Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Urmarea lui Hristos – delicioasă pledoarie pentru frumusețea și curățenia spirituală

George PETROVAI: Urmarea lui Hristos – delicioasă pledoarie pentru frumusețea și curățenia spirituală

                                                       Urmarea lui Hristos – delicioasă pledoarie

                                                         pentru frumuseţea şi curăţenia spirituală

    Translated into Romanian with this title, the famous book Imitatio Christi attributed to the monk Thomas from Kempis, is at the same time not one of the most read books from all times (considered as the second book after the Bible), but is also one of the most important landmark in world literature.

    What is the explication for its thrilling force among the readers? Reading all the four parts of the book, we realize that the author really was inspired, this resulted from its fantastic message and its charming language in which he presents the secrets of the human soul.

    This book appeared in 1991, but the translation is not a new, because it has at its base the Nifon Ploeşteanul edition.

    Petre Ţuţea era de părere că întreaga cultură şi gândire universală se concentrează în maximum 100 de cărţi. Rezultă de aici (un punct de vedere împărtăşit, de altminteri, şi de alţi intelectuali de mare gabarit) că de la un anumit stadiu cărturăresc încolo, procesul de acumulare cantitativă se va converti într-unul eminamente calitativ, dată care va marca trecerea de la acumularea pe orizontală la cea pe verticală, de la cunoaşterea extensivă la cea intensivă. Tot atunci are loc selecţia cărţilor din biblioteca personală şi renunţarea la ceea ce-i considerat de prisos, întrucât toate detalierile şi dezvoltările din sute şi mii de volume sunt magistral cuprinse în acele câteva cărţi esenţiale care formează nucleul germinativ al veritabilei culturi. (În ceea ce mă priveşte, eu am cunoscut atât procesul de dezvoltare, cât şi pe cel de restrângere al bibliotecii…)

Fireşte, funcţia determinativă a selecţiei cărţilor se vădeşte în însuşi profilul spiritual şi conceptual al respectivului intelectual. Unii gânditori moderni, de pildă, au mers atât de departe în această direcţie, încât nu s-au temut să afirme că toată filosofia postplatoniciană nu reprezintă decât note la subsolul filosofiei acestui excepţional cugetător şi scriitor!

Revenind la Urmarea lui Hristos, sunt convins că cei care au parcurs această cuceritoare traducere românească a celebrei cărţi Imitatio Christi atribuită călugărului Thomas din Kempis, vor fi de îndată de acord cu mine cum că ea face parte din cele 100 de cărţi esenţiale despre care vorbeam mai sus. Din două motive:

1)Pentru forţa cu totul ieşită din comun a mesajului transmis de carte, forţă evidenţiată în atâtea şi atâtea prefaceri miraculoase a sufletelor considerate păcătoase înainte de-a face cunoştinţă cu ea;

2)Pentru că în cei 500 de ani scurşi de la apariţia ei, această formidabilă carte a ajuns să se plaseze îndată după Biblie în ceea ce priveşte numărul cititorilor, adică doua dintre cele mai citite cărţi ale lumii, nu doar din lumea creştină după cele mai corecte aprecieri.

Cum se explică uriaşa ei forţă de pătrundere şi de captare a interesului mereu viu al cititorilor de pretutindeni? Prin aceea că, inspirat fiind, autorul dovedeşte o uimitoare cunoaştere a tainelor sufletului uman, iar aceste cunoştinţe neobişnuite sunt înfăţişate cititorului într-un cuceritor grai, pe cât de simplu pe atât de curgător, “limpede ca o apă de munte, dar având adâncimi de ocean”, ca să folosim expresia plină de simţire a preotului Toma Chiricuţă, semnatarul celor câteva rânduri către cititor.

Acelaşi preot Chiricuţă de la biserica Zlătari este de părere că puterea de influenţare a cărţii izvorăşte din “puternica trăire lăuntrică a celui care a scris-o”, adică de acolo de unde vine puterea de influenţare a tuturor cărţilor bune. Întrucât câteva rânduri mai jos el nu ezită să afirme că autorul “a dus o viaţă de sfânt”, în felul acesta preotul Chiricuţă nu face decât să acrediteze ideea noastră cu inspiraţia divină. Căci e cât se poate de limpede pentru oricine are de-a face cu îndeletnicirea scrisului: Pentru a scrie o carte nemuritoare aşa ca Urmarea lui Hristos, nu-i de-ajuns să fii sincer şi bine intenţionat, nu-i de-ajuns deasemenea să fii tobă de carte ori plin ochi cu talent, ci e nevoie de acel ceva extrem de rar, dar esenţial şi înălţat până la transuman, care poartă numele de inspiraţie! Sub fiorul inspiraţiei şi atinşi de harul revelaţiei, aleşii întotdeauna vor săvârşi fapte ieşite din comun, cu atât mai uimitoare pentru cei din jur cu cât înzestrarea lor intelectuală este departe de-a oferi explicaţii satisfăcătoare…

*

Traducerea românească de faţă, ne înştiinţează preotul Toma Chiricuţă, nu este nouă, ci ea este reluarea şi actualizarea din punct de vedere ortografic a ediţiei lui Nifon Ploeşteanul, acea primă tipărire a cărţii făcându-se pe cheltuiala comerciantului Iorgu Dumitrescu din Târgul Răcari.

Aflăm de la preotul Chiricuţă că două sunt motivele pentru care s-a recurs la traducerea din urmă cu mai bine de o generaţie. Mai întâi caracterul fidel al traducerii, făcută într-o românească curată şi stropită cu “un fermecător parfum de cărţi bisericeşti vechi”. Al doilea motiv rezidă în frumoasele Meditaţii făcute pe marginea capitolelor din exemplarul original.

Urmarea lui Hristos este o carte senzaţională, rezultă şi de acolo că oriunde a-i deschide-o, de îndată eşti cucerit de adevărul şi frumuţea inegalabilă a celor descrise. Bunăoară, capitolul I se intitulează “Urmează lui Iisus Hristos şi te leapădă de toate deşertăciunile lumii” şi în el se face elogiul smereniei şi a iubirii lui Dumnezeu. Toate celelalte sunt deşertăciune: “Este deşertăciune a ne lipi inima de ceea ce trece ca fumul şi spre locuinţa unde sunt bunurile cele netrecătoare a nu ne grăbi”. Iar Meditaţia se încheie cu cuvintele: “Dorinţele zadarnice nu ne vor mântui. Dumnezeu voieşte fapte. Deci urmaţi lui Iisus, dacă voiţi a trăi pentru totdeauna cu El”. În capitolul II (Socoteşte-te puţin însemnat), aflăm care-i calea ce duce la înţelepciune: “Pe sine a se socoti nimic, pe alţii a-i crede totdeauna mai buni: iată înţelepciunea şi desăvârşirea mare”. Iar Meditaţia aferentă punctează: “Mândria l-a pierdut pe om, umilinţa îl înalţă şi îl aşează din nou în har cu Dumnezeu”.

În altă parte (Cap. V) se aminteşte de “untul evlaviei”, pentru ca în capitolul XI (Cum poţi avea pace întru tine şi râvnă spre sporul duhovnicesc) să fie numiţi cei doi duşmani care nu ne lasă în pace: patimile şi lucrurile trecătoare ale veacului.

Autorul, el însuşi călugăr, nu putea ca în capitolul XVII (Viaţa monahică) să nu se arate intens preocupat de această chestiune deosebit de sensibilă la vremea respectivă. Însă, spre bucuria citititorului, el o face prin judecăţi curajoase care lui îi aduc cinste, iar cărţii îi sporesc cota de atractivitate: “Rasa monahală şi tunsura încă nu face pe monah”. Căci, ne asigură autorul: “Nu e puţin lucru a vieţui în mânăstire şi chinoviu, a petrece acolo fără sfadă şi a rămâne credincios până la sfârşit”. Oricât ne-ar părea de surprinzătoare, concluzia autorului în această delicată problemă este cît se poate de tranşantă: “Spre a duce o viaţă duhovnicească, trebuie să te faci nebun pentru Hristos”!

De altfel, toate cele patru cărţi (părţi) alcătuitoare sunt înţesate cu fermecătoare cugetări, indestructibil articulate pe coloanele de marmură ale textelor biblice judicios selectate. De reţinut că cea de-a treia carte diferă de primele două atât în ceea ce priveşte întinderea (cuprinde 59 de capitole, adică mai multe decât toate celelalte trei la un loc), cât şi în ceea ce priveşte maniera de conglăsuire cu cititorul: Iisus Însuşi se adresează acestuia prin apelativul “Fiule”, ceea ce, evident, creşte cota ei de interes.

Cartea a IV-a urmează aproximativ aceeaşi manieră de adresare. Spun aproximativ, căci ca şi cum cele patru cărţi n-ar fi fost scrise de aceeaşi persoană, cartea a IV-a se deschide cu marea taină a Împărtăşaniei, după care, pe aceeaşi temă privită cu cea mai mare responsabilitate spirituală din toate unghiurile, urmează cuceritorul dialog cu Iisus Hristos, capitolele respective fiind intitulate după caz fie Glasul Domnului Hristos, fie Glasul celui ce urmează pe Hristos.

Sighetu Marmaţiei                                                                                George PETROVAI

 

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.