Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » MIRELA IOANA-BORCHIN: VOLUMUL OMAGIAL EUGEN DORCESCU 75

MIRELA IOANA-BORCHIN: VOLUMUL OMAGIAL EUGEN DORCESCU 75

Acest volum omagial, scris în onoarea Poetului Eugen  Dorcescu la împlinirea a 75 de ani, a creat cadrul reunirii unor eseuri inedite, al căror numitor comun îl reprezintă exprimarea preţuirii şi a gândurilor de bine nutrite faţă de marele scriitor.

Asumându-mi un rol în exegeza dorcesciană şi având certitudinea că atât personalitatea, cât şi poezia Maestrului Dorcescu se pretează, cu acest prilej, la (re)evaluare, am apelat la mari scriitori şi la colaboratori consacraţi ai Poetului, invitându-i să contribuie, cu scrieri inedite, la acest eveniment aniversar. Opiniile şi felicitările Domniilor Lor m-au ajutat să compun o operă colectivă de recunoaştere a prezenţei excepţionale a lui Eugen Dorcescu în cultura timişoreană din ultima jumătate de veac.

Astfel, la aniversarea din 18 martie 2017, îi vom dărui unui scriitor redutabil – poet, prozator, eseist şi traducător –, unui editor de frunte, unui apreciat doctor în ştiinţele filologice şi, nu în ultimul rând, ci dimpotrivă, unui cetăţean de onoare al Timişoarei, cartea la care am trudit împreună. Eugen Dorcescu este deplin îndreptăţit să primească un asemenea dar. Vocile unor experţi incontestabili au confirmat locul său în elita poeziei româneşti (Virgil Nemoianu, Marian Popa, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru), dar şi complexitatea şi anvergura europeană a operei sale (Andrés Sánchez Robayna, Jaime Siles, Coriolano González Montañez). Deşi prezintă personalitatea lui Eugen Dorcescu din perspective diferite, eseurile, aşezate în ordinea alfabetică a numelor autorilor, scot la iveală numeroase aspecte convergente ale unui veritabil portret artistic, închinat sărbătoritului, probând veridicitatea crezului său poetic, cu puternice rezonanţe avatarice:

Nu mă disting de propriul arheu

De lup, de trubadur şi de cetate,

De Râu, de cavaler – acestea toate

Şi altele asemenea sunt eu. (s.n. – M.-I.B.)

Câteva eseuri se axează pe analiza unora dintre multiplele deschideri ale liricii dorcesciene, mai cu seamă pentru că hermeneuţii nu rezistă tentaţiei de a aborda autorul prin opera sa. Acestea evidenţiază uluitoarea cultură spirituală a Poetului, generozitatea faţă de marile culturi religioase ale umanităţii, din care se degajă tendinţa de compatibilizare, sintetizare şi unificare a vectorilor spirituali într-o simbolistică dirijată de principii cultural-artistice ferme, dar nu rigide. Construcţia poetică dorcesciană porneşte de la discriminări – cum ar fi, lupta dintre carne şi duh, opoziţia Samsara-Nirvana – şi ajunge la anihilarea acestora în unicitatea Fiinţei, la acel „întuneric perfect/ care e însăşi lumina”, denunţând iluzia oricărei dualităţi şi a oricărei contradicţii. Discursul argumentative subiacent este fără nicio fisură logică, iar rafinamentul expresiei, ca şi varietatea mijloacelor stilistice, excluzând orice exces retoric sau estetic, contribuie la sporirea forţei persuasive a textului dorcescian.

În partea finală, am inclus şi un eseu-raport asupra receptării lui Eugen Dorcescu în spaţiul hispanic, ilustrând modul în care a fost tradus şi comentat în Spania, Argentina şi Mexic, în ultimul deceniu. În ansamblu, volumul demonstrează faptul că omogenitatea viziunii şi calitatea realizării artistice sunt pilonii creaţiei lui Eugen Dorcescu, după cum ştiinţa de carte şi profesionalismul îi determină comportamentul social. Inerentele variaţiuni individuale ale autorilor de eseuri nu implică pericolul îndepărtării de aceste coordonate definitorii. Pentru istoria literară, însemnătatea volumului rezidă în găzduirea unei afirmaţii-cheie pentru încadrarea Poetului în foarte onoranta tradiţie a căutătorilor de sublim, deschisă, în lirica românească, de Mihai Eminescu şi dusă mai departe de Lucian Blaga şi Al. Philippide. O autoritate incontestabilă în exegeza dorcesciană, Andrés Sánchez Robayna, cel care a propus întâia oară abordarea lui Eugen Dorcescu drept poet metafizic european – şi tot mai mulţi au aderat la această idee (v. eseurile de aici ale lui Zenovie Cârlugea, Simion Dănilă, Adrian Dinu Rachieru, Vasile D. Ţâra etc.) – remarcă faptul că poezia marelui scriitor timişorean, care „scrutează o dată şi încă o dată profunzimile existenţei”, este întemeiată pe o tradiţie, întrebându-se retoric dacă aceasta n-ar fi tocmai tradiţia sublimului. Avansează, deci, o nouă temă de reflecţie. Adrian Dinu Rachieru şi Cornel Ungureanu îl raportează pe Eugen Dorcescu la Al. Philippide, după ce G. I. Tohăneanu, „fără să pregete” l-a aşezat alături de I. Pillat şi Al. Philippide, iar Mirela-Ioana Borchin scrie un amplu studiu referitor la spiritualizarea simbolurilor în opera dorcesciană, atrăgând atenţia asupra aspiraţiei Poetului spre sublimul, care, în deja cristalizata poetică a avataru rilor, nu se mai restrânge la o categorie estetică, ci existenţială. Sublimul nu îi este accesibil oricui:

„sublimul rămâne

întotdeauna

sublim

chiar dacă

oamenii

nu-l mai

observă” (Drumul spre Tenerife)

Totuşi, fascinaţia sublimului îi defineşte pe acei the happy few, cărora le sunt dedicate cărţile lui Eugen Dorcescu. Titlul volumului a fost inspirat de celebrul Sur Racine al lui Roland Barthes. Era vremea să apară şi la noi o carte Despre Eugen Dorcescu. În perspectiva unei memorabile aniversări a unui scriitor clasic, prin valoare, cu care avem şansa de a fi contemporani şi de a-i ura, împreună, LA MULŢI ANI PLINI DE BUCURIE!

Mirela-Ioana Borchin