Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Poezii ©Daniela Voicu, Constanţa

Poezii ©Daniela Voicu, Constanţa

să nu vă temeți de poeți nu mușcă… poemele lor sunt carnivore- vă vor mânca sufletul până la os

©danielavoicu2017
eu  prin trupul timpului îndrăgistit de eternitate îmbrățișez apusul și o primăvară orfană un 39 trecut  de modelarea cuvântului și de cele două mâini de cer…
©danielavoicu2017

 

onyx cer căzându-mi la picioare  ca unei eve evadate din poem mă plângi șiroaie-
trupul meu nud-sticlă  spărgându-se în amintiri petale-viață într-un anotimp
pustiu…
©danielavoicu2017

 

(atunci când te arunci  în eter, doar mâinile lui dumnezeu te pot prinde)
nu, ei nu au mâini ei au doar cuvinte ce se târăsc pe pământul arid- un linux negăsindu-şi casa niciodată
ei nu au picioare să străbată vise ei nu mai au nimic
doar cuvinte

©danielavoicu2017

 

respirație- între două clipiri îmbătrânim ©danielavoicu2017

unde-ți sunt palmele să-mi țină tâmplele strâns când gândurile vor să plângă? ©danielavoicu2016

 

copacul meu are dimineți de tutun atârnate în unii care sunt doar o încercare de a fi iar noi ceilalți din creatori de copertă am devenit noi înșine coperta mâzgălită de vremea fără imaginație
copacul acesta  se citește nu printre rânduri
e unicul copac într-un lan în care crește sângele în loc de maci din toate soiurile de vene ale lumii întregi fără nicio sinucidere

©danielavoicu2016

 

suntem copiii unui soare prea bătrân copiii unui cer prea mut cu primăverile pe umeri ca nişte tei neînfloriţi ne scriem nopţile papirus,  pe vise de femei… suntem femeile ce poartă copiii primăveri pe umerii de şoapte  în fiecare miercuri sau joi căci nu mai cunoaştem ziua (numele zilei) cunoaştem timpul  din ochii copilului din noi… (c)danielavoicu2017

 

orice inimă de cer are 2 punți pe care putem trece  tinându-ne de mână, iubite numărându-ne fericirile  (de la nord spre sud sau de la răsărit spre apus)
bărbatul ales este întodeauna  cu capul pe umărul meu drept respirând în același timp zâmbetul meu
(oricare inimă de cer poartă zâmbete pe fiecare umăr)
atunci poemele noastre se transformă  în  divin
©danielavoicu2016

 

şi cât te-am iubit…
încât  tot cerul nonculoare  ce înconjura copacii ascunși sub  o primăvară închipuită
devenise  păsări…

©danielavoicu2017

 

cer orfan duminicile-ți plâng primăvara…
prin zborul ultimei  pasăre-stea

(c)danielavoicu2017

SCURTĂ BIOGRAFIE
Daniela Voicu s-a  născut  în oraşul Băneasa, judeţul Constanţa la 6 aprilie 1977.  Poeziile sale au fost publicate în mai mult de 50 de ziare și reviste internationale: Cuget Liber, Agero Stuttgart, New York Magazine, Maintenant 7, Poetic Diversity, Pirene’s Fountain, Curentul Internaţional,  Pagini Româneşti  în Noua Zeelandă, Pheonix Mission etc., în diverse antologii, incluzând Tears of Ink, The Poetry of War and Peace, Words on the Winds of Change, Just a Dream şi Reflections on a Blue Planet etc.
Colecțiile sale de poezie includ: Poemul îngerilor ( 2006), Blue in vitro
(2012), Survolând tăcerea (2012), Windows without Dreams ( 2012) e-book- Anglia, Sky Hands ( 2013) Canada, Vulnerable  Breeze (2013) Canada, Sunset and love ( 2013) Canada, Plan de seducţie, volum bilingv român-englez (2014) Canada, Tatuaj Timp – Iubire în Braille (2015)
În 2009 a fondat revista internațională de cultură și literatură Cuib Nest Nido, iar în 2011 a fondat festivalul internațional de poezie, muzică și artă contemporană, Arta de a fi uman și grupul de poeţi cu același nume. Ea a editat în 2013-2016,  15 volume ale antologiei de poezie internaţională Arta de a fi uman, în limba engleză și în limba română, publicate în Canada.
Din 2009, este  membră a Ligii Scriitorilor din România.