Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » LIVIA CIUPERCĂ: CONSTELAŢII DIAMANTINE – MARTIE 2017

LIVIA CIUPERCĂ: CONSTELAŢII DIAMANTINE – MARTIE 2017

Primăvara 2017 se doreşte zâmbitoare, florală, iubitoare, generoasă cu noi, cu toţi. Merităm – ori, nu, speranţele noastre-s vii.

Câtă dreptate are DOINA DRĂGUŢ, cunoscut poet, apreciat şi ambiţios director al revistei craiovene „Constelaţii diamantine”: „Închid ochii şi mintea mă poartă / spre un punct fixat din inexistenţa / ce pare veşnicie (…); între naştere şi moarte este / un rest, ca o ultimă ramură între cer şi pământ (…); între progres şi declin există totdeauna / un drum”, da, „un drum, ce se cheamă înţelepciune de sine”.

Acesta este un zâmbitor salut pentru un proaspăt număr al revistei „Constelaţii diamantine”, nr. 3 (79), din luna martie a anului în speranţa căruia „închidem ochii şi mintea” – cu vii speranţe – către oamenii care convieţuiesc şi creează pe acest pământ sfânt, numit ROMÂNIA.

Da, prieteni, suntem şi sub semnul lui GEORGE TOPÂRCEANU, amintindu-ne, cu emoţie, că s-a născut într-o frumoasă zi de început de martie, mai precis, pe 20 martie 1886.  Suntem sub semnul naşterii unui îndrăgit poet despre care şi Bucureştiul, şi Nămăieştii de Argeş, şi Iaşul marilor iubiri – îl omagiază. „O linişte siderală învăluie somnul pădurii”, şoptea poetul cândva. E şi dorinţa noastră vie să nu uităm că „somnul pădurii”, adică plămânii pădurilor hrănesc plămânii vieţuitoarelor pe acest pământ, din care şi noi suntem parte. Un mare avertisment – şi n-avem voie, n-avem voie, dragilor, să-l ignorăm!

Această introducere dinspre o revistă primăvăratecă, „Constelaţii diamantine”, la cel de al 79-lea număr al său – înspre amintirea lui George Topârceanu, devine invitaţie: de a ancora prezentul dinspre trecut spre acest prezent – cu deschidere spre noi şi noi speranţe.

Aşa ne explicăm amplitudinea paginilor revistei „Constelaţii diamantine” pentru pentru poeţii cărora li se acordă generos spaţiu: Nicolae Mătcaş, Ilie Gorjan, Galina Martea, Daniel Marian, Dumitru Tâlvescu, Karoly Fellinger, Baki Ymeri, Gabriela Genţiana Groza, Mirela  Ioana Borchin, Marian Hotca, Luca Cipolla, Ecaterina Negara.

Apreciem interesul acordat în prezentarea unor publicaţii recente, a unor autori şi volumele lor, precum: Elis Râpeanu, Nicolae Maroga Nucu, Dorel Cosma şi Menuţ Maximilian, Nicoleta Milea, Ion Vâlceanu-Văleanu, Ştefan Cornel Rodean, Mihai Rădoi, Constantin Mândruţă, Camelia Suruianu.

Nu lipseşte nici îndrăgita pagină de epigrame. Deopotrivă, obişnuitul  „calendar literar”. În acest proaspăt număr al  „Constelaţiilor diamantine”, cititorul va descoperi interesante notaţii de filozofie, politică, psihologie, dar şi de sculptură – pentru că rămânem sub semnul marelui Constantin Brâncuşi.

Semnalăm şi o invitaţie, la Iaşi, prin condeiul lui Mihai Caba.

Cu vie emoţie, doamna Paula Romanescu ne invită să medităm şi asupra LIMBII DACILOR, a străbunilor noştri, ce rămân – nedreptăţiţii – şi e un mare-mare păcat!

Şi pentru că în acest număr de MARTIE al revistei „Constelaţii diamantine” se află şi un text INEDIT, vă rog să-l lecturaţi. Se intitulează, simplu, CORNELE BADEA.

Aştept un semnal din partea Dvs.! Îl aştept cu vie emoţie şi mare speranţă. Vă mulţumesc anticipat!

CORNEL BADEA

Supun atenţiei cititorilor revistei CONSTELAŢII DIAMANTINE textul inedit al unei conferinţe susţinute la Radio România, în ziua de 28 noiembrie 1943, de către juristul-scriitor Alexandru Lascarov-Moldovanu (1885 – 1971). Textul olograf face parte din Arhiva Societăţii Române de Radiofuziune, prilej de a mulţumi încă o dată domnului Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi echipei de la departamentul Patrimoniu.

Acest text ar trebui să aibă un impact emoţional pentru dvs. şi pentru cititorii dvs., pentru că eroul acelei conferinţe din noiembrie 1943 a fost, la acel moment, un copil, Cornel Badea, originar dintr-un sat din apropierea oraşului Slatina.

Am luat decizia de a vă trimite textul respectivei conferinţe cu un scop precis, pe care îl veţi deduce după ce veţi citi ceea ce urmează.

Precizez, este un text inedit, pe care l-am extras dintr-un volum dedicat juristului-scriitor Alexandru Lascarov-Moldovanu, şi care, în prezent, se află sub tipar.

Mi-aş dori din suflet să putem afla vreun detaliu cât de mic despre cel care s-a numit CORNEL BADEA. Speranţa mea este atât de mare, încât am încredinţare că distanţa SLATINA – CRAIOVA, adică OLTENIA ISTORICĂ nu este deloc atât de mare.

Iată textul:

„Îngăduiţi-mi să vă povestesc o mică faptă, pentru care am dat la 14 noiembrie [1943], în oraşul Slatina, unde am fost, cu modestele mele treburi de grăitor către alţii (…). În unul din îndepărtatele sate ale judeţului se află o gospodărie de oameni muncitori, dar destul de sărmani. Vreo 5-6 copii împodobesc curtea şi casa acestei gospodării. Bărbatul, fireşte, este plecat la război, cum se cuvine. Mama a rămas singură, cu toată grija casei şi, hai-hai, duce această grijă cât poate mai bine. Nu-i uşor, dar, cu vrednicie, le rostuieşte pe toate. Copilul cel mai mare, Cornel, a isprăvit astă-vară cele şapte clase ale şcoalei primare. E cam slăbuţ, dar coardă de înţelepciune şi de voinţă. El vrea să meargă să înveţe carte la Slatina. Mama – sărmana, cât ar vrea şi ea! – dar <nu se poate, Corneluş, mamă, că nici măcar încălţări nu ai în picioare!> şi fireşte, l-a oprit acasă.

            Băiatul a aflat cum stă lucrul cu <examenul de admitere la liceul comercial>, a tăcut, a chibzuit şi, luând cu sine <atestatele> sale, adică documentele că-i român şi absolvent de şcoală primară, a fugit într-o noapte de acasă, aşa, în hăinuţa lui străvezie, cu pălărioara sa spartă şi… iertaţi, vă rog, în picioarele goale.

Ajuns la Slatina, a mers la liceu şi s-a înscris. Iar când l-au văzut cei de acolo, s-au înduioşat şi după ce l-au înscris, i-au făcut rost de nişte încălţări, şi l-au hrănit. Şi a venit ziua examenului. Am uitat să vă spun că în vremea asta, biata maică-sa a umblat peste tot, căutându-l, şi neaflându-l, a dat de veste la jandarmi (…). Când a aflat că e la Slatina, a purces la drum, luând într-o basma ceva merinde şi ceva mai multe lacrimi pe obraz.

Când a dat de el, a mers la <domnii de la liceu şi le-a zis că degeaba sunt toate, că ea nu poate să subţină pe copil la şcoală, de vreme ce nu poate – şi gata!> Dar băiatul, una ştia – şi asta făcea: să dea examen şi să intre la liceu.

Şi Cornel a dat examen – şi a reuşit – vă rog să mă iertaţi! – cel dintâi, cu media 9.35. Să tot priveşti lista cu cei reuşiţi: în fruntea tuturor desculţul din satul… de pe Valea Oltului!

Bune toate, iubiţi ascultători, şi frumoase, dar ce te faci cu toate cele trebuitoare pentru şcoală? Bine-bine: 9.35, frumos şi înduioşător, dar pe urmă?

Ei, dragii mei, a fost şi altăceva pe urmă. Căci, iată, Dumnezeu a voit ca acest lucru să fie aflat în oraş, de (…) un tată care are un necaz de război. Şi anume: de un mare negustor din Slatina, însuşi el un Cornel de pe vremuri, plecat tot ca acesta dintr-un sat din Muscel – şi care îşi are <dispărut> [deportat] prin fundurile Rusiei pe unul din cei cinci băieţi ai săi, care, toţi şi-au făcut datoria pe câmpul de luptă. Negustorul acesta, din fire bun, harnic şi ajutător, şi-a zis în sine: <Voi lua pe Cornel acesta în locul copilului dispărut. Şi-i voi purta de grijă pentru tot restul vieţii, ca astfel Dumnezeu să-mi ajute să văd pe cel dispărut, întorcându-se acasă>.

Şi a mers – şi a luat pe Cornel la sine. L-a spălat, l-a îmbrăcat, l-a încălţat şi a făcut legământ că-i va da tot ce-i trebuie să înveţe carte. A spus mamei lui Cornel: <Femeie, de aici înainte nu-i mai purta de grijă, că i-o port eu!>

Ar zice cineva, cu duh bănuitor, că aceasta este o poveste pentru înduioşat sufletele, dar iată, vă încredinţez că în pomenita zi de 14 noiembrie [1943], din acest an, pe când mă aflam în încăperea în care aveam să grăiesc, bunul negustor slătinean mi-a adus înainte pe Cornel şi atât el, cât şi însuşi Cornel, mi-au povestit ceea ce eu însumi v-am povestit acum.

Am mângâiat copilul pe fruntea lui încă palidă, l-am privit în ochii lui cuminţi, dar plini de viaţă şi i-am ascultat glasul blajin.

<Şi vrei tu, Cornel, să înveţi carte?>

Şi el, cu acea gingăşie plină de dulceaţă, pe care numai copiii o pot avea, mi-a dat încredinţare, răspunzându-mi:

<Da, vreau să învăţ carte!>

<Bine, Cornel, i-am zis, să fii cuminte şi ascultător şi Dumnezeu are să te ajute să înveţi carte> – iar dintre cei care au ascultat şi grăirea mea din ziua aceea, a fost şi Cornel Badea, cel ieşit cu media 9,35 întâiul! la examenul din toamna aceasta, la liceul comercial din Slatina (…)” (ALEXANDRU LASCAROV-MOLDOVANU).

O precizare importantă: Din documente aflăm că evoluţia Liceului Comercial din Slatina a avut multe urcuşuri şi tot atâtea coborâşuri. Întâi a fost creată Şcoala Superioară Comercială (1925) →  s-a transformat în Liceu Comercial (1936) → Liceul „N. Titulescu” → Şc. Tehnică de Administraţie Economică (1948-1956) → vor funcţiona două clase de comerţ şi contabilitate, în cadrul Liceului „Radu Greceanu” Slatina (1979-1980).

            Acesta este o parte din textul conferinţei-radio din 28 noiembrie 1943. Au trecut de atunci 74 de ani. Îşi mai aminteşte cineva de acea emisiune radio? La timpul acesta – ce bucurie nesperată! – Cornel Badea ar fi un venerabil octogenar, cu nepoţi şi strănepoţi în juru-i. Mi-aş dori să-l cunosc şi să aflu (să aflăm, cu toţii) ce a devenit copilul de ieri, prin generozitatea unui mecena slătinean? Ferice de acel generos creştin! Ar fi un gest creştinesc, dacă dvs., stimată redacţie, aţi publica textul. S-ar putea contura – întru îmbrăţişare – un destin.

Cu recunoştinţă, Livia Ciupercă

U. Z. P. R.