căsătoriile. Preotul Valentin, a cununat în secret perechi de îndrăgostiţi, şi-a atras moartea şi a devenit martir.
Vă puteţi închipui cum ar arăta omenirea dacă ar fi lipsită de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinţe, care stă la baza vieţii, refugiul celor asupriţi, acoperământul celor dezgoliţi, speranţa celor deznădăjduiţi, hrana celor înfometaţi, apa celor însetaţi ?
Dar cum ar fi dacă, măcar numai pentru o zi, iubirea ar fi stăpână pe toate inimile, iar oamenii s-ar îmbrăţişa şi ar cânta “Toţi pe lume fraţi noi suntem”?

Elena Buică- Toronto