Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » INTERVIU » Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (III): „Mi-ar fi plăcut ca, la Buzău, să existe o academie de teatru!”…

Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (III): „Mi-ar fi plăcut ca, la Buzău, să existe o academie de teatru!”…

Ion Aldeniu: Care e primul actor pe care l-ați văzut „în carne și oase”?

 

Marin Ifrim: Dem Rădulescu. La Brăila. Aveam vreo 14 ani și, chiar în centrul orașului, la capătul dinspre Dunăre al Bulevardului Republicii, așa era denumit atunci, a oprit, exact în dreptul meu, un microbuz din care a coborât marele Dem Rădulescu. Era în halat și în papuci, de parcă ar fi ieșit din dormitor. Pentru mine, și acum, după câteva decenii, microbuzul acela nu putea fi decât un OZN. M-a întrebat unde e Hotelul „Traian”. Nu am putut scoate niciun sunet, am vorbit cu degetul, i-am arătat clădirea situată în apropiere, vizibilă de la o poștă, un fel de „Intercontinental” al Brăilei. Mai târziu, mult mai târziu, mi-am dat seama că Dem Rădulescu a jucat teatru în aer liber. Și-a luat tensiunea artistică. În cele câteva secunde, poate chiar un minut, cât a stat pe marginea bulevardului, deja se făcuse gloată în jurul său. Mare artist! Peste ani, la o pescărie din Buzău, în loc să-i cer vânzătoarei trei bibani i-am zis să-mi dea „trei Dem Rădulescu”. Parcă eram în transă. Biata femeie s-a uitat la mine cruciș, apoi am lămurit-o repede. Dem Rădulescu avea această poreclă fabuloasă: „Bibanul”.

 

I.A.: La Teatrul „George Ciprian” de care actor v-ați simțit mai confortabil, mai în largul ființei, mai atașat?

 

M.I.: O să vă mirați. Am lucrat cu, am deservit, mai bine zis, mari actori. Genii ale… genului. Cel mai important dintre toți a fost directorul teatrului nostru, Paul Ioachim, ceva greu de explicat, un om cu o carieră foarte mozaicată: actor, dramaturg, regizor, manager de teatru. El e omul care mi-a deschis mintea. El e cel care mi-a dat cele mai mari lecții de viață și de artă. Știa cam tot ceea ce trebuie să știe un profesor de oameni. Era mai uman decât tot orașul nostru. Zilnic, îmi dădea câte o lecție. Mă prindea mereu în bancă, neatent. Avea o viclenie foarte alertă. Îi plăceau discuțiile, controversele, provocările. Mi-a fost ca un tată milos și un profesor exigent. Mă taxa la fiecare greșeală. Mă refer la discuții culturale, nu la scenă, acolo totul era în regulă. Avea un fler de psihiatru. Citea orice semn uman sau artificial. Buzăul ar trebui să-i facă o statuie și să dea vreunei străzi oarecare numele său. E un singur Paul Ioachim. Unul care a onorat la maxim acest oraș. Într-o emisiune T.V., în care am fost prezent și eu, directoarea de acum a teatrului, Gina Chivulescu, a spus-o foarte clar: „Paul Ioachim ne-a fost ca și un tată…”. Așa este, el e omul care a înființat la Buzău un teatru cum nu au multe orașe din țară. Datorită lui suntem pe lista orașelor cu teatre profesioniste.

 

I.A.: Teatrul de acum, felul acesta modern, să zicem, cu piese asimetrice și actori cuprinși în rol, ca și cum ar juca pentru cine merge numai înainte, cum vi se pare?

 

M.I.: Mă întărâtați domnule Aldeniu. Eu sunt un cititor și un spectator clasificat. Am rămas la piesele lui Caragiale. Atât îmi e plapuma. Nici Caragiale nu-mi place definitiv, are niște chestii, în textele sale, care nu sunt favorabile nației. A fost un nene malițios, un dramaturg cu sictir la rever. E un geniu care uneori mă irită. E ca o cruce politică pusă în cârca unui popor virgin la minte. E Caragiale, îl respect. Acum e cu totul altfel, avem o generație de actori foarte dinamici. Au moștenit toate părțile cosmice ale teatrului. Mie îmi plac toți tinerii care au curajul, dorința și voința de a fi pe scenă. E mare lucru, e ceva mai complicat decât în politică. În actorie te poți rata pe tine însuți, ai voie de la natură, însă, profesional vorbind, nu ai voie să ratezi niciun rol. E ca la circulație, nu e voie pe roșu.

 

A.I.: Aveți nume de viitor ale teatrului buzoian ?

 

M.I.: Da, nume de tineri crescuți inclusiv în culisele teatrului. Un nume cu viitor în teatru e Diana Iarca. Din păcate, cel mai bun dintre ei a murit exact când era clar că are contur de vedetă, de stea. E vorba despre Sorin Gabriel Șaguna, absolvent al unui liceu cu profil de artă, care, deși părea inepuizabil, s-a stins la vârsta de 25 de ani. Cu o săptămână înainte de a muri m-a sunat dintr-un spital din București. Nu pot vorbi despre viitorul teatrului buzoian fără să vorbesc despre acest înger. Era actor din naștere. Și-a luat adio, m-a sunat la telefon, mi-a spus că pleacă și că mă iubește. Mi-a mulțumit nici nu știu precis pentru ce. Cică pentru că l-aș fi promovat. Nu mai pun ghilimele, nu e cazul. În realitate, Sorin Gabriel Șaguna a fost descoperit de marele cărturar Alex Oproescu. La mine a ajuns prin acest șaman al culturii locale, via Stan Brebenel, un intelectual care e mai drept, față de mulți dintre noi, decât rigla. Bat câmpii. Revin la viitorul teatrului buzoian. E ceva simplu de tot. În loc să risipim banii  prin piețe, în fel de fel de festivaluri ale berii, mai bine, mai corect și mai educativ ar fi să se dea teatrului un buget de performanță. Vă spun sincer, dacă ar  exista  condiții culturale și financiare, am avea oricând, pe scena buzoiană, inclusiv piese de top mondial. În teatrul buzoian s-a jucat foarte mult Shakespeare, piese de rezistență. Suntem în garanție.

 

A.I.: Nume, vreau nume, avem sau nu actori aici și acum?

 

M.I.: Exact asta vreau să spun. Avem. Și încă vom avea. Nu mă refer doar la veteranul George Stoian, sau la excepționalul Adrian Nicolae, ci la întreaga clasă de teatru de la Liceul de Artă  „Margareta Sterian”. Da, avem actori. Teatrul buzoian trebuie ajutat pentru ca acești tineri, deja neobișnuiți, să evolueze în ritmul acestor vremuri ceva mai rapide, să-și facă rolurile, destinul, chemarea. Ei sunt viitorul. Mi-ar fi plăcut foarte mult ca, la Buzău, în orașul în care I.L. Caragiale avea cârciumă, în orașul lui George Ciprian și al lui Constantin Brăescu, să existe o academie de teatru. Ce frumos sună. Domnule Ion Aldeniu, avem actori de când lumea și vom mai avea cât o dura această lume schimbătoare. La Buzău, mai ales aici, cultura s-a stratificat pe literatură și pe teatru. Avem literatură, avem teatru, avem tot ce putem să ne dorim. Nu avem promovare, chestie de structuri birocratice. Teatrul buzoian ar trebui să fie cap de listă la bugetul culturii.

 

A.I.: Dintre studenții care jucau pe scena teatrului buzoian, ați reținut vreun nume care să confirme?

 

M.I.: Vă spun ceva ce nu am spus nimănui până acum. Am reținut imaginea, felul de a fi, modestia și echilibrul lui Florin Piersic Jr. Juca într-o piesă a studenților, aici, la „George Ciprian”. Părea așa de timid încât nu înțelegeam ce e cu el printre ceilalți. La un moment dat, s-a rănit la un deget punând mâna pe o sârmă fixată pe scara de lângă arlechin. S-a rănit la un deget. Își vedea sângele ca și cum l-ar fi gândit. Era speriat de moarte. Nu-l durea nimic, era speriat. Colegii săi, am simțit asta din tot sufletul, nu-l aveau la inimă, îl invidiau inclusiv pentru faptul că era fiul lui Florin Piersic. Mie nu mi-a prea plăcut Florin Piersic, însă, fiul său, juniorul, m-a încântat încă de la repetiții. Juca timorat, ca și cum ar fi știut că în spate are ranița tatălui său. E o chestiune falsă. Uitați-vă la familiile marilor actori, la ce a ieșit din cultura lor: Roger Moore, Kirk Douglas ș.a.m.d. Legende. Florin Piersic Jr. e acum un regizor foarte serios. Mă bucur că am investit acțiuni sufletești în cariera sa. Pentru familia Piersic, Juniorul e un pas înainte, încă o primăvară, încă o floare. Spirite!…

 

 


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G.Ţeposu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex.Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu,Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu,Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.