Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (3)

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (3)

În acea zi spre seară, mergând să-și facă cumpărăturile la un Lidl din apropiere se întâlni cu Bălan Silviu, un vechi prieten de-al său ce lucra ca funcționar la o bancă. De fapt pe când trăia Irina se vizitau mereu, soțiile lor se înțelegeau bine și petreceau pe vremuri ceasuri plăcute împreună. Deși uneori între el și Silviu se iscau unele contradicții. Sandu tolera totul din cauza soției sale ce se înțelegea de minune cu Mihaela soția prietenului său. Silviu era un bărbat de cinzeci de ani. Cu niște ochi mici care te priveau mereu iscoditor, și care trădau că avea ceva pervers în ființa lui. Fața sa era îmbătrânită destul de mult pentru vârsta lui, mereu avea un zâmbet ironic atunci când vorbea cu cineva, și oricând era gata să strecoare o vorbă încărcată cu venin pentru aș răni interlocutorul. Mihaela în schimb era o femeie de treabă, ce se ocupa cu croitoria și se dedica educației și creșterii celor doi copii pe care îi aveau. Gătea foarte bine, era stimată și lăudată pentru mesele pe care le organiza la ea acasă. De fapt la ei acasă veneau mereu oameni importanți precum directorul băncii de unde lucra Silviu și alți colegi ai lui de la bancă, anumiți funcționari de la primărie toți însoțiți de soțiile lor, chiar și câțiva polițiști cu familiile lor ce dețineau funcții destul de importante în cadrul poliției municipale.

Silviu se bucură când îl văzu pe Sandu, pentru că îl considerase mereu un om cu agerime de minte și foarte ferm atunci când lua o poziție, și chiar dacă se iveau și controverse între ei nu ceda la prietenia lor. După ce îl salută și îmbrățișă pe Sandu, Silviu îi spuse: „Mâine seară te invit la noi acasă să cinăm împreună, te-ai întors ca un soldat rănit însă ești un om puternic, nici nu mă gândesc că nu ai să te refaci. Și apoi vreau să știu cum mai ești ce planuri de viitor ai, așa că mâine te aștept.” După ce Sandu îi promisese că va veni mai schimbară câteva cuvinte între ei apoi se despărțiră.

A doua zi spre seară, la ora stabilită între ei Sandu sună la ușa apartamentului familiei Bălan ce era doar la două scări de scara blocului în care el locuia. Ușa se deschise și în prag apăru Mihaela ce era o femeie de patruzeci și patru de ani, frumoasă, plină de viață cu un păr lung, negru. Sandu rămase câteva clipe privind-o i se părea că deși se maturizase Mihaela își conserva încă frumusețea ei. Ea îi zâmbi și îl învălui cu ochii ei negri, sclipitori, cu o privire compătimitoare așa cum ai privi un martir. „Sandu, bine ai venit la noi,” spuse ea după care îl îmbrățișă, sărutându-l pe obraji. Cu toate că o cunoștea de atâta timp el se simți stingher la început de prezența ei. Fu invitat să intre în salon și rămase surprins de faptul că totul în acel apartament strălucea de curățenie. Ba mai mult de atât observă că mobila era schimbată în sufragerie, erau acolo două fotolii mari și o canapea, toate învelite într-un material asemenea pielii. Apoi o masă mare nouă, cu scaune pentru doisprezece persoane, într-o parte văzu așezat pe un suport un televizor mare cu ecran plat, în partea dreaptă lăngă acel televizor era o bibliotecă destul de mare cu multe cărți, de asemenea ferestrele aveau perdele în pliuri frumos aranjate. Peste tot în acea casă se simțea mâna unei femei.

Silviu era așezat pe un fotoliu, iar pe o măsuță în apropierea sa avea un laptop deschis. Se ridică în picioare când îl văzu pe Sandu și după ce îl salută îi spuse: „Mă bucur că putem sta din nou împreună, mi-ai lipsit mult, dar de acum înainte putem recupera tot timpul pe care l-am pierdut, îmi place de tine pentru că ești un om cu personalitate,” spuse Silviu. „Văd că ai făcut unele schimbări în casă cred că nu vă merge deloc rău,” îi spuse Sandu după ce îi răspunse la salut. „Doar știi că eu întotdeauna m-am descurcat și încă mă mai descurc, îmi place să mă înconjor de un oarecare confort, până la urmă de ce trăim dacă nu disfrutăm de tot ceea ce este mai bun în viață. Dar i-a loc vreau să mai stăm de vorbă, eu mă uitam la știri sunt vești rele, enorm de rele, lucrurile la noi în țară merg prost de tot. Nu avem oameni politici de nădejde doar niște marionete în slujba occidentului, pentru câțiva euros sunt în stare să vândă România întreagă. Am ratat un start bun pentru a ne dezvolta economic după 1989 dar să lăsăm de moment asta. Doresc să te întreb așa ca între prieteni cum ți-a fost acolo în pușcărie, uneori mă gândeam la tine și îmi puneam întrebarea: Oare cum se adaptează Sandu acolo printre pușcăriași, va reuși el să supraviețuiască? Să știi că s-a vorbit mult după arestarea ta prin oraș despre nedreptatea ce ți-au făcut-o,” îi spuse Silviu.

Mă văd nevoit să mă desprind puțin de dialogul celor doi prieteni, pentru a descrie cititorului întâmplarea care l-a adus pe Sandu după gratii, urmând ca apoi să mă reîntorc din nou în salonul familiei Bălan. Fusese o zi obișnuită din viața lui Sandu, lucrase și în acea zi într-o comună mai mare unde lucra de obicei tratând animalele oamenilor. După ce mâncase ceva la niște oameni cărora le tratase un cal, intrase în bar și bău două beri discutând cu oamenii despre politică, vreme, pentru că toți erau agricultori și erau tare îngrijorați să nu piardă recolta din acel an. La un moment dat intră în bar Ștefan, un bărbat înalt, slab, osos, ce atunci când era treaz avea un comportament exemplar nu se lega de nimeni își vedea liniștit de treburile lui fără a face scandal. Însă dacă se îmbăta devenea insuportabil gesticula, căuta ceartă cu oricine îi ieșea în cale, nu respecta pe nimeni, sărea imediat la bătaie, pentru cei ai lui de acasă era ca o teroare. Cei doi copii ai săi și soția lui se temeau grozav de el atunci când îl vedeau beat. În acea zi intrând în bar, beat fiind se opri la tejgheaua barului și ceru vodcă. Apoi, rotindu-și ochii spre cei aflați acolo dădu cu ochii de Sandu cu care nu se avea deloc bine, nu că iar fi făcut ceva, ci pur și simplu el nu îl înghițea pe Sandu, nu îi cădea bine. Și așa din senin se pornii să-l înjure pe Sandu, acesta se ridică de la masă se apropie de Ștefan și îl doboră la pământ din doi pumni, spre hazul celor prezenți. Ștefan se ridică de jos ajutat de alți oameni ce erau pe acolo. Apoi se îndreptă spre ieșirea din bar fără a scoate nici un cuvânt, însă ajuns în ușă se opri și începu să-l înjure din nou pe Sandu, acesta se ridică de la masă și încercă să se ducă după el, însă oamenii din preajma lui îl opriră.

Ștefan după ce îl ocărâ în toate felurile plecă la celălalt bar al comunei, unde se puse și mai zdravăn pe băut. Se agăța când de unul când de altul, până ce îl înjură pe Miron ce era un om dârz, puternic, și care în acea seară dorea să încheie niște vechi socoteli cu niște vecini ce-i luaseră o bucată din pământul lui susținând că le aparține. Până la venirea lui Miron, Ștefan fu cinstit cu băutură de unul din acei vecini ai lui Miron care îl păgubiseră pe acesta, și datorită faptului că era beat fu influențat de acel om să-l urască și el pe Miron ca și cum i s-ar fi făcut și lui o nedreptate. Se iscă o hărmălaie mare, Miron avea și el câțiva susținători ce înfierbântați de băutură țineau cu el, pe care de altfel îi cinstise bine la el acasă. De cealaltă parte de asemenea se adunase o gașcă mare și începură în stradă bătaia cu pumnii, unii aveau și câte un par în mână cu care încercau să-și lovească adversarii. Miron avea și el un par în mână cu care își lovea adversari, la un moment dat Ștefan ce se băgase și el în iureșul acelei învălmășeli, vociferând deși nu îl privea cu nimic acea încăierare îi apăru în față lui Miron. După ce se priviră în ochi câteva clipe, Miron îl lovi pe Ștefan de câteva ori cu parul, lovindu-l în coaste, în spate, una din lovituri îi căzu mai sus de ceafă, în cap. Ștefan căzu la pământ lovindu-se la cap de bordura trotuarului, rămânând inconștient întins pe jos.

Din cauza larmei Sandu și mai toți din barul vecin, ieșiră afară încercând să-i potolească pe cei ce se băteau. Se produse o hărmălaie mare aproape că nu se mai distingea cine cu cine se bate și cine pe cine împacă. Într-un târziu veni poliția făcând câteva arestări, Sandu fu luat și el. În tot acel vălmășag Ștefan fu găsit mort cu țeasta zdrobită, în rest ceilalți aveau doar vânătăi și mici răni. Polițiștii care îi cunoșteau pe săteni ca oameni gospodari, care rareori se mai încăierau între ei pentru vite sau pământuri, le-ar fi dat drumul tuturor pe la casele lor fără a mai cerceta tot ceea ce se întâmplase, însă faptul că un om murise în acea încăierare schimba mult situația și complica lucrurile.

Se deschise o anchetă pentru a stabili cine îl omorâse pe Ștefan, mai mulți martori oculari dădură declarații, în final toate declarațiile confirmau faptul că Miron era vinovat. De asemenea într-un fel și Sandu fu vizat datorită faptului că în acea zi îl lovise pe Ștefan. Totuși mai mulți martori afirmară cu certitudine că loviturile ce le cauzase Sandu lui Ștefan nu au fost mortale. Ba din contră Ștefan se ridicase pe picioarele lui și mai băuse câteva ore în celălalt bar. De asemenea unii martori oculari descriseseră cu lux de amănunte cum în mijlocul încăierării Miron îl lovise cu parul de câteva ori pe Ștefan. La proces totul părea că decurge în favoarea lui Sandu, declarațiile martorilor, autopsia și raportul medicului, părea că va ieși nevinovat din toată acea istorie urâtă în care el se involucrase. Lui îi părea destul de rău că se făcuse de rușine în așa hal în fața acelor oameni cărora le trata animalele.

Miron văzând cum decurge procesul și înțelegând că în scurt timp va ajunge la pușcărie pentru crimă, având o rudă ce era avocat și prieten al judecătorului Dragomir, el vându una din cele două case ale sale unui nepot al său ce se întorsese din Anglia, și cu acei bani îl mitui pe judecătoul Dragomir prin intermediul rudei sale avocatul. Și spre surprinderea lui, Sandu constată că absolut totul în acel proces începu să se învârtă în jurul lui și nu al lui Miron. Judecătorul se lega de orice amănunt pentru al inculpa pe el, și termină condamnându-l pentru acea crimă la zece ani de pușcărie. Mai târziu el află de toată mașinația pusă la cale de acel avocat și de mituirea judecătorului. De aceea după eliberarea lui din pușcărie toată lumea vedea în el un fel de martir, un om peste care se abătuse o nenorocire cumplită, fiind nevinovat. Aceasta era drama vieții lui Sandu. Pe când era el în pușcărie, Irina soția lui ce întotdeauna avusese o fire bolnăvicioasă se îmbolnăvi de cancer și muri. Toate aceste lucruri îl loviră pe Sandu pe neașteptate și viața lui luă un curs dureros.
Va urma…