Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (4)

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (4)

De multe ori, în timpul detenției sale Sandu revăzuse în mintea sa pas cu pas tot filmul acelei zile. Uneori își derula amintirea acelei zile în mintea sa cu încetinitorul analizând cadrul, fețele oamenilor, vorbele lor, și mereu în prim plan îi avea pe cei doi pe Ștefan și Miron, victima și ucigașul. Apoi tot rolul său în acea zi, era convins că tot ceea ce el făcuse nu contribuise cu nimic la moartea lui Ștefan. Singura lui vină pe care el și-o găsea, era doar aceea că nu știuse să își țină în stăpânire orgoliul său, și făcuse o faptă necugetată pe baza căreia fusese inculpat. Analizând totul din toate laturile, el era și mai mult convins că acea faptă necugetată a sa nu avusese nici o legătură cu crima pe care Miron o făptuise.

După toată această expunere a dramei lui Sandu, să ne întoarcem în salonul familiei Bălan, unde la întrebarea lui Silviu despre cum i-a fost în pușcărie Sandu răspunse: „Viața în pușcărie m-a învățat multe lucruri pe care cred că nu le-aș fi învățat în libertate, pentru că în viața civilă mă simțeam foarte comod, sigur pe mine, aveam familie, locuință, locul de muncă stabil, câștigam bine, totul îmi mergea destul de bine nu aveam de ce să mă plâng. Și dintr-o dată în pușcărie condamnat pentru crimă, nu puteam accepta acea realitate monstruoasă, nu înțelegeam de ce tocmai eu a trebuit să ispășesc acea pedeapsă pentru o crimă ce nu am comiso. Visam să mă răzbun, să mă eliberez din pușcărie și să-mi vând casa să am bani ca să-mi fac dreptate, să demonstrez că sunt nevinovat. Însă acolo în pușcărie sau întâmplat multe lucruri ce m-au determinat să gândesc altfel, să trăiesc cu totul diferit decât am făcut-o în trecut. Căci vezi tu dacă stăteam în banca mea când Ștefan m-a înjurat toată această nenorocire m-ar fi putut ocoli,” spuse Sandu.

„Dar i-a spune-mi, am aflat de la Vera că ai fost bătut la început destul de grav, ce s-a întâmplat?” îl întrebă Silviu. Sandu tăcu câteva clipe adunându-și gândurile, apoi spuse: „Eram în primele săptămâni ale detenției mele nu știam cum funcționează lucrurile acolo în pușcărie, și un țigan ce bătea și batjocorea pe cine voia el, m-a înjurat cerându-mi să fac niște mizerii. Și atunci l-am doborât din câțiva pumni la pământ spre satisfacția altor deținuți ce erau maltratați de acel individ. Unii dintre deținuți m-au avertizat să am grijă că acel individ are o gașcă de țigani în acea pușcărie și mă vor bate. Și așa s-a întâmplat într-o seară pe când eram în sala de dușuri, au venit cinci, gardianul care era acolo probabil fiind înțeles cu ei când i-a văzut pur și simplu le-a întors spatele și a părăsit încăperea. M-au bătut crunt în acea seară am avut lovituri puternice în coaste, ficat, nu m-au lovit în față ca să nu am semne prea vizibile. Am zăcut mult în infermerie crezând că voi muri, nu mai aveam speranță de viață, starea sănătății mele se înrăutățea pe zi ce trecea. Medicii de acolo și-au dat interesul și m-ai mult de atât cred că Dumnezeu a dorit ca eu să trăiesc, și așa am putut să mă ridic după acea bătaie cruntă pe care am primit-o. De altfel a fost singura ce am luat-o acolo, mai târziu am știut cum să mă comport și să mă impun pentru a căpăta respectul celorlalți. Am fost ani de-a rândul șef de cameră și eu organizam totul în acea cameră. Cert este că în pușcărie am văzut mult din ceea ce se numește mizerie umană, și de ce sunt capabili să-și facă oamenii uni altora, dacă ți-aș spune nu m-ai crede, ai considera că povestesc niște basme. Cred că în nici o altă împrejurare nu este mai înjosită și umilită ființa umană ca acolo, demnitatea umană îți este călcată în picioare. Cel mai mult acolo m-am temut că în ziua în care mă voi elibera nu voi mai ieși un om, ci o bestie cu chip uman, așa cum am constatat că arătau unii deținuți.”

Sandu făcu o pauză. Mihaela îi aduse ceva de băut și totodată îi anunță că curând masa va fi gata, apoi ea plecă din nou la bucătărie. „Deci nu sunt exagerări despre acea viață totul este așa de îngrozitor cum se spune?” întrebă din nou Silviu. „Da, acolo te poți scufunda în ticăloșie și răutate precum peștele în apă, pentru că tot ce este acolo te împinge spre așa ceva. În primul rând ești înconjurat de oameni pe care societatea i-a închis pentru că îi socotește periculoși. Iar eu stând acolo între ei am putut să-i analizez, am observat că acolo intră oameni ce sunt așa ca toți cei de afară nici prea răi și nici prea buni, cu slăbiciunile și păcatele lor, și devin plini de tupeu, de răutate, datorită faptului că din primele zile și până se eliberează sunt supuși unui asediu continuu de influențe distrugătoare, care dacă nu ești atent te pot transforma într-o altă persoană, cu totul diferită de cel care ai intrat. Nu vreau să spun că nu sunt acolo și deținuți ce își văd de pedeapsa lor și vor să nu își piardă statutul de oameni. Ce doresc să afirm este faptul că acolo predomină o influență a mizeriei umane teribilă ce te poate îngenunchea și transforma într-un om fără scrupule, meschin. Am văzut astfel de transformări acolo, i-am analizat pe unii cum intrau și cum deveneau pe parcurs și m-am îngrozit gândindu-mă că pot cade și eu victimă acestor influențe nefaste,” îi răspunse Sandu.

„Bine dar acest lucru se poate întâmpla și în viața civilă pentru că astfel de influențe există și în societate?” întrebă iarăși Silviu. Sandu după ce tăcu preț de câteva clipe îi răspunse: „Da ai dreptate și ai subliniat foarte bine, și eu acolo în nopțile de nesomn m-am gândit la așa ceva, însă am să-ți explic care este diferența între viața unui om liber și viața unui deținut. De exemplu tu m-ai invitat la masă, vorbim, mâncăm împreună apoi ne despărțim și fiecare din noi în cadrul întâlnirii noastre încearcă să scoată în relief doar partea bună a ființei noastre, într-un cuvânt tot ce avem mai civilizat în noi. Însă partea întunecată a ființei noastre o ascundem și căutăm pe cât posibil să nu o dezvăluim nimănui, iar oamenii ce ne văd actuând așa spun iată ce bun cetățean este Silviu. Iar în realitate poți să te ascunzi în cele mai întunecoase unghere ale societății și acolo să te arăți în toată hidoșenia ta morală, după care revii pe treptele mai înalte ale societății și te comporți ca un cetățean ideal. Numai că unii cu un discernământ mai ascuțit te vor mirosi și vor știi cât cântărești, indiferent de poleiala sub care te acoperi. Pe de altă parte dacă ești un om ce aspiră după ceva mai nobil și să zicem că mediul în care trăiești te axfisiază cu influențe nefaste, tu ca om liber poți totuși mult mai ușor să te așezi sub niște influențe bune. Mă refer la faptul că îți poți alege prietenii și mai ales modul cum îți petreci timpul liber. De asemenea poți să fii singur cu tine însuți să ai momentele tale de reculegere, poți participa la un serviciu de închinare ce te poate înălța peste aceste influențe dăunătoare. Este adevărat că și în viața civilă ai de dus lupte cu răutatea umană, însă cred eu că este ceva mai ușor să învingi dacă bineînțeles asta vrei și cauți. Dar acolo în celulă printre acei deținuți te abții o vreme, însă circumstanțele te pun mereu în situația să scoți tot ceea ce este mai diform din punct de vedere moral în tine. Și stând acolo și văzând atâta răutate umană la tot pasul este foarte posibil ca să fii modelat într-o ființă mai rea decât agresorii tăi. În pușcărie ai nevoie de cărți bune, de influențe înălțătoare pentru a continua să fii om. De asemenea pușcăria poate fi o școală pentru cel ce știe să o interpreteze, astfel acolo te poți cunoaște pe tine însuți așa cum nu ai făcut-o niciodată, și poți începe să cunoști bine natura omului. Era un timp acolo când eram în căutarea unei influențe înălțătoare îmi simțeam inima asediată de influențe dăunătoare din punct de vedere spiritual. Mă rugam lui Dumnezeu în forul meu interior să rezist să nu capitulez, însă când eram pe punctul să fiu învins de acele influențe nefaste, atunci am fost întrebat dacă nu vreau să particip la niște discuții pe teme biblice pe care niște evangheliști laici le vor ține cu noi cei ce dorim, într-o sală special amenajată pentru așa ceva. Și atunci am simțit cum pur și simplu Dumnezeu îmi aruncă colacul de salvare ca să nu mă înec în acele ape tulburi ale răutății umane, și să nu fiu învins de toate influențele demonice ce erau acolo.”

Surprins Silviu îl întrebă: „ Deci ai participat la astfel de întâlniri, îmi dau seama că tot greul acelei vieți te-a adus în situația să-l cauți pe Dumnezeu?” În momentul când Sandu se pregătea să îi răspundă, intră Mihaela anunțându-i că masa este gata, ea auzise o mare parte din discuția lor prin cele două uși întredeschise ale sufrageriei și bucătăriei. Se așezară la masă doar ei trei pentru că copii familiei Bălan erau plecați într-o excursie școlară. În timp ce mâncau Silviu spuse: „Ai să-mi povestești experiența ta pe plan religios, ceva mai târziu, acum vreau să te întreb ce vei face, ce vei lucra?” „Sunt în căutarea unui loc de muncă, în locurile unde altădată îmi exercitam eu umila mea profesie au apărut alții și au acaparat totul,” îi răspunse Sandu. Mihaela interveni în discuție și îi spuse lui Silviu: „Dar de ce nu vorbești cu șeful tău, el ar putea, doar mai dăunăzi ai spus că unul din paznicii voștri de la bancă s-a pensionat și aveți nevoie de un om în acel post.”

„La asta mă gândeam și eu de aceea l-am întrebat dacă are ceva, iar după cum șeful îmi e oarecum îndatorat pentru că l-am scos din niște încurcături în care el se băgase, nu văd de ce nu ar putea rezolva, bineînțeles dacă și Sandu acceptă o astfel de muncă,” îi răspunse Silviu. ,,Oare în situația în care eu sunt mai pot să aleg, mai mult de atât, nu mi-a plăcut niciodată să stau așa degeaba fără să mă implic într-o activitate,” spuse Sandu. Un timp mâncară în tăcere. Apoi Mihaela îl încurajă pe Sandu să poată merge înainte pe drumul vieții, spunându-i de asemenea cât de mult regretă ea pierderea Irinei cu care era prietenă. Sandu îl mai întrebă pe Silviu de anumiți prieteni comuni. Silviu despre unii îi dădea lux de amănunte, pe când despre alții se mulțumea să răspundă în puține cuvinte sau să schimbe vorba. Pe unii îi înfățișa ca pe niște ratați ce nu au știut să se adapteze noilor timpuri ce au venit și de aceea au ajuns în ruină. În mod special stărui asupra lui Nicolae un prieten de-al lor de pe vremuri, apoi mai adaugă că acesta era bolnav de artrită și că raporturile dintre ei se stricaseră mult. Sandu spuse că într-una din următoarele zile îl va vizita pe Nicolae. Între timp terminară de mâncat, iar Mihaela aduse desertul, și apoi cafeaua. În timp ce discutau de vechii prieteni, într-un moment de tăcere, Silviu își duse mâna la frunte ca omul care și-a adus aminte de ceva și spuse: „Cum am putut să uit în prima fază, eu care atunci când am în față un caz știu să îl analizez pe toate laturile. Mă refer la ceea ce noi am discutat mai înainte legat de angajarea lui Sandu, uf, dar avem o problemă serioasă și pentru asta va fi mai greu decât am crezut eu în prima fază. El are cazier și va fi greu însă, eu voi face tot ceea ce pot pentru al ajuta, avem o piedică dar eu cred că nu este o imposibilitate,” spuse Silviu.

„Bine dar omul ăsta a fost condamnat pe nedrept, toată lumea știe. De ce nu i s-ar face măcar în parte acum dreptate îngăduindu-se să ocupe acest post,” spuse Mihaela indignată. „Nu funcționează lucrurile așa cum tu crezi, alb pe negru scrie că Sandu a fost condamnat pentru crimă și încă într-un proces condus de judecătorul Dragomir care este mână în mână cu atâțea judecători și procurori, și alți polițiști influenți. Și tu crezi că măcar unul din aceștea va admite nevinovăția lui Sandu, chiar dacă ei cunosc nedreptatea ce i s-a făcut, nimeni nu își riscă poziția și nimeni nu vrea să aibă dușmani așa de mari,” îi răspunse Silviu puțin indignat de faptul că soția sa nu înțelegea situația așa cum el o vedea. „Într-o zi vor plăti toți cei ce au fost responsabili de condamnarea unui om nevinovat, și când spun asta mă refer la judecata de apoi,” îi replică Mihaela.
Va urma…