Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » BIOGRAFII » In memoriam Dan Manolescu (1951-2016) … de Marin IFRIM

In memoriam Dan Manolescu (1951-2016) … de Marin IFRIM

Pe  3 martie 2017, Dan Manolescu ar fi împlinit 66 de ani. O cifră stranie. N-a fost să fie. Ne-am cunoscut acum vreo 40 de ani. El era deja un nume cel puțin în publicistica buzoiană. Un tip cu un pic de aroganță, dar foarte sensibil, cultivat, manierat. A fost în anturajul lui Nichita Stănescu, avea dreptul de a se mândri. Avea un fel de salut asiatic, la despărțire, își împreuna palmele, le lipea de piept și făcea câteva reverențe. În ultimul timp, în perioada în care a fost bolnav, după o supărare nejustificată nici azi, la insistența sa, am reluat comunicarea din vremurile noastre bune. L-am vizitat la spital, unde i-am cunoscut singura rudă în viață, surioara sa, doamna Lucica Manolescu. Până să plece dintre noi, Dan le spunea tuturora că poate să moară liniștit pentru că s-a împăcat cu mine. Cât timp a stat în spital, l-am perceput ca pe o rudă, un frate bun. Apoi, mai multe despre singurătățile sale am aflat de la Irina Mirică, cea care ne-a făcut, mie și lui Dan, multe cărți bune de tipar. Acum ne e dor de omul acela diafan, poet și publicist de top. În această seară, venind de la un spectacol dedicat sărbătorilor specifice lunii martie, din întuneric, din văzduh, a căzut peste mine un fulg de porumbel. Am simțit imediat că e un mesaj sigur de la Dan Manolescu. Drept pentru care, atenționat și de Irina, am scris aceste rânduri de suflet. Dan Manolescu mi-a fost prieten. O chestiune care mă onorează. Domnul să-i odihnească sufletul…

Marin Ifrim

 

”MANOLESCU, DAN, poet şi publicist, s-a născut la 3 martie 1951 în Buzău. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1979).

A debutat cu poezie în Viaţa Buzăului (1968), după care publică versuri şi interviuri cu personalităţi ale culturii româneşti în gazeta locală, dar şi în Luceafărul,  Săptămâna, Tribuna, Argeş, Viaţa studenţească, Amfiteatru, Focuri vii, Opinia, Muntenia, cât şi în câteva almanahuri, inclusiv Almanahul literar, editat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Ca membru al Cenaclului literar „Cezar Petrescu” a primit Premiul I pentru poezie, juriul fiind compus din Nichita Stănescu (preşedinte),  Ion Băieşu, Mircea Dinescu, Mircea Micu, Romul Munteanu, Gheorghe Pituţ, Ghorghe Tomozei. Antologat în volumele colective: 9 pentru eternitate (1977) şi Nichita Stănescu (Album omagial, 1983).

După două decenii de activitate literară, debutează editorial cu volumul de interviuri (1985-1992), Portret al poetului Nichita Stănescu, Omagiu adus ultimului mare rege al poeziei româneşti, portret schiţat de către 31 personalităţi ale culturii româneşti, între care: Alexandru Paleologu, Fănuş Neagu, Darie Novăceanu, Alexandru Andriţoiu, Sabin Bălaşa, Dinu Flămând ş.a.

Al doilea volum de interviuri, Conversaţii lângă şevalet, evidenţiază crezul artistic al unor valoroşi artişti plastici contemporani, între care şi buzoienii Georgeta şi Mihai Hlihor, Florin Menzopol.

A urmat volumul de versuri Slugă la Poarta Sărutului şi apoi Singurătatea unei mari iubiri, o plachetă de interviuri (16) şi sinteze de referinţă în care se încearcă configurarea imaginii omului şi scriitorului V. Voiculescu, din perspectiva valorilor spirituale de astăzi. S-a avut, totodată, intenţia de a aşeza personalitatea scriitorului la locul cuvenit, ca una din valorile durabile ale spiritualităţii româneşti. Cartea s-a bucurat de aprecierea lui Gh. Bulgăr şi a lui Traian T. Coşovei, acesta considerându-l un poet remarcabil în contextul liric al Generaţiei ’80. Nichita Stănescu îi consacră câteva gânduri, creionându-l metaforic O gripă a inimii mele, iar Edgard Papu crede că Dan Manolescu infuză într-ânsul o mare parte din experienţa de frământare, trăire şi de gândire a bătrânei Elade şi speră că mai târziu îi vedem drumul deschis către acea zonă de înaltă trăire în care înţelepciunea  devine muzică. Au mai scris despre opera sa Eugen Barbu, Gheorghe Istrate, Ion Rotaru, care l-au catalogat ca poet de aleasă vibraţie intelectuală. A mai publicat: Singurătatea ceasurilor solare, Recidivist (versuri, 1998), o carte care-l consacră şi-l defineşte. Plutind prin noaptea desuetă (1999, a şaptea creaţie a sa) este bogat ilustrată de artiştii plastici buzoieni Mihai şi Georgeta Hlihor, Gheorghe Ciobanu, Valeriu Şuşnea şi Dan Drăghiciu.”

(Extras din vol. Buzău – Rm. Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi – Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, vol. 1, cap. III, Ed. Alpha MDN Buzău, 1999)

 

Au mai urmat volumele:

13 scrisori de dragoste – versuri

Portret al poetului Nichita Stănescu II – interviuri

Ion Murariu – un poet al culorii – interviuri

Portret al poetului Vasile Voiculescu II – interviuri

Pagini dintr-un jurnal regăsit – Ion Băieșu – versuri

Pagini dintr-un jurnal regăsit II – interviuri

Un destin singular – Marin Preda – interviuri

Amintiri despre mine – versuri

Un romantic modern – Bogdan Pietriș – versuri

Numai atât pentru liniștea dumneavoastră! – versuri

Conversații lângă șevalet – vol. II – interviuri

Politici post-decembriste – interviuri

Ion Grigore – ”Eu sunt pentru o pictură clară, precis formulată, accesibilă” – interviu

Vasile Grigore – ”Expun atunci când principiul lucidității mele funcționează perfect” – interviu

33 scrisori de dragoste – versuri

Conversații lângă șevalet – vol. III – interviuri

George Ciprian – Un dramaturg uitat

66 scrisori de dragoste – versuri

Scurte radiografii contemporane – interviuri

Conversații lângă șevalet – vol. IV – interviuri, 2016

O nouă identitate – versuri, 2016

 

********* 

Un fel de iubire

 

Rotund și departe

între mine și lucruri

am pãstrat Cuvântul.

 

Am cãutat cerul inundat de imagini

și am clãdit piramide.

 

Calc marea,

când întunericul ezitã sã plece.

 

 

Poeții

 

Poeții mor precum florile;

surâsul lor candid,

un refugiu chemat la amurg!

 

 

Iubiri egocentrice

 

Noaptea,

iubirile devin egocentrice,

neputincioase la mers,

pe mãsurã ce scade speranța,

dorința de îmbrãțișare.

Durerea,

un drum nesfârșit.

 

 

Poezia, o altã iubire…

 

Poezia,

nu este decât o rãsturnare mai gravã a lucrurilor

puțin mai complicat

ca atunci când

copacii își schimbã frunzele.

 

 

Post-restant

 

Eu,

am iubit imaginea Ta

din oglindã.

Negativul,

se aflã la mine.

 

 

Destãinuire

 

În liniștea mea,

sunt un poet delirant,

un lup singuratic.

Nu-mi place uniforma asta;

mã abțin înaintea oricãrui spectacol.

Ador femeile de salon,

nu-mi place orice relicvã;

totul din mine

e-o lungã întristare

a douã cuvinte.

 

Ar trebui sã m-ascund

de unul singur,

uitat de Dumnezeu,

bântuit de nãluci.

 

 

Pudoare

 

Sunt cuvinte,

pe care aș vrea sã le rostesc,

dar nu pot;

sunt gesturi

pe care aș vrea sã le fac,

dar mi se par nefirești.

 

Amintirile rãmân în sertar.

 

 

Și totuși…

 

Nimic nu mã mai tulburã;

și totuși, e o enigmã

ca un om sã moarã

în închisoarea cuvintelor.

 

 

Senzația iubirii

 

Trãiesc cu spaima cunoașterii asfixiat în sistem;

unde-mi sunt umbrela și pantofii de dans?

 

Ca sã-mi expun goliciunea, mã plimb

pe câmpul de flori.

 

În orice imagine,

o tandrã închipuire mã-ncearcã.

 

Ne cufundãm în voluptate,

cãutându-te goalã;

o tandrã senzație

se prelinge în sufletul meu.

 

Roagã-te pentru sufletul meu;

aici e camera în care am fãcut dragoste.

Îți mai aduci aminte de bucãtãrie?!

…prea multe sentimentalisme.

 

Eu am iubit imaginea ta din oglindã.

Negativul se aflã la mine.

 

 

Chemãrile cu visare

 

Noaptea, mã preling de uitare,

mã resfir, ca un cocotier cu fructele coapte;

cu iubire, îmi reneg trecutul,

chemãrile cu visare.

Imense portaluri venețiene,

se conjugã în mine,

ca o lianã de aducere aminte.

 

Mã reîntorc din visare,

devorat de pofte ancestrale,

zvâcnet vertical, gâtuit de viscere târzii,

ca zãpezile de aprilie.

 

 

Poeții

 

Poeții vorbesc,

prin declinul pietrelor,

ca o femeie bãtutã

de ploi.

 

 

Un fel de pastoralã

 

Mi-e foame de singurãtate,

când caii verzi

se plimbã-n colivii,

vertebre moarte aruncate-n stradã,

iubito, când ai sã-mi mai scrii ?!

 

© Din vol. “66 scrisori de dragoste”, Dan Manolescu (versuri)

(Ed. Casei Corpului Didactic, Buzau, 2006)

 

Referinte critice:

 

„Poezia lui Dan Manolescu evocã tensiuni afective, în care conviețuiesc chemarea, bucuria regãsirii, tristețea de­pãr­tã­rii și spe­ran­țele împlinirii devorate de temeri și îndoieli. «Din sanctuare ie­șeau/ amintirile/ Doamnã…/ hai sã ne strângem în brațe,/ de noi». «Sluga la Poarta sãrutului» este o culegere de stanțe lirice configu­rând, în densitatea versurilor, toata gama sen­timentelor iscate de furtuna iubirii: de la jubilare la disperare și resemnare, pentru cã asta-i îndeobște istoria mereu înnoitã și con­tradictorie a umorului, definit în douã cuvinte de latinul, Catul odi et amo – «urãsc și iubesc, – și nu știu cum se poate asta». Și aici, în volum, în cuvinte simple, axate pe hiperbolã, is­to­ria se repetã: «Speriate de gânduri/ sunt amiezile mele, devorate de iubiri/, purtând nume de femei/, promițãtoare de dorinți.»

Partea a doua a cãrții, «Axiome lirice» are substanța me­ditativã, reflexivã, – dovadã cã, dincolo de sentiment și afec­țiune, poetul își are și fondul de filozofie în fața talazurilor agresive ale vieții. «La Troia» ne anunțã din timp despre «axiomele li­rice», în formulãri antinomice: «Visam sã ajung la Troia/, aici trãim cu sila/ nemerniciei zilei/ aud cuvinte care/ ma pãlmuiesc și râd/ voi boteza deci lumea/ c-un zâmbet de copil».

Dan Manolescu n-are «teama de cuvinte» și are cultul în­țelesurilor pe care ele le pot configura sub un condei inspirat creând metafore ca: «Pe trunchiuri de-ntuneric/ zvâcnesc și suspinã./ durerile vieții,/ solstițiu». Apoi, în replicã la cuvintele iubirii din partea întâi, – aceastã frumoasã alternativã liricã: «Rotund și departe/ între mine și lucruri/ am pãstrat/ Cuvântul./ Am cãutat cerul clãdit inundat de imagini/ Și am clãdit pi­ra­mi­de/. Calc marea,/ Când întunericul ezitã sã plece». Un fel de iu­bi­re.“

Gheorghe Bulgãr

 Muntenia, Anul VII, Nr.1076 (1998)

 

“Dan Manolescu este un intimist, organizând în poemele sale idile erotice diafane…”

Dan Ciachir

Sãptãmâna, decembrie 1980

 

„Dan Manolescu este un poet remarcabil în contextul liric al Generației ’80. Versurile sale reflexive, conceptuale sunt du­blate de curentul senzualitãții care își cautã cuvintele; poetul este deopotrivã conceptual și sangvinar – linia de legãturã, echi­li­brul acestui «balans» este susținut de o temeinicã, viguroasã structurã textualã ce dau poemelor sale structurã de marmurã și fragilitatea de amforã a celor dãruiți de zeii Cuvântului.“

Traian T. Coșovei

mai 1997

 

„Periculos de talentat, posedând o temeinicã «științã» a me­taforei, Dan Manolescu recidiveazã pe scena poeziei contemporane. Dupã «Recidivist» – 1998, o elegantã carte care îl con­sacrã și îl definește, Dan Manolescu recidiveazã. Și bine face! Versurile sale ce oscileazã între ironie și cerebralitate do­ve­desc un spirit conectat la mijloacele expresivitãții sfârșitului de veac și de mileniu și – în același timp – o amprentã stilisticã.“

Traian T. Coșovei

15 noiembrie 1998

 

“Dan Manolescu știe sã scrie scurt și precis haiku-uri în grai românesc. E o poezie de definiții concise, uneori pânã simți cã se usucã cerneala pe sfericitatea literei.”

Gheorghe Istrate

mai 1996, Bibl. jud. „V. Voiculescu“

 

“…Dan Manolescu este un copil nãzdrãvan al litera­turii române contemporane, cel care, cu încãpãțânare, refuzã sã îmbãtrâ­neascã. Cu delicatețe, dar mai ales cu obrãznicia bondarului nesãtul, se vârã în existența scriitorilor și a eflorescenței acestora, literare, dibuind cu precizie miresmele sucului lor cãrturãresc, decupându-l în porții lacome pentru viitorime.

Într-adevãr, Dan Manolescu «lucreazã» mai mult pentru mâine, fiindcã interviurile (marea majoritate a scrierilor sale), sunt destinate nu atât actualitãții deja informate, cât cititorului ideal al cãrui ochi abia se desface…”

Gheorghe Istrate

15 octombrie 2002

 

“Pe Dan Manolescu l-am cunoscut pe neașteptate, într-o împrejurare extraliterarã. Ulterior, am aflat cã tânãrul acela împrãștiat, purtând cu el o tolbã de piele și un aparat minuscul într-o husã lucioasã, neagrã, e un confrate, un reporter; așa cum sunt reporterii tineri din ziua de astãzi care își încep activitatea ca vânãtori de interviuri. Aparatul minuscul din husa lucioasã și neagrã s-a dovedit a fi un magnetofon de buzunar, iar tânãrul s-a deconspirat a fi chiar Dan Manolescu, despre existența cãruia luasem cunoștințã, la timpul sãu, din presa literarã. Acum asociam, cum se spune, numele cu figura, în folosul sintezei lor, care dãdea la ivealã un personaj laborios, ager, neastâmpãrat, din cauza temperamentului și a vârstei, dublat însã de un observator lucid și circumspect, cum se cuvine sã fie un explorator al realului!”

Vasile Nicorovici

București, 12 aprilie 1977

 

„Acest tânãr de 26 de ani infuzã într-însul o mare parte din experiența de frãmântare, de trãire și de gândire a bãtrânei și vene­rabilei Elade. Asemenea vechilor greci – poate și a unora din cei moderni – Dan Manolescu, în cele mai reușite realizãri ale sale, decanteazã viziunea lumii pânã dincolo de senzații și de imagine, pânã la pura frumusețe a gândului. Atunci versurile sale împlinesc acea cristalinã transparențã prin care încearcã sã se deslușeascã ideea de arhe, de esențã, de dat primordial, care precedã toate lucrurile.

Dan Manolescu nu este un lacom de cuvinte, nu suferã de logofagie, ci se fortificã retras în ultima și cea mai rezistentã ex­­presie verbalã, ca într-o Acropole a spiritului. Acest închinãtor al simplitãții, al acelei faimoase sofrosyne, ar trebui auzit re­ci­­tându-și versurile în acompaniament intelectual de lirã, așa cum fãceau poeții antici. Și gândim astfel, fiindcã – dacã nu se va pierde undeva pe drum – îi vedem la maturitate drumul des­chis cãtre acea zonã de înaltã trãire în care înțelepciunea devine mu­zicã.“

Edgar Papu

17 iunie – Luceafarul, 1977

 

„…Dan Manolescu în placheta sa intitulatã Slugã la Poarta Sã­rutului, are marele merit de a fi încercat resuscitarea sentimentului Iubirii celei de toate zilele și, totodatã, a celei eterne. Desigur, el nu mai este Romeo și iubita lui nu mai poate fi Julieta. Dar, «indife­renți și triști», dincolo sau dincoace de «blues-urile la modã», se lasã pãtrunși pânã în adâncurile sufletelor de acest «sentiment de striga­re», mult mai vechi și mai tare decât apariția lui Cristos. Bucuria su­premã a iubirii se contopește metafizic cu teama sublimã de a nu pierde secunda horațianului «carpe diem»: «hai sã ne strângem în brate,/ simt ca-nceput sã ne fie teamã/ de noi»… Uitarea, se știe, e scrisã și ea în legile omenești. Adesea «departarea», care o provoacã uneori, se poate numi și «tãcere». «Mã-ntorc,/ firesc și simfonic,/ pe ulița sufletului,/ când stropii cu zimții mãrunți/ se zbat în artere.// Singura depãrtare-ntre noi/ e tãcerea adâncã». Iubirea cea adevãratã poate mijloci întrezãrirea «realelor»: «Aș vrea sã-ți vãd paloarea din oglindã,/ când sunt eu însumi o substituire». În consecințã, poezia (cea dintâi condiție a iubirii pure) este «jocul secund» cel mai grav din câte se pot imagi­na: «Poezia nu este decât/ o rãsturnare mai gravã a lucrurilor,/ puțin mai complicat ca atunci când/ copacii își schimbã frunzele».

Este limpede, pentru mine cel puțin, cã prin Slugã la Poarta Sãrutului, de Dan Manolescu, ne aflãm în fața unui plin de demnitate și de talent nedezmințit, epigon al lui Nichita. «Intârziat», aș zice, printre optzeciști și … nouãzeciști, cu urechile astupate, asemeni lui Ulisse, la cele ce se petrec, se aud, se… cântã în juru-i.“

Ion Rotaru

 

„Dan Manolescu este un poet curios în sensul cã are acea curiozitate nu numai de a scrie versuri, ci și aceea de a în­treba pe aceia care îngãima litere negre pe hârtie, cã de ce o fac! Stã și se mirã, de aceea mintea nu-i este de tot iute, dar în schimb îi este mai adâncã. I s-a așezat o pasãre pe cap, o cioarã cred cã i s-a așezat, iar nu o bufnițã atenianã, cum pretinde acesta. Pãrul i s-a fãcut negru iar versul i s-a fãcut alb. Nici nu mai știi cum sã te porți cu tânãra generație de intelectuali. Dacã îi mângâi, te dis­prețuiesc, și zic despre tine cã te-ai învechit în de-altele; dacã îi strãnuți, în schimb te respectã.

Acesta este Dan Manolescu, este o gripã a inimii mele.“

Nichita Stãnescu

(august 1978)

 

„Dan Manolescu, cel al nimãnuia, e al tuturor. Mirarea lui de sine e cã s-a întruchipat într-un suflet de fluture într-un trup de șarpe. Iubitor pânã la neștire, pãrându-i-se surâsul drept gir al adevãrului, l-am face corãbier pe Constantin Dan Ma­no­lescu, de ar mai avea o hartã a Terrei necercetatã.

Santa Maria Caravella, de data aceasta o împopoțonãm pentru noi. Plecãm spre nori, spre a descoperi trupul viu al ploii.

Cât despre Dan Manolescu, îl îmbrãțișãm cu prilejul faptului cã el este.“

Nichita Stãnescu

 

 


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.