Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » MARTURISITORI » EUGEN ONISCU: NEÎNȚELEASA PARABOLĂ (2)

EUGEN ONISCU: NEÎNȚELEASA PARABOLĂ (2)

Parabola grâului și a neghinei, ne aduce în față un mare adevăr, pe care eu atunci când l-am descoperit am fost uimit de profunzimea ce o cuprinde. Mă refer la răbdarea lui Dumnezeu, ce oferă mijloacele necesare pentru ca grâul și neghina să crească împreună în acelaș ogor. Din cadrul acestei parabole se desprinde o întrebare și anume: De ce nu a lăsat Dumnezeu pe slujitorii Săi să smulgă neghina? Ca să înțelegem de ce nu permite Dumnezeu ca neghina să fie smulsă, atunci când creșterea ei este la început trebuie să înțelegem în primul rând neghina ca o sămânță a răului aruncată de Satana în inimile oamenilor. Mulți dintre noi suntem un conglomerat de grâu și neghină. În inima noastră din cauza acestei realități zi de zi se dă o luptă teribilă în adâncul ființei noastre. Pe când unii oameni au înăbușit semințele adevărului să rodească în inimile lor, și au lăsat astfel loc deplin pentru ca semințele răului să aducă rod deplin în viața lor. Și sunt și oameni care au învățat ca prin har să anihileze semințele răului, ce cad uneori și în viața lor și, conlucrează cu Divinitatea pentru a aduce în caracterul lor roadele Duhului Sfânt precum: ,,… dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. ( Galateni 5; 22-23 )

Cu toții primim darul vieții zi de zi, apoi lumina soarelui, aer, hrană și toate celelalte daruri necesare vieții. De asemenea pe lângă toate aceste minunate daruri, Dumnezeu ne înconjoară cu harul său minunat invitându-ne să primim mântuirea Sa. În Sfintele Scripturi Dumnezeu este înfățișat ca un Tată ce își caută fii rătăcitori ce fiind înzestrați cu anumite aptitudini și talente aleg să-și trăiască viața departe de El. Iar Dumnezeu rabdă astfel de atitudini de răzvrătire împotriva Sa, înconjurându-i în continuare pe astfel de oameni cu iubirea Sa. Eu nu înțeleg pe deplin cum poate Dumnezeu să fie atât de îndurător și iertător cu cei nemulțumitori și răi.

Un exemplu în acest sens îl găsim pe paginile celor patru Evanghelii, prin modul cum Iisus la tratat pe Iuda timp de trei ani și jumătate cât timp Iuda a stat în preajma Sa. Nu l-a mustrat decât la urmă. Iisus a căutat mereu să-i ofere lui Iuda bunătatea Sa, sperând să-l recupereze și să facă din el un apostol al Său de talia lui Pavel. Iuda a fost acolo cu Iisus a văzut minunile săvârșite de El pentru cei suferinzi, a auzit cuvântările lui Hristos pline de cuvinte de iubire și speranță pentru întreg neamul omenesc. L-a privit ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Fiu al omului, i-a văzut fața, ochii, gesturile, l-a văzut aplecându-Se lângă cei îndurerați și spunându-le cuvinte de mângâiere, l-a văzut predicând Evanghelia celor păcătoși și adresându-le mesaje de speranță și iubire. Ba mai mult de atât, Iuda a fost primul dintre ucenici căruia Iisus i-a spălat picioarele, și în timp ce îi erau spălate picioarele cred că și inima lui Iuda a simțit atingirea iubirii divine. Însă el a permis ca hibele din ființa lui să-l învingă, el a lăsat ca sămânța aruncată de Satana în inima lui să rodească, și în final acest lucru i-a adus pieirea. De admirat compasiunea și iubirea lui Iisus față de Iuda, cu câtă răbdare zi de zi îl accepta Mântuitorul pe acest ucenic oferindu-i șansa de a deveni grâu în grânarul ceresc.

Cu metode diferite și astăzi, Dumnezeu se ocupă de fiecare locuitor al planetei pământ în parte pentru ca minunatele Roade ale Duhului să se dezvolte în inima și viața fiecăruia. În final, unii oameni se vor identifica atât de mult cu roadele împărăției întunericului, încât vor fi numiți fiii Celui Rău. Există pericolul pentru noi toți în a lăsa ca semințele răului să încolțească în noi și să aducă roade în viața noastră. Și unii oameni încep să iubească astfel de roade preamărind un stil de viață contrar a tot ceea ce Sfintele Scripturi ne învață despre modul cum trebuie să ne trăim viața. După ce ne vorbește despre cum tolerează mult timp Dumnezeu astfel de caractere, parabola ne spune ceea ce se va întâmpla în final în cadrul marii controverse dintre Hristos și Satana în care noi toți suntem cuprinși. Pentru că planeta pământ este locul unde marea luptă se desfășoară, și mai mult de atât trebuie să înțelegem că în dreptul fiecăruia dintre noi se dă o luptă între lumină și întuneric. Întrebarea care se pune este cine va cuceri inima noastră, iubirea lui Dumnezeu sau atracțiile păcatului prezentate de Satana în atâtea forme.

După ce au auzit parabola, ucenicii au fost foarte nedumeriți și după ce Iisus a dat drumul mulțimilor, iar ei au rămas singuri cu El au cerut explicații dorind să înțeleagă, care erau adevărurile cuprinse în parabolă. Dar să urmărim firul raportului biblic: „Atunci Iisus a dat drumul noroadelor, și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, și I-au zis: Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânță bună, este Fiul omului. Țarina este lumea, sămânța bună sunt fiii împărăției, neghina sunt fiii Celui rău. Vrăjmașul, care a semănat-o, este Diavolul, secerișul este sfârșitul veacului, secerătorii, sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe ceice săvârșesc fărădelegea, și-i vor arunca în cuptorul aprins, acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.” ( Evanghelia după Matei 13;36-43 )

Lumea noastră este marele câmp unde cad cele două feluri de semințe, dar mai precis semințele sunt sădite în ogorul inimii. Există un contrast evident, Dumnezeu sădește cu har și iubire, pe când Diavolul vine pe furiș și își aruncă sămânța, este tot o formă de a sădi însă vine noaptea pe ascuns, este de fapt o lecție pentru noi. Nu vedem confederația răului, în schimb vedem efectele lucrării duhurilor rele în lumea noastră. Viața spirituală implică un risc pentru că zi de zi suntem asediați de Diavol pentru a fi învinși din punct de vedere spiritual. Adevărul pe care parabola ni-l transmite este că grâul la un moment dat poate deveni neghină, și neghina la rândul ei poate deveni grâu. Pare paradoxală la o primă vedere această afirmație, ba mai mult de atât în lumea agricolă nu este posibil așa ceva ca neghina să devină grâu, și nici grâul nu devine niciodată neghină, însă din punct de vedere spiritual acest lucru este posibil. Am să încerc să mă explic prin intermediul a două exemple.

Împăratul Solomon a început în dimineața vieții sale destul de bine să umble cu Dumnezeu. Ba mai mult de atât, Dumnezeu i s-a arătat și într-un mod deosebit a fost înzestrat cu înțelepciune pentru a putea conduce poporul Israel. Un timp totul a mers foarte bine, se părea că întreaga viață a lui Solomon se va derula ca viața unui om ce dorea să-L onoreze pe Dumnezeu. Însă citim pe paginile Sfintelor Scripturi că au urmat acei ani de apostazie, de coborâre de la standardele divine. Și a existat riscul ca viața lui Solomon să se încheie în acea stare de decădere, departe de Dumnezeu. Însă spre finalul vieții sale, Solomon își dă seama de nebunia sa, adică în cărțile pe care el le-a scris a considerat nebunie acea atitudine a sa de a-i întoarce spatele lui Dumnezeu. El se convertește și scrie o întreagă confesiune a întoarcerii sale, și a nebuniei unei vieți trăite departe de Dumnezeu în cartea sa filozofică intitulată Eclesiastul.

Un al doilea exemplu, este regele Manase despre care atunci când citesc mă ia groaza despre câte păcate a comis, a adus pe cei ce chemau duhurile rele, a umplut Ierusalimul de sânge, la ucis chiar și pe profetul Isaia. Părea că toată viața acestui om nu era decât un triumf total al forțelor răului în inima sa. Influența pe care Manase a exercitat-o pe timpul domniei sale asupra poporului a fost nespus de rea. Dar are loc un eveniment neașteptat în viața acestui rege, este luat în robie de asirieni și dus în Babilon. Interesant este faptul că atunci când domnea cu putere la Ierusalim și făcea foarte mult rău, raportul biblic ne spune:„Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte. Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase și l-au pus în lanțuri. L-au legat cu lanțuri de aramă, și l-au dus la Babilon. Când a fost la strâmtoare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui, și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi. I-a făcut rugăciuni, și Domnul lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile, și l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.” ( 2Cronici 33;10-13 ) Rapoartele istorice și comentariile biblice ne relatează despre asirieni că erau foarte cruzi. Iar despre modul cum erau legați captivi în lanțuri ni se relatează: „În lanțuri pe care unii îi interpretează ca fiind spini trecuți prin nasul sau obrajii captivilor pentru a-i duce cu o funie. Basoreliefuri asiriene cuprind imagini cu captivi duși de cârlige trecute prin buzele sau nările lor. ( Cel mai probabil că în acest mod a fost dus și Manase la Babilon.) Babilonia făcea parte pe atunci din imperiul asirian, și câțiva dintre împărații asirieni cu titlul de împărat al Babilonului au domnit atât peste Babilon, cât și peste propria lor națiune, Asiria. Așa se face că un împărat asirian putea să-l ducă rob pe un rege al Iudeii la Babilon și nu la Ninive.”

Însă acolo în Babilon, Manase începe să vadă viața altfel și își dă seama de faptul că Dumnezeu în toți acei ani de apostazie pe care el ia trăit, l-a iubit și l-a așteptat să se întoarcă ca pe un fiu risipitor. Impresionant cum acest rege se întoarce la Dumnezeu și cum este readus la Ierusalim și încearcă să repare răul pe care l-a săvârșit. Dar mai mult de atât Manase începe să-l cunoască pe Dumnezeu, se apropie ca un fiu rătăcitor pentru a se împrieteni cu Tatăl său Ceresc, ce l-a așteptat atât de mult timp să se întoarcă în brațele iubirii divine. Eu sunt un om limitat și nu pot înțelege pe deplin răbdarea divină și atitudinea lui Dumnezeu ce oferă atâtea ocazii oamenilor pentru a se întoarce la El. De asemenea nu este bine să călcăm în picioare la nesfârșit chemarea duioasă a lui Dumnezeu la mântuire, și nici să ne jucăm cu răbdarea Sa, pentru că pot veni consecințe neplăcute asupra noastră. De altfel parabola ne arată un contrast evident între sfârșitul celor răi și celor buni. Parabola ne descrie două categorii de oameni, pe cei ce au conlucrat cu harul lui Hristos pentru a fi salvați, și pe cei ce au respins mereu bunătatea divină și ocaziile oferite atât de generos de Dumnezeu pentru ca oamenii asemenea lui Manase să se întoarcă la El.

Să medităm la atitudinea lui Iisus de la Golgota, atunci când cei doi tâlhari se zbăteau în mâinile soldaților romani ce urmau să-i răstignească, Iisus și-a întins mâinile de bună voie pentru a fi crucificat spunând: ,,Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Din aceste cuvinte ale Sale înțelegem bunătatea și iubirea Sa ce ne înconjoară uneori toată viața noastră, așteptând să ne întoarcem la El. Dar nu este bine să respingem la nesfârșit dragostea lui Dumnezeu, pentrucă parabola ne vorbește și despre dreptatea divină ce se va manifesta în acel timp când îngerii lui Dumnezeu îi vor separa pe oameni, iar cei ce sau identificat cu păcatul și confederația răului, vor avea parte de judecata executivă.

Parabola se încheie cu un tablou luminos, și ne vorbește despre strălucirea pe care o vor avea cei mântuiți în împărăția slavei. Trupurile lor ce au moștenit toată ereditatea și degenerarea ce s-a abătut aspra neamului omenesc de la o generație la alta, la a doua venire a lui Hristos în glorie vor fi proslăvite și se vor înălța cu Iisus la ceruri pentru a începe eternitatea. Deosebit de frumoasă este lucrarea mântuirii în favoarea omului, mai ales finalitatea acestei lucrări. Minunate sunt privilegiile ce se întind în fața noastră prin prisma harului lui Hristos. Deși trăim în această lume plină de răutate în care se văd efectele lucrării răului, și totul în jurul nostru uneori este plin de întuneric. Promisiunile lui Dumnezeu privind viitorul omenirii pe mine mă fascinează, și îmi dau seama că trebuie ca în ciuda tuturor defectelor mele să conlucrez cu Divinitatea și să accept lucrarea harului în viața mea pentru ca într-o zi să mă pot bucura de minunățiile Canaanului Ceresc.