Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Balada ștabilor penali

George PETROVAI: Balada ștabilor penali

Balada ștabilor penali

 

„Cum naiba este cu putință”,

se-ntreab-ades bieții români,

„ca gura asta de Eden

s-ajungă preș pentru haini,

 

așa încât să fie mumă

doar celor fără de rușine

și ciumă pentru cei ce cred

că truda se preschimbă-n bine?”

 

De fapt, nu-i vinovată țara

că toate merg la noi pe dos;

valoarea n-are nicio șansă

în fața insului pilos,

 

iar al dreptății cap e spart

de strâmbătatea-nfloritoare,

pentru că-n lumea apatiei

prostia e triumfătoare.

 

Intrând aicea în firesc

până și-absurdul agresiv,

dovadă că-n postdecembrism

chiar relativu-i relativ,

 

e nemirare că tâlharii

se-nghesuie la guvernare

atuncea când în plan moral

dezordinea-i biruitoare,

 

astfel că-n logica necinstei

sensul realulu-i schimbat:

Minciuna adevăr devine

și binele-i răul fardat…

 

Într-un atare paradis

al fraudelor felurite,

unde tâlharii legi croiesc

pentru rețele-ncumetrite,

 

surpriză nu-i că pân-acuma

trei mii de miliarde s-au șutit,

ci că sistemul mafiot

cu neputință-i de oprit

 

din pasul său alergător

spre-un țel fixat de mari gealați –

cu țara pusă pe butuci

și cu făptași nevinovați.

 

Păi cum altfel, când tot dezastrul

se derulează ca la carte

prin legi impuse din afară,

ca cei ce-mpart să aibă parte!

 

Ba și mai și. Mai nou vedem

cum nesimțirea valuri face:

Nu doar că ștabi penali ca Dragnea

sau Tăriceanu și-alte moace

 

nu recunosc că-s vinovați

după sentințele primite,

căci bunul simț și demnitatea

impun demisii consimțite,

 

ci, susținând că-s mai curați

decât e proaspăta zăpadă,

ei caută din răsputeri

ca legea grațierilor s-o vadă.

 

Dar, fiind pielea lor în joc,

ea trebe iute aprobată

și nu oricum, ci după chipul

acelui treișpe de-altădată.

 

C-așa-i originala rânduială

unde puterea-i la mișei:

Nevrând aleșii să se schimbe,

transformă legea pentru ei!

 

Împinși cică de omenie

pentru ajunșii la răcoare,

unde-s condiții neconforme

cu eurnormele-n vigoare,

 

parlamentarii urmăresc

un dublu scop prin grațiere:

Fârtații să-i scoată afară

și să câștige în putere!

 

O întrebare-n legătură

cu-aceste mile dubioase:

De ce borfașii sunt lipsiți

de temnițe mai spațioase?

 

Că paguba, de socotim,

cu certitudine-i mai mare

prin punerea în libertate

decât prin justă-ntemnițare…

 

Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

11-13 mai 2017

 

 

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.