Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Balada jigodismului plenar

George PETROVAI: Balada jigodismului plenar

                                                                Balada jigodismului plenar

 

Partea I

(Fața medaliei)

Interiorul luxos al unui partid de guvernământ din România postdecembristă. Trei spilcuiți, membri marcanți ai partidului, se foiesc pe scaune, își privesc insistent ceasurile, apoi dau semnalul pentru începerea conferinței de presă.

Primul spilcuit:

Iubiți reprezentanți ai presei,

cum știți, deja-i la noi un obicei

să-i informăm prin voi pe cetățeni

de cele-nfăptuite pentru ei.

 

Ne-am dovedit, consider eu,

din plin marea destoinicie,

de când, prin vot majoritar,

stăpâni suntem pe-această glie.

 

Programul nost de guvernare,

fără pereche-n teorie,

va face ca pe-ntinsul țării

tot mai puțini săraci să fie.

 

Deși-s probleme cu duiumul,

ce-n timp funeste-au devenit,

precum șomajul, sănătatea, școala

și-anemicul minim venit,

 

ne vom lupta din răsputeri,

cum am făcut și altădată,

ca fiece român să simtă

că-n țară cârmuirea-i dreaptă.

 

Dar pentru asta vrem condiții

de muncă restauratoare –

fără proteste nefondate,

ce lumea induc în eroare…

 

Avem cu cine și cu ce

să nu dăm cinstea pe rușine,

mai înainte ca străinii

întregul neam să ni-l termine!

 

 

Al doilea spilcuit:

Cu voia voastră, dragii mei,

voi aborda-n continuare

prea delicata chestiune

a integrării-nrobitoare.

 

Fiind de soartă așezați

pe-acest meleag îndivinat,

ce pentru estici și-apuseni

jaf sistematic a-nsemnat,

 

mereu furia le-am stârnit

cu-a noastră defensivă fire,

prin care locului ne ținem,

iar trei coloși sunt amintire…

 

Chiar Europa neunită

își scoate-n chip istoric colții:

Toți membrii sunt egali în drepturi,

dar unii-s mai egali ca alții!

 

Așa că-n practică rulează

cum interesele i-o cer –

una-i viteza în Apus

și alta-n Estul neprosper,

 

fapt pentru care România

are statut de colonie,

unde orice e cu putință

ca tot mai agresiv răul să fie.

 

Stat suveran doar în zapise,

azi România-i cârmuită

nu de români, ci de oculții

din a Pământului elită,

 

cu-adevărat polul puterii

pentru prezent și viitor;

de-aici sunt trase sforile

care privesc orice popor…

 

Politica de înrobire

e fapt prin transnaționale:

Noi cu-aparența de mai bine,

ei plini de bani și osanale!

 

 

Al treilea spilcuit:

Iubiții mei, voi completa

tabloul de colegi schițat,

cu-acele neaoșe năravuri

ce mult în timp ne-au dăunat.

 

Dar cum prezenta conferință

are politic caracter,

la adversarii de idei

urmează eu să mă refer.

 

(Desigur, nu-i de neglijat

contextul psihic general,

căci prin nemuncă și-apatie

e neamul nost proverbial…)

 

În plan politic, vasăzică,

tâlnești atâta-nverșunare,

că adversarii-ți sunt dușmani

și urmă nu-i de conlucrare.

 

Ăsta-i motivul pentru care,

proiectele în derulare

de guvernanții-n exercițiu,

n-au parte de finalizare

 

când ceilalți se văd la putere,

ci-ndată sunt abandonate,

și astfel țara-n cerc se-nvârte

sau, precum racul, dă în spate…

 

Cum bravii noștri opozanți

au însușiri de subcomuni,

pe drept cuvânt de ei se spune

că nici să fure nu sunt buni.

 

De-aceea, dacă-i de ales

între un prost și-un hoț versat,

mai bine te-nsoțești cu hoțul

decât cu prostul obstinat:

 

Un prost doar pagubă produce,

îndeosebi când e fudul,

pe când cu hoțul șanse ai

să fii cândva și tu sătul!

 

Partea a II-a

(Reversul medaliei)

Undeva, într-un cătun izolat și neelectrificat, o căsuță prăpădită, formată dintr-o tindă și o odaie, în care lumina serii reci de-abia pătrunde printr-un gemuleț cât palma. În odaia tristă și cumplit de sărăcăcioasă, se poate vedea doar o sobă veche de tuci, în care focul arde cu flacără vioaie și parcă fără pic de căldură, o masă șubredă și trei scaune pe măsură, două lavițe pline de felurite trențe (haine, așternut, învelitori), lavițele fiind lipite de peretele negru de fum și situat față-n față cu ușa din scânduri grosolane și prevăzută cu zăvor, iar sub geam se află un prici ca vai de el, în care – acoperite cu bulendre (o plapumă slinoasă și două pături găurite) – stau îmbrățișate trei ființe: la mijloc mama, o femeie cu trăsături frumoase, dar atât de slăbită din pricina bolii că de-abia mai respiră, la dreapta ei un băiețel ca la vreo șapte ani, iar la stânga ei, lipită de inimă, o fetiță de cel mult cinci ani. Copiii (el brunet și ea blondă, dar ambii cârlionțați), nu mai plâng, ci trag cu urechea la răsuflarea șuierătoare a mamei și caută cu nespusă gingășie să-i transmită un dram de putere prin căldura trupușoarelor lor.

Deodată, cu un efort supraomenesc, bolnava se ridică în capul oaselor, își împreună palmele și începe să se roage cu ardoare:

O, Iisuse și Maică Preacurată,

eu n-o să mă mai pot întoarce

de pe drumul

care duce către veșnicie,

deși, tare mi-aș fi dorit

să fiu alături de-ai mei pui,

măcar până le vor crește aripile,

cu care să-și ia zborul

spre lumina unui trai

cu adevărat uman.

Îi las pe amândoi

în dumnezeiasca voastră grijă

și faceți cu ei

ceea ce eu

nicicând n-aș fi putut

în marea mea nevolnicie.

Amin.

Apoi îi sărută și-i îmbrățișează, după care se întinde cu un oftat pe pat, închide ochii și în colțul gurii arsă de febră, lasă să-i înflorească zâmbetul omului ce încet-încet se desprinde de cele lumești…Îndată după asta , trântind ușa șubredă de perete, intră în casă el, soțul și tatăl, atât de beat, încât nu se poate ține pe picioare, așa că realmente se prăbușește pe una din lavițe, unde începe să sforăie de se cutremură pereții afumați ai magherniței. Dar bolnava nu-l aude și nu-l vede, însă copiii aud și văd și tocmai de aceea, pieriți de spaimă, se strâng și mai tare lângă trupul împuținat al mamei.

Sighetu Marmației,                                                                                       George PETROVAI

12-13 aprilie 2017

 

 

 

 

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.