Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Saul Bellow și fariseismul său dezinvolt

George PETROVAI: Saul Bellow și fariseismul său dezinvolt

                                                             Saul Bellow și fariseismul său dezinvolt

Cine n-a auzit de Saul Bellow? El este unul din marii corifei ai literelor americane din secolul 20, alături de personalități de prim rang precum John Steinbeck, Theodore Dreiser, William Faulkner sau Ernest Hemingway, și pe drept cuvânt poate fi considerat liderul incontestabil al condeierelor din cea de-a doua jumătate a secolului 20.

Născut în 1915 la Montreal într-o familie de evrei ruși, Saul Bellow nu și-a dezmințit nicicând  înzestrarea în lunga sa carieră literară de peste 60 de ani: autor a treisprezece romane și a mai multor volume de nuvele și povestiri, el a fost răsplătit cu cele mai prestigioase premii americane, pentru ca în anul 1976 să i se decerneze Premiul Nobel.

La acest capitol, jos cu pălăria! Ceea ce urmează să spun în textul de față se referă prioritar la omul Bellow, știut fiind faptul că omul și opera nu alcătuiesc întotdeauna o unitate. Ba de multe ori lucrurile stau taman pe dos.

Îmi voi susþine punctul de vedere raportându-mă la două din romanele sale: „Iarna decanului” și „Ravelstein”. Primul apărut în anul 1982, celălalt în anul 2000. De ce tocmai cele două romane? Pentru că în ele, Bellow face referiri exprese la românii pe care i-a cunoscut și cu care a fost în relații foarte apropiate. În romanul-reportaj „Iarna decanului”, ce tot așa de bine s-ar putea numi „Povestea a două orașe” – București și Chicago, personajul principal Corde, alias Bellow, petrece o vacanță sui-generis de peste zece zile în Bucureștiul hibernal al anilor 1977, adică imediat după cutremur. El a însoțit-o la București pe soția sa Alexandra, născută Bagdasar, fiica celebrului neurochirurg Dumitru Bagdasar și a Floricăi Bagdasar, pentru a asista la ultimele ceasuri ale mamei, apoi la moartea și incinerarea acesteia.

Cartea prezintă pe de o parte ororile sesizate la tot pasul de autor în Bucureștiul strivit sub călcâiul de fier al dictaturii (frig, foame, fricã și nesiguranță), iar autorul nu prididește să-și exprime constanta sa afecțiune față de durerea soției și întreaga sa compasiune vizavi de românii aflați la cheremul unor funcționari nesimțitori și brutali până la absurd; pe de altă parte, cu aceeași claritate și spontaneitate, autorul prezintă cealaltă față a medaliei – ororile specifice orașului Chicago: crime, violuri, droguri, vrând parcă în acest mod să afirme cã nicăieri nu-i bine, dar că de oameni depinde ce fac cu valorile umane și sociale pentru ca semenii lor să nu sufere ori să o ia razna prin acte ce-i situează în conflict deschis cu legea.

Indiscutabil cã romanul lui Saul Bellow a avut un impact uriaș asupra mediilor politice și sociale occidentale, lucru pentru care trebuie să-i rămânem recunoscători, chiar dacă la vremea respectivă n-am putut s-o facem, căci cartea a fost ținută departe de ochii și cugetele românilor până după căderea regimului.

Dar cum spuneam, în anul 2000 Saul Bellow își publică romanul „Ravelstein”, o carte despre un filosof poponar și despre elucubrațiile acestuia. Personajele predilecte ale lui Bellow sunt evreii. Ravelstein este tot evreu, dar un evreu fundamentalist și intransingent, care prin exemple, ironii și sofisme, reușește „să-i deschidă” autorului ochii asupra lui Radu Grielescu, românul din Paris în casa căruia el fusese de mai multe ori. Și astfel, temeinic sfătuit și îndrumat de Ravelstein (cealaltă față a autorului), Saul Bellow ajunge să vadă în Grielescu, alias Mircea Eliade, un legionar sadic, care în calitate de discipol al lui Nae Ionescu, a scris despre „sifilisul evreiesc ce infecta înalta civilizație a Balcanilor”. Dar procesul de diabolizare declanșat de cei doi ( !) împotriva lui Mircea Eliade merge mult mai departe, iar savantul român, din ideolog este transformat în călău: a ucis cu mâna lui evrei la București, i-a atârnat în cârlige la abator, i-a mãcelărit și i-a jupuit de vii!

De altminteri, toată aceastã ciudată carte de bătrânețe și de adăpare din fervoarea misticii iudaice, toată mustește de bucuria apartenenței la tradiția iudaică și clocotește de indignare la adresa celor care (fără a ține cont de faima lor, sau poate tocmai de aceea) s-au făcut vinovați de provocări la adresa poporului ales: scriitorul Kipling are în scrisorile sale „un acces de furie împotriva lui Einstein” și-i acuză pe evrei că „vor să dea o întorsătură evreiască întregului univers fizic”; iar medicul Céline este taxat drept ucigaș sadea, întrucât „recomanda ca evreii să fie exterminați ca bacteriile”.

Cartea, prolixă și tăioasă, pare mai degrabă mărturisirea de credință a autorului și testamentul său filosofico-religios transmis viitoarelor generații de coreligionari. După parcurgerea unui lung arc de cerc existențial, atunci când viața i se apropie de sfârșit, Bellow simte nevoia să-și declare în scris totala adeziune la valorile tradiționale ale iudaismului și să-și exprime respectul față de justețea inalterabilă a legii talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Principiul susținut de Bellow fiind în conformitate cu normele moral-religioase ale Talmudului – „Mai bine o nedreptate decât o dezordine în sistemul conceptual” -, un principiu care exclude din start culorile intermediare, iată de ce , fără urme de jenă sau regret, Mircea Eliade este sacrificat pe altarul atașamentului surd și orb, cu dezinvoltura din totdeauna a fariseilor de profesie!

George PETROVAI