Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Arte » Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (VI): ”Cred din toată ființa mea în viitorul Teatrului George Ciprian. Ave!”

Dialog între Ion Aldeniu și Marin Ifrim (VI): ”Cred din toată ființa mea în viitorul Teatrului George Ciprian. Ave!”

Ion Aldeniu: Cum ați perceput ”despărțirea” de Paul Ioachim? Mă refer la momentul în care ați decis să vă transferați la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău…

 

Marin Ifrim: A fost o despărțire cu senzația grea de neputință din partea amândurora. Eu eram decis să plec, aveam motive clare. El vroia să rămân, însă nu putea face nimic, mi-a spus-o chiar el, într-un fel, era legat de mâini și de picioare. Între noi exista un personaj dificil, un ins al umbrelor. Am plecat și, azi, la peste 15 ani de atunci, nu mai am niciun resentiment, ba chiar m-am împăcat cu gândul că am luat o decizie corectă, iar ființei căreia i-am suportat atunci toate micile mizerii azi îi ascult cu răbdare vorbele. Îl înțeleg mai bine decât atunci. Nu numai eu aveam dreptate!

 

Ion Aldeniu: La Casa de Cultură a Sindicatelor ați luat-o de la capăt, de la zero, cum se spune. Alte perspective, alt (bio)ritm profesional. V-a fost mai bine la noul loc de muncă?

 

Marin Ifrim: Am fost încadrat pe postul de referent, având în grijă și o bibliotecă destul de… voluminoasă. Imediat, la vreo două luni, am organizat prima ediție a Concursului de creație literară pentru elevi și studenți ”Constantin Petcu” – dedicat acestui profesor de română, mort în anul 1998, fost președinte al celebrului Cenaclu literar  ”Al. Sahia”, locul din care au plecat spre afirmare națională tinerii de atunci: Ion Gheorghe, Ion Băieșu, Gheorghe Istrate, Laurențiu Ulici, Passionaria Stoicescu, Florentin Popescu și mulți alții. Cum s-a întâmplat să înființez acest concurs? De câteva luni, Constantin Petcu zăcea în casa părintească, la Pogoanele, după o operație complicată. Ne-am dus la el vreo 10 cenacliști, poeți și  publiciști, ca să-i oferim un premiu, adică o diplomă și niște bani. La plecare, m-a rugat să rămân la urmă pentru că vrea să-mi spună ceva important. Mi-a mărturisit că va muri foarte curând și m-a rugat să nu-l uit, să-i țin amintirea vie, să scriu și despre el din când în când. Era foarte convingător, iar eu eram foarte stânjenit. Mi-a fost imposibil să nu-i promit că mă voi ocupa de posteritatea sa. Atunci eram redactor la ziarul ”Muntenia”. După doi ani, venind la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzau, mi-am amintit de promisiune și mi-am împăcat propria conștiință. Anul acesta, în luna mai, voi organiza cea de-a XVIII-a ediție a acestui concurs.

 

I.A.: Știu despre ce vorbiți, am participat la câteva din festivitățile de premiere a unor elevi. În activitatea dumneavoastră culturală ați avut tot timpul în vedere elevii și studenții. Cum se explică această insistență în a promova tinerii?

 

M.I.: Nu e nevoie de cine știe ce explicații sau de teorii despre patriotismul specific personajelor din opera lui Caragiale. Am încercat să oblojesc aripi de îngeri. Pentru mine copiii sunt un simbol al purității. Îngeri care trebuie ajutați să învețe să zboare. Pe mine nu m-a ajutat nimeni să visez… concret. Am trăit o copilărie manufacturată de personajele din cărțile lui Jules Verne, Karl May etc. N-am prea avut ”instructori” de zbor. Singurul scriitor care m-a promovat a fost regretatul poet Puiu Cristea, fost redactor de rubrică de cultură la ziarul ”Viața Buzăului” și conducător al cenaclului literar omonim. Am fost primit în Uniunea Scriitorilor din România cu vreo doi ani înaintea acestuia. Când îl vedeam, lăsam capul în jos, îmi era o jenă teribilă pentru că o luasem înaintea maestrului. Debutasem deja în revista ”Familia”, absolut întâmplător, girat de criticul literar Al. Cistelecan. Puiu Cristea mi-a publicat multe poeme și mi-a făcut destulă publicitate. Aveam deja vreo 25 de ani, puteam să ratez și acest moment. Din această cauză am promovat și eu tineri. Poate chiar sute de elevi și studenți. Inclusiv prin intermediul teatrului, cât timp am fost colaborator al Palatului Copiilor Buzău și m-am ocupat de secțiunea Teatru. E bine că tinerii scriu. Citesc multe creații ale acestora. De vreo 2 decenii sunt membru în două jurii la concursuri literare naționale și în unul județean. Am deja o viziune a prezentului literar. Dacă ar depinde de mine, i-aș îndrepta pe tineri mai mult spre teatru și mai puțin spre poezie. Poezie destulă se găsește și în teatru. Ca să nu mai spun de formarea personalității pe scenă, pe viu, ca într-un atelier de educație multiplă. La Concursul ”Tinere Condeie” și la Concursul ”Constantin Petcu” am premiat mulți elevi ai Liceului de Artă ”Margareta Sterian” , mulți dintre aceștia aparținând clasei de actorie! Acum, împreună cu directorul Teatrului ”George Ciprian”, doamna Gina Chivulescu, ne gândim la organizarea anuală a unui concurs de creație literară destinat elevilor care scriu piese de teatru scurt. În concursurile de care tocmai am pomenit, am întâlnit și multe piese de teatru scrise de elevi de la diverse licee din Buzău sau din județul Buzău. Lucrări destul de interesante, cu tematici specifice vârstei, pline de vervă, bine articulate epic.

 

I.A.: Din câte știu, v-ați ocupat de spectacole și la Casa de Cultură a Sindicatelor. Care ar fi diferența dintre teatrul de la…Teatru ”George Ciprian” și teatrul de la Sindicate?

 

M.I.: Mă faceți să râd! La Teatrul ”George Ciprian” eram o rotiță invizibilă a spectacolelor. Aveam o mare responsabilitate. În culise trebuia ca totul să se desfășoare perfect, nu se admintea nicio greșeală. Dacă un actor uita o replică, nici nu era nevoie de sufleur, improviza cu genialitate, însă noi, tehnicienii, nu aveam voie să greșim. Aveam o muncă grea. S-ar fi observat imediat orice bâlbă. Dincoace, la Casa de Cultură, activitatea mea și a celorlalți era mai boieroasă. Uneori vindeam bilete în locul secretarei, doamna Ana Reghină, alteori, foarte rar, mă duceam cu afișe prin școli. Promovam spectacolul sau vindeam bilete. De regulă, eu eram cel care, cu impresarul fiecărei trupe de teatru, verificam biletele la intrarea în sală. Mă îmbrăcam bine, ca de sărbătoare, și mă salutam cu toată lumea bună a orașului. Dacă la teatru se producea cultură, peste 90 la sută din spectacole fiind producție proprie a instituției, dincoace, la Sindicate, doar etalam cultura. Practic, neavând o trupă proprie de teatru, instituția respectivă închiria sala mare de spectacole, cea mai mare sală din oraș, cu aproape 600 de locuri și cu toate utilitățile unei săli de teatru, inclusiv cu o scenă bine dotată tehnic. Diferențele vin din faptul că teatrul buzoian se numără printre instituțiile culturale care depind de bugetul statului, iar Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău este, încă de la înființare, din anul 1974, o instituție care funcționează pe bază de autofinanțare, neprimind nici măcar un leu de la Stat, dimpotrivă, plătind acestuia toate taxele și impozitele posibile. Puțini buzoieni cunosc acest lucru, nimeni nu știe câte eforturi se fac pentru menținerea la standarde onorabile de funcționare a acestei instituții. Exista o Asociație Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, cu peste 50 de astfel de instituții, la care este afiliată și cea din Buzău. Dintre toate aceste așezăminte, doar Reșița și Buzăul au reviste literare proprii. Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău editează, de aproape 4 ani, revista ”Cartelul metaforelor”. Am înțeles că și Teatrul ”George Ciprian” intenționează să publice o revistă de profil. Să fie într-un ceas bun. E loc pentru toată lumea, cultură să fie. De fapt, cele două instituții colaborează între ele. În fiecare an, teatrul buzoian acordă câte unul sau mai multe premii  unor elevi care participă la Concursul de creație literară ”Constantin Petcu”. Uneori, când se fac festivaluri mai de amploare, organizate de Teatrul ”George Ciprian”, multe piese se joacă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău. Nu e număr al revistei ”Cartelul metaforelor” în care să nu existe și trimiteri ample la Teatrul ”George Ciprian”. Directorul Casei de Cultură, și al revistei, Vasile Minică, a înțeles perfect că e firesc să facă o politică… culturală bazată pe interesul tuturor locuitorilor, de unde și această deschidere către toate instituțiile buzoiene de cultură.

 

I.A: În această perioadă, după ce v-ați transferat, din anul 2000 și până în 2016 ați publicat 27 de cărți! Cum a fost posibil să realizați un asemenea ”maraton” editorial?

 

M.I.: Să public acele cărţi a fost uşor, mai greu a fost să le scriu! Am avut ambiţia de a nu lăsa lucrurile făcute doar pe jumătate, cum făceam odinioară, când tot amânam finalizarea unor lucrări. Şi acum am câteva cărţi neterminate. Am lucrat într-o bibilotecă, în condiţii decente exceptând perioadele de iarnă, când îmi dârdâia alfabetul în vârful degetelor. Am scris cu gândul că mi-am irosit o parte din viaţă prin cârciumi sordide, în compania unor mutre acre şi pline de ifose cărturăreşti. Am ieşit la timp din butoaiele cu drojdie, însă şi azi îmi bâzâie în urechi câteva efemeride, muşte din alea beţive, cum se spune-n popor. Muşte bârfitoare, ameţite de propriul lor damf. Norocul meu constă în educaţia însuşită la Teatrul “George Ciprian” şi în preluarea unor tradiţii ale foştilor bibliotecari dinaintea mea, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde am organizat zeci şi zeci de manifestări şi m-am ocupat de Cenaclul literar “Al. Sahia”, în ultima sa formulă viabilă. Păstrez amintiri frumoase foştilor bibliotecari de la Sindicate: doamna Nedriţă, doamna Rodica Jude şi eseistul de marcă Ovidiu Cameliu Petrescu. De la fosta ”foaie literară” a Cenaclului am ajuns la ”Cartelul metaforelor”. E un pas înainte. Am avut perioade faste de scris. Uneori am stat în Casa de Cultură și câte 12-14 ore, în voia bioritmului meu, având spor la scris între orele 7,00  și 10,00 dimineața, sau seara după orele 17,00. Când ai ce spune, se poate scrie bine și spre dimineață, cam pe la orele 4,00-5,00, când încă liniștea e deplină.

 

I.A.: Cu ce actori cunoscuți ați colaborat la Casa de Cultură a Sindicatelor?

 

M.I.: O, e prea mult spus. Nu prea am avut cum colabora, nu mai eram la teatru, în spatele scenei, unde mă ciocneam numai cu vedete. La Casa de Cultură actorii erau doar în trecere, își exercitau meseria și plecau imediat acasă la ei, cum se spune. Rar de tot stăteam prin preajma acestora. Îmi amintesc de unii actori sau de unii cântăreți: Nicu Constantinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Jean Constantin, Irina Loghin, Mădălina Manole, Dan Spătaru, Tudor Gheorghe, Florin Petrescu și mulți alții ale căror nume nu-mi vin acum în minte. Rar de tot coboram în cabine pentru a-l intervieva pe vreunul. Îmi amintesc cum mi-au dat interviuri Dan Spătaru și Irina Loghin. Amândoi mi-au făcut o impresie frumoasă, erau tare amabili și dezinvolți. Am publicat aceste interviuri în ziarul ”Muntenia”. Când a apărut dialogul cu Dan Spătaru, patronul ziarului, Gheorghe Vasile, a venit în redacție să mă felicite și mi-a spus tare satisfăcut că în ziua aceea s-a vândut tot tirajul ziarului. Îmi amintesc că atunci am fost premiat. Apropo de cărțile la care făceam trimitere mai sus, când eram redactor la ”Muntenia” am alcătuit și o cărțulie, o agendă, mai bine zis, cu toate farmaciile existente atunci în județul Buzău, plus listele cu medicamente compensate. Am apelat la ajutorul prozatorului Valentin Cojocaru, care, în acea perioadă lucra la Direcția Sanitară și mi-a înlesnit accesul la acele liste ale medicamentelor compensate.

 

I.A.: Cum credeți că va arăta Teatrul ”George Ciprian” peste 20 de ani? Vă întreb pentru că mulți concetățeni încă nu percep această realitate, anume că avem un teatru cum nu am avut de când e Buzăul…

 

M.I.: Cred că va arăta ca și acum, plin de activitate, deschis către toate vârstele, cu un repertoriu atractiv, cu actori frumoși și talentați și cu spectatori ceva mai deștepți decât generația noastră. Sunt convins că teatrul buzoian, odată înființat nu va dispărea niciodată. Nimeni nu ar avea curajul se desființeze așa ceva, s-ar acoperi de blestemele ancestrale ale acestei arte incomparabile cu oricare altă preocupare spirituală performantă. Cred din toată ființa mea în viitorul Teatrului ”George Ciprian”. Ave!

 

Ion Aldeniu


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.