Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Ligia Gabriela JANIK: CÂND IUBEŞTI, DĂRUIREA VINE DE LA SINE…

Ligia Gabriela JANIK: CÂND IUBEŞTI, DĂRUIREA VINE DE LA SINE…

Încă de pe primele pagini ale cărţii – natura poetică, o înfiorare emotivă venită din interior şi dăruită  într-un ansamblu de trăiri sufleteşti, sentimente, gânduri – se îndreaptă cu entuziasm spre cititor: „Frumuseţea într-o clipă o voi dărui-n poeme” (poezia: „Confesiunea unei clipe”).

Poeta Felicia Stamatin îşi intitulează volumul de debut „Picături de Miere” –  taină a sentimentelor, sete de lume şi soare”, cum spunea însuşi marele Lucian Blaga, este un tărâm al melancoliei, dar şi strigătul unei inimi în care s-au strecurat pe furiş sentimentele durerii, ale nostalgiei şi taina tăcerii: „E-atâta linişte în jur … şi-i soare!/  Atâta pace-n mine,-atât senin!/ În fiecare zi e sărbătoare/ Privindu-mi fiii cum se duc şi vin!/ E-atâta dor rămas fără-mplinire,/ Atâtea-mbrăţişări fără răspuns,/ Atâtea lacrimi strânse în potire/ Şi-atâta cer de rugăciuni străpuns!” (din poezia: „Lacrimă în ochiul furtunii”)

Muzicalitatea în vers clasic, dă o evidentă savoare versurilor, menite să potolească setea cititorilor cu lumina cuvântului scris, răzbătut de emoţii intense în diferite forme lirice. Poezia trăită cu o dăruire de sine copleşitoare este ca un vas de alabastru în care autoarea îşi păstrează cu grijă nu doar taina sufletului, ci şi lacrimile acestuia adunate din vicisitudinile vieţii. „Mi-e caietul plin de lacrimi sub noroiul neuscat!/ E ţărâna asta plumbul, ce-mi împiedică visarea/ Şi mi-a devenit condeiul sterp de-atâta cer pustiu,” (Poemul Nepoemelor)

Ca un impresionant policandru al Cerului, mesajul poemelor umple sufletul cititorului de lumină şi frumuseţe spirituală. „Milenarul Cuvânt eşti, aici, printre noi,/ Îţi zideşti blând lumina-n sămânţa iubirii/ Şi reverşi din izvorul de pace-un şuvoi,/ C-ai iertat uscăciunea din rodul zdrobirii.” (Sfânta mea sărbătoare)

Prin punerea în antiteză a dragostei efemere vizavi de cea astrală, versurile doamnei Stamatin, simple la prima vedere,  sunt bine conturate, coerente, respectând cu stricteţe canoanele versificaţiei clasice, vor dăinui în rândurile poeţilor atât „Cât va dura pământul” , deoarece „Poeţii nasc Poeme/ Din lacrimi şi suspine şi-a rănilor dureri” (Unui Poet”),

     Dintr-o rimă cristalină şi un arcuş care alinta o vioară, Versul i-a devenit hrană, Cuvântul pâine, Poezia religie, din dulceaţa cărora s-a născut „Picături de Miere”, recunoştinţă şi omagiu închinat muzei, care i-a fost „străjer şi călăuză” pe cărărea  poeziei. „Chiar versurile astea au aşteptat o vreme / Să ţi le-aduc ofrandă pe-altar de primăveri, (din poezia: „Unui Poet”)

Lupta lăuntrică împotriva soartei, „Eu sunt un Eu ce n-a-nvăţat să moară,/ (Deşi în jocul vieţii am pierdut)/ Când va-nceta ruina să mai doară,/ Te voi iubi la modul absolut.” (Eu) este intuitivă chiar din primele versuri, cititorul regăsindu-se cu fiecare lacrimă compusă nu doar pe portativul rimei. Înzestrată cu talent, expresivitatea melodică este redată nu doar prin vers, deoarece autoarea, cu multă măiestrie, prin cânt a dat o nouă formă poeziei sale. Spre satisfacţia sufletului, putem savura multe din versurile sale aşezate într-o linie melodică duioasă.

Ca în majoritatea poeziilor de dragoste, şi autoarea noastră face din iubire tema centrală a poeziilor sale, dar într-un mod cu totul aparte. Pentru citirea „Picături de miere”, îmbelşugată cu puternice emoţii, este nevoie de un spirit si suflet curat, deoarece se dăruieşte cititorului prin puritate spirituală şi dragoste de Cuvânt.

—————————-

Ligia Gabriela JANIK

13 martie 2017

Germania