Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » CRISTIAN PETRU BĂLAN: DISCURS DESPRE UNIVERS (În loc de prefață)

CRISTIAN PETRU BĂLAN: DISCURS DESPRE UNIVERS (În loc de prefață)

Universul înseamnă mai mult decât părțile lui componente,

mai mult decât substanța lui rece ori de plasmă fierbinte,

mai mult decât toate radiosursele,

decât pulsarii, galaxiile, supergalaxiile,

învârtoșate-n accelerări turbionare,

decât toate novele, supernovele, populații de stele anonime,

mai mult decât planete fără număr, decât miliarde de bolizi sau comete

care se-nvârt măreț după legile lui Kepler;

Universul înseamnă legi riguroase, evoluții continui,

lupte neîncetate și clocot al materiei, explozii și implozii de lumini,

dezlănțuiri uriașe, previzibile și imprevizibile;

dar Universul înseamnă și filosofie, și ipoteze,

și contradicții, plus experiențe, cercetări nebune, presupuneri,

materie și antimaterie, lumină și-ntuneric, vizibil și invizibil…

Universul înseamnă ordine primordială, rațiune,

lumi în trei ori mai multe dimensiuni,

civilizație în zbor, înseamnă miracol,

înseamnă totul!

Ce poate fi mai uimitor decât el, ce poate fi mai măreț?

Uimitoare este imensitatea sa, fără sfârșit de jur-îprejur,

totdeauna măsurată în miliarde de ani lumină, în kiloparseci

(care totuși pot părea câțiva milimetri

ori câțiva microni față de infinit)…

Uimitoare este structura sa arhitectonică,

plină de armonii desăvârșite, chiar dacă la prima privire pare haos,

uimitoare este geometria sa în spațiu

care imită sistemele de sisteme,

conținând un laitmotiv al unei simfonii arhitectonice infinite;

uimitoare este unicitatea lui neasemuit de splendidă,

alături de ordinea, finețea și precizia lui covârșitoare…

În Univers totul este armonie,

totul frumusețe și desăvârșire eternă,

iar desăvârșirea se naște din legi și din excepții de la legi.

Toate legile Universului converg însă spre una singură:

„Natura, pretutindeni, există etern,  fără vreun efort de a exista!”

(Ea caută totdeauna calea cea mai simplă de parcurs.)

„A fi fără efortul de a fi !”

Iată rezultanta optimă, iată suma legilor,

regula de aur după care se comportă întreaga natură, întregul Univers!

Iată modelul cel mai rațional cu putință de a exista al acestui desăvârșit Univers ,

care dăinuie în afara tipului, căci nu Universul se află în timp,

ci timpul se află (difuz și convențional) în Univers, deși el însuși curge continuu,

ca râul heraclitic în care nu te poți scălda de două ori…

Da, Universul este un nesfârșit ocean curgător, un alergător neobosit –

singurul pepetuum mobile posibil și logic, chiar dacă unii spun că-i, aparent ilogic,

ori că el ar putea avea mai mulți frați – pluriuniversuri !

 

Despre treutul Universului nostru străbun,

despre arheologia și geneza lui uimitoare,

aflăm abia acum, citindu-i radiațiile prezente, venite pe căi de parseci…

Dar fiecare citește-n felul lui –

și, astfel, auzim că Universaul  s-a născut cândva, hăt, demuult !

și că va muri prin moarte termică, ceea ce pare, desigur, ridicol;

că s-ar fi născut dintr-un big-bang uriaș, cutremurător,

adică ditr-o explozie incomensurabilă a unei materii supercondensate,

acum vreo 15 miliarde de ani,

materia fugind, chiar și-n clipa de față, în direcții radiale spre infinit,

până se va opri, știind că el se va întoarce tot în același punct,

lăsând un fel de urme-ecouri, conform deplasării spre roșu…

El trece prin dilatări și contractări succesive, pe parcurs de spații infinite,

ce-ar semăna ca o navetă dus-întors, fără odihnă,

ca un balans etern, reluat iarăși și iarăși la fiecare o sută de miliarde de ani,

repetată așa periodic, la nesfârșit,

ca o respirație pulsativă a cosmosului.

O altă ipoteză a explicării marilor energii radiante dar necunoscute,

urmări inevitabile ale genezei cosmice,

ar fi ciocnirea dintre materie și antimaterie;

iar altă teorie ne povestește că întregul Univers

s-a născut printr-o înșiruire de mici expolozii succesive,

într-o generare continuă,

dar vedeți? – toate-s ipoteze, ce e drept, ingenioase și multe plauzibile,

care atestă că Universul a devenit capabil a gândi prin creierul omului,

produsul său finit, dar nu și finisat, căci omul nu-și folosește

nici măcar 5% din capacitatea reală a cerebelului său…

Firește că gândirea, viața, ar putea să existe, în chipuri diferite,

pretutindeni în vastele imensități din cosmos,

unde mai sunt destule legi, grămadă, toate de noi necunoscute,

deoarece natura-i nesfârșită chiar și-n legi,

unele de-a dreptul stranii, mai greu de înțeles acum, ieșite din comun,

și-am fi naivi să credem că le vom ști vreodată chiar pe toate –

aceasta pentru că în Univers găsim atâtea lucruri

câtă putere are știința însăși la un moment dat,  nu câte sunt în el.

Și, totuși, Terra-mi pare că, dintre toate lumile din cosmos,

a noastră este cea mai bună lume materială posibilă,

cu siguranță cea mai adecvată gustului nostru;

de aceea se impune să păstrăm curată

această lacrimă albastră c Cosmosului, această perlă unică, luminoasă,

neprețuit de scumpă, dansând spectaculos și răsfățându-se grațios pe lângă Soarele patern,

căci ea ni-i unic leagăn fertil și plin de viață multiplă,

strălucind cu zbucium și splendidă măreție-n Cosmos…

 

Postulativ, aș spune că viața reprezintă

o formă sempiternă de existență în Univers, nu doar un drept al Terrei,

inteligența fiind superlativul absolut al vieții-n multe zone cosmice.

Dar e și-o tragedie în toată această poveste:

paradoxul trist constă în faptul că rațiunea vieții,

achiziția cea mai scumpă, pentru care Universul și-a clocotit cazanul milenii nesfărșite,

forma cea mai perfectă a materiei, bijuteria ei,

copilul cel mai scump din vastul infinit,

ei bine, OMUL,  Rațiunea vie, vai,

Omul, bietul de el, va trebui să piară-odată, să se descompună,

adesea fără urme, pentru totdeauna,

în componentele materiei din Univers!

Aceasta ar fi nedreptatea, prea marea nedreptate,

distrugând ceea ce, în milioane de ani, s-a creat atât de miraculos!

Acesta-i paradoxul ! Și-ar fi astfel absurd,

ar fi mult prea nedrept, ar fi inadmisibil și chiar revoltător,

ca Omul să dispară-așa stupid ca o scânteie efemeră!

De-aceea îmi îngădui ca să cosemnez aici

că după cum vecinul Soare tot mai are pete,

la fel și Universul cel perfect ar părea că are o fisură, totuși,

prin care, supărată și îngândurată,

pătrunde și privirea noastră vremelnică,

privirea umană frumoasă și candidă,

însă plină de tăcut reproș nemustrător,

– o privire adesea aburită chiar de lacrimi sincere,

de lacrimi calde de copil,

tânjind după eternitate…

 

Dar tot privind și privind,

tot sperând și gândind,

umana ființă a întrezărit deodată

un UNIVERS mai mare decât Universul,

un UNIVERS care a creat Universul,

și imposibil de văzut prin orice telescop,

detectabil însă cu sufletul electrizat de puritate,

El este Sursa întregii existențe cosmice, a tuturor luminilor,

Izvorul legilor și-al vieții și Unica Speranță

a Eternității mult visate !

El este o SUPRAFIINȚĂ măreață și sfântă,

și-un ATOTPUTERNIC SUPRAUNIVERS !

 

Scăieni, 16 febr, 1979