Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » CRONICĂ DE CARTE de Melania Rusu Caragioiu, asupra cărții sale,,PE IGLIȚĂ”, ED. ,,Singur”-Târgoviște, România, 2013

CRONICĂ DE CARTE de Melania Rusu Caragioiu, asupra cărții sale,,PE IGLIȚĂ”, ED. ,,Singur”-Târgoviște, România, 2013

Intotdeauna când vorbesc despre creația mea mi se pare dificil;  întâi pentru că trebuie  să dezvălui mecanismul  în care am creat, motivația și apoi să dezvălui și trăirile interioare care de obicei, la artiști,  sunt mai puternice decât redarea lor la lumină – rândurile scrise – în urma acelei  combustii interioare  a  efuziunilor sentimentului.

De ce o carte de sonete ? Pentrucă nimic nu este mai incitant decât strădania de a te lupta cu tine însuți și a-ti demonstra că ai mai depășit   ceea ce ți se părea o limită într-un domeniu râvnit. Regele poeziei –sonetul- a excelat sub multe condeie, atingând perfecțiuni de ,,rotunjre”” prozodică și exprimare de sentimente, deosebite, evocând exemplul  primelor sonete din secolul XIII aparținând lui Guittone Árezzo, și urmat imediat de Dante Alighieri.

Sonetul a  trecut prin mai multe perioade de înflorire culminând cu epoca  Bayron și Shakespeare, amitind  neasemuitul   Sonet  XVIII   atăt de tradus  în alte limbi  și  în română de minți  elevate și înfierbântate de arta sonetului .

De aci, în cazul de față, sau în toate cazurile, poeți de toate taliile scrisului au practicat  incidental și această formă de poezie, fiecare cu virtuozitatea proprie.

Cartea ,,Pe igliță” se înscrie în noianul  sinuos de inspiraie și îndemânare  a multor ani de creație, ocupâd doar unele clipe benefice și rare,  de a croșeța ,,pe igliță” sonete sau dantelări de sonete  spre a izbuti să redea  ideea scontată de autoarea-poet.  Și precum unii autori de sonete care și-au permis licențe de prozodie sau de structură – evaziuni de la canoanele sonetului, autoarea a izbutit perfect, sau dacă nu, a dantelat ideea spre a reuși o redare plăcut estetică , foarte apropiată de ,,șablon” și clar inteligibilă, pentru  ceeace voia să comunice. În cazurile dificile  găsind scuze, gândind  la  unii poeți importanți, care și-au permis licențe grave,   aceștia char mai adăugând încă două versuri, la final,  spre a ajunge la capătul ideii transmise prin sonetul  de patrusprezece versuri. Dar i se poate întâmpla  unui  poet, ca  nevoind cu nici un chip a renunța la acel  fascicol de inspirație,    totuși frumoș, mai mult poezie  în vers clasic decât sonet în forma lui fixă, să îl accepte chiar și păcătuind prin lungimea versului-numărul de silabe.

În acest volum nu s-a ajuns la abateri atât de grave, dar cine ,,croșetează”” mai scapă câte un ochi de pe igliță…

Decî un  mobil al alcătuirii sonetelor din acest volum a fost o dorință dominantă de stabilitate interorizată adâncă, de muncă plină de râvnă asupra unui vers, ca un refugiu într-o zonă de introspecție,  în care munca surșarjează înspirația, impunând sondarea din  starea poetică  existentă ca bază. Astfel din când în când ieșea la lumină câte un sonet și care toate adunându-se au ajuns a alcătui  volumul ,, Pe igliță”

Orizontul muncii și al vieții mele literare nu era facil, dar din când în când o anumită stare de spirit,  de a creea altceva, îmi impunea aceste momente în care doar ideea și realizarea sonetului mă scoteau din ritmul  zilnic, ca o  ieșire a mea în natura cu bolovani, prăpăstii, suișuri, coborâșuri, care îl incită pe fiecare om intr-un  week end, sau un respiro, chiar dacă alege o zonă…  mai de risc…

. Ținând cont de  zisele altor poeți care recomandă recitirea celor scrise și ,,lustruirea lor” după o anumită perioadă de timp, iar a  îndepărtat ieșirea mai grabnică a acestui volum, care în momentul publicării cu sonete adunate pe un mare număr de ani a  devenit o antologie.

După acest ,,scurt istoric”  să trecem la substanța conținutului.. Aci problema este și mai complicată  fiindcă stările de spirit ale creației au redat momente de poezie legate de aumite subiecte. Adunând, după alte criterii ale alcătuirii,  grupaje omogene, a rezultat o structură pe capitole, fiecare capitol find de sine stătător, dar legat în coeziuea cărții de stilul și viziunea binelui, totul omogen, plăcut și sugestiv al întregului volum, autoarea – poetă mânuind cu grijă , diligență și candoare  poetizarea subiectelor de inspirație.

Această carte cuprinde  poezii care se înscriu în canoanele clasice ca sonete, dar și sonete pe care le-aș denumi rebele, fiindcă nu au cuprins în strânsura prozodică idea voită și  care  a fost ajutată printr-o ,,dantelare”, variația numărului de picioare din vers, uneori,  spre a  izbuti să înscrie idea. Dar  rezultatul final al stilulu cald și a încărcăturii poetice de figuri de stil reușite  induce  starea de satisfacție, încântare și puternică emoție artistică.

Înainte de a expune veleitățile sonetelor,  aduc mulțumiri Artistului, Pictorului Ioan Opruț,  unul dintre ei mai talentați  și multilaterali pictori  ai paletei de culori,  pentru acceptul său de a  ilustra acest volum cu unele din picturile sale, alese cu grijă și puse alături de  poezia compatibilă ca idee.

Datorită strădaniei celor doi autori, poetul și pictorul, cartea  de o prezentare intrinsecă, picturală și  grafică, deosebiteă a fost mult mediatizată,  prezentată la Salonul de Carte Montreal 2015,  Salonul de carte ,,Gaudeamus”- București, fiind  și în vizorul  Ligii Asociației Scriitorilor Români, Cluj-Napoca, Filiala Timișoara-Banat,  a prietenilor scriitori din Diaspora, reviste din țară și de peste hotare, ocupând pagni de cronică de carte ale criticilor de literatură dintre care  Contantin P. Popescu, Dan Șalapa, poeți, editori și cititori.

Fiind în prag de a comanda reeditarea cărții  aproape epuizate, mi s-a sugerat să fac o cronică de autor, vorbind despre starea poetică  manifestată  în alcătuirea acestei cărți, o cronică ce va sta  ca prefață la Ediția  a II-a

Din cele  zece… grupaje – capitole, intitulate sugestiv după subiectele pe care le conțin,  voi  readuce pentru mine și pentru auditor, cititor, expunerea viziunii lăuntrice a autorului..

Deși separat, în grupaje intitulate diferit, tematica întregului volum este aspirația spre bine și  împlinire, poeta căutând meșteșugit soluții în versuri sugestive,  plastc  și plăcut alcătuite,  găsind o rezonanță comună cu cititorul în transmiterea sensibilă și insinuantă a ideii care  a stat la baza  momentului  de creație

 

Grupajul ,,ARS POETICA”, intitulat pretențios  frizează  conceptele alcătuirii unei  simbioze poetice  dintre inspirație și posibilitatea redării  ei în poezie.   Voi fac o înșiruire a virtuților  poeziei trasate nouă de   părintele ,,Artei poetice”,   Nicolas Boileau  Despréaux.  Ca peste tot, dealtfel, în creația poetei găsim  1), rațiunea – mobilul,  2), o exprimare   clară,  3), uneori modernist figurată, dar inteligibilă,  4), exprimată gradual, 5), într-o ordine riguroasă, 6),  reușind efortul spre esențial 7), în comuncarea artistică a tematicii și 8) a setimentului.

Spre a vedea aceste elemente  aplicate aci, ale  creației, s-a ales sonetul  ,,O lebădă de smoală” pag. 13.

o lebădă de smoală

Din călimara mea o lebădă de smoală

S-a ridicat în fum de osanale

Şi în planări de aripi triumfale

Urca… sus, sus…, camera era goală…

Cădea câte o pană zdrenţuită;

Mă străduiam să prind câte-un crâmpei;

Prin geamul spart intrau şi flori de tei

Şi-un cântec – melopee tânguită.

Atât de greu mă ridicam în timp;

Aş fi dorit şi lebede mai albe

Şi-o muză încadrată într-un nimb.

De-afară invadează pale calde;

În stratosferă s-a produs un schimb:

Prind iambii în cenuşă să se scalde…

 

Poezia emană de la autor ca inspirație, se ridică din  ea căutând un spațiu gol și disponibil, spre a se desfășura, intuind  efortul spre generalitate.    ,, Cădea câte o pană zdrențuită”- o  idee. ,,Mă străduiam  să prind câte-un crâmpei”-   rgoarea și ordinea.  ,,Prin geamul spart intrau și flori de tei / Și-un cântec, melopeie tânguită” – sensul artistic-support al esteticului din poezie.  ,,Aș fi dorit și lebede mai albe”-spiritul critic concretizat  în  regulele artistice.  ,,De-afară invadează pale calde, / În stratosferă s-a produs u schimb”  – direcționarea fluxulu artistic, care de data aceasta se suprapune direct cu versul respectiv, flux  care pornește de la autor spre  lume, subliiez ,în afara sa.

Nu intenționam să deapăn regulele poeziei dar titlul grupajului era pea precis și înrudit ca să nu amintesc și să-l exemplific , el fiind adecuat la crerea fiecărei poezii din acest volum.

Mi-a fost de mare ajutor și forma poeziei ca sonet, care mi-a ordonat din start, ordine, rigoare,  sens, tenta ritmică și concluzia finală asupra întregei poezii. Acum  la recitirea peziei ,,O lebădă de smoală” ne putem permite  să ne cufudăm   în farmecul ei,  dar și cu o doză de profunzime și intuire a adevărului cerut de arta poeziei, adevărul atât de evident, care se desprinde chiar de la prima vedere.

Mergem mai departe la capitolul doi,  grupajul ,, ZÂMBET” ,  capitol de destindre,  sunete jucăușe,  penelări de ușoară ironie  învăluită poetic  in euforie sau atenuări spre a evita orice discordanțe.

Exemplific  prin  sonetul  ,, Concert lacustru” pag.22,  inspirat din pasiunea unui meloman,  de aci,  ivirea cuvîntului chei,  fiind vorba de chei muzicale.

concert lacustru

Ţâşnesc din nori arome vegetale

Pe care boabele le-ngurgitează

Şi-n plina de rumoare după-amiază

Planează peste lacuri rugi banale

De-un cor întreg de guralive guşi

Şi tonul este dat de vreun solist

Inconştient de harul lui de-artist;

Coriştii scârţâie cu voci ,,de uşi”…

Închid îndată storul de pănuşi,

Să mă cufund în reverii adânci

Cu mlaştini fermecate şi păpuşi.

Pe fondul brotăcesc, fără arcuş,

Un coş de chei în poală poţi să strângi

Şi game ’nalte, cât un derdeluș!

                   Timişoara, 1990

 

Cartea se deschide apoi la grupajul intitulat  ,,MAGNETISM”.  Lucru știut : magnetism , acea putere de atracție  greu sau niciodată de învins și care conduce lumea văzută și nevăzută , atracție de la care nu ne putem distrage.  Exemplific prin  inefabila  atrcție a iubirii  (de întotdeauna)  necodiționată, electivă  și inexplicată.  Redau  sonetul ,, Atracție felină”, pag. 39.

      atracție felină

În noaptea densă, ca un zid înalt,

Doi ochi de fosfor mă țintesc prelung,

Ca niște faruri ce mereu mă împung…

Și cad din zidul nopții cu un salt.

Nu-s ochii de șacali, lunecători

Purtați cu lașitate-n cerc elastic,

Și vocea le-o presimt – un miaun plastic,

Și în pernițe spini sfredelitori.

Ci trag oblonul ca să fiu cu mine;

Culcușul cel rotund e gol de-aseară!

Să nu mai știu de perfide feline!

Fidel mi-e numai leul de pe scară!

Zgârie ușa… Infidela! Vine

Deschid și o primesc. A câta oară?

 

Grupajul următor ,, PE GÂNDURI”, vine să tempereze puțin exaltarea  din volum, de până acuma.  Obosit, introvertit, suferind, nemulțumit, dar toate aceste stări emoționale negative,  se spulberă, la finele  tuturor poeziilor din  acest volum, prin voia poetei-autor,   fiindcă  ea concepe țelul lumii înonjurătoare, al omenirii  doar  ca binele să triumfe, Exemplific  prin  sonetul  ,,Clepsidra”, pag. 59.

clepsidra

Şi pictural, într-un apus târziu,

Sub norul vioriu – crepuscular,

Din ornic cad secunde lapidar,

Silabisind că veacul tău e viu.

Tot diafan se-aştern pe culmi de zări,

În unghiuri molcome, tăcuţi cocori;

Se strânge tot parfumul înspre flori

Iar ele-l fac căuş de alintări.

Şi în conduri tăcuţi, de catifea

Vin zânele şi gustă din potir

Şi lasă-n dar: ,,nimic din ce ai vrea…”

Ridici privirea printre gene grele

De-atâtea repetări cu fulgi de nea,

Şi o prefiri… şi-n conturări vin iele…

                             Timişoara, 1994

 

Grupajul  ,,SORI” se înscrie în linia graduală ascendentă a celor  descrise până acum : artă poetică, zâmbet, magnetism.  În grupajul ,,Sori”  ne întâlnim cu arșița soarelui dădător de viață, de optimim,  de energie, dar și de arsurile inerente și în paralel cu sentimentul dogoritor de iubire, ilustrat prin poezia ,,Amăgire  cu floarea soarelui” , pag. 67.  Frumos încondeiată  povestea de iubire dintre soare și floarea soarelui, care mereu își întoarce fața spre el. Se sugerează că din rodul iubirii lor  au rezultat  semințele de floarea soarelui. …..

amăgire cu floarea soarelui

Sub pălăriile cu panglici în rozetă,

Își poartă ochii soarele-n amiază;

Fațete brun-smolite radiază,

Stând cocoțate-n lujeri-siluetă.

L-am prins pe soare trimițând bezele

Din carul plin de foc; plecată slugă

Și maicii lui, mascată sub o glugă,

I-a zis că nu apune fără ele.

Din dragostea de-o vară, efemeră,

Rămas-au flori uscate în mesaje,

Și-un soare diafan în stratosferă…

Cu gâtul întors strâmb sub pălărie,

Talere grele de ulei și vraje,

Se clatină-n potop de seminție…

 

 

Dar pentrucă am amintit și de altă fațetă însorită, prezint  tot din acest grupaj  sonetul intitulat ,,Soare nebun, pag. 71.

soare nebun

Ne suie în creștet soare de caniculă

Și mușcă din bronzul aspru pe care l-a pus ieri,

Îți face ,,serviciul dorit”, și fără să i-l ceri

Și-i simți picătura de râs în auriculă.

S-a cocoțat înfierbântat, în piscul amiezii;

Te miri cum se ține el înșurubat acolo,

Arogant, dar și condescendent, ca un picolo,

Risipind frișca de nori, de culoarea zăpezii.

Unchiului i-a tăiat vechea cămașă pe umeri,

A albit coada sapei înnegrită de ploaie

În câteva veri, dacă nu mai stai să le numeri…

A săgetat miezul roșu al rodiei coapte,

A mai irosit trei raze în livada cu meri,

Și răsucește arsa-i mantie în porumbul de lapte

                                     Timișoara, 1985

 

 

Poezia ,,Soare nebun”este un pastel în  care soarele  prin  folosirea figurii se stil personificare pare să lucreze  ca fiind factor neprielnic, dar reversul  transparent al acuzațiilor aduse lui este o laudă a virtuților lui. Fără prezența lui nu s-ar fi aflat energia necesară a atâtor benefice înfăptuiri.  Acele acuzații reușesc să sublinieze foarte reușit, bineuvântarea existenței lui deasupra noastră.

Cpitolul ,,STĂRI”, după cum  îl pezintă și numele ne dă posibiitatea de a  face în ,,versuri” analiză  de stări conflictuale.  Nemulțumire,  dificultate, etc, dar, muza poeziei găsește întotdeauna un deznodământ fericit al situației. Suntem prea mici ca să schimbăm crugul lumii, dar putem să-i atenuăm duritatea prin puterea voinței noastre, prin puterea psihicului optimist și inteligența specifică trăitorilor pe acest pământ.  În  poezia  ,,Sunt iarăși trist” realizată ca o alegorie, este analizat în câteva  versuri, patrusprezece, cât poate permite un sonet, drama de a fi rejetat, înlăturat, oprimat în traiul tău, ca să zic așa , de neînțelegerea celor din jur.  Subiectul , un căine, aproape  ne vorbește despre destinul lui, care poate semăna cu multe situații, din păcate, aflate  în lumea de azi a semenilor noștri, oamenii.

               sunt iarăși trist

Sunt iarăşi trist, în traiul meu de câine;

Zăpezile mi-au fost astăzi culcuş,

M-a mârâit un câine jucăuş

Când draga lui stăpână mi-a dat pâine.

N-am un statut în viaţa mea, prea clar;

Nu-i duc stăpânului ziarul zilnic,

Primesc picioare-n spate şi ochi silnic

Şi timpul trece-ncet şi în zadar…

O, cât aş vrea să am un lanţ şi-o cuşcă

Şi botniţă! Şi câte-o ciomăgeală!

Să nu-mi mai strige nimeni: ,,Fugi, că muşcă!”

Să-i văd pe-ai casei lucrând cu migală,

Strigând la mine aspru, după-o duşcă,

Iar eu… să le iert clipa de răceală…

                                  Laval, 2011

 

 

Grupajul ,,ZIG-ZAG”,  ésté exclusiv un grupaj de pasteluri.  Mici piese picturale, penelate din culori, stări molcome, pace desftăre vizuală.  Am ales un sonet realizat dintr- toană, în cursul unui voiaj în Turcia la Cornul de aur-Istanbul, reflectând momentul  poetic, îmbinarea ditre cer, mare și sentimentul de liniștire în pacea frumosului, un tablou vorbind șoptit sub farmecul naturii pe care atunci am găsit-o atât de prielnică reveriei.  Este poezia ,,Crepuscul” notată, în 199o.

           crepuscul

Ca un vis, printr-ale lumii

Falduri, izvorât din nori,

Cupă, fără ghimpi, din flori.

Plăsmuit din vălul lunii…

Doruri lungi purtând din larg,

Spume-creste, peste plajă,

Fin năvod de alge-mreajă;

Albatros alb, pe catarg…

Oglindiri de smalţ, fugare,

Lunecări aprinse-n zări,

Peste faruri solitare.

Ton de gri-delfin; balaur,

Cu aripi de val răsfrânt,

Pe întinsul Corn de aur…

         Istanbul, vara 1990

 

,,ZĂPEZILE DE ALTDATĂ” strâng laolaltă,   mai personalizat, după cum sugerează și titlul,  mai înclinat spre romantism, un grupaj de poezii, care dezvăluie faptul  că fiecare dintre noi având sipetul său de amintiri, le păstrăm anume.  Am ales sonetul  ,,Cele trei rodii aurite”, pag.103, o variantă  adusă la zi, a unui  act de iscusință a lui Făt-Frumos. S-a reușit o  luptă a contrariilor- paralelă – între  armonia plină de sevă a naturii și însetarea până la epuizare, sau  paralela forță fizică față în față cu fragilitatea, sau  moartea pânditoare și puterea exercitată asupra morții. Toate reușite de data acesta prin iscusința de gândire salvatoare rapidă, ca o scânteiere de paloș, a viteazului  erou Făt Frumos, ce știa  cum să apere  viața  visului lui, acea  o atăt de fragilă zână. Totul se termină cu sugerarea unui friumf, preludiu  al   iubirii visate.

      cele trei rodii aurite

Sub cerul ce se pierde peste mare,

Într-un climat de rodii adumbrite,

Cresc rodieri cu fructe pârguite

Şi cu arome de migdale-amare.

Şi rodiile ce-n basm se răsfaţă,

Puţine – o treime într-un pom,

Cu sângele lor pot clădi un om:

Doar, zânei mici i-au dăruit viaţă…

Şi uite-aşa, viteazul Făt-Frumos,

Cu paloșul a despicat un fruct

Şi moartea a lăsat-o mai prejos!

Din picături de aur şi nectar

Se-adună chihlimbarul onctuos

Şi-o zână din miresme şi… cleştar…

           Timişoara, 1981

 

 

,,FLOAREA DE GENUNE” este capitolul închinat  peisajului românesc, cu dorurile, amintirile și speranțele legate de el, cu poezii de intensitate patriotică, dar nu patriotardă,  sugerând atașament și dragoste de țară. Prezint poezia edificatore, de la pag. 113,  ,,Cuib de vulturi”-Sarmizegetusa reggia,   evocând vremuri de luptă, de  pauză forțată, dar niciodată de înfrângere, cum am dovedit mereu noi românii.

     cuib de vulturi

Sarmizegetusa Reggia

Înviforări, năvalnice puhoaie

Izbeau în zidul frământat cu sânge,

Dar cum lumina firul nu-și îndoaie

Și cum un pumn puterea-n ghem și-o strânge,

Răspuns-a cremenea la lovitură

Și-n fiecare firicel de piatră

Sălășluind și dragoste și ură

Se apăra o inimă și-o vatră…

Cetatea a rămas ca o coroană

Încununând nu muntele, ci fruntea;

Dușmanul s-a topit jos, în bulboană,

În ape negre măcinându-și luntrea…

De-atuncea noi străjeri ridică puntea,

Iar voievozii trec – comete -n goană…

 

 

Cartea se încheie cu  grupajul ,,LA  VIE  EST  BELLE”, titlu care semnalează  optimism, dar și poezie biligvă română-franceză. Capitolul  penelează prin sonetele sale poezia vieții, poezia asupra căreia, zice poeta, ar trebui să zăbvim mai mult spre a  atenua asprimile deseori întâlnite.. Este un fel cunoscut de filozofare asupra conservării ființei umane prinsă în vărtejul atâtor întâmplări nefaste care îi taie unui om calea  spre progres și spre fericire. Epicur, filozoful grec spunea :  ,,Sunt vesel pentrucă râd” .  Deci  să încerc să văd  mai detașat răul din jurul meu. Râsul acesta oarcum impus, teatral, îmi  regenerează respirația, îmi pune în mișcare centrele adormite și mă înviorează. Ajungând eu la aceste stări, mintea mea va fi mai clară. De aci ideea de destindere jovială din poezia ,,Ograda mea frumoasă”, pag. 131 . Acest sonet este ca un corolar = îndemn la  sentimente bune  al întregului volum,  fiind  acel  ,,mereu început” care ne readuce  curajul, bunele  idei, bună dispoziție, optimism  și ne va apropia mult mai ușor țelul, victoria.

ograda mea frumoasă

          poem bilingv

Mi s-a speriat și somnul meu cel lin

Și mintea-mi este plină de gângănii,

Vorbirea-mi amintește de-orătănii,

Și nu știu a câta oră cer pelin!

Mă-afund între hățișuri cu dihănii,

Îmbrobonări părelnice îmi vin;

Ca un gândac în noapte n-am alin;

Picioarele îmi fug pe tălpi de sănii…

Paianjene, adună-ți iute rama,

Cu țesătura jumătate roasă,

Din care a rămas în colțuri trama!

Iar tu, ulcică, prea ești tămâioasă,

Mâine, poimâine, îți vei da tu seama,

Iluminând ,,ograda mea frumoasă”!

 

 

mon bel patio

Mon doux sommeil s’est envolé,

Dans mon cerveau rongent des coquerelles;

J’parle dans mon ton de casserole, et

Je m’abreuve d’une chanterelle…

Je plonge dans les verdures des chênes:

Mes yeux palpitent sous les fantasmes,

J’me sens cafard fixé en plasme;

Aux jambes glissantes je mets des chaînes…

Ô, araignée, ramasse ta toile

Avec la texture déchirée,

Maintenant un misérable voile…

Et toi, mon verre, plus parfumé

Après lendemain, tu comprendras,

Que j’aime mon patio isolé!

                    Timisoara, 2011

 

 

Nu se poate încheia cronica acestei cărți fără a sublinia frumusețea ei bibliofilă. Ilstrația color după picturile unui artist laureat, recunoscut, o personalitate marcantă în lumea artelor, Ioan Opruț. Poeta-autoare realizând  prin această carte o antologie din cele mai frumoase poezii ale celor optsprec zece cărți de poezie publicate.  Cartea  este într-o prezentare grafică desăvârșită sub conducerea mâinii Editorului Scriitor,  Maestrul Ștefan Doru Dăncuș. Prefața cărții îi apartine. Exemplarele sunt tipărite pe hârtie de lux, fiecare pagină având frontispiciu.  Copertele color sunt  laminate, cotorul  cărții fiind  evidențiat în culoare contrastantă  pentru a găsi ușor cartea la raft. Coperta IV aduce poza autoarei  din  perioada ailor 1975, cea mai prolifică literar din perioada de viață a autoarei , când aceasta  își ducea  cei  patrusprezece  ani de bibliotecar 1974-1988, la Biblioteca județeană din Timișoara.  Pe ultima copertă este imprimat cel mai edificator dintre  sonetele sale ,,Clepsidra”, corolar al acestui volum. Pe ultimele pagini se găsește   ,,O prea scurtă fișă de autor, dar care  în celelalte cărți ale ei  s-a îmbogățit cu alte date,  și  alte  merite, mai apărând  și   alte  vechi atestări, poeta trăind drama emigrării în Canada, lăsînd în țară aproape totul, dar mai ales sufletul.  La aceste atestări  cititorul mai adaugă și cele cunoscte de  dânsul. Și ca  o concluzie generală asupra valorii cărții  este multa ei mediatizare.   Volumul  este recomandat de ,,Grup Media Singur”, din care face parte și Melania Rusu Caragioiu. Cartea poartă o   dedicație închinată   poetei, artistei plastice, avocatei Alexandrina-Adeodata, fiica autoarei.  Apoi  spune mult un motto din  cugetările lui C. F. Ramuz Remarquez,  prin care se enunță adevărul că poetul este cel mai singuratic  om dintre oameni,  dar este și cel mai popular.

Mulțumesc pe această cale Editorului, Domnul Ștefan Doru Dăncus,  pictorului Master Domnul  Ion Opruț, care s-a întrecut în generozitate dându-mi pentru  ilustrare dreptul de reproducere color  a șapte din tablourile sale mult  apreciate în epoziții naționale și internaționale,  prin care au colindat.  Acest generos pictor-master a avut gerozitatea, chiar de a-mi dărui unele  lucrări, pocedând  la fel și cu alții, fapt care în lumea pictorilor este rar întâlnit și numai pictorii de seamă au practicat această  mărinimie , dar, din păcate unii au valorificat piese din opera lor  spre a-și menține existența, niciodată răsplata nefiid egală cu munca depusă. Dl.  Ioan Opruț  îmi este cunoscut și ca  o persoană polivalentă, campion internațonal de arte marțiale japoneze, dar și  creator de linie de sport  interdiscipliar accesibil,  după sportul japonez, cu  propriile linii de inviorare a vointei și fizicului. Este scriitor, profesor de arte plastice,  multi campion internațional și național canadian și român de arte marțiale,  caligraf, designer, creator de bon say, profesor și antrenor de Jo Tay Kido, grafician, om de cultură, om de societate și întrunește și calitatea de a fi

generos.Peste tot unde a avut vernisaj de expoziții a donat câte un tablou și nu se  poate spune că a donat  ceece a voit dintre  frumoasele  tablouri, ci a donat la alegerea  oficialității gazde tabloul respectiv din suita sa de tablouri  expuse.  Majoritatea tablourilor sale se găsesc  și încolecții srăine din străinătate, în special în țările din Europa și în Canada, unde s-a putut mai ușor deplasa  via terestru, cu bogata și frumoasa sa  încărcătură de tablouri. Este un ins neobosit , având aceeași dăruire creatoare dintotdeauna și mai nou inovâd pictura personală  printr-o grafică   practicată  după intuiția proprie, dânsul   realizând tablouri din  mii și milioane de hașuri.  Marea, noua sa artă a ascestor tablouri este că nu se abate de la raportul umbre și lumini, zic la sgestiile și efectul  pe care le oferă detaliul.  De notat că artistul își desfășoară lucrările pe suprafețe de mari dimensiuni , de la câțiva  metri la 50/50cm.

Subliiez că Master Ioan Opruț a renunțat la dreptul de autor în ceeace privește cartea ,, Pe igliță”, dar  autoarea socotind  că îi va face plăcere o recompensă în cărți   i-a donat jumătate din tirajul, ediția I.

Domnul Ioan Opruț  vine din plaiurile pline de forță ancestrală ale Zonei Poiana Mărului, Caraș Severin ,  aproape de zona bogată în aur vechi pe care natura l-a transformat în uraniu,  și unde doina bănățeană și verticalitatea oamenilor este proverbială. Vărul  său, Dl. Petru Opruț este un cercetător,  autor de monografii foarte documentate ale locului. L-am cunoscut când a venit să ridce acele cărți și  a primit cu bucurie și altele, spre mărirea bibliotecii sale documentare, și a setei sale și a oamenilor locului pentru carte, după cum vorbesțe istoria literaturii române și bănățene depre creația literară  a bănățenilor dintotdeauna, neîncetată nici  chiar sub vigilența asupririi austro-ungare.